dinamo

Dinamo București revine alături de Puma: noul sponsor tehnic prezentat oficial

Dinamo București și-a prezentat joi, noul sponsor tehnic, celebra companie germană Puma, care îi va îmbrăca pe „câini” începând cu sezonul competițional 2025–2026, transmite ProSport.

Dinamo, la un pas de medaliile de bronz în campionatul feminin de volei

Echipa feminină de volei Dinamo București este foarte aproape de a câștiga medaliile de bronz în campionatul național, după ce a obținut a doua victorie consecutivă în finala mică împotriva formației Corona Brașov, scor 3-1.

Restricții de trafic în jurul Arenei Naționale pentru derby-ul Rapid – Dinamo de duminică seara

Circulația rutieră va fi restricționată duminică, în zona Arenei Naționale din București, unde se va disputa partida de fotbal dintre Rapid București și Dinamo București, în cadrul Superligii României.

Dinamo: După meciul cu FCSB, Astrit Selmani, a suferit o comoție în urma unui duel cu un adversar

Astrit Selmani a suferit o comoție în urma unui duel cu un adversar, iar în prezent este în afara oricărui pericol, transmite luni clubul Dinamo. Jucătorul va fi supus marți unui control neurologic suplimentar.

Meciul Dinamo – FCSB: 10 suporteri interzişi pe stadion pentru 6 luni sau un an şi zeci de amenzi

Jandarmii au întocmit un act de sesizare penală după ce s-au folosit materiale pirotehnice în timpul meciului de fotbal dintre Dinamo şi FCSB şi au aplicat zeci de amenzi. Trei sancţiuni au fost aplicate organizatorului evenimentului, iar doup firmei de pază, care nu şi-ar fi respectat obligaţiile.

FCSB se impune cu 2-1 în derby-ul cu Dinamo

FCSB s-a impus duminică seara cu 2-1 în derby-ul cu Dinamo din etapa a doua a play-off-ului Superligii.

Precizările Jandarmeriei cu privire la accesul galeriei FCSB pe Arena Națională

Jandarmeria Capitalei face duminică seara precizări în ceea ce privește accesul galeriei FCSB pe Arena Naționala la derby-ul Dinamo-FCSB: „Liderul galeriei echipei FC FCSB a achiziționat mai multe bilete personalizate doar cu datele sale de identificare”.

Superliga. Derbiul fotbalului românesc se joacă duminică pe Arena Națională

Derbiul de tradiție al fotbalului românesc se joacă duminică pe Arena Națională. Este vorba despre partida Dinamo București-FCSB. Partida face parte din etapa a doua a play-off-ului Superligii.

Ante Kuduz pleacă de la Dinamo. Ar fi semnat în Golf

Ante Kuduz (29 de ani), handbalist la Dinamo, a decis să plece de la clubul din Stefan cel Mare. Kuduz va pleca la un club din zona Golfului.

Pace între Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu. Un oficial FRF anunță că „vor sta împreună la meci”

Conflictul dintre Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu s-a stins rapid după cum anunță un oficial FRF, care a dezvăluit că cei doi vor fi prezenți împreună la derby-ul etapei din Superliga.

Gafă monumentală. Steaua a fost confundată cu Dinamo

Gafă de proporții în direct la TV, la meciul de rugby dintre CS Dinamo București și SCM Timișoara, de pe arena „Arcul de Triumf”. Pe grafica partidei a fost prezentat corect numele celor două echipe, însă la sigla „buldogilor” a apărut cea a marilor rivali de la Steaua București.

Darius Olaru, „înțepături” pentru rivala Dinamo chiar înaintea derby-ului

Dinamo București și FCSB se duelează duminică, 30 martie, de la ora 19.30, în etapa 2 a play-off-ului din Superliga, iar cu doar câteva zile înaintea confruntării, Darius Olaru (27 de ani) i-a „înțepat” pe „câini”.

Fanii Dinamo pregătesc o coregrafie specială pentru derby-ul cu FCSB

Programul Doar Dinamo București (DDB) a reușit să strângă aproximativ 40.000 de lei pentru coregrafia destinată meciului Dinamo – FCSB din etapa a doua a play-off-ului Superligii, programat duminică, 30 martie, pe Arena Națională.

Peste 15.000 de bilete s-au vândut deja pentru derby-ul Dinamo – FCSB

Etapa 2 din play-off-ul Superligii are drept cap de afiș derby-ul Dinamo București – FCSB, programat duminică, 30 martie 2025, de la ora 19:30.

S-a decis. Avem programul primelor două etape din play-off. Când se joacă derby-ul Dinamo-FCSB

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, miercuri, programul primelor două etape din play-off-ul Superligii.

