decese

Studiu: Persoanele cu hiperactivitate trăiesc, în medie, cu 7-9 ani mai puţin

Persoanele diagnosticate cu ADHD (tulburarea de deficit de atenţie şi hiperactivitate) au o speranţă de viaţă semnificativ mai redusă, a descoperit un studiu amplu publicat în The British Journal of Psychiatry.

Suferinţa continuă în Gaza: familiile îşi caută morţii sub ruine

Mahmoud Abu Dalfa, unul dintre locuitorii afectaţi de conflictul din Gaza, îşi caută cu disperare soţia şi cei cinci copii, ale căror trupuri sunt încă prinse sub dărâmăturile casei sale din cartierul Shejaia, distrusă de un atac aerian israelian în decembrie 2023, relatează un reportaj CNN.

Tragedie produsă de grabă. Accidentul cu trei morţi din Dolj s-a produs după o depăşire riscantă

Accidentul în care trei oameni au murit s-a produs după ce o tânără de 19 ani a intrat în depăşirea unui ansamblu de vehicule, a lovit frontal un TIR, iar apoi maşina sa a fost proiectată în alt autoturism.

Un dezastru de proporţii. Bilanţul victimelor incendiului din hotelul din Turcia creşte dramatic: sunt cel puţin 66 de morţi

66 de persoane au fost ucise şi alte 51 au fost rănite într-un incendiu produs la un hotel din Turcia. Este bilanţul provizoriu al incendiului produs într-o staţiune de schi din centrul Turciei. Bilanţul a crescut dramatic în câteva ore.

Războiul din Ucraina, ziua 1060. Rusia atacă o instalaţie de infrastructură în Zaporojie / Patru persoane ucise în urma unui atac rusesc asupra Kievului / Aproape 89.000 de soldaţi ruşi confirmaţi morţi în Ucraina, relevă o investigaţie media

O firmă din Dnipropetrovsk a ajutat Rusia să construiască laboratoare de arme nucleare, afirmă SBU O societate de materiale de construcţii din regiunea Dnipropetrovsk a trimis Federaţiei Ruse produse metalice care au fost utilizate pentru a construi laboratoare de arme nucleare, a declarat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), în urma unei anchete privind societatea […]

Judecătoria Mangalia a amânat pronunţarea în procesul lui Vlad Pascu

Vlad Pascu va afla pedeapsa în dosarul în care a ucis doi tineri pentru că a condus fiind drogat. Judecătoria Mangalia se va pronunţa în acest dosar în data de 31 ianuarie.

Patru morţi în urma unui atac rusesc cu rachete în Krivoi Rog

Patru persoane au murit, vineri, în urma unui atac cu rachete ruseşti care a avariat o instituţie de învăţământ în oraşul ucrainean Krivoi Rog, a declarat guvernatorul regional, citat de Reuters.

Lovitură pentru „ajutoarele” lui Putin: Soldaţii nord-coreeni trimişi în regiunea Kursk ar putea fi ucişi sau răniţi până la jumătatea lunii aprilie

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) face o predicţie dură pentru soarta militarilor nord-coreeni trimişi de Kim Jong-un în Rusia pentru a lupta împotriva forţelor ucrainene. Potrivit experţilor, dacă evoluţia situaţiei de pe front rămâne neschimbată, este posibil ca toţi soldaţii nord-coreeni care luptă în Kursk ar putea fi ucişi sau răniţi până la jumătatea lunii […]

Patru morţi şi 27 de răniţi în Ucraina, după cele mai recente atacuri ruseşti

Atacurile ruseşti asupra Ucrainei au provocat moartea a patru persoane şi rănirea a cel puţin 27, conform autorităţilor regionale ucrainene, informează The Kyiv Independent.

Numărul deceselor, aproape dublu faţă de cel al naşterilor în România

România a înregistrat, în noiembrie 2024, un spor natural negativ de 8.337 de persoane, ceea ce înseamnă că numărul deceselor a fost aproape dublu faţă de cel al naşterilor.

