diaconu

Ponta: Merg la Guvern să discut cu Diaconu, înlocuitorul său îmi va fi propus de Antonescu

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că va discuta la Guvern cu ministrul Culturii, Mircea Diaconu, declarat incompatibil, el precizând că înlocuitorul acestuia pentru a ocupa portofoliul îi va fi propus de liderul PNL, Crin Antonescu.

EXCLUSIV: Diaconu, acuzat de 5 infracţiuni de conflict de interese în calitate de director de teatru

În cazul lui Mircea Diaconu, actual ministru al Culturii, procurorii au constatat cinci infracţiuni de conflict de interes, comise de actor în calitate de director de teatru pentru a-şi favoriza soţia, Diana Lupescu, actriţă, regizoare şi scenografă la Teatrului "C. I. Nottara" din Bucureşti.

Mircea Diaconu nu poate fi ministru. A fost declarat definitiv incompatibil

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a fost declarat definitiv incompatibil, după ce instanţa supremă a respins, marţi, recursul acestuia privind hotărârea prin care ANI a constatat că se află în incompatibilitate întrucât a fost senator şi director al Teatrului Nottara.

Mircea Diaconu spune că va renunţa la funcţia de ministru dacă pierde procesul cu ANI

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, luni, la sediul PNL, că va renunţa la funcţia de ministru dacă va pierde procesul cu Agenţia Naţională de Integritate.

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a luat la cunoştinţă de acuzaţiile ce i se aduc

Actorul Mircea Diaconu, ministru al Culturii, a luat la cunoştinţă acuzaţiile ce i se aduc de procurori ca urmare a încheierii unor contracte în calitate de director de teatru cu soţia sa. Ministrul Culturii s-a prezentat, luni, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pentru a fi audiat în legătură cu acuzaţia de conflict de interese, acesta declarându-le reporterilor că procurorii nu ştiu "cum se trăieşte în teatru" şi "care e viaţa actorilor". După o oră, Diaconu a părăsit sediul Parchetului.

Diaconu: Cinematografia românească funcţionează „doar în exterior”

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri, că cinematografia românească funcţionează "doar în exterior", afirmând că nu poţi fii important în cinematografie ca ţară fără să ai cinematografe.

Ponta: Dacă instanţa supremă va da dreptate ANI, Mircea Diaconu va ceda funcţia de ministru

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, după mitingul USL de la Romexpo, că dacă ICCJ va dreptate Agenţiei Naţionale de Integritate, în procesul cu Mircea Diaconu, acesta va ceda funcţia de ministru, în caz contrar Agenţia va trebui să prezinte "nişte mari scuze".

Diaconu despre decizia ANI privind incompatibilitatea sa: Nu consider că ar fi răzbunare politică

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, marţi, la Iaşi, că nu consideră decizia ANI privind incompatibilitatea sa drept "o răzbunare politică", adăugând că aşteaptă verdictul Justiţiei, pe care îl va respecta.

Diaconu la Iaşi: În Capitală nu avem un teatru naţional adevărat, suntem datori cu un astfel de teatru

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a participat, marţi, la inaugurarea lucrărilor de restaurare a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, spunând că este invidios, ca actor, că în Bucureşti nu există ceva atât de frumos şi că în Capitală nu există, practic, "un teatru naţional adevărat".

Instanţa supremă ia o decizie pe 12 iunie în cazul incompatibilităţii lui Mircea Diaconu

Instanţa supremă a încheiat, marţi, dezbaterile în cazul contestaţiei ministrului Culturii, Mircea Diaconu, privind hotărârea prin care ANI a constatat că se află în incompatibilitate întrucât a fost senator şi director al Teatrului Nottara, pronunţarea unei soluţii fiind amânată pentru 12 iunie.

Ministrul Culturii despre Sarmizegetusa: Dacă nu dau dealul ăla la o parte, eu crăp, pocnesc

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, afirmă că a ajuns la o înţelegere cu conducerea Ministerului Mediului privind mutarea unei păduri, rezervaţie naturală care acoperă situl Sarmizegetusa, pentru a se continua explorările arheologice, declarând: "Dacă nu dau dealul ăla la o parte, eu crăp, pocnesc".

Ministrul Culturii a refuzat să taie panglica la Turnul Bathory, inaugurat la Râşnov. Care a fost motivul

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a fost prezent, vineri, la ianugurarea Turnului Bathori al Cetăţii Râşnov, însă a refuzat să participe la tăierea panglicii inaugurale pe motiv că nu a avut nicio contribuţie la realizarea acestuia.

