demisie

Seculici şi-a anunţat retragerea de la conducerea PDL Arad

Preşedintele organizaţiei judeţene Arad a PDL, Gheorghe Seculici, şi-a anunţat, sâmbătă, retragerea de la conducerea filialei, în fruntea căreia s-a aflat timp de 15 ani, afirmând că va coordona totuşi alegerile interne pentru a se asigura că vor fi corecte.

Daniel Morar vrea să demisioneze din magistratură

Procurorul Daniel Morar, numit de preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, vrea să demisioneze din magistratură, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmând să ia act în 4 iunie de cererea acestuia.

Directorul medical al Ambulanţei Dolj a demisionat. Acesta refuzase transportul unei bolnave de cancer în fază terminală

Directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Dolj a demisionat joi, după ce cu o zi în urmă, invocând faptul că nu reprezintă o urgenţă medicală, a refuzat transportul cu ambulanţa de la Spitalul Judeţean Craiova la spitalul din Constanţa în cazul unei femei bolnave de cancer, în fază terminală.

Funeriu îşi prezintă, într-o scrisoare adresată lui Blaga, demisia din PDL: „Prefer să nu îi pun pe colegii din PDL în situaţia unui conflict de loialitate”

Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu a demisionat din PDL, el adresându-i în acest sens o scrisoare scrisă de mână preşedintelui PDL, Vasile Blaga, documentul fiind postat pe pagina de Facebook a fostului ministru al Educaţiei.

Şeful Raiffeisen Bank International îşi pregăteşte demisia, după deschiderea unei investigaţii privind investiţiile personale

Directorul general al Raiffeisen Bank International (RBI), Herbert Stepic, a informat Consiliul de Supraveghere al băncii că este pregătit să demisioneze, invocând "motive personale", la o zi după ce banca centrală a anunţat că investighează investiţiile derulate de acesta prin conturi offshore.

Femeia-cercetător care susţine că şi-a dat demisia de la muncă din pricina frumuseţii sale: „Bărbaţii mă invitau în oraş, femeile erau geloase pe mine” – FOTO

O femeie susţine că a fost nevoită să îşi dea demisia de la muncă din pricina aspectului său fizic.

Şeful Poliţiei Capitalei a cerut să fie înlocuit din funcţie

Şeful Poliţiei Capitalei, Cătălin Dragotă, va fi înlocuit din funcţie, după ce a solicitat întreruperea împuternicirii, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţia Română.

Membrii PNL din Comisia senatorială de anchetă în cazul Bârsan au demisionat

Preşedintele Comisiei de anchetă în cazul judecătorului Corneliu Bârsan, senatorul PSD Georgică Severin, a declarat, pentru MEDIAFAX, că trei senatori PNL şi-au anunţat demisia din acest for, fiind nemulţumiţi că a fost adoptată propunerea sa de solicitare a unui punct de vedere al Comisiei juridice.

Judecătoarea Viorica Dinu, arestată preventiv pentru corupţie, vrea să demisioneze din magistratură

Judecătoarea Viorica Dinu, arestată preventiv pentru luare de mită şi trafic de influenţă, vrea să demisioneze din magistratură, Consiliul Superior al Magistraturii urmând să ia act miercuri de cererea acesteia.

PDL cere demisia Guvernului Ponta: USL continuă să guverneze prin minciună şi incompetenţă

PDL cere demisia Guvernului Ponta, preşedintele PDL Vasile Blaga arătând, la o dezbatere organizată miercuri, că după un an de la preluarea puterii, USL continuă să guverneze "prin minciună şi incompetenţă".

Deputatul Cezar Cioată a demisionat din PPDD

Deputatul Cezar Cioată a transmis Camerei Deputaţilor demisia sa din PPDD, aceasta fiind citită, marţi, în plenul acestui for legislativ, de către preşedintele de şedinţă, Miron Mitrea.

Gabriel Berca a demisionat din PDL acuzând „blatul” de la organizaţia Bacău a partidului

Consilierul prezidenţial Gabriel Berca a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din PDL deoarece nu poate să accepte "blatul care se face la organizaţia Bacău, cu ştirea lui Gheorghe Flutur", el susţinând că este pusă o conducere interimară la această organizaţie "la înţelegere cu USL"

Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, şi-a anunţat demisia din funcţia de lider al PSD Dolj

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi-a anunţat, marţi, demisia din funcţia de lider al organizaţiei PSD Dolj, motivând neînţelegerile şi disfuncţionalităţile care au slăbit unitatea echipei din filială.

Demisie în PDL: Mihaela Stoica a anunţat că va activa ca parlamentar independent

Deputatul Mihaela Stoica a anunţat conducerea Camerei Deputaţilor că a demisionat din PDL şi că va activa ca parlamentar independent.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR Marfă a demisionat, la două luni de la preluarea funcţiei

Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al CFR Marfă, Mustafa Aysun, a demisionat, la mai puţin de două luni de la preluarea funcţiei, au declarat pentru MEDIAFAX surse din companie, fără să ofere detalii.

