decese

IMAGINILE ZILEI Cel puţin 62 de persoane au fost ucise în urma incendiilor de pădure care au avut loc în centrul Portugaliei

Cel puţin 62 de persoane au fost ucise, iar mai multe au fost date dispărute, în urma incendiilor de pădure care au avut loc sâmbătă şi duminică în centrul Portugaliei, cel mai grav dezastru din ţară în ultimele decenii, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Cel puţin 58 de morţi în urma incendiului din Londra. Theresa May spune că reacţia autorităţilor nu a fost destul de bună

Cel puţin 58 de persoane au murit în urma incendiului produs la o clădire din Londra, iar prim-ministrul britanic Theresa May a recunoscut că reacţia autorităţilor nu a fost suficient de bună, informează agenţia de presă Reuters.

Patru morţi, în urma unui atac armat într-un supermarket din Statele Unite

Trei persoane au fost omorâte de un bărbat care apoi s-a sinucis, într-un incident produs după încheierea programului, într-un supermarket din statul american Pennsylvania, afirmă surse citate de NBC News.

Trei cadavre au fost găsite în casa în carea a locuit John Lennon. Prima concluzie a poliţiei britanice

Trei cadavre au fost găsite în casa în carea a locuit John Lennon. Prima concluzie a poliţiei britanice

În timp ce în România decesele din cauza rujeolei au ajuns la 27, Guvernul german plănuieşte să-i amendeze pe părinţii care nu îşi vaccinează copiii

Problema refuzului vaccinării copiilor nu este una cu care se confruntă doar România. Autorităţile germane au propus un proiect de lege prin care obligă grădiniţele să raporteze cazurile in care părinţii refuză să-şi vaccineze copiii, iar Guvernul german plănuieşte să-i amendeze pe părinţi cu sume care pot ajunge până la 2.500 de euro, dacă încalcă regulile impuse, scrie Gândul.

FOTO Trei poliţişti morţi şi zece persoane rănite în dublul atac sinucigaş din Jakarta

Trei agenţi de poliţie au fost ucişi, iar alte zece persoane au fost rănite în urma a două atentate sinucigaşe produse miercuri seară în oraşul Jakarta, anunţă autorităţile indoneziene, citate de postul Channel News Asia.

Descoperire MAJORĂ legată de maşinile Diesel: Emisiile de oxid de azot ar fi dus la decesul a 38.000 de persoane

Mai mulţi factori, printre care ineficienţa testelor de laborator sau mentenanţa inadecvată, au făcut ca automobilele Diesel să emită cu 4,6 tone de oxid de azot (NOx) mai mult decât permit standardele, conform unui nou studiu al cercetătorilor de la ”University of Colorado Boulder”.

VIDEO Doi morţi după prăbuşirea unui avion uşor în Statele Unite

Două persoane au murit după ce un avion uşor s-a prăbuşit marţi în statul american New Jersey, mai multe vehicule fiind distruse în urma accidentului aviatic, informează site-ul cotidianului The New York Times.

Timişoara: O fată de 9 ani a murit în spital din cauza rujeolei. În total sunt 24 de decese

O fată în vârstă de nouă ani şi zece luni internată cu rujeolă la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara a murit în urma unei bronhopneumonii. Acesta este cel de-al 24-lea caz de deces înregistrat în România din cauza rujeolei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cel puţin şapte persoane, decedate în urma unor furtuni în SUA

Cel puţin şapte persoane au decedat şi zeci de persoane au fost rănite în urma unor furtuni puternice ce au provocat inundaţii şi tornade în statele americane Missouri, Arkansas şi Texas, informează CNN.

VIDEO Protestele din Venezuela iau amploare: O bătrână ar fi decedat din cauza gazului lacrimogen

O bătrână în vârstă de 87 de ani ar fi decedat în interiorul apartamentului său din Caracas, după ce ar fi inhalat gaz lacrimogen folosit de poliţie împotriva celor ce protestează faţă de Administraţia preşedintelui Nicolas Maduro, informează Fox News online.

ATAC ARMAT într-o şcoală cu nevoi speciale din Statele Unite: Bilanţul se ridică la 3 morţi, inclusiv agresorul

Doi adulţi şi un copil şi-au pierdut viaţa în urma unui schimb de focuri într-o şcoală elementară din San Bernardino, după ce unul dintre elevii răniţi a decedat la spital, scrie BBC.

Trei persoane au MURIT şi două au fost rănite grav, după ce o maşină a lovit un cap de pod, în judeţul Timiş

Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte două au fost rănite, fiind transportate în stare gravă la spital, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe un drum judeţean din Timiş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sporul natural al populaţiei a fost negativ în luna ianuarie 2017

În ianuarie 2017 numărul naşterilor a scăzut, înregistrându-se venirea pe lume a 15.096 copii, iar numărul deceselor a crescut, raportându-se aproape 29.000 decese faţă de luna decembrie 2016, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statisică (INS).

