Daniel Barbu şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Culturii. Ponta: Confirm demisia lui Barbu, o trimit cu noua propunere după ce discut cu PNL şi Băsescu – EXCLUSIV
11:44, 12 Dec. 2013
Daniel Barbu a înaintat, joi, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Culturii, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Ministerul Culturii. Premierul Victor Ponta a confirmat demisia lui Daniel Barbu din postul de ministru al Culturii, dar a precizat, întrebat de MEDIAFAX, că va trimite Preşedinţiei demisia doar împreună cu propunerea de numire a unui nou ministru numai după ce va discuta cu conducerea PNL şi preşedintele Traian Băsescu.