Directorii unor festivaluri de film vor demiterea Consiliului de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei

Directorii unor festivaluri româneşti de prestigiu, precum TIFF, NexT, Anim'est - Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Laurenţiu Brătan -, au anunţat joi, într-o întâlnire cu presa, că vor solicita audienţă la Ministerul Culturii pentru a cere demiterea Consiliului de Administraţie al CNC.

Senatorul Cadăr şi-a dat demisia din PDL: Rămâne să lucrez în interesul cetăţeanului care m-a ales

Senatorul Leonard Cadăr şi-a anunţat în plenul Senatului luni demisia din PDL, motivându-şi gestul prin faptul că au existat tensiuni în PDL Neamţ, şi a precizat că va activa ca senator independent "în interesul cetăţeanului" care l-a ales în această demnitate.

Premierul palestinian Salam Fayyad şi-a prezentat demisia

Premierul palestinian Salam Fayyad şi-a prezentat demisia sâmbătă, în urma unei dispute cu Fatah al preşedintelui Mahmoud Abbas, uzat în ultimii ani de tentativa de a da naştere unui stat palestinian viabil.

Valentin Jucan, membru al CNA, îi cere demisia Laurei Georgescu din funcţia de preşedinte al CNA

Valentin Jucan, membru al CNA, îi solicită Laurei Georgescu, într-un comunicat remis joi MEDIAFAX, demisia din funcţia de preşedinte al CNA, precizând şi că a depus la Parchet denunţul care are ca obiect falsificarea de către aceasta a unei Decizii adoptate de Consiliu.

Morar: Când preşedintele şi premierul îţi spun că împiedici numirile în Ministerul Public, trebuie să pleci

Daniel Morar a declarat vineri că atunci când preşedintele şi premierul îţi spun că este o problemă mare de constituţionalitate şi că, rămânând în fruntea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împiedici numirile în Ministerul Public sau eşti o problemă pentru sistem, trebuie să pleci.

Morar: Am decis să mă RETRAG din funcţia de prim-adjunct al procurorului general

Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Daniel Morar, a anunţat, vineri, că a decis să se retragă din această funcţie şi i-a comunicat acest lucru preşedintelui Traian Băsescu.

Ministerul Culturii: Muzeul Brukenthal a primit o suplimentare bugetară. Managerul să demisioneze

Reprezentanţii Ministerului Culturii consideră că managerul Muzeului Brukenthal, Sabin Luca, a prezentat "tendenţios" situaţia financiară a unităţii, cauzată de reducerea bugetară, ei afirmând că s-au alocat bani suplimentari şi că Luca a "încălcat grav etica profesională", fiindu-i cerută demisia.

CRIZA FINANCIARĂ din Cipru. Ministrul Finanţelor a demisionat

Ministrul cipriot al Finanţelor, Michalis Sarris, a demisionat după încheierea discuţiilor cu instituţiile financiare internaţionale, guvernul încheind un memorandum de înţelegere cu UE şi FMI pentru acordul de finanţare de 10 miliarde euro.

Zgonea: Am primit demisia lui Dorneanu, nu doreşte să fie vreo suspiciune de incompatibilitate

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că a primit demisia lui Valer Dorneanu din funcţia de adjunct al Avocatului Poporului, precizând că acesta nu doreşte să existe "niciun fel de suspiciune de incompatibilitate".

Dorneanu şi-a dat demisia din funcţia de adjunct al Avocatului Poporului, după ce a fost votat la CC

Adjunctul Avocatului Poporului, Valer Dorneanu, şi-a prezentat joi demisia din funcţie, după ce a fost votat de Camera Deputaţilor pentru a ocupa un post de judecător la Curtea Constituţională, documentul fiind înaintat preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea.

Morar, despre demisia din Parchetul General: Va fi o decizie când încep mandatul la Curtea Constituţională

Prim-adjunctul procurorului general al României, Daniel Morar, a fost întrebat joi, la ieşirea de la CSM, dacă ia în calcul să îşi dea demisia din Parchetul General, el spunând că această problemă va fi rezolvată în 8 iunie, când începe mandatul lui la Curtea Constituţională, printr-o decizie a CSM.

Ponta: Toţi cei trei numiţi la CC ar trebui să demisioneze, nu pot fi şi judecători, şi arbitri

Premierul Victor Ponta a declarat că i se pare corect ca toţi cei trei noi judecători numiţi la Curtea Constituţională (CC) să îşi depună cât mai curând demisia, pentru a demonstra că sunt deasupra tuturor intereselor politice, neputând fi şi judecători, şi arbitri în acelaşi timp.

