destructurare

Membrii unei reţele care a obţinut din proxenetism peste 1,5 milioane de lire sterline, trimişi în judecată

Unsprezece persoane au fost trimise în judecată, miercuri, de procurorii DIICOT- Serviciul teritorial Târgu Jiu, sub acuzaţia de proxenetism, membrii grupării fiind acuzaţi că au obligat mai multe tinere să se prostitueze la Londra, obţinând de pe urma acestora peste 1,5 milioane de lire sterline.

Peste 250 de kilograme de droguri, în valoare de cinci milioane de euro, confiscate în şase luni

Poliţiştii au destructurat, în primul semestru al anului, 249 de grupări infracţionale, formate din aproximativ 2.000 de persoane şi au confiscat peste 250 de kilograme de droguri şi aproape 25.000 de comprimate, în valoare de cinci milioane de euro, potrivit Poliţiei Române.

Grup infracţional care falsifica bancnote, destructurat de procurorii DIICOT

Un grup infracţional organizat care falsifica bancnote a fost destructurat de către procurorii DIICOT Craiova, care au făcut, marţi dimineaţă, nouă percheziţii domiciliare în judeţul Dolj.

Reţea ce transporta ilegal cetăţeni pakistanezi din România în Ungaria, destructurată de DIICOT Timiş

O reţea de trafic de migranţi, care prelua cetăţeni străini veniţi în România, majoritatea pakistanezi şi sosiţi cu vize de studii, şi îi transporta în Ungaria a fost destructurată, în noaptea de duminică spre luni, de DIICOT Timiş şi Poliţia de Frontieră din Timişoara, trei persoane fiind audiate.

Reţea de traficanţi de persoane, destructurată în Harghita

O reţea de trafic de persoane a fost destructurată de poliţiştii din Harghita, cei 12 membri ai acesteia fiind suspectaţi că au racolat şi au transportat în Germania mai multe tinere din Mureş şi Harghita, pe care le-au obligat să se prostitueze.

Percheziţii în judeţul Ilfov la membrii unei grupări de prostituţie şi proxenetism

Poliţiştii ilfoveni fac patru percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări de prostituţie şi proxenetism conduse de o tânără de 23 de ani, a declarat, luni dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Claudia Burada.

Grup suspectat că fura bani din aparate de jocuri de noroc, destructurat

Un grup format din şapte persoane, suspectat că a furat bani din aparate de jocuri de noroc, prin intermediul unor dispozitive electronice, a fost destructurat de DIICOT Sălaj, trei dintre membri fiind arestaţi.

Percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe privind fraude cu motorină. Prejudiciul este de un milion de euro

Poliţiştii fac joi dimineaţă 15 percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe, în cadrul unei anchete privind activitatea unei grupări suspectate că aducea în ţară motorină pe care o declara drept păcură, prejudiciul adus statului fiind de un milion de euro.

Grupare specializată în contrabandă cu ţigări şi trafic de droguri, destructurată la Iaşi

O grupare specializată în contrabandă cu ţigări şi trafic de droguri, formată din 12 cetăţeni români şi moldoveni, a fost destructurată de poliţişti şi procurori ai DIICOT, Serviciul teritorial Iaşi, în urma a 15 descinderi făcute la domiciliile membrilor grupării din judeţul Iaşi.

Craiova: Grupare infracţională care a traficat peste 25 de persoane în Spania, destructurată

O grupare infracţională din Craiova, care a traficat peste 25 de persoane, exploatându-le prin muncă în Spania, şi de pe urma cărora a câştigat peste 250.000 de euro, a fost destructurată, joi dimineaţă, de lucrătorii de la Crimă Organizată, coordonaţi de procurorii DIICOT.

Olt: Trei persoane suspectate că au racolat peste 30 de persoane la muncă în Portugalia, reţinute

Un grup infracţional specializat în traficul de persoane pe care le obligau să muncească în Portugalia a fost destructurat, miercuri, de poliţiştii de la Crimă Organizată şi de procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Olt, trei membri ai grupării fiind reţinuţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Percheziţii la Craiova, Zimnicea şi Bucureşti: Grupare specializată în fraude bancare, destructurată

O grupare specializată în infracţiuni informatice a fost destructurată, în noaptea de miercuri spre joi, de poliţiştii de la Crimă Organizată şi procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Craiova, în urma a şapte descinderi la Craiova, Zimnicea şi Bucureşti.

Dolj: Reţea specializată în infracţiuni bancare, destructurată

Trei persoane au fost arestate, iar pentru alte două s-a propus emiterea de mandate de arestare, fiind suspectate că fac parte dintr-o grupare specializată în sustragerea de bani din bancomate din Olanda, Germania, Italia şi Franţa, doi dintre membrii reţelei fiind prinşi pe aeroporturi.

