demisie

Operatorul Ambulanţei Cluj, cercetat după ce a certat părinţii care au sunat la 112, a demisionat

Operatorul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Cluj, cercetat după ce a certat doi părinţi care au sunat la 112 cerând ajutor pentru copilul lor, şi-a dat joi demisia.

Încă o demisie importantă din USR: Nu mai am nimic în comun cu cei care conduc acum

„În sfârşit. Am demisionat din USR. Luasem hotărârea de mult, dar tot nu am apucat să oficializez decizia. Poate pentru că deja mă simţeam aşa de străină de această formaţiune politică, că mi se părea irelevant. Poate pentru că mai speram în ceva? Nu cred. Dar despărţirile în general sunt grele, aşa că a durat […]

Primarul Timişoarei cere demiterea directorului de la Pieţe, după incendiul din hala cu flori

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, cere Consiliului de Administraţie al SC Pieţe SA să îl demită pe director, fiind de părere că incendiul de sâmbătă din piaţa de flori este rezultatul unor greşeli manageriale grave.

Demisie importantă din USR, după o numire la Dezvoltare: Mi-a fost clar că expertiza nu e de folos

Fostul senator USR Florina Presadă, unul dintre cei mai vocali userişti, a demisionat, vineri, din partid, acuzând dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi „politica de gaşcă”, după numirea lui Călin Badiu ca secretar de stat la Ministerul Dezvoltării. Florina Presadă a scris, vineri, pe Facebook, faptul că este „momentul despărţirii de USR” şi şi-a […]

Preşedintele Comitetului de organizare a JO de la Tokyo a demisionat după remarcile sexiste

Preşedintele Comitetului de organizare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, Yoshiro Mori, şi-a dat demisia vineri şi şi-a cerut din nou scuze pentru remarcile sale sexiste care au stârnit indignare la nivel mondial, notează Reuters,   „Comentariile mele neadecvate au cauzat mari probleme. Îmi pare rău,” a spus Mori, în vârstă de 83 de ani, […]

Sorin Cîmpeanu ameninţă cu demisia dacă Ministerul Educaţiei nu primeşte un buget mai mare decât cel din 2020

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ameninţă cu demisia dacă nu va primi, pentru anul 2021, un buget mai mare decât cel de anul trecut. El a declarat, joi, că dacă acest „minim” nu va fi asigurat, va fi nevoie de un alt ministru „care ştie să rezolve problemele fără resurse financiare”.

Preşedintele comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo a demisionat. Fostul premier japonez a fost acuzat de sexism, după ce a spus că femeile vorbesc prea mult

Reţeaua Fuji News şi radiodifuzorul public NHK au raportat că Mori, în vârstă de 83 de ani, va demisiona. Ziarul Mainichi a precizat că anunţul va fi făcut vineri, când membrii executivi ai comisiei olimpice de la Tokyo urmează să se întâlnească pentru a discuta remarca sa sexistă. Mori nu a fost disponibil imediat pentru […]

Se cere demisia principalului diplomat al UE, după vizita ”umilitoare” la Moscova: ”Nu a reuşit să apere interesele Uniunii”

Un grup de parlamentari europeni a cerut într-o scrisoare ca şeful Afacerilor Externe al UE, Josep Borrell, să demisioneze după o vizită „umilitoare” la Moscova, care a cauzat „daune grave reputaţiei Uniunii Europene”.   ”În timpul vizitei de săptămâna trecută, dl Borrell nu a reuşit să apere în mod repetat interesele Uniunii Europene,”, scrie în […]

COMENTARIU Sorin Avram: O campanie de nota 0. Virgulă ceva

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, susţine că are o relaţie cât se poate de bună cu premierul Flori Cîţu şi trece informaţiile privind iminenta sa demitere în categoria intoxicărilor de presă. Adevărul este că domnul Cîţu nu ar trebui să-l demită pe domnul Voiculescu, ci ar trebui să-l convingă să se aşeze amândoi la aceeaşi masă şi să-şi scrie demisiile, din cauza eşecului campaniei de vaccinare.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu susţine că tragedia de la Spitalul Matei Balş putea fi evitată. Ce mesaj a transmis pe Facebook

Şeful PSD, Marcel Ciolacu, îi cere ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să demisioneze. Liderul social democrat a scris un mesaj pe reţeaua de socializare prin care îl acuză pe Voiculescu că este preocupat doar de propria imagine şi nu de sănătătatea românilor. „Tragedia de la Matei Balş arată ce se întâmplă când pui ministru un politruc […]

Ion Cristoiu: Câte tragedii trebuie să se petreacă în sistemul de Sănătate pentru ca să cadă măcar un cap?

