diicot

Felix Bănilă, în cazul Luizei Melencu: Mă bucur că mama victimei a schimbat atitudinea. Sper să nu se răzgândească

Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat că se bucură că Monica Melencu şi-a schimbat atitudinea şi a acceptat să ofere specialiştilor probele biologice. Potrivit procurorului-şef, dacă mama Luizei nu ar fi fost în viaţă, anchetatorii ar fi identificat altă soluţie pentru acea analiză ADN.

Monica Melencu: Mi s-a dat o amendă maximă. Probabil mi s-a dat din duşmănie. Fetele trăiesc

Mama Luizei Melencu spune că procurorii insistă să meargă pe pista că fiica ei este moartă, ignorând alte date care ar putea duce către traficul de persoane. Monica Melencu susţine că acest caz se vrea muşamalizat şi are convingerea că fiica ei trăieşte.

Ministrul Justiţiei, despre situaţia din casa familiei Melencu: Am rugat şeful DIICOT să acţioneze cu respect faţă de lege

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat pentru MEDIAFAX că nu a ştiut nimic despre acţiunea DIICOT privind mandatul de aducere a mamei Luizei şi i-a cerut şefului Direcţiei, Felix Bănilă, să acţioneze „cu respect faţă de lege”.

IGPR: Tribunalul Bucureşti a eliberat mandatul de aducere a mamei Luizei

Mandatul de aducere a mamei Luizei, pe care îl pun în executare jandarmii şi poliţiştii, vineri, este eliberat de Tribunalul Bucureşti, informează IGPR.

SCANDAL la casa familiei Melencu în Caracal. Jandarmii au mers să o ia cu mandat pe mama fetei: „Nu plec, să mă aresteze”/ Gest EXTREM: Bunicul Luizei s-a stropit pentru a doua oară cu benzină/ IGPR anunţă că mandatul nu poate fi pus în executare în urma concluziilor medicale | VIDEO

Jandarmii şi agenţii se află, la ora transmiterii ştirii la casa familiei Melencu, pentru a pune în executare mandatul de aducere pentru prelevarea probelor biologice. Bunicul Luizei a recurs la un gest extrem şi s-a stropit pentru a doua oară cu benzină, vineri, la casa familiei Melencu, fiind oprit de jandarmi. Mama şi bunicul Luizei au fost transportaţi la Spitalul din Craiova cu o ambulanţă, după ce anterior aceştia au refuzat transportul. Cei doi au acuzat stări de rău, după ce jandarmii au încercat să o ia cu forţa pe mama Luizei.

Un nou detaliu în ancheta de la Caracal. Familia Măceşanu cere audierea iubitului Alexandrei, care ar putea da informaţii despre ziua răpirii

Avocatul familiei Măceşanu, Aurel Moldovan, s-a prezentat, vineri, la sediul DIICOT pentru a solicita audierea iubitului Alexandrei pentru a afla ce a discutat acesta cu tânăra înainte să fie răpită şi ce informaţii mai cunoaşte.

Cazul Caracal: Mama Luizei Melencu a fost amendată de DIICOT

Mama Luizei Melencu a fost amendată de DIICOT cu suma de 5.000 lei pentru că nu s-a prezentat, joi, la sediul Direcţiei, deşi a fost citată pentru a i se preleva probe biologice, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Tonel Pop spune că DIICOT i-ar putea deschide dosar penal pentru obstrucţionarea justiţiei

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, a spus că procurorii DIICOT i-au pus în vedere faptul că ar putea să deschidă un dosar penal pe numele său, pentru obstrucţionarea justiţiei, dacă nu o convinge pe Monica Melencu să permită prelevarea probelor biologice.

Tonel Pop ar vrea să organizeze teledon dacă familia Luizei e amendată de DIICOT: Nu au nici maşină

Avocatul familiei Luizei, Tonel Pop, a precizat că ar putea fi organizat un teledon astfel încât, dacă procurorii o amendează pe Monica Melencu pentru că nu s-a prezentat la sediul DIICOT aşa cum a fost citată, populaţia să doneze bani pentru achitarea sumei respective.

