dinamo

Lobonţ vrea de ziua lui să se califice în grupele Ligii Campionilor

Portarul Bogdan Lobonţ împlineşte, duminică, 31 de ani, şi a declarat, pentru site-ul său oficial, că îşi doreşte să se califice cu Dinamo în grupele Ligii Campionilor şi cu echipa naţională la Cupa Mondială din Africa de Sud.

Impresarul lui Blay: Jucătorul se va prezenta la antrenament

Cornel Teodorescu, impresarul fotbalistului George Blay, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că jucătorul ghanez a fost învoit de conducerea FC Dinamo până joi, când a sosit în România, iar sâmbătă se va prezenta la antrenamentul formaţiei antrenate de Mircea Rednic.

Mitea: Rădoi putea să facă faţă şi la Ajax

Mijlocaşul dinamovist Nicolae Mitea a declarat, vineri, că Steaua avea ceva în plus cu Mirel Rădoi în echipă, considerând că fundaşul ar fi putut face faţă unui campionat puternic din Europa, chiar şi la fosta sa formaţie, Ajax Amsterdam.

Rednic: Julio Cesar se antrenează separat de echipă, cu preparatorul fizic

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că nu s-a luat încă o decizie în ceea ce îl priveşte pe fundaşul Julio Cesar, care intenţionează să-şi rezilieze contractul cu gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare, brazilianul pregătindu-se cu preparatorul fizic.

Rednic exclude posibilitatea ca Dolha să plece

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că este exclus ca portarul Emilian Dolha să plece în această iarnă de la Dinamo, deşi are o ofertă concretă din Polonia.

Rednic: Dacă N’Doye nu semna, era vorba să-l luăm pe Şoavă

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că în cazul în care nu se realiza transferul lui N'Doye de la FC Vaslui, Dinamo ar fi demarat negocierile cu FC Khimki pentru Florin Şoavă.

Rednic: Julio Cesar vrea să-şi rezilieze contractul

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că fundaşul brazilian Julio Cesar, intenţionează să îşi rezilieze contractul cu gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Rednic despre N’Doye: Este un jucator pe care mi l-am dorit foarte mult

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat că şi-a dorit foarte mult să-l aibă în lot pe jucătorul transferat deja la echipa "alb-roşie" de la FC Vaslui, Ousmane N'Doye, informează, miercuri, site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Borcea: N’Doye a semnat cu Dinamo

Mijlocaşul senegalez al echipei FC Vaslui, Ousmane N'Doye, a semnat un contract pe un an şi jumătate cu formaţia Dinamo Bucureşti, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele executiv al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare, Cristian Borcea.

Iordache nu vrea să plece de la Pandurii

Mijlocaşul Ilie Iordache a declarat că nu va pleca de la Pandurii Târgu Jiu, deoarece lui nu i s-a comunicat că este jucătorul formaţiei Dinamo Bucureşti.

Ilie Iordache revine la Dinamo

Clubul Pandurii Târgu Jiu a ajuns la o înţelegere cu Dinamo Bucureşti pentru ca mijlocaşul Ilie Iordache să revină la clubul din Capitală.

Dinamo va susţine zece meciuri amicale în Antalya

Echipa Dinamo va susţine zece meciuri de pregătire în cele două cantonamente pe care le va efectua în Antalya (Turcia), între 20-30 ianuarie şi 4-19 februarie, informează site-ul oficial al grupării din Ştefan cel Mare.

Niculescu: Să joc în Liga Campionilor este un vis care încă nu mi s-a împlinit

Atacantul echipei Dnamo, Claudiu Niculescu, a declarat, luni, că speră a echipa sa să câştige titlul de campioană şi el să aibă şansa să joace în grupele Ligii Campionilor.

Rednic, interesat de puncte, nu de spectacol

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a declarat, luni, că pentru a câştiga titlul de campioană, echipa sa va fi nevoită să câştige ficare punct, indiferent dacă va face spectacol

Rednic: Dacă va fi nevoie, acţionarii vor face eforturi să luăm unul sau doi jucători

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a declarat, luni, că este convins că acţionarii grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare vor face eforturi să achiziţioneze unul sau doi fotbalişti, în cazul în care conducerea tehnică va considera că este nevoie.

