decizie

NATO a salutat contribuţia sistemului american anti-rachetă la protecţia aliaţilor

Participanţii la summit-ul NATO au decis, joi, invitarea Albaniei şi Croaţiei şi neinvitarea Macedoniei, amânarea MAP pentru Georgia şi Ucraina, un angajament ferm şi pe termen lung în Afganistan şi au salutat contribuţia sistemului american anti-rachetă la protecţia aliaţilor, transmite Reuters.

Delegaţia Macedoniei critică decizia NATO şi anunţă că se va întâlni cu Bush, după care va pleca

Ministrul de Externe macedonean Antonio Milososki a criticat, joi, că faptul că ţara sa nu a fost invitată să adere la NATO şi a anunţat că delegaţia Macedoniei va avea o scurtă întrevedere cu preşedintele SUA George W. Bush, după care va pleca din România.

Robert Redford, în misiune în Congresul american pentru cauza artiştilor

Actorul şi regizorul american Robert Redford a pledat, marţi, la Washington, în Congresul american, în favoarea măririi bugetului federal consacrat disciplinelor artistice.

Becali: I-am dat lui Argăseală 10.000 de euro pentru că nu a părăsit corabia

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, pentru Pro TV, că l-a premiat cu 10.000 de euro pe preşedintele CA Valeriu Argăseală pentru faptul că a rămas la sediul LPF până aproape de ora 02.00 în noaptea de vineri spre sâmbătă, când s-a anunţat decizia în cazul derbiului cu Rapid.

Becali: E posibil ca anul ăsta să fie Dinamo la mâna noastră pentru locul doi

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă, la Sport.ro, că este posibil la în acest sezon Dinamo "să fie la mâna" steliştilor pentru locul doi în Liga I şi a precizat că nu vrea să le dea dinamoviştilor şansa de a se apropia de echipa antrenată de Marius Lăcătuş.

Copos: Mă felicit că am luat decizia de a pleca din lumea nedreaptă a fotbalului românesc

Acţionarul FC Rapid, George Copos, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că se felicită că a decis să plece din "lumea nedreaptă a fotbalului românesc", reacţia sa fiind urmare la hotărârea Comisiei de Disciplină a FRF, privind derbiul cu Steaua, pierdut la masa verde cu 0-3.

Zotta: Rapid va face apel la decizia Comisiei de Disciplină

Directorul general Constantin Zotta a declarat, sâmbătă dimineaţă, agenţiei MEDIAFAX, că FC Rapid va face apel la decizia Comisiei de Disciplină a FRF şi va cere daune importante, după ce oficialii federali au hotărât să acorde victoria Stelei, cu scorul de 3-0, în derbiul din 20 martie.

Dragomir: Este o decizie aproape regulamentară a Comisiei de Disciplină

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, sâmbătă dimineaţă, pentru MEDIAFAX, că decizia Comisiei de Disciplină a FRF de a acorda victoria Stelei cu scorul de 3-0 în meciul cu Rapid, este aproape regulamentară.

Steaua a câştigat la masa verde meciul cu Rapid (Video ProTV)

Comisia de Disciplină a FRF a decis, vineri noapte, după o şedinţă de aproape nouă ore, să acorde victoria Stelei, cu scorul de 3-0, în derbiul cu Rapid, întrerupt în minutul 74, la scorul de 1-0, pentru giuleşteni, după ce arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit cu un obiect din tribună.

Lovin a fost suspendat pentru provocarea publicului

Mijlocaşul stelist Florin Lovin a fost suspendat patru etape de Comisia de Disciplină a FRF în cazul derbiului Rapid-Steaua, întrerupt în minutul 74, pentru provocarea publicului de pe Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX surse federale.

Argăseală: Un prim pas pentru a arăta că violenţa nu are ce căuta pe stadioane

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, vineri noapte, că decizia Comisiei de Disciplină în cazul derbiului cu Rapid ar putea reprezenta primul pas pentru a arăta că violenţa nu are ce să caute pe stadioane.

Clasamentul Ligii I după decizia Comisiei de Disciplină

Clasamentul Ligii I după decizia Comisiei de Disciplină a FRF, care a hotărât să acorde Stelei victoria cu scorul de 3-0 în meciul cu Rapid, rezultat în urma căruia steliştii s-au apropiat la trei puncte de ocupanta locului 1, CFR Cluj:

Membrii Comisiei de Disciplină deliberează

Fundaşul echipei Rapid, Cristian Săpunaru, a plecat, la scurt timp după ora 22.00, de la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), unde a fost audiat de Comisia de Disciplină a FRF în cazul derbiului Rapid - Steaua, întrerupt, la 20 martie, în minutul 74, la scorul de 1-0.