Mama Luizei spune că nu se prezintă la DIICOT, nici după colaborarea cu FBI: Nu cred că mă obligă cineva. Ce poate să-mi facă?

Mama Luizei a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu se va prezenta joi la sediul DIICOT, aşa cum arăta citaţia pe care a primit-o, deoarece se aştepta la un ordin judecătoresc şi, din punctul său de vedere, nu există motiv pentru a oferi probe biologice.

Şeful DIICOT anunţă că mama Luizei se va prezenta, joi, pentru recoltarea de probe: Colegii vor proceda în raport de atitudinea dumneaei

Mama Luizei se va prezenta, joi, la sediul DIICOT, pentru recoltarea de probe ADN după ce instanţa de judecată a autorizat procedura, a anunţat şeful DIICOT, Felix Bănilă. În funcţie de atitudinea Monicăi Melencu, procurorii „vor proceda conform procedurii penale”.

FBI va efectua expertiza ADN în cazul Luizei Melencu şi va stabili profilul psihologic al lui Dincă

DIICOT anunţă, oficial, că a transmis o cerere în SUA, respectiv FBI, pentru efectuarea unei expertize a ADN-ului (mitocondrial şi cromozomial) Luizei deoarece analiza mitocondrială nu poate fi efectuată nicăieri în România. Procurorii cer FBI şi sprijin pentru profilul psihologic al lui Gh. Dincă.

Mama Luizei Melencu, citată la DIICOT, după ce a refuzat să dea probe biologice: Decizia e finală. Nu dau şi nu semnez

Mama Luizei Melencu este citată pentru ziua de joi la DIICOT. Femeia a spus că pentru moment decizia ei este luată, respectiv nu va da probe noi şi nu va semna, dar va vedea ce urmează joi, la Bucureşti.

DIICOT, un pas înapoi după acuzaţiile publice. INML, ocolit pentru analiza ADN-ului Luizei

Procurorii DIICOT vor renunţa la serviciile specialiştilor din cadrul INML în privinţa analizei ADN-ului Luizei şi vor fi căutate alte instituţii, inclusiv unele din străinătate, pentru efectuarea noilor expertize, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Procurorii vor preleva cu mandat probe ADN de la mama Luizei, după ce, iniţial, femeia a refuzat procedura

Procurorii s-au deplasat, luni, acasă la mama Luizei pentru prelevarea de ADN pentru noi expertize genetice, însă Monica Melencu a refuzat procedura, după ce s-a consultat cu avocatul. În aceste condiţii, anchetatorii au obţinut de la Tribunalul Bucureşti autorizare, iar marţi vor preleva probele.

Cazul Caracal: Gheorghe Dincă va fi transferat joi în Arestul Central al Capitalei

Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a mărturisit că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, va ajunge joi din nou în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, conform unor surse judiciare, de această dată definitiv, până în momentul în care procurorii îl vor trimite în judecată.

Raport FINAL: Fragmentele osoase descoperite în locuinţa lui Dincă şi cele excavate sunt de origine animală/ Confirmare în privinţa celor de la liziera pădurii

Fragmentele osoase descoperite în locuinţa lui Gheorghe Dincă şi cele excavate din acelaşi imobil din Caracal sunt de origine animală, anunţă DIICOT, după ce procurorii au primit de la Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” raportul final de expertiză medico-legală antropologică.

Discuţia Alexandrei la 112 va fi reascultată. Tonel Pop: Lucruri, în transcripturi, pot schimba economia cazului şi direcţia anchetei

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, a declarat după ce a studiat dosarul Caracal la sediul DIICOT, că procurorii vor reasculta înregistrarea care conţine discuţia Alexandrei atunci când a sunat la 112 şi vor verifica stenogramele.

DIICOT: Oase găsite în gropile din curtea lui Dincă. Agrafe, nasturi şi cercei, în liziera pădurii

Felix Bănilă a anunţat că au fost trimise INML să analizeze, pe lângă oasele găsite în pădurea din Caracal, şi mai multe materiale textile şi fragmente osoase, dar şi nasturi, capse, agrafe de păr şi un cercel. Şeful DIICOT a mai spus că într-o groapă săpată în curtea lui Dincă au fost găsite oase.