Diaconu despre cererea PDL de a fi demis: Nu ştiu ce au făcut între timp că eu am avut o treabă

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri, la Sibiu, despre solicitarea făcută de PDL către premierul Victor Ponta de a-l demite din funcţie, că nu ştie ce au făcut între timp reprezentanţii partidului pentru că el "a avut o treabă".

PDL îi cere premierului Ponta să îl demită pe Mircea Diaconu

PDL îi solicită premierului Victor Ponta să îl demită pe ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, europarlamentarul PDL Cristian Preda, arătând că acest lucru ar fi necesar pentru a nu exista suspiciuni asupra echipei guvernamentale.

Procurorii îl acuză pe Mircea Diaconu că şi-a ajutat soţia să primească anumite contracte şi extind urmărirea penală împotriva sa

Procurorii Parchetului instanţei supreme au extins cercetările vizând conflictul de interese în care s-ar fi aflat ministrul Culturii, Mircea Diaconu, şi au început urmărirea penală împotriva sa pentru că, în calitate de director la Teatrul Nottara, şi-a ajutat soţia să primească anumite contracte.

Ponta i-a cerut ministrului Culturii să meargă imediat la Parchet pentru cazul conflictului de interese. Mircea Diaconu: Mă voi prezenta

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că în urma unei şedinţe privind strategia naţională anticorupţie va pleca la Parchetul General, unde a fost convocat în legătură cu dosarul de conflict de interese deschis de procurori la sesizarea ANI.

Diaconu: Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei riscă să piardă statutul de protecţie UNESCO

Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei riscă să piardă statutul de protecţie UNESCO, deoarece până acum nu s-a făcut nimic pentru protejarea acestor situri arheologice, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, ministrul Culturii, Mircea Diaconu.

Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate – ori pe stânga, ori pe dreapta

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu "a avut perfectă dreptate" când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii "ori pe stânga, ori pe dreapta".

Diaconu: Ministerul Culturii se va implica în repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale lui Brâncuşi

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, duminică, la Hobiţa, la casa părintească a lui Constantin Brâncuşi, că ministerul pe care îl conduce se va implica în repatrierea de la Paris a rămăşiţelor pământeşti ale marelui sculptor.

Mircea Diaconu şi-a început mandatul de ministru al Culturii cu ultimele cuvinte ale lui Hamlet

Mircea Diaconu a preluat, marţi, mandatul de ministru al Culturii şi Patrimoniului Cultural de la Kelemen Hunor, senatorul PNL spunând că îşi doreşte să lucreze în aşa fel încât să nu provoace "cutremure" şi că "restul e tăcere".

Mircea Diaconu s-a răzgândit în privinţa procesului cu ANI: Îmi menţin recursul şi nu mă retrag din Senat

Ministrul desemnat al Culturii, Mircea Diaconu, precizează că îşi menţine recursul de la ICCJ în procesul cu Agenţia Naţională de Integritate şi că nu se retrage din Senat.

Mircea Diaconu renunţă la recursul de la ICCJ, ceea ce înseamnă că renunţă şi la Senat

Mircea Diaconu, propus ministru al Culturii, a anunţat că îşi retrage recursul de la ICCJ privind constatarea incompatibilităţii sale întrucât a deţinut, pe lângă funcţia de parlamentar, şi pe cea de manager de teatru, ceea ce înseamnă că actorul va trebui să renunţe la mandatul din Senat.

Adrian Diaconu se retrage din box. De ce a luat această decizie

Fostul campion mondial la categoria semigrea în versiunea WBC , Adrian Diaconu, a declarat că a decis să se retragă din activitatea competiţională, lăsând să se înţeleagă că este dezamăgit că nu a fost susţinut mai mult de clubul său Interbox.

Mircea Diaconu este urmărit penal pentru conflict de interese

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul ICCJ au declanşat, în ianuarie, urmărirea penală faţă de Mircea Diaconu, pentru conflict de interese, dosarul fiind în fază de finalizare, potrivit unui răspuns comunicat MEDIAFAX de către Biroul de presă al Ministerului Public.

Mircea Diaconu, nominalizat ministru al Culturii, este în litigiu cu ANI pentru incompatibilitate

Mircea Diaconu, propus ministru al Culturii de premierul desemnat Victor Ponta, se află într-un litigiu cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care a constatat incompatibilitatea între calitatea sa de senator şi cea de director al Teatrului Nottara din Bucureşti, funcţie la care a reununţat.

Mircea Diaconu va candida pentru un nou mandat de parlamentar în Argeş

Senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că va candida pentru un nou mandat de parlamentar în colegiul său din Argeş.

Diaconu: E un câştig pentru PNL venirea în partid a unor parlamentari ai PDL

Senatorul PNL Mircea Diaconu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că pentru PNL reprezintă "un câştig" venirea în partid a unor parlamentari ai PDL, "care sunt nişte oameni cât se poate de rezonabili".

