dacia

Dacia Sandero, disponibilă în România cu jumătate din garanţia oferită în alte state

Dacia Sandero va fi disponibilă în România cu o garanţie de un an şi jumătate, în limita a 100.000 de kilometri, în timp ce în alte state va avea trei ani de garanţie, tot până la 100.000 de kilometri, motivul acordării unui interval mai scurt pe plan local fiind legat de costuri.

Varianta restilizată a Logan Sedan, lansată în a doua parte a anului

Dacia lansează, în a doua parte a anului, o variantă restilizată a Logan Sedan pentru a creşte vânzările modelului şi pentru a-l aduce la noua linie de design a Dacia, prezentă la Sandero, care urmează să fie comercializat începând cu luna iunie.

Numărul înmatriculărilor de maşini noi în România a crescut cu 23,6%

Numărul înmatriculărilor de maşini noi în România a crescut în primul trimestru al anului cu 23,6%, la 74.028 unităţi, de la 59.910 unităţi în perioada similară din 2007, potrivit datelor Asociaţiei Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA).

Salariile angajaţilor Dacia cresc cu 300 lei brut cu 1 ianuarie şi cu 60 lei în septembrie

Angajaţii Dacia vor primi o mărire de salariu de 300 de lei brut de la 1 ianuarie 2008, alţi 60 de lei, brut, de la 1 septembrie, personalul TESA va beneficia de o creştere individuală de 15%, iar toţi angajaţii vor avea o primă anuală de rezultat egală cu salariul individual brut, potrivit Dacia.

Patronatul Dacia a majorat oferta salarială pentru angajaţi

Patronatul Dacia Piteşi a propus sindicatului, joi noaptea, la o nouă rundă de negocieri, o majorare salarială cu 360 de lei brut în două tranşe şi acordarea unei prime anuale corespunzătoare salariului brut al fiecăruia, de minimum 900 lei brut, sindicatul anunţând că se va consulta cu muncitorii.

Romanian Dacia Employees Reject New Wage Offer, Continue Gen Strike

Employees of Romanian carmaker Automobile Dacia, the local unit of French Renault, continue the general strike started more than two weeks ago, union leaders said Wednesday after a new round of negotiations with management failed.

Negocierile între patronatul şi sindicatul Dacia Piteşti, reluate

Sindicaliştii de la Dacia Automobile au început, marţi, după-amiază, o nouă rundă de negocieri cu administraţia uzinei, deşi aceasta anunţase, miercurea trecută, că sistează negocierile până când muncitorii reiau lucrul.

Romanian Dacia Employees Continue Gen Strike, Rally On Thursday

Employees of Romanian carmaker Automobile Dacia, the local unit of French Renault, entered Monday their third week of general strike and will organize a four-hour rally Thursday in Pitesti, southern Romania.

Greviştii de la Dacia Piteşti anunţă organizarea unui miting

Angajaţii de la Automobile Dacia Piteşti au intrat, luni, în cea de-a treia săptămână de grevă generală şi anunţă că vor organiza, la jumătatea acestei săptămâni, un miting de protest de patru ore, în Piaţa Vasile Milea din Piteşti.

Un tânăr fără permis a încercat să scape de poliţişti sărind din maşina în mers

Un tânăr de 19 ani din municipiul Moreni, fără permis de conducere, riscă o pedeapsă cu închisoarea între 1 şi 5 ani, după ce în noapte a de joi spre vineri, a încercat să scape de poliţiştii rutieri, printr-o demonstraţie de cascadorie, el sărind din maşina aflată în mişcare şi încercând să dispară.

Sindicatul Dacia: Patronatul vrea provocarea muncitorilor

Liderii sindicali de la Dacia Automobile Piteşti au declarat, vineri, că anunţul făcut cu o zi în urmă de reprezentanţii administraţiei privind reluarea producţiei cu muncitorii din primele două schimburi reprezintă "o provocare la adresa greviştilor" pentru ca aceştia să renunţe la protest.

Dacia a reluat joi producţia, cu angajaţi din schimburile 1 şi 2

Dacia a reluat, joi, producţia, cu angajaţi din schimburile 1 şi 2, fabricând în total 85 de vehicule, faţă de o cadenţă de 61 de vehicule pe oră cât avea uzina înainte de grevă, a declarat, joi, agenţie MEDIAFAX, directorul de comunicare al companiei, Liviu Ion.

