deces

Trompetistul de jazz Freddie Hubbard a decedat

Trompetistul american de jazz Freddie Hubbard a decedat luni, în vestul Californiei, din cauza unei maladii cardiace, a anunţat purtătorul său de cuvânt.

Interpretul şi compozitorul Delaney Bramlett a decedat

Interpretul şi compozitorul de rock, Delaney Bramlett, care a lucrat cu muzicieni precum Eric Clapton şi George Harrison, a decedat duminică, la vârsta 69 de ani, într-un spital din Los Angeles, în urma unor complicaţii după o operaţie la vezica biliară, informează Variety.com.

Scriitorul Haralamb Zincă a fost înmormântat

Scriitorul Haralamb Zincă, decedat de Crăciun, a fost înhumat luni, la prânz, la Cimitirul Evreiesc din Capitală, în prezenţa văduvei sale, Stela, a fiului său, regizorul Andrei Zincă şi a câtorva zeci de rude şi prieteni.

Soţul Anjelicăi Houston a decedat

Robert Graham, sculptor californian ale cărui lucrări au fost incluse în cadrul mai multor monumente civile celebre, precum Franklin Delano Roosevelt Memorial din Washington D.C., şi soţul Anjelicăi Houston, a decedat la vârsta de 70 de ani.

Trei copii au murit într-un incendiu, la Bacău

Trei copii cu vârste cuprinse între un an şi trei ani, din localitatea Răchitoasa, judeţul Bacău, au murit carbonizaţi, duminică seară, în urma unui incendiu care a cuprins casa în care locuiau, la momentul izbucnirii focului micuţii fiind siguri acasă.

Haralamb Zincă a murit (Video)

Scriitorul de romane poliţiste Haralamb Zincă a decedat în ziua de Crăciun la vârsta de 85 de ani, informează TVR 1.

Două persoane au murit intoxicate cu monoxid de carbon într-un hotel din Covasna

Un turist cazat la un hotel din staţiunea Covasna şi recepţionera unităţii de cazare şi-au pierdut viaţa, în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar o altă persoană a fost internată în comă, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon provenit de la centrala termică a hotelului.

Dramaturgul Harold Pinter, laureat al premiului Nobel pentru literatură, a decedat

Harold Pinter, dramaturgul britanic laureat al premiului Nobel pentru literatură în 2005, devenit celebru pentru textele lui care ironizează clişeele din viaţa de familie şi pentru usturătoarele sale satire politice, a decedat, miercuri, la vârsta de 78 de ani.

Cântăreaţa şi actriţa Eartha Kitt a murit

Cântăreaţa şi actriţa americană Eartha Kitt a murit, joi, la vârsta de 81 de ani, ea suferind de cancer la colon, informează New Musical Express.

Directorul general al CS Olimpia, Octavian Dimofte, a decedat

Directorul general al Clubului Sportiv Olimpia Bucureşti, Octavian Dimofte, fost jucător şi antrenor de volei, a decedat, luni dimineaţă, la vârsta de 58 de ani.

Actriţa Raluca Zamfirescu a încetat din viaţă

Actriţa Raluca Zamfirescu a încetat din viaţă, duminică dimineaţa, la vârsta de 84 de ani, informează Teatrul Naţional Bucureşti.

Majel Barrett Roddenberry, legendă a serialelor SF, a decedat

Actriţa Majel Barrett Roddenberry, văduva creatorului celebrului serial de televiziune "Star Trek", Gene Roddenberry, a decedat, joi, la vârsta de 76 de ani, din cauza leucemiei de care suferea, în locuinţa ei din Los Angeles, a anunţat familia sa.

Noi proteste ale tinerilor greci la Atena şi în alte oraşe elene

Peste o mie de tineri au protestat luni la prânz în faţa sediului poliţiei din centrul Atenei, faţă de moartea adolescentului ucis de un poliţist la 6 decembrie, în vreme ce alte manifestaţii au loc în provincie.

Economistul Anghel Rugină a decedat

Economistul american de origine română Anghel Rugină, membru de onoare al Academiei Române, a decedat, duminică noapte, în SUA, unde era internat într-un azil de bătrâni, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Academiei Române.

Sora lui Macaulay Culkin a murit într-un accident rutier

Sora actorului Macaulay Culkin, Dakota Culkin, a murit în urma unui accident rutier informează femalefirst.com.

Bettie Page, simbolul Revolutiei sexuale din anii ’60, a murit (video)

Starleta americană Bettie Page, care înflacăra minţile bărbaţilor după Al Doilea Razboi Mondial, a murit la vârsta de 85 de ani, din cauza unei infecţii pulmonare.

Sculptorul Vasile Gorduz a încetat din viaţă

Sculptorul român Vasile Gorduz a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 77 de ani.

Calm provizoriu în Grecia, după confruntări limitate în cursul nopţii de marţi

Atmosfera din Grecia era calmă miercuri dimineaţa, după confruntări limitate în cursul nopţii la Atena şi Salonic (nord), între tineri şi forţele de ordine, relatează surse din cadrul poliţiei.

Petre Gavrilă: Dossey era ca şi copilul meu

Petre Gavrilă, directorul Şcolii de fotbal Euro-Africa de la Buşteni şi antrenorul care l-a promovat pe Ibrahim Dossey, a declarat că portarul ghanez, decedat marţi dimineaţă, a fost ca şi copilul său.

Gabi Stan: Dossey a avut contribuţie mare la calificarea echipei FC Braşov în Cupa UEFA

Tehnicianul echipei Dunărea Călăraşi, Gabi Stan, primul antrenor cu care Ibrahim Dossey a lucrat în ţară, la FC Braşov, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că fostul portarul ghanez "a contribuit aproape decisiv la calificarea echipei în Cupa UEFA", în 2001.