Diaconu: Voi dona copiilor cărţile copilăriei mele, voi planta pomi fructiferi pe marginea drumurilor

Senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat, luni, că din indemnizaţia sa va cumpăra cărţi pe care le-a citit în copilărie şi pe care le va dona copiilor din satele de munte şi va planta, "când vine mai bine primăvara", pomi frunctiferi pe marginea drumurilor.

Mircea Diaconu va fi cercetat de ANI: A favorizat numirea soţiei sale în funcţia de regizor la Teatrul Nottara

ANI sesizează Parchetul instanţei supreme să-l cerceteze pentru abuz în serviciu şi conflict de interese pe Mircea Diaconu, întrucât acesta este şi senator şi director la Teatrul "C.I.Nottara", iar pe de altă parte pentru că favorizat numirea soţiei sale în funcţia de regizor la teatru.

Mircea Diaconu este incompatibil cu funcţia de director de teatru. Senatorul va contesta decizia

Senatorul Mircea Diaconu este incompatibil cu funcţia de director de teatru, potrivit deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins contestaţia în cazul deciziei Agenţiei Naţionale de Integritate.

Adrian Diaconu a fost învins de Chad Dawson în gala de la Montreal

Pugilistul român Adrian Diaconu a fost învins la puncte de americanul Chad Dawson într-un meci contând pentru categoria semigrea şi desfăşurat pe durata a 12 reprize în cadrul unei gale la Montreal (Canada).

Bute: Dawson este favorit, dar Diaconu e mai motivat ca niciodată

Pugilistul Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, a declarat că americanul Chad Dawson este favoritul meciului cu Adrian Diaconu, din cadrul galei de la Montreal, dar românul în vârstă de 32 de ani este mai motivat ca niciodată, informează canoe.ca.

Gala în care va boxa Adrian Diaconu are un buget de opt milioane de dolari (presă)

Gala de la Montreal în care boxerul Adrian Diaconu îl va întâlni pe americanul Chad Dawson va avea un buget total de opt milioane de dolari, din care cinci milioane vor fi alocate doar meciului dintre Bernard Hopkins şi Jean Pascal.

Adrian Diaconu: Am aşteptat mult timp, dar acum sunt mult mai puternic fizic şi psihic

Pugilistul Adrian Diaconu a declarat că a aşteptat mult timp pentru a boxa cu americanul Chad Dawson, dar că acum se simte "mult mai puternic fizic şi psihic" pentru întâlnirea care va avea loc sâmbătă, în cadrul unei gale de la Montreal, informează site-ul rds.ca.

Gary Shaw îl avertizează pe Diaconu: Vei întâlni un Chad Dawson mai rapid şi incisiv ca niciodată

Promotorul pugilistului Chad Dawson, Gary Shaw, a lansat un avertisment către românul Adrian Diaconu, spunând că la meciul ce va avea loc în data de 21 mai americanul va fi mai rapid şi mai incisiv ca niciodată, informează ruefrontenac.com.

Adrian Diaconu: Sunt pregătit să fac lupta vieţii împotriva lui Dawson

Pugilistul român Adrian Diaconu a declarat că este pregătit să facă meciul vieţii împotriva americanului Chad Dawson, partida urmând să se dispute în cadrul unei gale de la Montreal, la data de 21 mai.

Greblă: Decizia ANI privindu-l pe Diaconu e o mică răutate; la Cinteză pot fi motive politice

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă (PSD), a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că în cazul deciziei ANI referitoare la senatorul PNL Mircea Diaconu este vorba despre "o mică răutate", în timp ce în cazul senatorului PDL Mircea Cinteză se poate bănui că sunt şi motive politice.

Romanian Senator, Theater Manager Mircea Diaconu Incompatible With Public Office – Integrity Agency

Romania’s National Integrity Agency (ANI) said Thursday liberal senator Mircea Diaconu is incompatible with this position, as he is also a theater manager.

Voicu(PNL):Mandatul de senator al lui Diaconu, validat de Comisia juridică; nu poate fi incompatibil

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, din moment ce mandatul de senator al lui Mircea Diaconu a fost validat de către Comisia juridică la începutul sesiunii legislative, nu se poate pune problema unei eventuale incompatibilităţi, invocate de ANI.

ANI: Mircea Diaconu, în incompatibilitate întrucât e şi senator şi director la Teatrul „Nottara” – 2

ANI a constatat starea de incompatibilitate în care se află, din decembrie 2008, senatorul Mircea Diaconu, în condiţiile în care pe lângă calitatea de parlamentar acesta ocupă şi funcţia de director - manager al Teatrului "C.I. Nottara", a informat, joi, agenţia.