diet

Cum poţi slăbi şase kilograme într-o săptămână: Încearcă dieta cu supă de verdeţuri

Dieta cu supă de verdeţuri face parte din categoria regimurilor hipocalorice şi se bazează pe limitarea caloriilor consumate. Specialiştii în nutriţie susţin că acest regim este sănătos, mai ales că are drept scop arderea grăsimilor, neprovocând dezechilibre metabolice.

Cum poţi slăbi în şapte zile fără să te înfometezi

Dieta de şapte zile presupune îmbinarea unui regim alimentar echilibrat cu sportul. Pentru atingerea rezultatelor dorite, specialiştii în nutriţie recomandă urmarea acestor sfaturi cu stricteţe.

Medicamente pentru slăbit: O nouă combinaţie, eficientă contra obezităţii

O nouă combinaţie de două medicamente a condus la o pierdere în greutate de două ori mai importantă în cazul pacienţilor obezi şi supraponderali, comparativ cu rezultatele obţinute prin administrarea pastilelor de slăbit prezente pe piaţă, potrivit unui studiu publicat, luni, de revista The Lancet.

Dieta Hollywood te scapă rapid de kilograme. Pregăteşte-ţi corpul pentru primăvară

Vrei să arăţi ca starurile de la Hollywood? Îţi recomandăm dieta lor preferată de primăvară. Aceasta se bazează timp de o săptămână în totalitate pe fructe, iar efectele sunt multiple: scapi de acele câteva kilograme în plus, îţi detoxifici organismul şi îţi faci plinul de vitamine.

Trucuri care te ajută să slăbeşti primăvara

Medicii nutriţionişti consideră că primăvara efortul depus pentru a slăbi este mult diminuat comparativ cu celelalte anotimpuri, acesta fiind sezonul ideal pentru o dietă, informează Gândul.

S-a inventat sarea-minune: Poţi mânca orice şi slăbeşti. Ce spun românii care au testat-o

O companie californiană susţine că a descoperit reţeta conform căreia poţi slăbi mâncând în voie hamburgeri, pizza ori chipsuri. Astfel, ar fi suficient doar să presari nişte granule fără gust sau miros peste orice mâncare, pentru a-ţi reduce semnificativ pofta de mâncare şi a pierde 15 kilograme în 6 luni, susţin producătorii, citaţi de revista "How life Works" (HLW). Românii care au testat granulele-minune, un fel de sare, îi contrazic însă.

Cum slăbeşti 7 kilograme în 7 zile prin dieta daneză

Dieta daneză este un regim restrictiv care poate fi reluat la fiecare şase luni fără a da peste cap metabolismul, susţin experţii în nutriţie. Potrivit specialiştilor, această cură promite pierderea a şapte kilograme într-o săptămână. Pentru că este sărac în kilocalorii, persoanele care doresc să ţină acest regim de slăbire au nevoie de acordul medicului înainte de a urma dieta.

Taberele de slăbit chiar te ajută să slăbeşti?

Ideea de a îmbina armonios relaxarea cu slăbitul e pusă în aplicare de mai multe centre spa din lume. Uneori, clientele acestora participă chiar la "taberele de slăbit", incluse în ofertă, în cadrul cărora sunt asistate non-stop de specialişti, scrie Fox News. După tratamente costisitoare, clientele scapă de kilogramele în plus, dar odată ieşite din program, ele se confruntă cu o problemă majoră: menţinerea greutăţii.

Cum vor să slăbească Robbie Williams şi Gary Barlow

Robbie Williams şi Gary Barlow s-au lăsat antrenaţi în ultimele săptămâni într-un "concurs al dietelor" la care participă unul împotriva celuilalt cu scopul de a slăbi, informează contactmusic.com.

Dieta lui Gheorghe Mencinicopschi: Slăbeşte mâncând

Dietele drastice care permit mai puţin de 1.000 de kilocalorii zilnic oferă rezultate doar pe perioade scurte de timp, susţin nutriţioniştii. Potrivit acestora, persoanele care apelează la un astfel de regim de slăbit riscă să se îngraşe peste greutatea pe care au avut-o anterior începerii dietei.

Peste 60% dintre români nu merg la dentist. Ce să mănânci ca să ai dinţi sănătoşi

Datele ultimului Eurobarometru cu privire la sănătatea orală arată că 66% dintre conaţionali nu merg la dentist nici măcar o dată pe an. Acest studiu ne clasează pe ultimul loc în Europa la capitolul sănătate orală.

Dieta cu fructe: slăbeşti 4 kilograme în 3 zile

Jay Robb, specialist în nutriţie, a realizat o dietă bazată pe fructe care promite pierderea a patru kilograme în doar trei zile. Autorul regimului susţine că în această perioadă de timp sistemul digestiv va fi curăţat, iar metabolismul va fi accelerat.

Cum au slăbit Jessica Alba, Jessica Biel şi Scarlet Johannson între 22 şi 48 de kilograme – FOTO, VIDEO

Deşi vedetele sunt faimoase pentru dorinţa lor de a arăta perfect în fiecare zi, câteva actriţe au acceptat să devină neatrăgătoare pentru o parodie, informează dailymail.co.uk.