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că în urma incendiului de la Institutul Matei Balş, petrecut la două luni după cel de la Piatra Neamţ, atât puterea, cât şi Opoziţia nu au înţeles proporţiile dezastrului şi efectele acestuia în conştiinţa colectivă, remarcând că nimeni nu a demisionat în urma celor două tragedii. Redăm integral editorialul publicat pe […]

Ion Cristoiu: KIaus Iohannis şi-a declarat satisfacţia că n-au fost aşa de mulţi morţi!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş, guvernanţii şi preşedintele Iohannis s-au concentrat pe crearea unei perdele de fum care să acopere dezastrul, perdea ce constă în transformarea intervenţiei la locul tragediei într-un succes, dat fiind, în opinia lor, numărul mic de pacienţi decedaţi. Redăm integral editorialul publicat pe […]

Giuseppe Conte a demisionat. Premierul Italiei îşi pierduse majoritatea în senat

Premierul Italiei a demisionat. Decizia vine după ce Giuseppe Conte şi-a pierdut majoritatea în Senat, iar asta pentru că partidul de coaliţie s-a retras de la guvernare, în contextul crizei sanitare şi economice provocate de pandmie.  Astăzi, premierul şi-a înmânat demisia preşedintelui Sergio Mattarella şi sunt aşteptate consultări cu liderii partidelor politice. Dacă preşedintele va […]

Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat că va demisiona marţi

Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat că marţi îşi va da demisia, după ce va avea o şedinţă de cabinet în cursul dimineţii, potrivit Reuters.

PSD cere Guvernului să-şi asume politic obiectivele campaniei de vaccinare: 10,4 milioane de români imunizaţi până la toamnă, sau demisia

Partidul Social Democrat solicită partidelor din coaliţia de guvernare să îşi asume politic obiectivul enunţat de premierul Cîţu, de a imuniza 10,4 milioane de persoane până cel târziu la finalul lunii septembrie 2021. Eşecul în atingerea acestui obiectiv trebuie să conducă în mod automat la demisia guvernului şi la formarea unei noi majorităţi parlamentare, capabilă […]

Scandalul din PNL, comentat de Emil Boc: Exprimarea unor puncte de vedere e firească, dar continuarea e păguboasă

„PNL e un partid viu, dinamic şi până la un punct acest lucru e firesc. Cele exprimate de colegii mei au reprezentat puncte de vedere din interior exprimate acum în exterior şi eu consider că până la un punct precizarea acestor lucruri este firească, dar continuarea acestor lucruri mi se pare nefirească, păguboasă”, a declarat […]

Ludovic Orban a anunţat că nu îşi dă demisia: Până la congres, eu sunt preşedinte

Orban nu demisionează de la şefia PNL. Procedura impune şi dacă a fost ales preşedinte de congresul partidului, va rămâne preşedinte până la următorul, programat anul acesta. ”Preşedintele Partidului Naţional Liberal este ales prin Congres. PNL a avut un Congres în iunie 2017 şi va avea un congres în cursul acestui an. Până la acest […]

Răspunsul lui Orban, după ce mai mulţi colegi de partid i-au cerut demisia. „Până la congres, eu sunt preşedintele PNL”

„Nu am obiceiul să polemizez cu colegii mei de partid în public. În calitate de preşedinte al PNL, obligaţia mea este să asigur coeziunea partidului, să particip la asigurarea unităţii şi eficienţei în guvernarea de coaliţie. (…) Orice am de discutat, discut în interiorul PNL”, a declarat marţi Ludovic Orban. Întrebat de jurnalişti dacă îşi […]

Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău cer demisia lui Ludovic Orban. Cine se află pe lista reformiştilor şi ar putea prelua şefia PNL

Şeful PNL Ludovic Orban este atacat în interiorul partidului. Rareş Bogdan, Robert Sighiartău şi alţi membri ai aripii progresiste din partid i-au declarat război şefului PNL şi îi cer public demisia. Primele declaraţiile au fost făcute aseară, în emsiunea Interviurile lui Cristoiu.   „Cred că Ludovic Orban va fi un excelent preşedinte de Camera Deputaţilor […]

Ion Cristoiu: În PNL s-a declanşat războiul civil între Nordişti şi Sudişti

Publicistul Ion Cristoiu analizează interviul pe care i l-a acordat duminică prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan la Aleph News şi nu exclude ca atacul virulent lansat de acesta împotriva lui Ludovic Orban să fie minimalizat de liderul partidului şi să evite o confruntare cu gruparea reformistă, totul depinzând însă de intervenţia preşedintelui Iohannis, care ar putea […]