Protest Greenpeace la platforma Neptun Deep: „46.000 de decese premature”

Un activist Greenpeace a desfăşurat miercuri un protest paşnic în portul Constanţa Sud - Agigea, în apropierea platformei de foraj Transocean Barents, folosită pentru proiectul Neptun Deep. Activistul a zburat cu o motoparapantă electrică şi a afişat un banner cu mesajul „STOP FOSSIL GAS”.

Doi morţi şi 19 răniţi, inclusiv copii, în Ucraina, în urma atacurilor ruseşti

Atacurile ruseşti asupra Ucrainei au provocat moartea a două persoane şi rănirea altor 19, inclusiv copii, potrivit autorităţilor locale, informează The Kyiv Independent.

Incendiile din Los Angeles: Autorităţile au confirmat unsprezece decese / Stare de urgenţă sanitară din cauza fumului

Unsprezece decese provocate de incendii au fost confirmate de instituţia medicului legist din Los Angeles, scrie BBC.

Bilanţul deceselor în urma incendiilor din California a crescut la 10 morţi

Bilanţul deceselor cauzate de incendiile de vegetaţie din Los Angeles a crescut de la şapte la zece, a declarat medicul legist din comitatul Los Angeles, citat de The Guardian.

Costul uman al războiului. ONU anunţă că peste 12.300 de civili au murit de la debutul invaziei

La aproape trei ani de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, ONU anunţă că peste 12.300 de civili şi-au pierdut viaţa în Ucraina, relatează Reuters. Adjunctul şefului ONU pentru drepturile omului, Nada Al-Nashif, a afirmat că numărul include şi 650 de decese în rândul copiilor – un număr subestimat, întrucât include doar decesele pe care […]

Doi morţi şi 13 răniţi în Ucraina, în urma atacurilor ruseşti

Atacurile lansate de Rusia asupra Ucrainei au ucis doi civili şi au rănit alţi 13, au raportat autorităţile regionale miercuri. Potrivit Forţelor Aeriene Ucrainene, Rusia a folosit 64 de drone de tip Shahed şi mai multe drone de diversiune în cursul nopţii. Apărarea aeriană a Ucrainei a interceptat 41 de drone în nouă regiuni diferite, […]

Două cadavre, găsite în compartimentul trenului de aterizare al unui avion

Două cadavre au fost găsite în compartimentul trenului de aterizare al unui avion, pe un aeroport din Florida de Sud, au anunţat autorităţile, citate de AP News.

Cutremurul din Tibet: Bilanţul a depăşit 120 de morţi

Cutremurul cu magnitudinea 6,8, care a zguduit, marţi, poalele nordice ale Himalayei, în apropiere de unul dintre cele mai sfinte oraşe din Tibet, a dus la decesul cel puţin 126 de persoane, informează Reuters.

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 120 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

UPDATE 17:15 Numărul morţilor după cutremurul din Tibet a depăşit 120 Cutremurul cu magnitudinea 6,8, care a zguduit, marţi, poalele nordice ale Himalayei, în apropiere de unul dintre cele mai sfinte oraşe din Tibet, a dus la decesul cel puţin 126 de persoane.   Impactul a fost resimţit în regiunea Shigatse din Tibet, unde locuiesc 800.000 […]

Furtună devastatoare în SUA: 5 morţi, sute de zboruri anulate şi temperaturi extreme de -18 grade

Fenomenul meteorologic extrem a dus la întreruperea curentului electric pentru aproape 200.000 de persoane, majoritatea în statul Virginia, potrivit AFP. Pe aeroporturi, situaţia este critică: peste 2.300 de zboruri au fost anulate, iar mii de alte curse au înregistrat întârzieri semnificative. În Washington DC, capitala federală, zăpada abundentă a transformat oraşul într-un loc de joacă […]

Atac armat în Cisiordania: trei israelieni ucişi şi mai mulţi răniţi

Trei israelieni au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi luni, în urma unui atac armat asupra unui autoturism şi a unui autobuz, pe un drum din apropierea aşezării Kedumim, în Cisiordania ocupată, potrivit serviciului naţional de ambulanţă Magen David Adom (MDA), citat de Reuters.