Ciucă: CFR Cluj este favorită la titlu

Fundaşul echipei Gloria Bistriţa, Mădălin Ciucă, a declarat că echipa CFR Cluj practică cel mai bun fotbal şi are, alături de liderul Dinamo, cele mai mari şanse să câştige campionatul.

Borcea: Nu ne interesează niciun jucător, decât în momentul în care va pleca cineva

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, luni, că gruparea pe care o conduce va fi interesată să transfere un fotbalist doar în momentul în care unul dintre jucătorii antrenaţi de Mircea Rednic va pleca la o altă echipă.

Rednic: Dănciulescu nu pleacă nicăieri

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, luni, că atacantul Ionel Dănciulescu nu va pleca în Arabia Saudită la formaţia Al-Etiffagh, al cărei tehnician, Ioan Andone, a afirmat îl doreşte pe fotbalistul român.

Borcea: Îmi doresc ca în 2009 să ies din conducerea executivă a lui Dinamo

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, marţi, la Sport.ro, că îşi doreşte ca 2009 să fie ultimul an pe care îl petrece în conducerea executivă a grupării "alb-roşii", aceasta însemnând că echipa sa va ajunge în grupele Ligii Campionilor.

Tamaş: Dacă vom câştiga titlul îmi doresc să rămân şi să joc cu Dinamo în LC

Fundaşul Gabriel Tamaş a declarat, luni, că în situaţia în care Dinamo va câştiga titlul în acest sezon al Ligii I îşi doreşte să rămână la formaţia antrenată de Mircea Rednic şi să joace în Liga Campionilor.

Borcea: Nu ne interesează licitaţiile aberante pentru N’ Doye

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat pentru site-ul oficial al clubului că Dinamo nu este interesată de licitaţiile aberante pentru senegalezul Ousmane N’ Doye, de la FC Vaslui.

Negoiţă: Mi s-a propus să preiau Rapidul

Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a recunoscut, vineri, că i s-a propus preluarea pachetului majoritar de acţiuni la FC Rapid dar a nu a dat curs discuţiilor pentru că este dinamovist.

Negoiţă: Posibilitatea ca eu să devin acţionar la Dinamo a căzut

Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că posibilitatea de a deveni acţionar la FC Dinamo a căzut, deoarece oferta lui Vasile Turcu de a prelua acţiunile deţinute de el a venit după ce se hotărâse asupra echipei din Liga a IV-a, Viscofil Popeşti Leordeni.

Turcu vrea să-i cedeze acţiunile de la Dinamo lui Negoiţă

Vicepreşedintele FC Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că vrea să-i cedeze acţiunile pe care le deţine la clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare omului de afaceri Ionuţ Negoiţă, în schimbul sumei pe care el a investit-o la gruparea "alb-roşie".

Niculescu: Sper ca cel tarziu mâine să se termine tratativele

Atacantul echipei cipriote Omonia Nicosia, Claudiu Niculescu, a declarat, luni, că ar fi vrut să vorbească din postura de jucător al formaţiei Dinamo Bucureşti, dar nu poate momentan, deoarece cele două cluburi nu au parafat înţelegerea.

Borcea: Niculescu a renunţat la bani ca să semneze cu Dinamo

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, luni, că atacantul Claudiu Niculescu a renunţat la banii pe care îi mai avea de primit de la gruparea cipriotă Omonia Nicosia, pentru a semna cu formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Neţoiu: Transferul lui Claudiu Niculescu la Dinamo se face

Fostul finanţator al FC Dinamo, Gigi Neţoiu, a declarat, luni, că transferul atacantului echipei cipriote Omonia Nicosia, Claudiu Niculescu, la formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare se face, în acest moment fiind doar o problemă de detaliu.

Ionel Dănciulescu, locul 35 în topul celor mai buni marcatori de primă divizie din lume

Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) a anunţat, miercuri, topul celor mai buni marcatori de primă divizie în anul 2008, în care românul Ionel Dănciulescu, de la Dinamo, ocupă locul 35.