Un poliţist din Timişoara, acuzat de limbaj inadecvat şi ameninţări la adresa subordonaţilor, a demisionat

Reprezentanţii IPJ Timiş au anunţat că poliţistul a demisionat din funcţia de şef al secţiei de Poliţie. Conducerea inspectoratului a declanşat o anchetă. „Ofiţerul de poliţie şi-a dat demisia din funcţia de şef al Sectiei de Poliţie,continuându-şi activitatea pe o funcţie de execuţie din cadrul I.P.J Timiş. Totodată Inspectorul Şef a dispus efectuarea de verificări […]

Guvernul Olandei a demisionat în urma scandalului alocaţiilor

Guvernul Olandei, în frunte cu prim-ministrul, Mark Rutte, a demisionat vineri, după scandalul alocaţiilor.

Ce riscă protestatarii de la Capitoliu după ce au fost recunoscuţi în imagini

Tot mai multe imagini de la asaltul care a avut loc la Washington, miercuri, au început să circule pe canalele de socializare şi multe dintre companii încep să îşi recunoască angajaţii şi să ia măsuri, scrie CNN.

Şeful Poliţiei Capitoliului şi-a dat demisia după incidentele de miercuri

Şeful Poliţiei Capitolului SUA, Steven Sund, a demisionat pe fondul criticilor pe care le-a primit ca urmare a reacţiei pe care au avut-o subalternii săi în momentul în care un grup de suporteri ai lui Donald Trump au pătruns în sediul Congresului. Demisia lui Sund va intra în vigoare pe 16 ianuarie, cu patru zile […]

Senatorul democrat Chuck Schumer cere demiterea urgentă a preşedintelui Donald Trump

Senatorul Chuck Schumer, liderul grupului Partidului Democrat din Senatul SUA, a cerut joi demiterea urgentă din funcţie a preşedintelui în exerciţiu, Donald Trump, acuzat că a instigat protestatarii să pătrundă cu forţa în sediul Congresului.   Preşedintele Donald Trump „nu trebuie să mai rămână în funcţie nici o zi”, a declarat senatorul democrat Chuck Schumer, […]

Eduard Novak a demisionat de la conducerea Federaţiei Române de Ciclism

„În virtutea noilor mele responsabilităţi în calitate de ministru al Tineretului şi Sportului, mi-am înaintat demisia din funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, un proiect de suflet, în care am investit şapte ani de muncă, pasiune şi încredere în viitorul acestui sport”, a scris Eduard Novak pe pagina de socializare. Eduard Novak a […]

Primele două demisii la Casa Albă, după violenţele din Washington

Stephanie Grisham a demisionat din funcţia de şef de cabinet al primei doamne după ce susţinătorii preşedintelui Donald Trump au ocupat violent Capitolul într-un efort de a împiedica Congresul să certifice rezultatele alegerilor prezidenţiale. Grisham, care a petrecut un an ca secretar de presă la Casa Albă înainte de a deveni şef de cabinet, nu […]

Şefa de cabinet a Melaniei Trump a demisionat în urma protestelor violente de la Capitoliu

Stephanie Grisham, fostul director de comunicare de la Casa Albă şi secretar de presă şi actuala şefă de cabinet pentru prima doamnă Melania Trump, şi-a depus demisia miercuri după-amiază, a declarat pentru CNN un oficial de la Casa Albă. Demisia lui Grisham intră în vigoare imediat şi a fost motivată, potrivit surselor citate, de protestele […]

Prefectul de Buzău şi-a dat demisia: Guvernul care m-a susţinut a fost schimbat

„Astăzi (luni-n.r.) am decis să îmi anunţ oficial demisia din funcţia de prefect al judeţului Buzău. Este o demisie de onoare! Am înţeles să fac acest lucru după ce Guvernul care m-a susţinut şi care a susţinut toate proiectele judeţului pe perioada în care eu am fost la conducerea Prefecturii a fost schimbat”, a scris […]

Iulian-Robert Tudorache renunţă la funcţia de preşedinte al CA al Nuclearelectrica

Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica, singurul producător de energie nucleară din România, a convocat acţionarii pe 27 ianuarie, unul dintre punctele de pe ordinea de zi fiind revocarea lui Iulian-Robert Tudorache din funcţia de membru al CA, ca urmare a renunţării la mandat, potrivit unui raport la bursă citat de Ziarul Financiar. Iulian-Robert Tudorache a […]

Sistemul medical suedez este în prag de colaps. Angajaţii din spitale îşi dau demisia

