declaratii

OMS spune că a pierdut comunicarea cu contactele sale de la Spitalul Al-Shifa din Gaza

Dacă nu se opreşte imediat vărsarea de sânge în Gaza, spitalele vor deveni o morgă, a declarat duminică Medici fără Frontiere. La rândul ei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii declară că a pierdut comunicarea cu contactele sale de la spitalul Al-Shifa din nordul Fâşiei Gaza.

Şeful OMS: Un copil este ucis la fiecare 10 minute în Gaza

Un copil este ucis la fiecare 10 minute în Gaza, a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în faţa Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. „Ninimeni nu este în siguranţă", a adăugat acesta.

Isărescu: Singura ţară europeană cu o variaţie anuală a preţurilor mai mare decât noi este Ungaria

Rata anuală a inflaţiei, măsurată pe baza indicelui intern al preţurilor de consum, şi-a menţinut traiectoria descrescătoare în trimestrul trei 2023 şi această tendinţă a fost sprijinită în special de evoluţia preţurilor produselor alimentare, a declarat vineri Mugur Isărescu.

Australia înregistrează cea mai secetoasă lună octombrie din 2002 încoace din cauza lui El Nino

Australia a înregistrat cea mai secetoasă lună octombrie din ultimii 20 de ani, din cauza fenomenului meteorologic El Nino, în urma căruia condiţiile de căldură şi uscăciune au afectat recoltele unuia dintre cei mai mari exportatori de grâu din lume.

OpenAI lansează aplicaţii AI personalizate în efortul de a-şi extinde afacerea pentru consumatorii ChatGPT

OpenAI instituie o piaţă care permite utilizatorilor să acceseze ”aplicaţii” de inteligenţă artificială personalizate pentru sarcini precum predarea matematicii sau crearea de sticker-e, semnalând astfel ambiţiile de extindere a afacerii sale pentru consumatori, informează Reuters.    CEO-ul OpenAI, Sam Altman, a făcut cunoscute aceste actualizări la prima conferinţă pentru dezvoltatorii laboratorului de AI, care a […]

Armata israeliană redeschide coridorul umanitar pentru civilii din Gaza

Reprezentanţii Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF) anunţă că a fost redeschis coridorul umanitar care le permite civililor din nordul Gaza să plece în sudul regiunii. Traseul este deschis timp de patru ore, la fel ca luni, mai spun cei de la IDF.

Zelenski nu crede că este momentul pentru alegeri în Ucraina

Volodimir Zelenski a declarat că nu crede că este momentul potrivit pentru alegeri, în timp ce se intensifică dezbaterile privind organizarea unui scrutin în 2024.

Secretarul general al ONU: Gaza devine un cimitir pentru copii / Reacţia Israelului

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat că situaţia din Gaza este o „criză a umanităţii” şi că enclava palestiniană devine rapid „un cimitir pentru copii”. „Sute de fete şi băieţi ar fi ucişi sau răniţi în fiecare zi”, a spus Guterres. El şi-a reiterat condamnarea „actelor de teroare abominabile comise de Hamas la […]

Naţionalele de fotbal masculin ale Braziliei şi Angliei vor juca un meci amical în 2024

Brazilia va juca împotriva Angliei într-un meci amical internaţional în martie 2024, a anunţat luni Confederaţia braziliană de fotbal (CBF), în timp ce Anglia va înfrunta şi Belgia în aceeaşi fereastră internaţională.

Blinken: Lucrăm „foarte agresiv” pentru distribuirea ajutorului umanitar în Gaza

SUA lucrează „foarte agresiv" pentru distribuirea ajutorului umanitar în Gaza, a declarat luni, secretarul de stat Antony Blinken, potrivit Sky News.

Preşedintele Poloniei va anunţa, luni, noul premier

Preşedintele polonez Andrzej Duda îşi va anunţa, luni, decizia privind desemnarea unui nou prim-ministru după alegerile de luna trecută, a declarat un consilier al preşedintelui.

Încă o caravană cu migranţi se îndreaptă spre SUA, din Mexic

Sute de persoane se îndreaptă în marş spre graniţa cu SUA, din Mexic. Ar urma să se unească, la Huixtla, cu o caravană mai mare, pornită de o săptămână la drum, informează, luni, Reuters.

