director

Laserul de la Măgurele, gata de montare în vara lui 2016

Asamblarea celui mai puternic laser din lume va începe în iunie-iulie la Măgurele, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX profesorul Nicolae Zamfir, directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP).

Directorul Romgaz Târgu Mureş şi alte trei persoane din conducere, reţinuţi de DNA

Directorul Sucursalei Târgu Mureş a Romgaz şi alte trei persoane din conducerea instituţiei au fost reţinuţi de DNA, fiind acuzaţi că, invocând presupuse emanaţii de gaze, au decis ca o lucrare ce trebuia făcută de o asociere din care făcea parte şi Primăria să fie realizată din bugetul societăţii.

Rareş Bogdan va prelua conducerea România Liberă de la 1 februarie şi vrea să relanseze ziarul

Rareş Bogdan va prelua conducerea editorială a cotidianului România Liberă cel mai probabil de la 1 februarie, urmând să fie director al publicaţiei şi intenţionând să relanseze ziarul, după cum a declarat acesta, miercuri, pentru MEDIAFAX.

Fabrica Ford de la Craiova are un nou director general

Fabrica Ford de la Craiova are, de joi, un nou director general, John Oldham, cu o experienţă de peste 35 de ani la Ford Marea Britanie şi Ford Europa şi care din 2015 ocupa funcţia de asistent director de producţie la Ford România.

Marius Chiper a fost promovat la conducerea CFR

Consiliul de Administraţie al CFR SA l-a numit în funcţia de director general interimar pe Marius Chiper, până în prezent director general adjunct Investiţii în companie, a anunţat maarţi administratorul reţelei feroviare.

Cine este şi ce avere are noul director al CNADNR

Noul director general al CNADNR, Cătălin Homor, care a asigurat interimar conducerea Metrorex, are trei maşini, conturi şi depozite de sub 20.000 de euro şi bijuterii de 9.000 de euro, fără a deţine însă, potrivit celei mai recente declaraţii de avere, din iunie, case, apartamente sau terenuri.

Auchan România are un nou director general, angajat în companiei în 2006 ca manager de raion

Retailerul francez Auchan a numit un nou director general pentru operaţiunile din România, Ionuţ Ardeleanu, de 34 ani, care şi-a început cariera în cadrul Auchan România în 2006, în postul de manager de raion.

Directorul AJOFM Cluj, reţinut pentru luare de mită şi fals în declaraţii, arestat preventiv

Directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, reţinut de procurorii DNA, pentru luare de mită şi fals în declaraţii, în urma percheziţiilor făcute vineri la sediul instituţiei, a fost arestat preventiv, sâmbătă seară, de Tribunalul Cluj.

Directorul AJOFM Cluj, reţinut în urma percheziţiilor într-un dosar privind fapte de corupţie

Directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a fost reţinut, sâmbătă, de procurorii DNA, pentru luare de mită şi fals în declaraţii, în urma percheziţiilor făcute la sediul instituţiei, într-un dosar privind fapte de corupţie comise în perioada 2010 - 2015.

Renault România are un nou director de achiziţii

Grupul Renault România are din septembrie un nou director de achiziţii, brazilianul Flavio de Almeida Junior înlocuindu-l pe Antoine Aoun la conducerea direcţiei care gestionează achiziţii de aproximativ două miliarde de euro pe an.

Directoarea unei şcoli din Constanţa, demisă după ce a trimis acasă o elevă care nu venise în uniformă

Directoarea Şcolii Gimnaziale "Viceamiral Ioan Murgescu" din Valu lui Traian a fost demisă după ce, săptămâna trecută, a jignit şi a trimis acasă o elevă de 11 ani care venise la şcoală cu o altă fustă decât cea a uniformei, iar apoi s-a certat cu mama fetiţei care venise să-i ceară explicaţii.

Soţia lui Romeo Nicolae a demisionat din funcţia de director al AJFP Prahova

Soţia fostului vicepreşedinte ANAF Romeo Nicolae a demisionat din funcţia de director al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Prahova, după ce DNA a început urmărirea penală faţă de soţul său, acuzat de trafic de influenţă.

DOSARUL lui Oprescu: Directorul economic al Primăriei, Mircea Constantinescu, reţinut de DNA

Directorul economic al Primăriei, Mircea Octavian Constantinescu, a fost reţinut, duminică seară, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat de luare de mită.