Preşedintele Bank of Cyprus demisionează, din cauza acordului Ciprului cu zona euro

Preşedintele Bank of Cyprus, Andreas Artemis, a demisionat marţi de la conducerea celei mai mari instituţii de credit a ţării, în urma acordului dintre Cipru şi zona euro, care prevede restructurarea băncii pe care o conduce şi închiderea Cyprus Popular Bank (Laiki).

Irina Horea, soţia lui Manolescu, a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor: „Este o decizie personală”

Irina Horea, soţia lui Nicolae Manolescu, a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), a confirmat, pentru MEDIAFAX, scriitorul Nicolae Prelipceanu, directorul de imagine al USR.

Premierul moldovean VLAD FILAT şi-a prezentat DEMISIA

Premierul Vlad Filat şi-a prezentat vineri demisia, după ce Guvernul a fost demis marţi printr-o moţiune de cenzură, preşedintele moldovean Nicolae Timofti urmând să semneze decretul prin care o acceptă, relatează ProTV Chişinău.

Ministrul belgian de Finanţe a demisionat

Ministrul belgian de Finanţe, creştin-democratul flamand Steven Vanackere, şi-a anunţat marţi demisia şi i-a cerut partidului său să îi găsească un înlocuitor în cadrul Guvernului.

ZI ISTORICĂ LA VATICAN. Demisia Papei Benedict al XVI-lea a intrat în vigoare: „Puneţi-l pe Hristos în centrul vieţilor! „

Demisia Papei Benedict al XVI-lea a intrat în vigoare joi la ora 20.00 (21.00, ora României). După opt ani de pontificat, Benedict al XVI-lea a încetat să mai fie papă la ora 20.00 (21.00, ora României), când a intrat în vigoare demisia sa, prima a unui Suveran Pontif în ultimii 700 de ani.

BIOGRAFIE: Benedict al XVI-lea, un teoretician riguros şi un papă care a avut îndrăzneala să demisioneze

Benedict al XVI-lea este primul papă care a demisionat în ultimele şapte secole, un gest salutat în întreaga lume ca novator şi curajos, după ce a petrecut opt ani de pontificat apărând credinţa catolică în contextul unei crize fără precedent a Bisericii.

Benedict al XVI-lea va fi numit „Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, Papă emerit”

Benedict al XVI-lea va fi numit "Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, Papă emerit" sau Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, pontif roman emerit", după demisia de joi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi.

Leonard Miron anunţă că şi-a dat demisia din TVR din mai multe motive, inclusiv discriminarea sexuală

Leonard Miron spune, într-o postare pe blogul personal, că şi-a dat demisia din TVR, după 20 de ani de activitate în această instituţie, precizând că "s-a plictisit de compromisul devenit calitate editorială", dar şi să se justifice "de ceea ce face în pat".

Antrenorul echipei Twente, Steve McClaren, a demisionat

Antrenorul englez Steve McClaren a demisionat de la conducerea tehnică a formaţiei FC Twente, în urma rezultatelor slabe înregistrate de echipă, a anunţat, marţi, gruparea olandeză pe site-ul oficial.

Benedict al XVI-lea: „Dumnezeu mi-a cerut să mă dedic rugăciunii şi meditaţiei”

Benedict al XVI-lea, în mod vizibil foarte emoţionat, a declarat că Dumnezeu i-a cerut să se "dedice rugăciunii şi meditaţiei", ceea ce nu înseamnă "abandonarea Bisericii", în ultima sa rugăciune Angelus, duminică, în Piaţa Sfântul Petru, înaintea demisiei sale istorice joi.

Directorul medical al SJ Buzău a demisionat,reclamând sancţiuni „prea dure” în cazul copiilor legaţi

Directorul medical al Spitalului Judeţean Buzău, Victor Ioniţă, a demisionat din funcţie, miercuri, pe motiv că sancţiunile dispuse împotriva cadrelor medicale de la Secţia Pediatrie, în cazul copiilor legaţi de paturi, sunt "prea dure".

GUVERNUL BULGAR A DEMISIONAT. Premierul a anunţat demisia în Parlament, după 10 zile de proteste în ţară

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat miercuri în Parlament demisia Guvernului său, după zece zile de manifestaţii organizate în ţară împotriva scumpirii electricităţii. *"Avem demnitate şi onoare. Poporul este cel care ne-a încredinţat puterea, astăzi noi i-o dăm înapoi"*, a declarat Boiko Borisov.

Becali spune că anunţă în plen demisia din PNL, dar rămâne afiliat USL şi membru în Comisia juridică

Deputatul George Becali a declarat, luni, că îşi va anunţa în plenul Camerei Deputaţilor demisia din PNL şi că va rămâne parlamentar independent afiliat la grupul USL şi membru din partea Uniunii în Comisia juridică.