Cumpănaşu, revoltat după declaraţiile şefului DIICOT: Nu am aflat absolut nimic. Am ţinut foarte greu pasul

Alexandru Cumpănaşu a spus, după declaraţiile şefului DIICOT, că din păcate informaţiile furnizate de Felix Bănilă nu au adus nimic nou, de aceea este dezamăgit de „trecerea în revistă” a lucrurilor deja ştiute din comunicate de presă.

Conturile în bănci ale lui Dincă. Şeful DIICOT spune că au fost cerute informaţii în două ţări pentru cazul Caracal

Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat că la începutul lunii august, procurorii au emis un ordin european de anchetă pentru Italia şi au dispus comisie rogatorie către autorităţile din SUA, pentru a identifica eventualele activităţi ale lui Gheorghe Dincă.

Tragedia prin care trece familia Măceşeanu. Părinţii Alexandrei refuză să predea cartea de identitate a fiicei lor | VIDEO

Părinţii Alexandrei Măceşanu, citaţi după refuzul predării cărţii de identitate a fiicei lor, au părăsit sediul DIICOT, după aproximativ o oră, fără să facă declaraţii. Surse din anchetă au declarat, pentru MEDIAFAX, că nu a fost predat buletinul Alexandrei.

Părinţii Alexandrei citaţi la DIICOT după ce au refuzat predarea cărţii de identitate a fetei

Părinţii Alexandrei Măceşanu au refuzat predarea cărţii de identitate a fetei către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul BCCO Craiova, motivând că solicită să consulte conţinutul raportului de expertiză genetică prin care se arată cu o probabilitate de 99,93% că victima arsă în butoi e fiica lor.

Cazul Caracal. Gheorghe Dincă va fi reaudiat şi supus unei expertize psihiatrice

DIICOT anunţă oficial, luni, că Gheorghe Dincă a fost transferat în Arestul Preventiv din Capitală pentru noi audieri, dar şi pentru a fi supus unei analize comportamentale efectuate de către specialiştii IGPR şi pentru o examinare psihiatrică.

Cumpănaşu, după raportul final al INML: Cerem expertiză internaţională/ „CSM va sesiza instituţii privind modul în care DIICOT a cercetat cazul de la Caracal”

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, a declarat, luni, că raportul final al INML, transmis către DIICOT , nu schimbă cu nimic situaţia existentă, doar că, în baza lui, se poate cere expertiza internaţională. „E vorba şi de certitudinea unei familii”, spune Cumpănaşu.

Raport final INML în cazul Caracal: Oasele din butoi conţin ADN-ul Alexandrei Măceşanu

DIICOT anunţă că raportul final al INML, transmis luni procurorilor, arată că dinţii şi oasele identificate în butoiul din casa lui Gheorghe Dincă conţin ADN-ul Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

Cazul Caracal. DIICOT anunţă că cercetarea criminalistică la casa lui Gheorghe Dincă e în cea mai mare parte finalizată | VIDEO

Cercetarea criminalistică la casa din Caracal a lui Gheorghe Dincă, principalul suspect din cazul crimelor de la Caracal, este "în cea mai mare parte" finalizată, anunţă DIICOT, care precizează însă că până la expirarea mandatului de percheziţie vor fi efectuate şi alte activităţi.

Dosar Projekt Maramureş: Cele patru reguli şi pedepse la care erau supuşi copiii / Cum erau sprijiniţi membrii grupării de autorităţile locale

Cinci persoane au fost arestate preventiv în dosarul "Projekt Maramureş", :în care o grupare condusă de o familie de germani e acuzată că a ţinut în sclavie mai mulţi tineri germani, pe care i-a pus să execute munci în locuinţele unor localnici, anunţă DIICOT.

Pop acuză incidente: Doamna Dincă minţea, iar eu mi-am dat ochii peste cap. Procurorul a sărit la mine

Avocatul Tonel Pop a relatat, marţi, câteva incidente petrecute între el şi procurorii DIICOT, subliniind că a fost uimit de faptul că anchetatorii i-au reproşat că şi-a dat ochii peste cap în timpul auderii soţiei lui Gheorghe Dincă.