Turcu: Avem nevoie de Niculescu

Vicepreşedintele Clubului Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că echipa sa are nevoie de atacantul Claudiu Niculescu, susţinând că transferul acestuia ar aduce mai multe goluri pentru Dinamo.

Badea: Nu s-a discutat încă despre transferul lui Niculescu

Preşedintele Consiliului Executiv al clubului Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că, până în prezent, nu s-a discutat oficial cu reprezentanţii de la Omonia Nicosia despre un posibil transfer al atacantului Claudiu Niculescu la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare.

UEFA dă cluburilor din România 1,26 milioane de euro

Cluburile din România vor primi suma totală de 1,260,382 de euro în cadrul indemnizaţiilor prevăzute pentru punerea la dispoziţia echipelor naţionale a jucătorilor lor, conform anunţului făcut joi, de UEFA.

Rednic: Vom vorbi de transferuri după prima perioadă de pregătire

Antrenorul Mircea Rednic a declarat, joi, la finalul meciului amical Dinamo - FC Snagov, încheiat la egalitate, scor 2-2, că problema transferurilor la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare se va discuta la finalul primei perioade de pregătire din această iarnă.

Borcea : M-am ofticat că a bătut Steaua

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat că nu s-a bucurat de succesul echipei Steaua cu Unirea Urziceni, scor 1-0, dar este fericit că formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare a fost ajutată de acest rezultat să termine pe primul loc turul Ligii I.

Borcea: Jucătorii îşi vor primi banii restanţi

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, duminică seară, la Sport.ro, că jucătorii dinamovişti îşi vor primi restanţele financiare indiferent dacă vor rămâne sau nu pe primul loc după meciul Steaua - Unirea Urziceni, din etapa a XVII-a a Ligii I.

Argăseală: Dinamoviştii îşi doresc victoria noastră cu Urziceni pentru a-şi lua primele

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, duminică seară, la Sport.ro, că este normal ca dinamoviştii să îşi dorească victoria Stelei în meciul cu Unirea Urziceni, deoarece ar rămâne pe primul loc în clasament şi şi-ar încasa primele restante.

Andrei Cristea: Dedicăm victoria colegilor noştri

Atacantul Andrei Cristea a declarat, sâmbătă seară, că jucătorii dinamovişti dedică victoria din meciul cu FC Argeş, scor 2-0, colegilor lor Gabriel Torje, Adrian Ropotan, Cristian Pulhac şi Lucian Goian, afectaţi de scandalul în care au fost implicaţi la începutul săptămânii.

Dinamo – FC Argeş, scor 2-0

Echipa FC Dinamo a câştigat, cu scorul de 2-0 (0-0), partida disputată, sâmbătă, pe teren propriu, în compania formaţiei FC Argeş, în etapa a XVII-a, ultima a turului Ligii I.

Lucian Goian vrea să îşi caute echipă

Fotbalistul dinamovist Lucian Goian a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că nu a fost anunţat de faptul că a fost pus pe lista de transferuri şi a precizat că, după ce va afla ce pretenţii financiare are conducerea FC Dinamo, îşi va căuta o echipă la care să se transfere.

FC Dinamo: Goian şi Pulhac, puşi pe lista de transferuri, Torje şi Ropotan, ultimul avertisment

Consiliul de Administraţie al FC Dinamo a decis punerea pe lista de transferuri a jucătorilor Lucian Goian şi Cristian Pulhac, iar Gabriel Torje şi Adrian Ropotan au primit un ultim averisment pentru atitudine neprofesionistă, care a adus prejudicii de imagine clubului, informează www.fcdinamo.ro.

Rednic: Vreau să încheiem anul cu o victorie

Antrenorul Mircea Rednic a declarat, vineri, că îşi doreşte să încheie anul 2008 cu o victorie obţinută de echipa sa Dinamo în partida cu FC Argeş, care va avea loc sâmbătă, în cadrul etapei a XVII-a a Ligii I, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.