Cum combini „inteligent” dieta şi sportul ca să slăbeşti

Pentru a topi kilogramele, nutriţioniştii recomandă o dietă bazată pe cât mai puţine grăsimi şi zahăr. Procesul trebuie completat cu cel puţin 30 de minute de înot, alergat sau mers pe bicicletă, informează Gândul.

Cum a slăbit o britanică 44 de kg cu ajutorul unei aplicaţii pentru telefonul mobil

Shelli Henderson, o britanică în vârstă de 22 de ani, a slăbit 44 de kilograme în doar 10 luni cu ajutorul unei aplicaţii pentru telefonul mobil, care îi calculează caloriile consumate, informează Daily Mail, potrivit Gândul.

Dieta Atkins: Cum să slăbeşti mâncând orice şi oricând

Regimul alimentar cunoscut drept dieta Atkins se bazează pe consumul de alimente grase fără niciun fel de restricţie. Această dietă promovează consumul de proteine de origine animală, în detrimentul mineralelor şi vitaminelor.

În ce moment al zilei trebuie să faci sport dacă vrei să slăbeşti

Organismul are cel mai mare randament fizic între 6 şi 8 dimineaţa, mai ales dacă vrem să scăpăm de kilogramele în plus, susţin specialiştii în fitness, potrivit Gândul.

Dieta Andreea Raicu: cina la şase, în pat la zece seara. Vezi ce mănâncă vedeta

Prezentatoarea de televiziune Andreea Raicu dezvăluie pe blogul personal cum a reuşit să scape de kilogramele în plus. "Practic n-am făcut mare lucru. Am schimbat ora cinei de la 8 la 6 seara, am băut mai multă apă şi am mâncat mai multe legume crude…".

Cum să slăbeşti combinând inteligent alimentele

Peştele cu o porţie de cartofi natur şi lămâie, brânza cu pâine, friptura cu legume sau cu o salată de varză sunt considerate de nutriţionişti asocieri potrivite pentru a scădea în greutate. Pierderea în greutate nu presupune doar o restricţie calorică şi intensificarea programului de fitness, susţin medicii nutriţionişti. Potrivit experţilor, atunci când vrem să slăbim, trebuie să acordăm o atenţie deosebită felului în care combinăm alimentele. Acest aspect are rolul de a intensifica arderea grăsimilor, accelerând metabolismul. gândul vă prezintă care sunt cele mai bune şi mai periculoase combinaţii alimentare atunci când urmezi un program de slăbit.

Cum poţi slăbi cel puţin 10 kilograme în două săptămâni

Regimul Mayo este unul din cele mai aspre regimuri şi trebuie respectat fără nicio abatere timp de 13 zile. Specialiştii în nutriţie susţin că persoanele care îl urmează cu sfiinţenie şi nu se lasă ispitiţi de dulciuri sau snacksuri vor slăbi cel puţin 10 kilograme în această perioadă.

Dieta hipocalorică promite slăbirea a 4-5 kilograme pe lună

Dieta hipocalorică este un regim de slăbire clasic în care sunt prezente toate grupele alimentare, de la dulciuri până la salată de varză, în cantităţi adaptate în funcţie de stilul de viaţă al fiecărei persoane, informează Gândul.

Dieta bogată în fibre combate bolile şi riscul morţii premature

Dietele bogate în fibre reduc riscul morţii cauzate de boli cardiovasculare, infecţioase sau respiratorii. Descoperirea este bazată pe un studiu al Institutului Naţional al Sănătăţii în colaborare cu Asociaţia Americană a Pensionarilor, informează Gândul.

Dieta Mihaelei Bilic: Cum să slăbeşti 3 kilograme în 2 săptămâni

Pentru ca regimul să aibă succes, nutriţionistul recomandă hidratarea adecvată. Astfel, zilnic se vor bea 6 pahare mari de apă, potrivit Gândul.

Cum a „ars” Corina Chiriac 35 de kilograme respectând cele 5 mese „obligatorii” pe zi

Corina Chiriac a renunţat la prăjeli, zahăr, pâine şi a învăţat cum să asocieze corect alimentele la vârsta de 55 de ani. "Regimul adoptat mi-a permis să slăbesc până la 35 de kilograme în doi ani", a declarat pentru gândul interpreta. Pentru că nu este adepta dietelor care promit rezultate spectaculoase, cântăreaţa de muzică uşoară a apelat la un medic nutriţionist care i-a recomandat o dietă disociată, potrivit cotidianului Gândul.

Cum să slăbeşti 50 de kilograme în 7 luni fără să ţii dietă. Povestea spectaculoasă a unui profesor de matematică de orgine filipineză

Eliazar Dimalapang, un profesor de matematică de origine filipineză de la Colegiul Fujairah din Emiratele Arabe Unite, a slăbit 50 de kilograme în şapte luni fără să ţină nici o zi de regim alimentar, informează site-ul gulfnews.com.