Dacia Sandero va fi lansată în Marea Britanie în ianuarie 2009

Dacia va lansa pe piaţa britanică, în luna ianuarie a anului viitor, modelul Sandero, la preţuri care încep de la 8.000 de lire sterline (16.000 de dolari), potrivit directorului general al Renault Marea Britanie, Roland Bouchara, citat de site-ul just-auto.com.

Administraţia Dacia: Salariaţii sunt invitaţi să decidă singuri pentru ei şi pentru familiile lor

Administraţia Dacia Piteşti a anunţat, joi, că prin greva generală angajaţii uzinei au pierdut posibilitatea de a primi retroactiv mărirea cumulată pe ianuarie-martie, ceea ce înseamnă minimum 672 de lei brut, salariaţii fiind "invitaţi să decidă singuri pentru ei înşişi şi pentru familiile lor".

Liderii de sindicat de la Dacia Piteşti: Greva continuă

Liderii Sindicatului de la Dacia Automobile Piteşti consideră că declaraţiile conducerii companiei privind încetarea negocierilor sunt menite să pună presiune asupra sindicaliştilor, aceştia anunţând că greva generală va continua.

Instanţa a amânat din nou judecarea pe fond a procesului între sindicatul şi patronatul de la Dacia

Magistraţii Tribunalului Argeş au amânat şi miercuri, la al doilea termen al procesului intentat de administraţia Dacia Automobile împotriva sindicaliştilor, judecarea pe fond a cauzei.

Employees Of Romanian Carmaker Dacia Continue General Strike

Negotiations between the unions and management of carmaker Dacia Pitesti, the local unit of French Renault, failed again Tuesday, therefore, the plant’s employees will continue the general strike.

Noi negocieri eşuate între sindicatul şi patronatul de la Dacia Piteşti

Negocierile între sindicatele şi patronatul de la SC Dacia Automobile Piteşti au eşuat din nou, marţi, astfel că greva generală declanşată de muncitorii uzinei în urmă cu nouă zile continuă.

Negocierile între sindicate şi patronatul de la Dacia Piteşti au eşuat din nou

Negocierile între sindicatele şi patronatul de la SC Dacia Automobile Piteşti s-au încheiat luni la prânz cu un nou eşec, după ce conducerea societăţii a respins ca nerealistă propunerea de creştere a salariilor cu 550 de lei, astfel că greva generală va continua.

Neţoiu: Echipa este pe val şi sper să continue seria meciurilor bune şi cu Craiova

Finanţatorul grupării Dacia Mioveni, Gigi Neţoiu, a declarat, înaintea meciului programat sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a XXVI-a a Ligii I, cu Universitatea Craiova, că elevii lui Sorin Cârţu sunt pe val şi pot continua seria partidelor bune din ultimul timp.

Sindicatul Dacia Piteşti: Greva continuă

Noi negocieri între patronatul şi sindicatul de la Dacia Automobile Piteşti au avut loc, vineri, eşuând şi de această dată, astfel că greva generală declanşată de angajaţii uzinei cu cinci zile în urmă continuă.

Sindicatul Dacia: Noua ofertă nu aduce nimic în plus, iar greva continuă

Liderii sindicali de la Dacia Automobile Piteşti susţin că joi au primit, într-adevăr, o nouă ofertă de la patronatul uzinei, însă aceasta nu aduce nimic în plus, astfel că angajaţii continuă greva generală declanşată cu patru zile în urmă.

Mitingul angajaţilor Dacia s-a încheiat cu „Hora Unirii”

Mitingul de protest de la Mioveni la care au luat parte, joi, aproximativ nouă mii de angajaţi de la Dacia şi sindicalişti ai Blocului Naţional Sindical s-a încheiat, în jurul orei 13.30, când manifestanţii au cântat şi au dansat "Hora Unirii".

Romania Dacia Renault Employees Continue Strike, Several Unions Rally At Noon

Employees of carmaker Dacia Pitesti, the local unit of French Renault, are on the fourth day of general strike Thursday and a rally will be held at noon.

Noi negocieri eşuate între patronatul şi sindicatul de la Dacia Piteşti

Negocierile între patronatul şi sindicatul uzinei Dacia Automobile Piteşti au eşuat şi miercuri, administraţia oferind muncitorilor 12 lei brut în plus faţă de ultima ofertă şi o creştere salarială de 3,9 % din ianuarie pentru personalul TESA, propunere respinsă de sindicat.

Employees Of Carmaker Dacia Continue General Strike

The employees of Romanian carmaker Dacia Pitesti, the local division of French Renault, continue the general strike Tuesday after the unionists rejected the salary offer forwarded by the plant’s management, saying it was largely the same as the old one forwarded last week.

