declaratii

Băsescu: Ponta încearcă forţarea notei, arată o undă de slăbiciune. Premierii trebuie să fie bărbaţi, să îşi asume ce îşi doresc – DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că faptul că premierul Victor Ponta încearcă "forţarea notei" prin declaraţia adoptată de Parlament, şi nu printr-o discuţie cu el, arată "o undă de slăbiciune", Băsescu adăugând că premierii "trebuie să fie bărbaţi".

Ponta: Băsescu s-a opus restituirii către pensionari a unei părţi din CASS. Problema pensiilor, unul dintre motivele pentru care am dat jos guvernul Ungureanu

Premierul Victor Ponta a afirmat, joi seara, că preşedintele Traian Băsescu s-a opus recent restituirii către pensionari a cotei din contribuţia de asigurări sociale de sănătate percepută ilegal începând cu 2011, pe considerentul că această rambursare ar majora deficitul Fondului de sănătate. DECLARAŢIILE PREMIERULUI

PRIMUL INTERVIU AL PREMIERULUI PONTA: Sunt cel mai tânăr prim-ministru şi aş vrea să nu dezamăgesc poporul

Premierul Victor Ponta a declarat că este conştient că în spatele acestei funcţii pe care o ocupă sunt foarte multe speranţe şi aşteptări şi că nu îşi doreşte nimic mai mult decât ca în ultima zi de prim-ministru să fie mândru că nu a dezamăgit.

Prigoană despre informaţiile privind cumpărarea Realitatea TV: Cum să fii interesat de un cal mort?

Omul de afaceri Silviu Prigoană, deputat PDL, a declarat, joi, referindu-se la informaţiile potrivit cărora ar negocia preluarea postului Realitatea TV şi a Newsin, că nu poate fi interesat de "un cal mort", afirmând că trustul Realitatea-Caţavencu are datorii la stat de 60 de milioane de euro.

Răzvan Lucescu: Nu am facut niciodată nici un comentariu asupra vieţii private a unui jucător

Selecţionerul Răzvan Lucescu susţine, marţi, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că nu a făcut niciodată comentarii la adresa vieţii private a unui jucător, răzpunzând astfel unor unor articole din presa centrală.

Iohannis: Suntem o echipă şi suntem capabili să scoatem ţara din probleme

Primarul Sibiului, Klaud Iohannis, a declarat, marţi, la Timişoara, unde a mers pentru a semna un parteneriat cu Mircea Geoană, Crin Antonescu şi edilul local Gheorghe Ciuhandu, că această echipă este capabilă să scoată ţara "din problemele în care s-a afundat", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Băsescu critică atitudinea Adrianei Săftoiu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, referindu-se la foşti consilieri, că cel mai urât lucru este ca, atunci când cineva te-a luat din purtător de cuvânt, te-a făcut ministru şi când "ţi-a poftit sufleţelul" ţi-a făcut soţul şef de serviciu, să te superi când l-a schimbat pe acesta din funcţie.

Vântu: În ultimii 5 ani, cea mai cretină conducere; Patriciu: Un scelerat nu mai poate fi preşedinte

Oamenii de afaceri Sorin Ovidiu Vântu şi Dinu Patriciu îl critică pe Traian Băsescu, Vântu arătând că în ultimii cinci ani România a avut "cea mai cretină conducere de stat", iar Patriciu precizând că este bine că un "comunistoid" şi un "scelerat" nu mai poate fi preşedintele României.

Lucescu: Internaţionalii care vor fi văzuţi în oraş după ora 1.00, vor fi excluşi din lot

Selecţionerul României, Răzvan Lucescu, a declarat, miercuri, în cadrul unei emisiuni televizate, că internaţionalii care nu vor respecta regula impusă în cantonamentele naţionalei, de a nu fi văzuţi în oraş după ora 1.00, vor fi excluşi din lotul primei reprezentative.

Băsescu: Streinu-Cercel prăvălea apocalipsa pe România

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la o întâlnire cu presa locală, că afirmaţiile secretarului de stat în MS Adrian Streinu-Cercel prăvăleau apocalipsa peste România, impunând importul de vaccin antigripal, însă acesta nu este necesar, existând un milion de doze la Institutul Cantacuzino.

Mulţescu: Este un punct preţios obţinut de noi în deplasare

Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Mulţescu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa a obţinut un punct extrem de important în partida disputată în deplasare, cu Astra Ploieşti, scor 1-1.

Macovei: Severin, avocat al anchetaţilor din PSD; Severin: Declaraţiile lui Macovei mă lasă rece

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei, candidat PDL pentru PE, afirmă, într-un interviu pentru Cotidianul, că europarlamentarul PSD Adrian Severin a acţionat ca avocatul anchetaţilor din PSD, în replică acesta declarând că îl lasă rece afirmaţiile fostului ministru.

Mourinho, amendat cu suma de 25.000 de euro pentru declaraţiile sale

Tehnicianul echipei Internazionale Milano, Jose Mourinho, a fost amendat cu suma de 25.000 de euro pentru declaraţiile pe care le-a făcut după meciul cu AS Roma, scor 3-3, disputat la 1 martie, a anunţat, vineri, Federaţia Italiană de Fotbal.

Geoană spune că Băsescu nu l-a sunat pe tema declaraţiilor lui Săftoiu

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, la Craiova, că nu a fost sunat de preşedintele României, Traian Băsescu, după declaraţiile făcute de Claudiu Săftoiu, fostul director al SIE, potrivit cărora şeful statului ştia, în urmă cu doi ani, conţinutul convorbirilor dintre Geoană şi Iliescu.

Squillaci: Jucătorii României sunt foarte tehnici

Jucătorul Sebastien Squillaci a declarat că pentru fotbaliştii din naţionala Franţei cel mai important meci este cel cu România, primul de la Euro-2008, apreciind că echipa pregătită de Victor Piţurcă este foarte tehnică, informează France Football.

Vanghelie: Bogdan Olteanu este un impotent din punct de vedere politic

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, luni, la Deva, că Bogdan Olteanu este "impotent din punct de vedere politic", "un copil sălbatic care a trimis România înapoi cu zece ani" prin declaraţiile pe care le-a făcut despre ambasadorul SUA.