Angajaţii din sistemul sanitar din Suedia îşi dau demisia. Ţara rămâne fără personal medical care să trateze pacienţii cu Covid-19. Au ajuns la epuizare după un an de pandemie. Sunt suprasolicitaţi din cauza numărului mare de bolnavi internaţi şi spun că singura solţie de a avea timp liber e să demisioneze. În 13 din 21 […]

Preşedintele executiv al UDMR renunţă la mandat

„Suntem după doi ani dificili şi patru alegeri reuşite pentru UDMR. Sunt recunoscător colegilor mei şi voluntarilor noştri cu care am luptat împreună. În 2017 am fost ales preşedinte executiv al UDMR pentru doi ani, iar după alegerile europarlamentare, mi-am contiunat mandatul la cererea preşedintelui Uniunii. Atunci am stabilit ca după alegerile parlamentare din 2020 […]

Orban, după ce Cîţu a fost propus premier: „Nu este întâmplătoare această nominalizare, va urma o perioadă dificilă“

Liderul PNL Ludovic Orban a susţinut o scurtă declaraţie după ce liberalii s-au reunit pentru a nominaliza un alt premier după demisia sa şi după noua configuraţie politică rezultată în urma alegerilor parlamentare.  „Nu este întâmplătoare această nominalizare, va urma o perioadă dificilă. E nevoie de un premier cu credibilitate în faţa partenerilor politici, partenerilor […]

Ion Cristoiu: Cu un alt premier decât preşedintele PNL vom asista din nou la Schizofrenia de pe vremea lui Liviu Dragnea

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că după demisia lui Ludovic Orban din fruntea PNL vom asista şi la o schimbare a conducerii PNL, iar cel care va fi liderul partidului va fi cineva care să stea în umbra lui Klaus Iohannis din punct de vedere public.  Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:  „Mediafax mi-a solicitat un interviu […]

Ion Cristoiu: Ludovic Orban trebuie să demisioneze din fruntea PNL, nu a Guvernului/ Analistul, despre gestionarea pandemiei de un guvern interimar: Va fi un dezastru

Publicistul Ion Cristoiu avertizează că, prin demisia lui Ludovic Orban şi numirea lui Nicolae Ciucă premier interimar, administrarea pandemiei va fi catastrofală deoarece prin trecerea de la un guvern cu puteri depline la un guvern interimar puterea de decizie va fi limitată şi ar putea duce la acte de insubordonare în sânul Executivului. Ion Cristoiu […]

Eugen Tomac demisionează din funcţia de preşedinte al PMP

Într-o declaraţie de presă, Tomac a mulţumit românilor care au mers la urne în criza sanitară. „Considerăm că în democraţie este absolut esenţial să privim cu realism spre realitate”, a spus Tomac. Tomac a spus că a avut o şedinţă cu cei din PMP, în care i-a anunţat că îşi asumă rezultatul slab al Partidului […]

Cristoiu, despre schimbările din ultimele ore: Este imposibil să reluăm schizofrenia de pe vremea lui Dragnea. De ce a fost eliminat Ludovic Orban

Publicistul Ion Cristoiu explică schimbările rapide de pe scena politică după alegerile parlamentare din 6 decembrie care au dus la demisia premierului Orban din fruntea Guvernului şi vor declanşa bătălii interne pentru şefia PNL. “Ca să înţelegem ce se întâmplă începând de aseară trebuie să ne întoarcem la perioada de până la alegeri. Luni întregi […]

Orban, despre posibilitatea de a fi propus din nou premier: Nu am exprimat această intenţie

„Demisia se dă din decizie personală. E o decizie personală pe care am luat-o eu”, spune Ludovic Orban, întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut să demisioneze de la Guvern. El afirmă că nu a fost vorba despre „susţinere sau nesusţinere” din partea şefului statului. Întrebat dacă se gândise la varianta demisiei înainte de a […]

COMENTARIU Marius Oprea | Iago şi Orban

Ceea ce s-a întîmplat ieri, demisia (de fapt, demiterea) lui Ludovic Orban mi-a adus aminte de Othello, celebra dramă a lui Shakespeare, în lumina unei replici celebre: ”maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece”.

Demisie din AUR: A venit momentul să mă retrag

Ariadna Cîrligeanu, secretarul general al Organizaţiei de Tineret a AUR a anunţat că demisionează din partid. „A sosit momentul să mă retrag din AUR. Uneori în viaţă Dumnezeu ţi le aşază prea bine sau pur şi simplu întâlneşti oameni care îţi dau o anumita direcţie, oameni care contribuie la dezvoltarea ta. Aveam 14 ani când […]