Angajaţii de la Dacia Piteşti, în a doua zi de grevă generală

Angajaţii de la Dacia Piteşti au intrat, marţi, în cea de-a doua zi de grevă generală, sindicaliştii afirmând că oferta de majorare salarială înaintată cu o zi în urmă de administraţia uzinei nu aduce nimic nou faţă de cea de săptămâna trecută şi că aşteaptă să fie contactaţi pentru noi negocieri.

Romania’s Dacia Car Factory Management Challenges Strike In Court

The management of Romanian car factory Dacia Renault Pitesti challenged in court the legality of the general strike initiated by factory employees, filing a complaint with the Agres Court, according to the communication director within Dacia, Liviu Ion.

Dacia Piteşti contestă în instanţă legalitatea grevei generale

Administraţia Dacia Renault Piteşti a contestat în instanţă legalitatea grevei generale declanşate, luni dimineaţă, de angajaţii uzinei, depunând în acest sens o plângere la Tribunalul Agreş, a anunţat directorul de comunicare al Dacia, Liviu Ion.

Sindicatul Dacia Piteşti: Greva continuă

Sindicaliştii de la Dacia Renault Piteşti susţin că noua ofertă salarială a administraţiei nu aduce nimic nou faţă de ultima, iar în aceste condiţii angajaţii uzinei continuă greva generală declanşată luni dimineaţă.

Romania Dacia Employees Continue Strike, Reject Management Offer

Unionists with Dacia Renault Pitesti said Monday the management’s new offer is largely the same as the old one and employees continue protests.

Administraţia Dacia Piteşti oferă o majorare de 12 la sută a salariului mediu brut

Administraţia Dacia Piteşti oferă o creştere de 18,5 la sută pentru angajaţii cu salariul minim şi o majorare cu 12 la sută a salariului mediu brut, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, directorul de comunicare al Dacia Piteşti, Liviu Ion.

Angajaţii de la Dacia Piteşti au declanşat greva generală

Peste zece mii de angajaţi ai uzinei Dacia Renault din Piteşti au intrat în grevă generală pe termen nelimitat, luni dimineaţă, începând cu ora 7.00, după ce au eşuat negocierile purtate de sindicat cu patronatul fabricii privind majorările salariale.

Employees Of Carmaker Dacia Start General Strike Monday

Employees of Romanian carmaker Dacia Pitesti, the local division of French Renault, go on general strike March 24, after failed negotiations for higher salaries, union deputy leader Ion Iordache said Thursday.

Sindicatul Dacia Piteşti anunţă declanşarea grevei generale

Angajaţii de la Dacia Renault Piteşti vor intra, în 24 martie, în greva generală, după ce a eşuat şi ultima rundă de negocieri purtată, joi, de patronatul şi sindicatul uzinei privind majorările salariale, a anunţat viceliderul sindical Ion Iordache.

Marius Stoica: Victoria Daciei este meritată

Antrenorul secund Marius Stoica a declarat, miercuri, că victoria echipei Dacia Mioveni în meciul cu Oţelul Galaţi, scor 1-0, în etapa a XXIV-a a Ligii I, este cât se poate de meritată.

Dacia Mioveni a învins Oţelul Galaţi, scor 1-0

Echipa Dacia Mioveni a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formaţia Oţelul Galaţi, într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I, obţinând prima victorie în retur.

Renault To Make New Logan In Russia From 2010

French carmaker Renault (13190.FR) will start manufacturing new versions of the Logan car in Russia as of 2010, which might include the Logan Sedan, Sandero and the SUV its Romanian unit Dacia plans to launch in the second part of 2009.

Noi modele Renault dezvoltate în Programul Logan vor fi fabricate în Rusia, începând din 2010

Renault va fabrica, începând cu 2010, în Rusia, noi modele dezvoltate în Programul Logan, fiind posibil ca la automobilul Logan Sedan să se adauge Sandero şi SUV-ul (Sport Utility Vehicle), anunţat de Dacia pentru a doua parte a anului 2009.

Proteste la Dacia Pitesti

Peste patru mii de angajaţi ai Uzinei Dacia Renault din Piteşti au intrat în grevă de avertisment, vineri, începând cu ora 13.00, astfel că timp de două ore lucrul a fost oprit, muncitorii cerând în principal majorarea salariilor şi a primelor de Paşte şi de Crăciun.