deblocare

O procedură revoluţionară care deblochează circulaţia cerebrală va fi folosită la Galaţi

O procedură medicală revoluţionară va fi implementată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi. Este vorba despre o procedură care vizează creierul. „Următorul pas va fi trombectomia, o procedură revoluţionară care va permite extragerea trombului ce blochează circulaţia cerebrală, crescând şansele de recuperare completă”, a transmis Consiliul Judeţean Galaţi. Procedura poate implementată […]

RAR: Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, o decizie intermediară până la deblocarea situaţiei şi până la repornirea aplicaţiei informatice, a anunţat luni RAR.

ONU alocă mai multe fonduri pentru ajutor umanitar în Liban

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a deblocat o sumă suplimentară de 2 milioane de dolari din Fondul umanitar pentru Liban pentru a ajuta la rezolvarea situaţiei care se agravează, potrivit purtătorului de cuvânt al Secretarului General al ONU, Antonio Guterres.

Mii de posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă, deblocate prin decizie de Guvern

Potrivit premierului, 2.700 de posturi vor fi ocupate în perioada următoare. „Deblocăm azi angajările pentru alte 2700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă. Este a treia decizie similară a Guvernului în sprijinul sistemului medical după cele din ianuarie şi februarie, când au fost deblocate angajările pentru 10.000 de posturi”, a declarat Marcel Ciolacu. […]

Grindeanu: Reabilitarea liniei feroviare Craiova-Dr. T. Severin-Caransebeş a fost deblocată

„Reabilitarea liniei feroviare Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeş a fost deblocată! Am reaprobat astăzi în şedinţa de Guvern indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea acestui tronson de cale ferată important pentru Coridorul feroviar Orient/Est-Mediteraneean”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. Ministrul Transporturilor precizează că actualizarea acestor indicatori a fost necesară în contextul creşterii preţului materialelor de construcţii, a preţurilor energiei […]

Coaliţia a agreat măsuri de sprijin pentru diferite segmente din economie şi social – surse

Coaliţia a agreat măsuri de sprijin pentru diferite segmente din economie şi social pentru perioada următoare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice. Între măsuri se numără şi deblocarea Programului Naţional de Infertilitate.

Florin Barbu: APIA a deblocat plăţile, iar fermierii îşi vor primi banii

APIA a autorizat plata pentru fermieri, în această săptămână, în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei, care reprezintă intervenţiile de plăţi directe, ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul vegetal, zootehnic, precum şi măsurile de dezvoltare rurală.

UE anunţă că va începe să deblocheze fondurile europene pentru Polonia

Uniunea Europeană a anunţat joi că va începe să deblocheze fonduri de miliarde de euro, după ce acestea au fost îngheţate din cauza politicilor anti-UE ale guvernării anterioare, informează AP.

Secretarul Trezoreriei SUA îndeamnă partenerii occidentali la sprijinirea Ucrainei

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a subliniat marţi urgenţa de a avansa împreună cu aliaţii occidentali în demersurile de deblocare a valorii activelor ruseşti îngheţate pentru a ajuta Ucraina.

UE va anunţa deblocarea fondurilor pentru Polonia, susţine premierul Tusk

Reprezentanţii Comisiei Europene vor anunţa vineri că Bruxelles-ul a deblocat fondurile de redresare pentru Polonia, a declarat, joi, premierul de la Varşovia, Donald Tusk, în faţa parlamentului.

Primele 40 de inspecţii ale avioanelor Boeing 737 MAX 9 au fost finalizate

Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) a anunţat miercuri că inspecţiile unui prim grup de 40 de avioane Boeing 737 MAX 9 au fost finalizate, un obstacol cheie pentru a debloca în cele din urmă avioanele de la sol, după ce un panou de cabină s-a rupt în 5 ianuarie în timpul zborului, scrie Reuters.

Ministrul Mediului anunţă o posibilă deblocare a programului Casa Verde Fotovoltaice

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă lansarea unei noi sesiuni de validare a instalatorilor şi o posibilă deblocare a programului Casa Verde Fotovoltaice.

Andrei Baciu: Deblocăm criza din sănătate. Cât câştigă un director al CNAS

Un director din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care întocmeşte şi gestionează un buget de 56 de miliarde de lei câştigă cu 6.000 de lei mai puţin ca un director la o agenţie de mediu, spune Andrei Baciu, preşedinte CNAS, care a spus că luni va fi deblocată criza din Sănătate.

Cinci americani deţinuţi în Iran au fost eliberaţi, în cadrul unui acord prin care Teheranul a obţinut deblocarea a 6 miliarde de dolari

Un avion care transporta cinci americani eliberaţi de Iran cu destinaţia SUA a plecat luni din Doha, ca parte a unui schimb de prizonieri cu cinci iranieni deţinuţi în Statele Unite şi a transferului a 6 miliarde de dolari în fonduri iraniene, marcând un acord rar între cei doi vechi inamici.

România deblochează prima tranşă din acordul de 100 mil. lei pentru Republica Moldova

România deblochează, vineri, prima tranşă din acordul de finanţare nerambursabilă acordat de România Republicii Moldova, în valoare de 100 de milioane de euro. Banii sunt destinaţi microbuzelor pentru transportul şcolar şi pentru finanţarea unor lucrări de alimentare cu apă.