Cel puţin patru morţi într-un atac armat în Muntenegru

Televiziunea muntenegreană Vijesti TV a declarat că o încăierare în restaurant a precedat împuşcăturile, mai multe persoane fiind ucise în local. Atacatorul, care a rămas în libertate, a părăsit apoi restaurantul, împuşcând şi ucigând doi copii pe stradă, a relatat platforma de ştiri CDM, citată de Reuters. Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat […]

Zece morţi şi zeci de răniţi după ce un vehicul a intrat în mulţime în New Orleans. Atacatorul a coborât din maşină şi a deschis focul

UPDATE Guvernatorul statului Louisiana, Jeff Landry, spune într-o postare pe X că se „roagă pentru toate victimele”.   „Un act oribil de violenţă a avut loc pe Bourbon Street mai devreme în această dimineaţă”, scrie Landry. Ştire iniţială Martorii care au vorbit pentru CBS News au descris un vehicul care a intrat în mulţime pe […]

Cinci palestinieni din Gaza au murit în închisorile israeliene, potrivit Autorităţii Palestiniene

Numărul total al palestinienilor care şi-au pierdut viaţa în închisorile israeliene de la începutul războiului din octombrie 2023 a ajuns la 54, dintre care 35 provin din Gaza şi 19 din Cisiordania, relatează AFP. Organizaţiile palestiniene susţin că acesta este cel mai mare număr de decese din închisori înregistrat vreodată, din totalul de 291 de […]

Preşedintele azer dă vina pe Rusia pentru doborârea avionului în ziua de Crăciun. Ce solicită din partea Moscovei

Preşedintele Azerbaidjanului afirmă că Moscova trebuie „să îşi recunoască vina” după doborârea, deşi neintenţionată, a avionului, soldată cu 38 de morţi.

Trei migranţi au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii cu o ambarcaţiune

Cel puţin trei migranţi au murit duminică în Canalul Mânecii, în timp ce încercau să treacă cu o ambarcaţiune spre Marea Britanie, au declarat autorităţile, citate de Reuters.

Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţul morţilor ajunge la 179

Guvernul Coreei de Sud a declarat o perioadă de doliu naţional până în 4 ianuarie pentru cele 179 de persoane ucise în cel mai mortal accident aviatic produs vreodată pe teritoriul sud-coreean. Avionul Jeju Air a aterizat forţat şi s-a izbit de un zid pe Aeroportul Internaţional Muan, duminică dimineaţă. La faţa locului a ajuns […]

Misiune de salvare în Canalul Mânecii. Zeci de migranţi au fost salvaţi de francezi

Alarma a fost dată duminică, în jurul orei locale 6.15. Cel puţin trei persoane au murit în largul coastei Calais, încercând să ajungă în Anglia, a declarat un oficial francez, potrivit Sky News. Alte 50 de persoane au fost salvate, dar şapte dintre ele au ajuns la spital în stare gravă. Migranţii au fost duşi […]

Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe

Numărul depăşeşte cu mult estimarea pe care oficialii americani au făcut-o anterior. „Este clar că liderii armatei, ruşi şi nord-coreeni, tratează aceste trupe ca fiind consumabile şi le ordonă să atace fără speranţă”, a spus Kirby, potrivit Reuters. Pe 17 decembrie, un oficial militar american a vorbit despre sute de victime în rândul forţelor care […]

Şase morţi şi şase răniţi, în Ucraina, în urma atacurilor ruseşti

Forţele ruseşti au lansat atacuri în mai multe regiuni ale Ucrainei, provocând moartea a şase civili şi rănirea altor şase, scrie The Kyiv Independent.

