de inu i

Un manifestant de la Teheran a fost împuşcat mortal, iar alţii au fost răniţi – GALERIE FOTO

Un manifestant iranian a fost împuşcat mortal luni şi mai mulţi au fost răniţi, la sfârşitul mitingului care a reunit la Teheran sute de mii de persoane ce contestă realegerea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad.

UE adoptă o declaraţie privind condiţiile de transferare a deţinuţilor de la Guantanamo

Uniunea Europeană a adoptat, luni, o declaraţie negociată cu Washingtonul privind condiţiile de transfer a foştilor deţinuţi de la Guantanamo către Europa, document menit să ofere asigurări statelor membre ale UE, dar care nu obligă SUA să primească şi ele o parte dintre ei.

Acord de principiu în UE privind condiţiile de primire a deţinuţilor de la Guantanamo

Ţările europene au ajuns, joi, la un acord de principiu privind condiţiile de preluare a foştilor deţinuţi de la Guantanamo, acceptând posibilitatea de a limita libertatea de circulaţie a acestora, au declarat surse diplomatice.

Dick Cheney: Transferarea „celor mai răi terorişti” de la Guantanamo în SUA ar fi un pericol – VIDEO

Transferarea pe teritoriul american a "celor mai răi terorişti" aflaţi în prezent în detenţie la Guantanamo ar fi o "sursă de mare pericol", a declarat joi fostul vicepreşedinte american Dick Cheney, într-un discurs în faţa unui grup de reflecţie conservator.

Obama evocă posibilitatea detenţiei pe termen nelimitat a suspecţilor de terorism – VIDEO

Preşedintele american, Barack Obama, şi-a reiterat joi intenţia de a închide centrul de detenţie de la Guantanamo, evocând posibilitatea detenţiei pe termen nelimitat a suspecţilor de terorism.

UE şi SUA au discutat despre primirea foştilor deţinuţi de la Guantanamo

Comisarul european Jacques Barrot şi ministrul ceh Ivan Langer, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a UE, au cerut luni Washingtonului "informaţii" privind eventualitatea în care state europene ar primi foşti deţinuţi din închisoarea de la Guantanamo.

Au evadat cu ajutorul unghierelor!

Şase deţinuţi dintr-un penitenciar canadian au reuşit să evadeze, scobind o gaură într-un zid, cu ajutorul unor unghiere şi al altor ustensile improvizate.

Atacurile de la 11 septembrie, fapte de mândrie pentru acuzaţi (Galerie Foto şi Video)

Cei cinci deţinuţi de la Guantanamo acuzaţi că au plănuit atacurile din 11 septembrie au transmis comisiei militare de la baza SUA un mesaj în care şi-au exprimat mândria faţă de fapta lor şi şi-au asumat responsabilitatea pentru cei 3.000 de morţi, relatează New York Times.

SUA au cerut Spaniei să primească deţinuţi de la Guantanamo

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a cerut marţi Spaniei să primească deţinuţi de la Guantanamo, a declarat omologul său spaniol, Miguel Angel Moratinos, în urma primei întâlniri oficiale cu aceasta la Washington.

Diaconescu: Repatrierea din Italia, posibilă în cazul unei condamnări definitive

Ministrul de Externe Cristian Diaconescu a declarat că repatrierea unui român din Italia este posibilă doar în cazul unei decizii definitive a justiţiei, existând 33 de dosare de acest tip, relatează AFP, potrivit căruia MJ a confirmat numărul, precizând că în opt cazuri repatrierea a avut deja loc.

Mii de deţinuţi din California ar putea fi eliberaţi

Autorităţile din statul american California vor trebui să elibereze zeci de mii de deţinuţi pentru a reduce suprapopularea închisorilor, au stabilit luni judecătorii federali.

Infractorii psihopaţi obţin mai uşor eliberarea condiţionată

Eliberarea condiţionată este mai uşor de obţinut pentru deţinuţii psihopaţi, deoarece aceştia ştiu să se prefacă mai bine şi să creeze o impresie favorabilă personalului închisorii şi comisiei de evaluare, potrivit unui studiu canadian, citat de BBC.

SUA vor cere altor ţări să primească deţinuţi aflaţi la Guantanamo

Statele Unite vor cere altor ţări să primească deţinuţi aflaţi în prezent în centrul de detenţie de la Guantanamo, a declarat, sâmbătă, vicepreşedintele american, Joe Biden.