Cel mai mare atac cu drone din ultimele săptămâni în Ucraina

Rusia a lansat un atac masiv cu drone vineri dimineaţa, lovind infrastructura critică din vestul şi sudul Ucrainei şi distrugând case private şi clădiri comerciale din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, au declarat oficiali citaţi de Reuters.

Aproape 80 de americani au părăsit Fâşia Gaza

Statele Unite au anunţat că 79 de cetăţeni americani au părăsit Fâşia Gaza în cele două zile de la deschiderea punctului de la Rafah.

Brăila: Copil de un an şi 5 luni, mort după ce a fost lovit cu maşina de un poliţist

Un copil de un an şi cinci luni a fost lovit joi de o maşină condusă de un poliţist pe o stradă din Brăila. Manevrele de resuscitare făcute de echipajele medicale nu au avut succes, fiind declarat decesul copilului.

Circa 100 de străini au părăsit Gaza prin Rafah

400 de persoane cu paşaport străin urmează să părăsească Fâşia Gaza, joi, anunţă oficialii palestinieni. Până acum, circa 100 de străini au părăsit teritoriul palestinian, potrivit AFP.

Un ministru german anunţă interzicerea completă a activităţilor Hamas

Germania interzice, de miercuri, activităţile Hamas, organizaţie clasificată drept teroristă în această ţară, precum şi ale grupului pro-palestinian Samidoun, a anunţat, joi, ministrul de interne, scrie Reuters.

Joe Biden ar fi primit 40.000 de dolari din „bani spălaţi din China” de la fratele său în 2017

Preşedintele Comisiei de supraveghere din Camera Reprezentanţilor, James Comer, a declarat că preşedintele Biden a primit, în 2017, 40.000 de dolari în „bani spălaţi din China” din contul bancar al fratelui său şi al cumnatei sale, sub forma unui cec personal, potrivit Fox News.

Singurul spital de oncologie din Gaza nu mai funcţionează, spun oficialii din domeniul sănătăţii

Singurul spital de tratare a cancerului din Fâşia Gaza a ieşit din funcţiune după ce a rămas fără combustibil, au declarat, miercuri, oficialii din domeniul sănătăţii, scrie Reuters, citând Al-Jazeera.

Armata israeliană a eliberat un soldat ţinut ostatic de Hamas

Israelul a declarat luni că forţele sale au eliberat un soldat din captivitatea Hamas în timpul ofensivei terestre din Fâşia Gaza.

Bologna închide „turnul înclinat” de teamă că se apleacă prea mult

Piaţa care înconjoară "turnul înclinat" medieval din Bologna va fi închisă pentru "câţiva ani", pe fondul îngrijorărilor legate de faptul că structura din secolul al XII-lea se înclină prea mult.

Ucraina intenţionează să organizeze în acest an un „summit global pentru pace”

Ucraina intenţionează să organizeze în acest an un "summit global pentru pace" al liderilor mondiali, a declarat duminică ministrul adjunct Mykola Tochytskyi, după ce reprezentanţi din peste 60 de ţări s-au întâlnit în Malta pentru a discuta formula de pace a Kievului pentru războiul cu Rusia.

Netanyahu anunţă că a început a doua etapă a războiului împotriva Hamas

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat sâmbătă că a început a doua etapă a războiului împotriva Hamas, cu scopul de a distruge armata şi guvernul Hamas şi de a elibera ostaticii reţinuţi în Gaza.

SUA: Suspectul în cazul atacului din Lewiston, găsit mort

Suspectul în cazul atacului din Lewiston, Maine, în care au murit 18 persoane, a fost găsit mort din cauza unei răni autoprovocate într-o remorcă, a anunţat sâmbătă poliţia, citată de Reuters.

Musk spune că Starlink va sprijini legăturile de comunicaţii în Gaza

Elon Musk a anunţat sâmbătă că Starlink va sprijini legăturile de comunicaţii în Gaza cu „organizaţii de ajutorare recunoscute la nivel international”, transmite Reuters.

Ciolacu: Târgurile de Crăciun nu vor fi interzise

Aflat sâmbătă la târgul agricol INDAGRA, Marcel Ciolacu, premierul României, a declarat că târgurile de Crăciun din ţară nu vor fi interzise.

SUA doboară o dronă de atac în Irak

Forţele americane au doborât vineri o dronă de atac în apropierea unei baze unde sunt desfăşurate trupe ale ţării în vestul Irakului, a declarat un oficial american din domeniul apărării, citat de AFP.

