daniel chi oiu

Încă un lider ALDE cere demisia secretarului general Daniel Chiţoiu

Liderul ALDE Dolj, deputatul Ion Cupă, cere demisia imediată a secretarului general Daniel Chiţoiu. El crede că faptul că mai mulţi lideri din Oltenia au acelaşi punct de vedere arată că partidul are resurse pentru apărarea identităţii.

Un senator ALDE a demisionat din partid

Senatorul Scarlat Iriza a declarat, marţi pentru MEDIAFAX, că a demisionat din ALDE şi din grupul senatorilor ALDE din cauza secretarului general al formaţiunii, Daniel Chiţoiu, care "taie şi spânzură" în partid şi care împarte funcţii politice fără a se consulta cu colegii.

BIOGRAFIE: Actualul ministru al Economiei Daniel Chiţoiu, vicepremier cu portofoliu

Actualul ministru al Economiei, liberalul Daniel Chiţoiu, care la alegerile din 9 decembrie a câştigat un nou mandat de deputat, este nominalizat pentru portofoliul Finanţelor, el fiind desemnat şi vicepremier.

Sorin Blejnar a fost numit la conducerea ANAF

Sorin Blejnar, fost comisar general adjunct în Garda Financiară, a fost numit preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), prin decizie a premierului Emil Boc.

Firmele vor putea depune online declaraţiile fiscale, de la jumătatea lui 2008

Toate firmele din România vor putea depune online declaraţiile fiscale, începând cu a doua parte a anului viitor, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Daniel Chiţoiu.