Constanţa: Membrii unei gupări specializate în infracţiuni informatice, trimişi în judecată

Patru tineri din Constanţa au fost trimişi în judecată de către procurorii DIICOT, pentru infracţiuni informatice, după ce în perioada 2006 - 2010, prin clonare de carduri bancare, au prejudiciat mai mulţi cetăţeni străini cu aproape 40.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Grupare specializată în trafic de persoane, destructurată la Arad

Peste 20 de persoane din Arad sunt cercetate de poliţişti, fiind suspectate că făceau parte dintr-o grupare de trafic de persoane, iar şase dintre membrii reţelei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful Poliţiei de Frontieră Dolj confirmă că fiul său e audiat în dosarul de infracţiuni informatice

Şeful Poliţiei de Frontieră Dolj, Ionişor Berceanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că aşteaptă audierile de la DIICOT în cazul grupării specializate în infracţiuni informatice, ai cărei membri au fost ridicaţi în urma unor percheziţii, pentru a vedea cât de implicat e fiul său în acest dosar.

Fiul şefului Poliţiei de Frontieră Dolj,ridicat într-un dosar vizând infracţiuni informatice-surse-2

O grupare infracţională specializată în infracţiuni informatice a fost destructurată, miercuri dimineaţă, în urma a 11 percheziţii făcute de procurorii DIICOT la Craiova, iar potrivit unor surse judiciare printre suspecţi s-ar afla şi Romeo Berceanu, fiul şefului Poliţiei de Frontieră Dolj.

Fiul şefului Poliţiei de Frontieră Dolj, ridicat într-un dosar vizând infracţiuni informatice

O grupare infracţională specializată în infracţiuni informatice a fost destructurată, miercuri dimineaţă, în urma a 11 percheziţii făcute de procurorii DIICOT la Craiova, iar potrivit unor surse judiciare printre suspecţi s-ar afla şi Romeo Berceanu, fiul şefului Poliţiei de Frontieră Dolj.

Două grupări care sustrăgeau bani din bancomate, destructurate la Arad

Două grupări formate din cinci tineri şi specializate în furturi din bancomate au fost destructurare de poliţiştii arădeni, tinerii fiind acuzaţi că foloseau dispozitive pe care erau aplicate benzi adezive şi care reţineau astfel banii pe care clienţii băncilor încercau să îi retragă din ATM-uri.

Două grupări care sutrăgeau bani din bancomate, destructurate la Arad

Două grupări formate din cinci tineri şi specializate în furturi din bancomate au fost destructurare de poliţiştii arădeni, tinerii fiind acuzaţi că foloseau dispozitive pe care erau aplicate benzi adezive şi care reţineau astfel banii pe care clienţii băncilor încercau să îi retragă din ATM-uri.

Grupare suspectată de spargerea a zeci de imobile, destructurată la Arad

Poliţiştii arădeni au destructurat o grupare care ar fi responsabilă de spargerea a zeci de imobile aflate în construcţie şi a unor case de vacanţă, de unde s-au furat instalaţii, materiale şi echipamente de construcţii, produse electronice şi electrocasnice, prejudiciul fiind de circa 50.000 de lei

Reţea de traficanţi de droguri, destructurată în Buzău

Poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău au destructurat o reţea de traficanţi de droguri care aproviziona centrul vechi al Bucureştiului, drogurile fiind aduse în România, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cel mai probabil, din Maroc, prin Spania.

Grupare specializată în criminalitatea informatică, destructurată de poliţiştii clujeni

O grupare ai cărei membri sunt suspectaţi că au obţinut, prin metoda phishing, date de identificare ale cardurilor bancare aparţinând unor cetăţeni străini, pe care le-au vândut altor persoane din străinătate a fost destructurată de politiştii clujeni, prejudiciul cauzat fiind de 350.000 de dolari.

Grupare de trafic de droguri ce funcţiona după principiile unei structuri paramilitare, destructurată – VIDEO

O grupare infracţională specializată în trafic de droguri şi care funcţiona după principiile unei structuri paramilitare a fost destructurată de procurorii DIICOT, în urma unor percheziţii făcute în judeţele Sibiu şi Mureş, în timpul cărora a fost descoperită o fermă unde era cultivat cannabis.

Grupare specializată în cămătarie din care făceau parte doi poliţişti, destructurată de DIICOT

O grupare specializată în activităţi de cămătărie din care făceau parte şi doi poliţişti de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Olt, precum şi un subofiţer de la Inspectoratul de Jandarmi Olt şi care a produs un prejudiciu de peste un milion de euro a fost destructurată de procurorii DIICOT.

Doi deţinuţi de la Penitenciarul Codlea coordonau o reţea de proxeneţi din Braşov

O reţea de trafic de persoane a fost destructurată de DIICOT Braşov, liderii reţelei fiind doi deţinuţi de la Penitenciarul Codlea, care timp de aproape un an i-au coordonat din închisoare, prin telefoanele mobile, pe ceilalţi membri ai grupării, care racolau tinere şi le obligau să se prostitueze.

Grupare de trafic internaţional de droguri pe relaţia Turcia – România, destructurată de poliţişti

Poliţiştii antidrog au destructurat o grupare de trafic internaţional de droguri pe relaţia Turcia - România, unul dintre membrii grupării fiind prins în flagrant în timp ce transporta un kilogram şi jumătate de heroină, informează Poliţia Română.

Şase membri ai unei reţele care ar fi traficat aproximativ 200 de persoane, arestaţi preventiv

Şase persoane suspectate că ar face parte dintr-o reţea infracţională, formată din români, britanici şi ciprioţi, care ar fi traficat aproximativ 200 de persoane în cinci ani, pe relaţia România - Italia - Cipru, au fost arestate preventiv de Tribunalul Bucureşti.