Guvernul francez va studia posibilitatea de a folosi rezervişti pentru securitatea JO Paris 2024

Guvernul francez va întreprinde un studiu privind fezabilitatea înrolării rezerviştilor armatei franceze pentru a ajuta la menţinerea securităţii Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de anul viitor de la Paris.

Viktor Orbán susţine că Ungaria „este cea mai sigură şi mai stabilă ţară din Europa”

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a declarat, luni, la Veszprém, că Ungaria „este cea mai sigură şi mai stabilă ţară din Europa”, potrivit The Guardian. Totodată, Orbán a ironizat măsurile UE privind statul de drept împotriva Ungariei şi a numit Bruxelles-ul „o parodie rea”.

Zelenski: Ucraina a respins un nou asalt rusesc pe frontul de est

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că forţele ucrainene au respins un nou atac rusesc asupra oraşului Avdiivka din estul ţării, transmite Reuters.

Insider: Miliardarul tech Peter Thiel a fost informator al FBI

Peter Thiel a avut mai multe faţete de-a lungul anilor: fondator al Silicon Valley, megadonator al lui Trump, susţinător al criptomonedelor, sceptic în privinţa democraţiei. Dar există încă o altă faţetă a lui Thiel, una care a rămas secretă până acum: de informator al FBI.

Preşedintele Egiptului respinge strămutarea palestinienilor în Sinai

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a declarat miercuri că egiptenii resping mutarea forţată a palestinienilor în Peninsula Sinai. El a mai spus că orice astfel de mişcare ar transforma peninsula într-o bază pentru atacuri împotriva Israelului, potrivit Reuters.

Purtător de cuvânt al lui Netanyahu: „Armata Israelului nu vizează spitale” / Palestinienii spun că sute de persoane au fost ucise în urma unui atac israelian

Un purtător de cuvânt al premierului Benjamin Netanyahu a declarat, pentru CNN, că „IDF nu vizează spitale”, după ce Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat că un atac aerian israelian a lovit marţi un spital din oraşul Gaza.

Ministrul de externe al Chinei: Israelul a mers prea departe

Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a declarat că Israelul a mers prea departe ca răspuns la invazia de săptămâna trecută de către Hamas. Potrivit Xinhua, China are un interes în a ajuta la rezolvarea conflictului şi a problemelor de bază care implică populaţia palestiniană.

Armata israeliană examinează incidentul în care a fost ucis un jurnalist Reuters

Armata israeliană a declarat sâmbătă că investighează un incident în sudul Libanului în care a fost ucis un jurnalist Reuters. Un martor aflat la faţa locului a declarat pentru Reuters că acesta a fost lovit de rachete trase din direcţia Israelului.

Surse Sky News: Numărul şcolilor evreieşti închise din Londra creşte de la două la patru

Numărul şcolilor evreieşti din Londra care sunt închise a crescut de la două la patru din cauza creşterii ratei de antisemitism, conform surselor Sky News. Două au fost deja închise de joi.

Ciolacu: Copiii din familii cu venituri mici vor primi vouchere de 500 de lei

Peste 400.000 de copii care merg la grădiniţă şi la şcoală şi care provin din familii cu venituri mici vor primi vouchere în valoare de 500 de lei pentru achiziţionarea de rechizite şi haine, anunţă premierul Marcel Ciolacu la începutul şedinţei de Guvern.

Rafael Nadal va concura la Australian Open

Rafael Nadal va participa la Australian Open în luna ianuarie 2024, a declarat directorul turneului, Craig Tiley, miercuri, potrivit Reuters. Nadal revine după o accidentare şi o operaţie la şold.

Ciolacu, despre judecata de la CCR privind măsurile fiscale: nu vreau să grăbim lucrurile

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că „nu vrea să grăbească lucrurile” în ceea ce priveşte judecarea de către CCR a sesizării privind proiectul de lege al măsurilor fiscale.

Ciolacu, către culte: E un moment al reformelor, nu îmi pot imagina să mergem fără dvs.

Astăzi ne aflăm într-un moment important pentru societatea noastră, un moment al marilor schimbări, al reformelor, şi nu îmi pot imagina ca, pe acest drum, să mergem fără participarea, expertiza şi mai ales viziunea dumneavoastră, le-a spus luni Marcel Ciolacu liderilor cultelor religioase.