Parchet: Nuţu Cămătaru a vorbit la telefon din penitenciar

Nuţu Cămătaru a vorbit din Penitenciar, folosind două numere de telefon, în ianuarie şi în noiembrie 2007, despre "combinaţiile cu pământuri", şi instrucţiuni pentru alte "afaceri", arată procurorii în motivarea recursului împotriva eliberării lui.

PE îndeamnă statele UE să accepte deţinuţi de la Guantanamo

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care se salută decizia preşedintelui Statelor Unite de a închide centrul de detenţie de la Guantanamo şi îndeamnă statele membre să coopereze pentru a găsi soluţii şi să fie pregătite să accepte deţinuţi din acest centru.

ANP: 130 de deţinuţi nu s-au mai întors în penitenciare pentru ispăşirea pedepselor

Numărul deţinuţilor care nu au revenit la închisoare după ce au beneficiat de întreruperea executării pedepsei este de 130, ultimele date incluzând alte şapte cazuri, între care şi un condamnat la 12 ani de închisoare pentru omor, informează, luni, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Dolj: 22 de deţinuţi de la PMS Craiova, cărora li s-a întrerupt pedeapsa, nu au revenit în detenţie

Un număr de 22 deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, care au beneficiat de întrerupere a pedepsei, nu s-au întors în penitenciar la termen, fiind căutaţi de poliţişti.

Praga: Statele europene decid dacă primesc deţinuţi de la Guantanamo

Problema primirii deţinuţilor de la Guantanamo de către ţările europene "nu este simplă, acest lucru va fi la latitudinea fiecărui stat", a declarat luni ministrul ceh de Externe, Karel Schwarzenberg, înainte de prima prima dezbatere pe această temă cu omologii săi europeni.

Obama va emite o ordonanţă pentru închiderea penitenciarului de la Guantanamo

Preşedintele-ales al Statelor Unite, Barack Obama, intenţionează să emită o ordonanţă executivă, în prima zi de mandat, prin care va decide închiderea penitenciarului de la Guantanamo Bay, afirmă oficiali din cadrul echipei de tranziţie citaţi de ediţia electronică a New York Times.

George W. Bush recunoaşte că a comis „erori” în funcţia de preşedinte

Preşedintele Statelor Unite, George W. Bush, a admis luni, în faţa presei, că a comis "erori", inclusiv prin anunţarea prematură a încheierii confruntărilor în Irak.

Ţările europene discută variante pentru preluarea deţinuţilor de la Guantanamo

Ţările europene poartă discuţii intense, atât pe plan intern, cât şi extern, privind posibilitatea preluării deţinuţilor de la baza americană Guantanamo, într-un semn de deschidere faţă de viitoarea administraţie a lui Barack Obama, relatează Washington Post, în ediţia electronică de marţi.

Donald Rumsfeld, vinovat de rele tratamente aplicate deţinuţilor – Senat

Fostul secretar american al Apărării Donald Rumsfeld şi alţi oficiali de rang înalt din cadrul administraţiei Bush au fost declaraţi vinovaţi de rele tratamente aplicate deţinuţilor în mai multe închisori americane, potrivit unui raport al Senatului american, publicat joi.

Cargo concertează în Penitenciarul Arad (Video)

Trupa Cargo va susţine, pe 9 decembrie, un concert în Penitenciarul Arad, pentru persoanele private de libertate, informează conducerea instituţiei.

Deţinuţii cu drept de vot din Penitenciarul Miercurea Ciuc au refuzat să voteze

Cei doi deţinuţi de la Penitenciarul Miercurea Ciuc care au drept de vot şi domiciliul în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află locul de detenţie şi-au exprimat în scris refuzul de a-şi manifesta opţiunea la alegerile parlamentare.

Vicepreşedintele american Dick Cheney, inculpat pentru abuz în închisorile private

Vicepreşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, Dick Cheney, a fost inculpat de un juriu texan în cadrul unui caz de abuz în închisorile private, potrivit unor documente judiciare obţinute marţi.

Dănciulescu va premia câştigătorii Campionatului de fotbal al deţinuţilor

Atacantul dinamovist Ionel Dănciulescu va înmâna premii componenţilor echipei câştigătoare a Campionatului de fotbal al persoanelor private de libertate, organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi FC Dinamo.