Doi marinari morţi în cursa de iahturi Sydney – Hobart

Doi marinari au murit în incidente distincte în cursa de iahturi Sydney-Hobart, au anunţat vineri organizatorii şi autorităţile locale, aceasta fiind prima pierdere de vieţi omeneşti în prestigioasa cursă oceanică din 1998, potrivit Reuters.

O rachetă rusească a fost confirmată drept cauză a prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines

O investigaţie preliminară a stabilit că o rachetă rusească sol-aer a provocat prăbuşirea zborului 8432 al Azerbaijan Airlines lângă Aktau, Kazahstan, în urma căreia au murit 38 de pasageri, pe 25 decembrie, informează EuroNews. Potrivit surselor guvernamentale azere, racheta, lansată în timpul unui atac cu drone deasupra oraşului Groznîi, a explodat în apropierea avionului în […]

Medicii din Gaza spun că 5 jurnalişti au fost ucişi într-un atac; Israelul spune că au fost militanţi

Autorităţile din Gaza au declarat că un atac aerian israelian a ucis joi cinci jurnalişti palestinieni aflaţi într-un vehicul în faţa unui spital, însă armata israeliană a declarat că victimele erau militanţi ai Jihadului Islamic care se dădeau drept lucrători media, relatează Reuters.

Trei copii au murit de hipotermie în Gaza, în ultimele zile

O fetiţă de trei săptămâni a murit de hipotermie într-o tabără de refugiaţi din Gaza, al treilea caz de deces din cauza frigului în ultimele zile, scrie The Times of Israel.

Un copil în vârstă de nouă ani, printre cei cinci morţi în atacul de la Magdeburg

Oficialii germani au anunţat că un copil în vârstă de nouă ani se numără printre cele cinci persoane ucise în atacul de vineri din Magdeburg, scrie BBC.

Cel puţin 25 de palestinieni ucişi în urma atacurilor aeriene israeliene din Gaza

Atacurile aeriene israeliene au ucis vineri cel puţin 25 de palestinieni în Fâşia Gaza, potrivit surselor medicale citate de Reuters. Printre victime se numără opt persoane aflate într-un apartament din tabăra de refugiaţi Nuseirat şi alte zece în oraşul Jabalia.

10 case distruse într-un atac aerian asupra regiunii Harkov

10 case distruse într-un atac aerian asupra regiunii Harkov. Atacul a avut loc joi. Ucrainenii anunţă că cel puţin trei oameni au murit.

Cât vin ar trebui să bei pe săptămână pentru a preveni infarctul, conform cercetătorilor

Consumul moderat de vin, mai ales ca parte a unei diete mediteraneene, poate reduce semnificativ riscul bolilor de inimă, conform unui nou studiu publicat în European Heart Journal, scrie Daily Mail. Cercetătorii au descoperit că persoanele care beau între 12 şi 35 de pahare de vin pe lună au un risc cu 50% mai mic de […]

Eforturi intense pentru încetarea focului în Gaza, 16 palestinieni ucişi în atacuri aeriene

Negocierile din Cairo, mediate de Egipt, ar putea duce la semnarea unui acord în zilele următoare, conform unor surse apropiate discuţiilor citate de Reuters. Se propune un schimb de prizonieri: Hamas ar urma să elibereze ostaticii, în timp ce Israel ar elibera prizonieri palestinieni. Administraţia Biden, împreună cu Egiptul şi Qatar, depun eforturi pentru a […]

Războiul din Ucraina, ziua 1028. General rus din fruntea trupelor de protecţie nucleară, ucis într-o explozie la Moscova / Zelenski: Rusia ascunde soldaţii nord-coreeni morţi în războiul din Ucraina

Zelensky respinge medierea lui Orban şi spune că nu are nicio influenţă asupra lui Putin Viktor Orban nu are nicio influenţă asupra preşedintelui rus Vladimir Putin, iar Ucraina nu are nevoie de medierea sa în potenţialele negocieri de pace, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski. „Ucraina este o ţară puternică şi a dovedit acest lucru pe […]