O femeie din Marea Britanie mănâncă de 10 ani doar chipsuri. Ce riscuri presupune o astfel de dietă

Regimul alimentar monoton seacă organismul de vitamine, minerale şi alte substanţe nutritive. Anemia, tulburările de somn, distrugerea masei musculare, apariţia bolilor cardiovasculare şi a diabetului sunt doar câteva dintre efectele negative care apar în urma unei astfel de cure, avertizează nutriţioniştii.

Cum a slăbit Irina Reisler 54 de kg, deşi nu a făcut sport

Pentru a suplini lipsa exerciţiilor fizice, prezentatoarea de televiziune a făcut acasă tratamente corporale de întreţinere cu creme anticelulitice şi tonifiante.

Cum să nu îţi mai sabotezi dieta

Chiar dacă îţi urmezi foarte serios dieta, există greşeli pe care le poţi face fără să ştii, capcane de evitat, prezentate de nutriţionistul Sarah Schenker în dailymail.co.uk

Cum a slăbit Sanda Ladoşi 25 de kilograme îmbinând sportul cu dieta

Pentru a scădea în greutate, cântăreaţa a început un program susţinut, împărţit în două etape. După prima, slăbise deja 10 kilograme, informează Gândul.

Christian Bale, nevoit să slăbească din nou, pentru rolul din „Concrete Island”

Actorul Christian Bale este nevoit să slăbească din nou, pentru a putea interpreta rolul unui arhitect bogat în filmul "Concrete Island", regizat de Brad Anderson, informează contactmusic.com.

Ce trebuie să faci ca organismul să ardă mai repede grăsimile

Sunt persoane care, oricât ar mânca, pur si simplu nu se îngraşă! "Mă ajută metabolismul, am arderile bune" - motivează norocoasele care îşi satisfac poftele culinare. Ce poate să facă o persoană cu metabolism leneş?

Dieta de trei zile. Cum să pierzi rapid cinci kilograme – pentru cine are rezultate cura

Specialiştii în nutriţie susţin au găsit o soluţie pentru a slăbi până la cinci kilograme în numai trei zile. Această reţetă poate avea succes mai ales în cazul persoanelor care sunt obeze şi au un indice de masă corporală care depăşeşte 25, informează Gândul.

5 greşeli pe care le faci când eşti la dietă

Daca nu in fiecare luna, o data la doua luni, cu siguranta iti propui sa incepi o dieta, nu-i asa? Dar parcă oricât ai număra caloriile sau oricât ai tăia grăsimile de pe lista alimentelor pe care le consumi, kilogramele în plus tot nu dispar. De ce? Probabil pentru că faci şi tu cele mai comune greşeli pe care le fac femeile atunci când ţin o dietă. Uite care sunt acestea:

Zece trucuri care vă ajută să slăbiţi fără prea mult efort

Pentru a slăbi natural, este nevoie de "mici" schimbări pe termen lung: mese pe îndelete, mai mult somn, mai puţin alcool, dar mai mult ceai verde şi mic dejun fără mezeluri, informează www.evz.ro.

Cum a slăbit Nicola 10 kg mergând pe role

Pentru a scăpa de kilogramele în exces cântăreaţa a ţinut un regim care-i permitea să mănânce puţin şi des. Nicola a învăţat cum să combine alimentele să-şi accelereze arderile, potrivit Gândul.

Hugh Jackman ţine dietă de 6.000 de calorii pe zi ca să fie din nou Wolverine

Actorul australian Hugh Jackman a adoptat o dietă alimentară de 6.000 de calorii pe zi pentru a fi pregătit în momentul în care va începe filmările la noua producţie "X-Men", în care joacă rolul mutantului Wolverine, relatează contactmusic.com.

Cât slăbeşti alergând după fluturi: o cură de slăbire inedită

O oră de badminton te ajută să arzi până la 500 de calorii, iar pe termen lung duce la creşterea nivelului de colesterol bun din sânge, la scăderea tensiunii arteriale şi la o ameliorare a anduranţei organismului.

Dietă rapidă: Cum să slăbeşti mâncând grepfruit

Potrivit specialiştilor în nutriţie, persoanele care recurg la regimul cu grepfruit reuşesc să slăbească între 6 şi 10 kilograme pe săptămână. Deoarece scăderea în greutatea este bruscă, această cură este recomandată de nutriţionişti doar în cazuri excepţionale şi cel mult o dată la doi ani, deoarece metabolismul are de suferit.

Cu regimul de slăbit în interes de serviciu

Persoanele care călătoresc mult în interes de serviciu se plâng că nu pot slăbi. De ce? Sunt mai mereu pe drumuri şi mai mereu puse în faţa faptului împlinit, adică faţă în faţă cu bucate speciale, pregătite de maeştri bucătari ai ţărilor în care sunt oaspeţi.

10 trucuri pentru a slăbi mai usor

Te-ai hotărât să ţii un regim alimentar pentru a scăpa de kilogramele în plus, dar oricare ar fi acesta, vrei ca efectele să apară într-un timp foarte scurt? Iată câteva trucuri pentru a slabi mai repede decât ai putea crede!