Zeci de persoane, ucise în urma unui atac aerian ce a vizat o moschee din Siria

Cel puţin 42 de persoane au murit şi alte zeci au fost rănite, în urma unui atac aerian ce a vizat o moschee din satul al-Jina, aflat în apropierea oraşului sirian Alep, informează Euronews.

VIDEO Doi MORŢI şi mai mulţi răniţi, în urma unei busculade la un concert din Argentina

Două persoane au murit, iar alte douăsprezece au fost rănite, în urma unei busculade la un concert în aer liber al artistului Indio Solari în oraşul Olavarria din estul Argentinei, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Cel puţin doi morţi după o serie de tornade produse în Statele Unite

Cel puţin doi oameni au murit după o serie de tornade care au afectat mai multe state americane, unde au provocat avarii semnificative, relatează publicaţia Chicago Tribune.

S-a stabilit CAUZA decesului celor două persoane care au primit sânge de la Spitalul din Craiova/ Unitatea medicală, SANCŢIONATĂ de autorităţi cu 25.000 lei

Decesul celor două persoane care au primit sânge la Spitalul "Filantropia" din Craiova a survenit în urma unui infarct miocardic, respectiv a unei insuficienţe respiratorii, declară surse apropiate anchetei, citate de corespondentul MEDIAFAX. Totodată, Direcţia de Sănătate Publică Dolj a amendat Spitalul cu suma de 25.000 lei.

UNICEF, avertisment apocaliptic: 1,4 milioane de copii sunt sub „riscul unei morţi iminente“

UNICEF a anuţat că 1,4 milioane de copii sunt sub „riscul unei morţi iminente“ după ce Sudanul de Sud a declarat stare de foamete.

Încă două persoane au murit din cauza gripei. Bilanţul a ajuns la 25 de decese

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) informează, joi, că numărul deceselor cauzate de gripă a crescut la 25. Încă două persoane au decedat din această cauză în saptămâna 13-19 februarie.

VIDEO Şase morţi şi 8 răniţi, în urma unui atac armat asupra unei moschei din Quebec / Premierul Canadei cataloghează atentatul drept un atac terorist asupra musulmanilor

Şase persoane au fost ucise după ce trei indivizi au deschis focul în timpul rugăciunii într-o moschee din Quebec, Canada, scrie Reuters. Premierul Canadei a catalogat atentatul din moscheea din Quebec drept un atac terorist asupra musulmanilor.

Încă trei morţi din cauza gripei, numărul deceselor a ajuns la 12

În ultima săptămână, au fost înregistrate alte trei persoane care au decedat din cauza infecţiilor respiratorii severe şi a gripei. Astfel, numărul deceselor a urcat la 12. Niciuna dintre persoanele decedate nu fusese vaccinată, anuntă Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Bilanţul avalanşei din Italia a ajuns la 24 de morţi şi şase persoane sunt în continuare dispărute

Bilanţul avalanşei care a afectat un hotelul Rigopiano a ajuns la 24 de morţi, în timp ce alte cinci persoane sunt în continuare dispărute, au anunţat miercuri autorităţile italiene, informează La Repubblica şi agenţia de ştiri Reuters.

Încă trei persoane au murit din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la nouă

Virusul gripal a mai făcut trei victime în săptămâna 9-15 ianuarie, informează Institului Naţional de Sănătate Publică, astfel numărul persoanelor decedate din această cauză a crescut la nouă.

FOTO, VIDEO AVALANŞĂ în centrul Italiei: Zeci de morţi/ MAE: Trei români, un adult şi doi copii se află în hotelul afectat

Trei români, un adult şi doi copii, se află în hotelul afectat de avalanşa care a avut loc în regiunea Abruzzo, din Italia, a anunţat joi, Ministerul Afacerilor Externe. Mai multe persoane au decedat în urma unei avalanşe produse în zona unui hotel din regiunea Abruzzo, despre care se crede că ar fi fost cauzată de cutremurele de miercuri, a anunţat un oficial din cadrul serviciilor de salvare italiene, potrivit BBC News online.

Peste 2.000 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în România. Numărul deceselor a ajuns la 13

Peste 2.000 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în România de la izbucnirea epidemiei, fiind înregistrate 13 decese, un al 14-lea deces posibil datorat acestei boli se află în curs de confirmare, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

A fost găsită cauza incendiului în care au murit 11 animale ale circului Globus ar fi pornit de la un calorifer defect / Directorul circului Globus, demis de primarul Capitalei

Cercetările pompierilor au arătat că focul ar fi pornit de la o defecţiune la un calorifer electric folosit de paznici pentru încălzire, au precizat reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov pentru MEDIAFAX. UPDATE: Directorul circului Globus, Victor Coman, a fost demis de primarul Capitalei.

Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi de către echipajele Ambulanţei Bucureşti: Unul de afla sub un strat gros de zăpadă / Mamă şi fiu, găsiţi îngheţaţi în casă, într-un sat braşovean, bărbatul a murit

Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi, miercuri, de către echipajele Ambulanţei Bucureşti-Ilfov, unul fiind localizat sub un strat gros de zăpadă, potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABIF), Alis Grasu.

Accident grav în Franţa, soldat cu 4 morţi şi 27 de răniţi

Patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 27 sunt rănite, după ce autocarul în care se aflau a fost implicat într-un accident grav în centrul Franţei, în departamentul Saône-et-Loire, informează Le Monde.

Peste 40 de morţi, într-un atentat cu maşină-capcană în Siria

Cel puţin 43 de persoane, majoritatea civili, au murit sâmbătă în urma exploziei unei maşini-capcană în oraşul sirian Azaz, situat la frontiera cu Turcia, potrivit unui bilanţ al victimelor furnizat de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, citat de Le Figaro.

Atac Stat Islamic împotriva unui avanpost şi unei secţii de Poliţie din Irak. Cel puţin zece persoane au murit

Combatanţi Stat Islamic au atacat, vineri, un avanpost şi o secţie de Poliţie din Irak, în apropiere de oraşul Tikrit, iar cel puţin zece persoane au murit, potrivit unor surse citate de Le Figaro.

Constanţa: Anchetă a Poliţiei după ce o femeie şi un bărbat au fost găsiţi morţi în casă

Poliţiştii constănţeni au început o anchetă după ce o femeie şi un bărbat au fost găsiţi, luni, morţi în locuinţa femeii, primele date arătând că ar fi vorba despre o moarte accidentală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2016, an negru pentru fotbalul românesc. Lista oamenilor din fotbal care au decedat în acest an

2016 a fost un an negru pentru fotbalul românesc, un an în care a decedat unul dintre cei mai valoroşi fundaşi din istoria fotbalului românesc, Daniel Prodan, component de bază al Generaţiei de Aur.

Accident cu opt victime în Arad, dintre care doi morţi

Un accident soldat cu opt victime cu vârste cuprinse între circa 18-35 de ani, dintre care două au murit, a avut loc în cursul nopţii de luni către marţi în judeţul Arad, informează corespondentul MEDIAFAX.

Alertă de epidemie de rujeolă: 7 decese, 1.700 de cazuri confirmate. Autorităţile cer scăderea vârstei de vaccinare la 9 luni

Ministerul Sănătăţii a anunţat că, la nivel naţional, sunt focare de infecţie cu rujeolă în 32 de judeţe, până în acest moment fiind deja înregistrate şapte decese şi peste 1.700 de cazuri confirmate, cei mai mulţi fiind copii cu vârsta sub un an.

Peste 200 de persoane, reţinute în Turcia pentru presupuse legături cu militanţii kurzi

Autorităţile turce au reţinut, luni, 235 de persoane pentru presupuse legături cu militanţii kurzi, la două zile după un dublu atentat care s-a soldat la Istanbul cu 44 de morţi şi 150 de răniţi, relatează Reuters.

Cel puţin 16 imigranţi s-au înecat în Mediterană, iar peste 1.000 au fost salvaţi, în 48 de ore

Cel puţin 16 imigranţi au murit, iar alţi 1.030 au fost salvaţi în sudul Mării Mediterane în ultimele 48 de ore, anunţă Paza de Coastă din Italia.

Doi mineri morţi, iar alţi şase daţi dispăruţi după ce un cutremur a lovit o mină poloneză

Cel puţin şase mineri sunt daţi dispăruţi, în timp ce alţi doi au decedat, după ce un cutremur a lovit mina Rudna, din oraşul polonez Polkowice, informează site-ul agenţiei Reuters.

Trei persoane au murit în Gatlingburg, în urma incendiilor care au loc în Tennesse. Peste 250 de case au fost distruse, iar peste 14.000 de oameni au fost evacuaţi – FOTO, VIDEO

Trei persoane şi-au pierdut viaţa în Gatlingburg, în urma incendiilor de pădure care au loc în Tennesse, peste 250 de case au fost distruse de flăcări, iar peste 14.000 de persoane au fost evacuate, informează site-ul USA Today.

Patru morţi şi trei răniţi în urma ciocnirii a două autoturisme în judeţul Constanţa / Copilul rănit a murit la spital- FOTO

Trei persoane au murit, marţi dimineaţă, iar altele patru, între care şi un copil, au fost rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit violent pe DN2A, în judeţul Constanţa, la ieşirea din oraşul Hârşova, transmite corespondentul MEDIAFAX. UPDATE: Copilul rănit în accidentul în care şi-au pierdut viaţa alte 3 persoane a murit la spital