Felix Bănilă, despre rezultatele INML privind ADN-ul Alexandrei: Acestea sunt clare pentru noi

Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a precizat că raportul INML arată că oasele găsite în butoiul din casa din Caracal conţin ADN-ul Alexandrei, de aceea anchetatorii consideră că lucrurile sunt deja clare, însă cercetările nu sunt oprite.

DIICOT anunţă că au fost găsite noi probe. Cât timp vor mai dura percheziţiile la casa lui Dincă

Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a precizat marţi dimineaţă că ancheta în cazul Caracal a evoluat mai ales pentru că au fost găsite noi probe şi că speră ca, în maximum 15 zile, să fie încheiate percheziţiile de la casa lui Gheorghe Dincă, în cadrul noului mandat.

Ancheta din Caracal, la o lună. Şeful DIICOT, Felix Bănilă, nu exclude ipoteza ca Luiza să fie în viaţă/ Ce spune despre speranţele în cazul Alexandrei Măceşanu

Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat, marţi, că nu exclude nici varianta ca Luiza Melencu să fie în viaţă, deoarece ultimul raport al INML nu a putut oferi un rezultat cu privire la ADN-ul din oasele identificate în pădurea din Caracal.

DIICOT a disjuns dosarul Caracal: A transmis SIIJ să ancheteze faptele privind apelurile la 112 ale Alexandrei

Procurorii DIICOT anunţă că au disjuns dosarul Caracal şi au transmis către Secţia de anchetare a magistraţilor cauza care vizează neglijenţă în serviciu, în privinţa apelurilor pe care le-a efectuat Alexandra la 112. La Caracal, DIICOT urmează să fie scanate gropile cimentate şi pereţii.

O reţea care racola fete pentru prostituţie în ţară şi Germania, prin metoda „Loverboy”, destructurată de DIICOT

Cinci bărbaţi cu vârste între 21 şi 53 de ani, care racolau fete, unele minore, prin metoda „Loverboy”, apoi le obligau să se prostitueze în judeţe din ţară, dar şi în Germania, a fost destructurată de procurorii DIICOT din Galaţi. Fetele erau lăsate în ţară doar când rudele făceau plângeri penale.

Dosarul fetei de 15 ani, violată de tatăl vitreg, a fost preluat de DIICOT

Dosarul privind ancheta în cazul minorei de 15 ani ce ar fi fost abuzată sexual de tatăl vitreg a fost preluat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Vaslui, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cazul Caracal. DIICOT anunţă că a trimis noi probe la INML şi Institutul de Criminalistică

DIICOT anunţă, luni, că, în cazul Caracal, a fost dispusă expertizarea unor noi mijloace de probă în scopul evaluării valenţelor probatorii ale acestora de către Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” şi Institutul Naţional de Criminalistică.

Noi detalii din cazul Caracal. Avocatul familiei Luizei: Încep să apară victime mai noi, mai vechi. Oamenii încep să aibă curaj/ „În acea casă sunt foarte multe nemernicii”

Avocatul familiei Luizei, Tonel Pop, a declarat luni, la sediul DIICOT, că încep să apară mai multe victime ale lui Gheorghe Dincă deoarece „oamenii încep să aibă curaj”, însă nu a putut preciza câte plângeri sunt depuse.

Cazul Caracal. Omul de afaceri Remus Rădoi a ieşit după o oră din sediul DIICOT din Bucureşti. „Nu aveam ce date să le furnizez”/ DIICOT: A spus că nu ştie faptele lui Dincă

Omul de afaceri Remus Rădoi a ajuns, luni dimineaţă, la sediul DIICOT Bucureşti pentru a fi audiat de procurori, acesta urmând să ofere informaţiile pe care le deţine în privinţa cazului de la Caracal. Rădoi a spus că nu va fi întrebat de mesajele schimbate cu şefii poliţiei Olt.

Prosecutors Announce Forest Human Remains in Caracal Case are from Different Victim

Romania’s National Forensic Medicine Institute confirmed on Wednesday that human remains found in a forest near Caracal belong to a different person than 15-year old Alexandra Macesanu, hinting to another possible victim of the criminal, according to a statement made by DIICOT.