Superliga de fotbal: Dinamo învinge UTA în deplasare în ultimul meci din sezonul regular

Dinamo București a învins UTA Arad în deplasare în ultimul meci din sezonul regular. Partida s-a disputat luni seara la Arad. A fost ultimul meci din etapa finală a sezonului regular.

Programul complet din play-off! FCSB – Rapid și CFR – Dinamo în prima etapă. Când se joacă marile derby-uri

FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova și a urcat pe primul loc în clasament. Deși Dinamo, calificată în playoff, mai are de jucat un meci, echipa bucureșteană nu mai poate urca mai sus de locul 5. Astfel avem programul complet al playoff-ului.

FCSB și Dinamo au fost sancționate pentru incidentele de la meciul de pe Arena Națională

FCSB și Dinamo au fost sancționate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal pentru incidentele de la meciul de pe Arena Națională.

Gloria Buzău-UTA şi Dinamo-Hermannstadt, programate luni în încheierea etapei a 29-a

Gloria Buzău-UTA şi Dinamo-Hermannstadt sunt meciurile programate luni în Superligă, în etapa a 29-a, penultima din cadrul sezonului regular.

Victorie pentru FCSB: Învinge Dinamo cu 2-1

Scorul a fost deschis de Dinamo în minutul 18. Politic pătrunde pe stânga, centrează la marginea carelui mic, iar Perica, aflat la primul meci ca titular la Dinamo, deviază printre picioarele lui Târnovanu. Alhassan este găsit la marginea careului de Radunovic, în minutul 21, pătrunde câţiva metri, iar mingea plecată din piciorul lui enste deviată […]

Suporteri ai echipelor FCSB şi Dinamo, prinşi când au vrut să intre cu petarde pe stadion

Jandarmii au depistat, duminică seara, un minor, cu vârsta de 16 ani, suporter al echipei FCSB, care avea asupra sa cinci materiale pirotehnice, dar şi trei suporteri ai echipei Dinamo, care aveau asupra lor mai multe materiale pirotehnice.

Clasicul României: FCSB – Dinamo

FCSB – Dinamo sau ,,Eternul derby” a ajuns la un nou episod. Este meciul în care locurile din clasament, problemele de lot sau din oricare alte motive sunt trecute în plan secund, jucătorii fiind obligaţi de trecutul celor două echipe şi de fani să se autodepăşească. Aşa s-a întâmplat de fiecare dată, şi, cu siguranţă, […]

Hagi, declarat antrenorul etapei după ce Farul a bătut Dinamo pe Arcul de Triumf

Gheorghe Hagi a fost desemnat de Liga profesionistă de Fotbal antrenorul etapei a 27-a, după ce Farul a bătut Dinamo pe Arcul de Triumf.

Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo

Farul Constanţa a câştigat meciul cu Dinamo Bucureşti, de sâmbătă seara. Scorul la final a fost de 2-0.

Dinamo va avea stadion. Licitaţia pentru construirea stadionului Dinamo a fost finalizată

Licitaţia pentru construirea stadionului Dinamo a fost finalizată, a anunţat joi Ministerul Dezvoltării. Lucrările vor începe după semnarea contractului.

Egalitate în partida dintre FC Botoşani şi Dinamo Bucureşti. Schimbare de lider în Superliga

Gazdele au deschis scorul în minutul 11, prin Mitrov, printr-un şut puternic de la marginea careului. Oaspeţii au egalat în minutul 45, prin Cîrjan, care a finalizat o fază colectivă. În urma acestui Rezultat, Dinamo urcă pe primul loc al calasamentului, cu 45 de puncte, cu unul mai mult decât U Cluj. Botoşani e pe […]

Tehnicianul lui Dinamo, Željko Kopic, declarat antrenorul etapei a 24-a din Superligă

Tehnicianul lui Dinamo, Željko Kopic, a fost declarat antrenorul etapei a 24-a din Superligă, potrivit Ligii Profesioniste de Fotbal.

Florin Bărdaşu se alătură Stejarilor pentru meciul cu Belgia

Talonerul Florin Bărdaşu de la CS Rapid s-a alăturat Stejarilor pentru meciul cu Belgia, după ce căpitanul Ovidiu Cojocaru s-a accidentat în meciul de debut cu Germania, el fiind indisponibil medical în perioada următoare, a anunţat luni Federaţia Română de Rugby.

Superliga: Hermannstadt – UTA Arad şi Unirea Slobozia – Dinamo Bucureşti deschid etapa a 24-a

Partidele Hermannstadt - UTA Arad şi Unirea Slobozia - Dinamo Bucureşti sunt primele din etapa a 24-a a Superligii de fotbal. Partidele se vor desfăşura vineri.