CCA a hotărât că decizia arbitrului de a opri meciul Rapid-Steaua a fost corectă

Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) întrunită, vineri dimineaţă, la Casa Fotbalului, a hotărât că decizia arbitrului Alexandru Deaconu de a opri meciul Rapid - Steaua, în minutul 74, din cauza obiectelor aruncate din tribune, a fost corectă, informează prosport.ro.

Iuliu Mureşan: Decorarea lui Deaconu prinde bine în an electoral

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, joi, că preşedintele Traian Băsescu şi-a făcut probabil unele calcule când l-a decorat pe arbitrul Alexandru Deaconu, gândindu-se că Steaua are mulţi suporteri, iar o asemenea acţiune ar "prinde bine în an electoral".

Comisia de Disciplină a solicitat CCA punctul de vedere cu privire la decizia lui Deaconu

Preşedintele Comisiei de Disciplină a FRF, Marin Daniel Cernat, a solicitat, joi, Comisiei Centrale a Arbitrilor, punctul de vedere cu privire la decizia centralului Alexandru Deaconu de a suspenda partida Rapid-Steaua, din cauza aruncării cu obiecte din tribune, informează www.frf.ro.

Băsescu l-a decorat pe Deaconu

Arbitrul Alexandru Deaconu, a cărui prestaţie la derbiul Rapid-Steaua a născut numeroase controverse, a fost decorat, marţi, de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Sportiv Clasa a III-a, alături de alte pesonalităţi ale fotbalului românesc.

Rednic lasă să se înţeleagă că nu pleacă de la Rapid

Antrenorul Mircea Rednic a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că a luat de joi noaptea o decizie în ceea ce priveşte demisia sa de la Rapid, lăsând să se înţeleagă că o parte din jucători şi acţionarul George Copos l-au determinat să rămână.

Băsescu a promulgat legea de privatizare a Automobile-Craiova S.A.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, duminică, decretul pentru promulgarea Legii de privatizare a Automobile-Craiova SA, conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis agenţiei MEDIAFAX.

Atanasiu: Guvernul va lua o decizie privind înfiinţarea companiei energetice în 2-3 săptămâni

Guvernul va lua o decizie privind înfiinţarea companiei energetice integrate în următoarele două-trei săptămâni, a declarat, duminică, la Alba Iulia, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu.

Reprezentanţii partidelor comentează decizia CC în privinţa Legii uninominalului

Reprezentanţii partidelor politice au comentat, miercuri, decizia Curţii Constituţionale de a declara constituţională legea privind introducerea votului uninominal.

Reacţii la decizia CC cu privire la conflictul dintre Ministerul Public şi Parlament

Curtea Constituţională a decis, luni, că Ministerul Public va sesiza Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor şi foştilor membri ai Guvernului care la data sesizării au şi calitatea de deputat sau senator.

Ohanesian: Casarea condamnării lui Munaf, o decizie bună, dar motivată complet aiurea

Ovidiu Ohanesian, unul din cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că decizia de casare a condamnării la moarte a lui Mohammad Munaf este una corectă, însă motivaţia ei - piederea unor acte - este "complet puerilă" şi "aiurea".

Fidel Castro afirmă că fratele său are „toate capacităţile” pentru a-i succeda

Fidel Castro a dat asigurări vineri că fratele său Raul are "toate capacităţile" necesare pentru a fi preşedintele Cubei şi a confirmat că a fost "consultat" cu privire la alegerea unor lideri duminică.

Interimatul lui Meleşcanu expiră oficial luni

Ministrul interimar al Justiţiei, Teodor Meleşcanu, a declarat, vineri, că interimatul său expiră oficial luni, potrivit procedurilor de calcul din Codul de procedură civilă, şi a susţinut că nu a avut nicio discuţie cu premierul Călin Popescu Tăriceanu despre acest subiect.

Tăriceanu se declară neplăcut surprins de decizia CE la Automobile Craiova

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că este neplăcut surprins de decizia CE în cazul Automibile Craiova, dar pe care nu o va contesta din dorinţa finalizării procesului de privatizare, arătând totodată că nu înţelege modul în care Comisia a abordat acest caz.