FSANP: Deţinuţii asupra carora s-au găsit telefoane şi alcool erau agresivi

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor susţine că cei cinci deţinuţi de la Brăila, asupra cărora s-au descoperit obiecte interzise, au devenit agresivi şi era necesară imobilizarea acestora, federaţia subliniind că este cunoscut faptul că deţinuţii se automutilează

Zeci de morţi şi răniţi, într-o revoltă izbcnită într-un penitenciar din Mexic

Douăzeci şi unu de deţinuţi au murit şi alţi douăzeci au fost răniţi, luni, într-o revoltă dintr-o închisoare din Mexic.

Olteanu: Solicitările persoanelor condamnate nu ţin de resortul meu direct

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat luni pentru MEDIAFAX, referitor la cazul celor doi deţinuţi de la Jilava care l-au dat în judecată, că solicitările unor persoane condamnate nu ţin de resortul său direct, dar a menţionat că este dreptul lor de a sesiza justiţia.

Bogdan Olteanu şi Nati Meir, daţi în judecată de doi deţinuţi

Doi deţinuţi de la Penitenciarul Jilava i-au dat în judecată pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu şi pe deputatul Nati Meir, pentru că nu au răspuns în termenul legal la cererile trimise de aceştia.

Un număr de 25 de deţinuţi dintr-o închisoare siriană, ucişi în timpul unei revolte

Un număr de 25 de deţinuţi dintr-o închisoare situată la 40 de kilometri de Damasc au fost ucişi sâmbătă, într-o revoltă, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH), o organizaţie neguvernamentală apropiată opoziţiei siriene.

Procesele deţinuţilor de la Guantanamo vor continua

Procesele deţinuţilor de la Guantanamo, acuzaţi de terorism, vor continua în pofida deciziei Curţii Supreme din SUA care extinde drepturile acestora, a anunţat joi Departamentul de Justiţie.

Instanţa supremă din SUA le permite suspecţilor de la Guantanamo să conteste detenţia

Curtea Supremă de Justiţie din Statele Unite a decis joi că suspecţii de la Guantanamo Bay au dreptul să conteste detenţia la tribunalele federale, o hotărâre care nu va fi pe placul administraţiei George W. Bush.

Doi deţinuţi au evadat din Penitenciarul din Vaslui

Doi deţinuţi de la Penitenciarul cu Regim Închis Vaslui au evadat, joi, în jurul orei 11.00, de la un punct de lucru situat pe un câmp de lângă penitenciar, unde unde se aflau la prăşit porumb, sub pază, alături de alţi zece deţinuţi.

SUA vor să construiască un vast centru de detenţie în Afganistan

Statele Unite intenţionează să construiască un vast centru de detenţie la principala bază militară americană din Afganistan, a declarat sâmbătă un reprezentant al Departamentului american al Apărării.

Închisorile britanice sunt atât de confortabile încât deţinuţii nu vor să le părăsească

Un funcţionar britanic din conducerea asociaţiei angajaţilor din închisori a declarat că viaţa din penitenciarele Marii Britanii este atât de plăcută încât detinuţii nu doresc să le părăsească.

Fidel Castro îndeamnă SUA să îşi trateze deţinuţii aşa cum procedează Cuba

Fidel Castro a îndemnat Statele Unite să îşi trateze deţinuţii aşa cum procedează Cuba cu cei 75 de disidenţi încarceraţi în 2003, într-un articol publicat luni de cotidianul oficial Granma.

Gărzile unei închisori daneze, spitalizate după ce au mâncat prăjituri de la deţinuţi

Patru ofiţeri ai unei închisori din Danemarca au mâncat o prăjitură gătită de deţinuţi şi au ajuns la spital, conducerea penitenciarului suspectând că acestea conţineau substanţe narcotice.

India: 300 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare

Aproximativ 300 de deţinuţi au evadat duminică dintr-o închisoare din India, după ce au imobilizat cei patru gardieni ai instituţiei, au anunţat luni autorităţile, citate de CNN.

Israelul eliberează peste 400 de prizonieri palestinieni

Israelul a început luni dimineaţa eliberarea a peste 400 de prizonieri palestinieni în cadrul eforturilor întreprinse împreună cu preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmud Abbas pentru relansarea procesului de pace în Orientul Mijlociu, relatează AFP.