A murit Dinu Gheorghe, fost preşedinte al cluburilor Rapid şi Dinamo / De ce i se spunea „Vamă”

Dinu Gheorghe, fost preşedinte al cluburilor Rapid şi Dinamo, a murit, marţi, la vârsta de 68 de ani. Dinu Gheorghe a fost găsit mort în propria locuinţă.

Milanov, încrezător înainte de meciul cu U Cluj: „Ce am făcut în acest sezon pe Arcul de Triumf e fantastic, suntem neînvinşi”

Mijlocaşul bulgar al lui Dinamo, Georgi Milanov, se arată optimist înaintea confruntării cu Universitatea Cluj. El subliniază avantajul terenului propriu, unde echipa sa nu a pierdut niciun meci în acest sezon.

Dinamo Bucureşti anunţă transferul mijlocaşului Casian Soare

Contractul semnat cu Dinamo este valabil până pe 30 iunie 2028, cu opţiunea de prelungire până în 2029. Casian Soare a declarat că este onorat să îmbrace tricoul unui club cu o istorie şi o legătură specială cu suporterii, promiţând să îşi aducă contribuţia cu ambiţie şi determinare. „Să îmbrac tricoul lui Dinamo este o […]

Eddy Gnahoré şi-a prelungit până în vara lui 2026 contractul cu Dinamo

Mijlocaşul defensiv Eddy Gnahoré şi-a prelungit până în vara lui 2026 contractul cu Dinamo, a anunţat duminică clubul din Capitală.

Oţelul i-a transferat pe Ahmed Bani şi Alexandru Stan, de la Dinamo şi Rapid

Mijlocaşul Ahmed Bani, internaţional Under 21, a devenit pentru cel puţin doi ani şi jumătate jucător al Oţelului Galaţi, în urma unui transfer definitiv de la Dinamo Bucureşti. De asemenea, Oţelul a anunţat tot sâmbătă transferul atacantului Alexandru Stan de la Rapid.

Dinamo Bucureşti l-a transferat pe Alexandru Pop, un jucător născut în Argentina

Noua achiziţie a dinamoviştilor a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2027, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon. Jucătorul, care a debutat la juniorii Universităţii Cluj-Napoca, este recunoscut pentru versatilitatea sa, evoluând atât ca atacant central, cât şi ca extremă dreapta sau stânga. Cu 57 de meciuri la activ în Superliga, […]

Superliga de fotbal: Dinamo şi Rapid au încheiat la egalitate

Partida Dinamo-Rapid s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. În urma acestui rezultat, dinamoviştii acumulează 36 de puncte, cu un punct sub formaţia de pe primul loc, U Cluj. Rapid rămâne pe locul 8 având 28 de puncte. La finalul meciului au fost acordate două cartonaşe roşii pentru o altercaţie generală. Vineri şi sâmbătă s-au disputat […]

Dinamo-Rapid, un derby clasic al fotbalului românesc, duminică, în etapa a 21-a Superligii / Anii 60 au oferit confruntări memorabile între cele două echipe

Runda a 21-a Superligii programează duminică, de la ora 20.00, unul dintre derby-urile clasice ale fotbalului românesc, duelul dintre Dinamo şi Rapid.

David Popovici, Ancuţa Bodnar şi Roxana Anghel – desemnaţi sportivii anului la CS Dinamo

Clubul Sportiv Dinamo şi-a premiat cei mai valoroşi sportivi în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

CS Dinamo şi CSM Ştiinţa Baia Mare joacă sâmbătă finala Cupei României la rugby

Un duel al orgoliilor şi al performanţei Finala opune două dintre cele mai valoroase echipe ale rugby-ului românesc, fiecare având ambiţia de a încheia anul cu un trofeu. CS Dinamo, deţinătoarea Cupei României, îşi doreşte să îşi apere titlul şi să adauge un nou succes în palmaresul său. De cealaltă parte, CSM Ştiinţa Baia Mare, […]

Dinamo – Poli Iaşi: Premieră în duelul antrenorilor în SuperLigă

Dinamo Bucureşti traversează un sezon solid, ocupând locul 3 în clasament, cu opt victorii, opt egaluri şi doar trei înfrângeri. Echipa pregătită de Zeljko Kopic este lider la meciurile disputate pe teren propriu, având cinci victorii, trei egaluri şi o singură înfrângere în nouă partide. Roş-albii vin după o victorie la limită, 1-0, împotriva Gloriei […]