daniel d ianu

Dăianu: Firmele nu vor avea costuri mai mici cu creditele după intrarea în zona euro/ Românii nu descoperă Luna

Daniel Dăianu, membru al Consiliului de administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR), a afirmat, sâmbătă, că firmele nu vor avea costuri mai mici cu creditele, după intrarea în zona euro, iar important este să ne pregătim economia, deoarece românii deja ştiu ce înseamnă folosirea euro.

Daniel Dăianu: Până trecem la euro, tăria leului exprimă cât de robustă este economia noastră

Daniel Dăianu, membru al Consiliului de administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR), l-a susţinut, sâmbătă, pe ministrul Finanţelor, că preţurile trebuie afişate, preponderent, în lei, până la adoptarea euro, deoarece arată un leu robust, ceea ce indică o economie puternică.

Dăianu: Nu se poate accepta să legi taxa pentru bănci de politica monetară/ Până trecem la euro, tăria leului exprimă cât de robustă este economia noastră

Daniel Dăianu, membru al Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), a explicat, sâmbătă, de ce instituţia nu poate accepta legarea taxei pentru bănci de politica monetară, respectiv de ROBOR, iar, concomitent, a admis că se poate discuta despre o modificare a acestui indice.

Raportul de adoptare a EURO, înaintat Comisiei, săptămâna aceasta. Scenariile pentru trecerea de la leu la euro

Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat că raportul privind adoptarea euro de către România le va fi trimis membrilor Comisiei pentru euro săptămâna aceasta, iar el recomandă anul 2026, pentru a nu fi un ritm prea alert.

Un membru al Consiliului de Administraţie al BNR: Exista perspectiva unei recesiuni. Face parte din ciclu economic. Se caută prevenirea

Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR), a susţinut, vineri, că apariţia unei recesiuni pentru România este posibilă, în următoarea perioadă, susţinând că, până la un punct, face parte din ciclul economic.

Daniel Dăianu, despre încrederea românilor în moneda naţională: „De-euroizarea şi aderarea la zona euro: o contradicţie?”

Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, a postat marţi pe blogul Opinii BNR un articol din care reiese că de-euroizarea este benefică, fiind semnul creşterii încrederii românilor în moneda naţională, iar „ca să intrăm cu brio în zona euro avem nevoie de un leu cât mai puternic”.

Daniel Dăianu şi Liviu Albu-membri titulari ai Academiei Române; Irinel Popescu-membru corespondent

Economiştii Lucian Liviu Albu şi Daniel Dăianu au devenit membri titulari ai Academiei Române, iar medicul Irinel Popescu a devenit membru corespondent, potrivit unei decizii luate în adunarea generală a membrilor forului cultural şi ştiinţific, informează un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

CONFERINŢĂ ZF – Daniel Dăianu: O chestiune îngrijorătoare este „the big shift”. Asia revine după 500 de ani într-un stil care produce frisoane

Înalţi oficiali ai statului şi reprezentanţi ai celor mai mari bănci şi companii din România dezbat, în cadrul conferinţei "Cei mai mari jucători din economie", organizată de Ziarul Financiar, cum poate economia românească să iasă din zona de creştere de 1-2% şi care sunt motoarele de creştere în perioada 2012-2020.

Daniel Dăianu: BCE şi evitarea dezastrului

Sunt tot mai multe semne că pieţele financiare reîngheaţă: marjele (peste pragul de bază impus de obligaţiunile germane) cresc la toate ţările europene (inclusiv la cele cu rating AAA), băncile evită să se împrumute între ele preferând să plaseze lichidităţi la BCE, băncile americane şi cele britanice îşi reduc expunerea pe grupuri europene etc. Crize de lichiditate par inevitabile.

Economistul Daniel Dăianu: Îmblânzirea pieţelor financiare este imperativă

Economistul Daniel Dăianu scrie într-un articol despre criza financiară care a demonstrat clar cât de nepregătite sunt instituţiile Uniunii Europene precum şi despre insuficienta convergenţă economică dintre membrii săi, informează Ziarul Financiar.

Comisia pentru irigaţii i-a audiat pe Gavrilescu şi Dăianu

Foştii miniştri ai Agriculturii şi Finanţelor din perioada 1997-1998, Dinu Gavrilescu şi Daniel Dăianu, au fost audiaţi, miercuri, la Comisia de anchetă privind sistemul de irigaţii, dând explicaţii referitoare la afacerea "Transchem", privind achiziţionarea de utilaje şi echipamente de irigaţii.

Daniel Dăianu, candidat din partea PNL la europarlamentare

Europarlamentarul liberal Daniel Dăianu a anunţat, joi, într-o declaraţie de presă remisă agenţiei MEDIAFAX, că va candida la alegerile pentru Parlamentul European, programate la data de 7 iunie.