Lobonţ: Fotbalul românesc a pierdut un portar de valoare

Portarul echipei Dinamo şi al naţionalei României, Bogdan Lobonţ, s-a declarat şocat de dispariţia goalkeeper-ului ghanez Ibrahim Dossey şi crede că România a pierdut un portar de valoare, informează site-ul personal al internaţionalului român.

Neculaie: Dossey era un exemplu de caracter

Patronul grupării FC Braşov, Ioan Neculaie, a declarat, pentru MEDIAFAX, că portarul Ibrahim Dossey, care a decedat marţi dimineaţa, era un exemplu de caracter pentru toată lumea.

Manea: Regret enorm pierderea lui Dossey

Directorul general adjunct FC Rapid, Nicolae Manea, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că regretă dipariţia portarului ghanez Ibrahim Dossey, decedat luni noaptea, la spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti, pe care îl consideră jucător român şi nu străin.

Ibrahim Dossey a decedat

Portarul ghanez Ibrahim Dossey a decedat luni noaptea, la spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti, a declarat, pentru MEDIAFAX, jucătorul echipei Minerul Lupeni, Ionuţ Dragomir.

Actriţa Nina Foch, nominalizată la premiile Oscar, a murit

Actriţa de origine olandeză Nina Foch, nominalizată la premiile Oscar, a decedat la Los Angeles, la vârsta de 84 de ani, din cauza unei maladii sangvine de care suferea, potrivit anunţului făcut de fiul acesteia, citat de bbc.co.uk.

Un ultim omagiu, adus Ancăi Parghel (Video)

Câteva sute de persoane i-au adus un ultim omagiu Ancăi Parghel, la capela Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, unde trupul neînsufleţit al artistei a fost depus sâmbătă dimineaţă, au declarat pentru MEDIAFAX apropiaţi ai familiei.

Paul Niculescu Mizil a încetat din viaţă (Video)

Paul Niculescu Mizil a încetat din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unor afecţiuni cardiace, au anunţat surse apropiate familiei.

Constantin Ticu Dumitrescu a încetat din viaţă

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Constantin Ticu Dumitrescu, a încetat din viaţă, anunţă surse medicale.

Putin şi Medvedev deplâng moartea patriarhului Aleksei al II-lea

Preşedintele Dmitri Medvedev şi premierul Vladimir Putin şi-au exprimat regretul faţă de moartea Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii, Aleksei al II-lea, care a decedat vineri, la vârsta de 79 de ani.

Patriarhul Rusiei, Aleksei al II-lea, a decedat

Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Aleksei al II-lea, a decedat vineri, la vârsta de 79 de ani, a anunţat serviciul de presă al patriarhiei.

Cântăreaţa Anca Parghel a încetat din viaţă

Cântăreaţa Anca Parghel a încetat din viaţă, vineri dimineaţă, la Spitalul Judeţean din Timişoara.

CNSAS deplânge moartea lui Ticu Dumitrescu, părintele spiritual al instituţiei

Angajaţii CNSAS, instituţie creată după adoptarea Legii privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică al cărei iniţiator a fost Ticu Dumitrescu, au dat publicităţii un ferpar în care deplâng moartea acestuia.

Artişti români au evocat personalitatea Ancăi Parghel

Mai mulţi artişti români care au cunoscut-o pe Anca Parghel, dar şi foşti colegi de scenă, şi-au exprimat regretul pentru decesul artistei şi au evocat personalitatea acesteia.

Municipalitatea face demersuri ca Anca Parghel să fie înmormântată la cimitirul Bellu

Reprezentanţii Municipalităţii Bucureşti au declarat pentru MEDIAFAX că se fac demersuri pentru ca Anca Parghel, care a murit vineri dimineaţă, la vârsta de 51 de ani, să fie înmormântată pe aleea artiştilor din cimitirul Bellu.

Scriitorul Artur Silvestri a murit

Scriitorul Artur Silvestri a murit, duminică dimineaţa, la vârsta de 55 de ani, a anunţat familia acestuia, fără a preciza motivele decesului.

Scriitorul american William Gibson a murit

Scriitorul american William Gibson, nominalizat la premiile Oscar, a murit la vârsta de 94 de ani, în locuinţa sa din statul Massachusetts, SUA, informează news.bbc.co.uk.

Explozia de la mina Petrila a mai făcut o victimă

Unul din cei trei mineri de la Petrila internaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală a decedat, luni dimineaţă, în urma unui stop cardiorespirator, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa.

Actriţa Luminiţa Stoianovici s-a stins din viaţă

Actriţa Luminiţa Stoianovici a murit vineri, la vârsta de 49 de ani, "după o lungă şi grea suferinţă", potrivit reprezentanţilor Teatrului Naţional Timişoara.

Membrii Guvernului au ţinut un moment de reculegere pentru minerii decedaţi la Petrila

Membrii Guvernului au ţinut, la începutul şedinţei de miercuri, un moment de reculegere pentru minerii care şi-au pierdut viaţa în urma exploziilor produse, sâmbătă, în mina Petrila.

Tăriceanu: Ajutoarele minerilor vor fi aprobate în şedinţa de Guvern de miercuri

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, la Timişoara, că ajutoarele care vor fi acordate rudelor minerilor decedaţi sau răniţi în exploziile ce au avut loc, sâmbătă, în mina Petrila, vor fi aprobate în şedinţa de Guverrn de miercuri.