Ford: Decizia CE permite continuarea privatizării Automobile Craiova

Decizia Comisiei Europene permite continuarea pivatizării Automobile Craiova, iar planurile şi angajamentele grupului american pentru fabrica din România rămân neschimbate, se arată într-un comunicat al Ford Europa remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Păcuraru: Autorii ordinului doar au transpus definiţia sintagmei „venit salarial brut realizat”

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat, luni, că specialiştii din minister care au redactat ordinul privind impozitarea cadourilor doar au transpus prevederile Codului Fiscal în ceea ce priveşte "venitul salarial brut realizat", dar că este dreptul premierului să-l mustre pentru acest ordin.

Rednic: Dacă pleca George Copos, plecam şi eu

Antrenorul Mircea Rednic a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că ar fi părăsit conducerea tehnică a echipei Rapid în cazul în care ar fi plecat principalul acţionar George Copos.

Bellu: Nu l-am putut determina pe Năstase să se răzgândească

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Octavian Bellu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că Ilie Năstase, care şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al FR Tenis, este de neclintit în decizia sa, neputând fi convins să se răzgândească.

Curtea de Apel Braşov respinge propunerea de arestare a şase persoane reţinute, marţi, de DNA

Curtea de Apel Braşov a respins, miercuri, propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile făcută de DNA pentru cele şase persoane reţinute, cu o zi în urmă, pentru implicare într-o afacere imobiliară, printre acuzaţi aflându-se şi Adrian Mureşan, membru al PNG Braşov.

CC: Precedentele sesizări, respinse pentru că nu vizau natura juridică a CNSAS

Precedentele sesizări adresate Curţii Constituţionale în legătură cu Legea CNSAS au fost respinse întrucât ele nu au vizat "natura juridică" a CNSAS şi "atribuţiile" sale, potrivit unui comunicat de luni al Curţii, în care se arată că modificările aduse legii după 2006 au fost analizate în premieră.

Jamie Spears a devenit curatorul fiicei sale, Britney Spears

Un judecător din Los Angeles a pus-o pe Britney Spears sub curatela tatălui său, Jamie Spears, care a devenit şi administratorul averii cântăreţei, spitalizată în urmă cu câteva zile la cererea psihiatrului său.

CC arată că a declara neconstituţională Legea CNSAS nu desfiinţează instituţia

Curtea Constituţională susţine că declararea drept nesconstituţională a Legii CNSAS nu desfiinţează instituţia, însă, dacă nu este modificată legea în termen de 45 de zile, dispoziţiile ei îşi încetează efectele.

Decizia CC privind neconstituţionalitatea Legii CNSAS, publicată în MO

Decizia Curţii Constituţionale privind declararea drept neconstituţională a Legii de organizare a CNSAS, respectiv a unor articole din OUG 16/2006, a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Reacţii pro şi contra la decizia CC cu privire la Legea CNSAS

Membri ai CNSAS şi lideri politici comentează, după ce Curtea Constituţională a decis, joi, că Legea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) este neconstituţională, admiţând excepţia ridicată în procesul Dan Voiculescu - CNSAS.

Guvernul aşteaptă ca decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii CNSAS să fie publicată

Guvernul aşteaptă ca decizia Curţii Constituţionale privind Legea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) să fie publicată, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Camelia Spătaru.

Parlament: Comisiile juridice trebuie să finalizeze până joi raportul la legea uninominalului

Conducerile Camerelor Parlamentului au decis, luni, ca legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea să fie dezbătută în Comisiile juridice reunite pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, acestea având termen să finalizeze raportul până joi.

Kovesi: Parlamentarii nu trebuie să-şi exprime opinia privind urmărirea penală a miniştrilor

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, joi, că pentru cele opt dosare privind foşti şi actuali miniştri Ministerul Public este legal investit, având cereri de urmăriri penale şi, ca atare, nu mai trebuie solicitată opinia Parlamentului.

CNSAS îi va trimite lui Radu Stroe ultima decizie dată în cazul Noricăi Nicolai

Colegiul CNSAS a decis în şedinţa de marţi - una care a durat foarte puţin - să-i răspundă lui Radu Stroe la solicitarea privind verificarea senatorului liberal Norica Nicolai prin a-i trimite acestuia ultima decizie valabilă dată în cazul parlamentarului propus de premier pentru Ministerul Justiţie.