Directorul Sălii Polivalente din Bucureşti a fost arestat pentru 30 de zile

Octavian Bitu, directorul Sălii Polivalente din Bucureşti, a fost arestat pentru 30 de zile de Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care este acuzat că a cerut 10.000 de euro şi cedarea unei construcţii de la un denunţător pentru a stinge un litigiu şi a prelungi un contract de închiriere.

Directorul din CNCAN prins în flagrant luând mită, reţinut

Viorel Gheorghe Radu, directorul Direcţiei Supraveghere Utilizare Radiaţii Ionizante din cadrul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), prins în flagrant marţi de procurorii DNA luând mită, a fost reţinut.

Director din Comisia pentru Controlul Activităţilor Nucleare, prins în flagrant luând mită

Radu Gheorghe, directorul Direcţiei Supraveghere Utilizare Radiaţii Ionizante din cadrul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), a fost prins în flagrant, marţi, de procurorii DNA, în timp ce primea mită 2.500 de lei pentru a urgenta emiterea unor autorizaţii.

Erste numeşte pentru prima dată un român la conducerea BCR. Sergiu Manea este noul CEO al băncii

Consiliul de Supraveghere al BCR l-a nominalizat pe vicepreşedintele pentru Corporate Banking şi Pieţe de Capital, Sergiu Manea, drept CEO succesor al lui Tomas Spurny, care va părăsi poziţia de director general al băncii la sfârşitul lunii septembrie, a anunţat BCR.

Fost director al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală, trimis în judecată de DNA

Fostul director al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Mihai-Gavril Vădan a fost trimis în judecată de DNA, alături de un fost director delegat din instituţie, pentru alocarea pe nedrept a unor finanţări europene pentru două proiecte.

Directorul Spitalului Judeţean Ploieşti, reţinut de procurorii DNA

Directorul Spitalului Judeţean Ploieşti, Ion-Alexandru Băloi, a fost reţinut, miercuri noapte, de procurorii anticorupţie, care îl acuză de luare de mită, în formă continuată, pentru decontarea unor lucrări efectuate la spital de o firmă.

Directorul Spitalului Judeţean Ploieşti, prins în flagrant luând mită 30.000 de lei

Directorul Spitalului Judeţean Ploieşti Alexandru Băloi a fost prins în flagrant, miercuri, în Piaţa Romană din Capitală, în timp ce primea 30.000 de lei, pentru decontarea unor lucrări făcute la spital de o firmă, fiind dus la audieri la DNA.

Şeful Unifarm, Adrian Ionel, noul manager la Cantacuzino: Sper ca în 2 ani institutul să fie funcţional

Directorul general al Unifarm, Adrian Ionel, numit manager al Institutului Cantacuzino, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că are speranţa că în doi ani institutul va deveni funcţional, dar susţine că pentru aceasta este nevoie de sprijin politic şi financiar.

Tribunalul Prahova îl lasă pe directorul Petrotel Lukoil să plece la Moscova. Decizia nu e definitivă

Directorul general al SC Petrotel Lukoil SA, cetăţeanul rus Andrey Bogdanov, cercetat sub control judiciar în dosarul Lukoil, poate părăsi România pentru a merge la Moscova, au dispus, luni, judecătorii Tribunalului Prahova, însă decizia nu este definitivă.

Postul de director general al Centrului Naţional al Cinematografiei, scos la concurs

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) va organiza, pe 3 septembrie, un concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice vacante de director general al Centrului Naţional al Cinematografiei, care a fost condus până în prezent de Anca Mitran, din postura de director general interimar.

Directorul şi consilierul din Primăria Sectorului 1, reţinuţi pentru luare de mită, au fost arestaţi

Directorul executiv adjunct al Direcţiei Inspecţie din Primăria Sectorului 1 şi consilierul reţinuţi de DNA pentru luare de mită, fiind acuzaţi că au primit între 15.000 de euro şi 70.000 de euro pentru recepţia unor lucrări, au fost arestaţi preventiv, vineri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul Complexului Energetic Hunedoara a demisionat, acuzând întârzierea ajutorului de stat

Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Constantin Jujan, a demisionat din funcţie, el acuzând că acordarea împrumutului sub formă de ajutor de stat de la Guvern întârzie, în condiţiile în care există un calendar convenit cu FMI şi Comisia Europeană privind activităţile CEH.

Director de la CAS Teleorman, cercetat de DNA pentru luare de mită

Directorul Direcţiei Relaţii Contractuale de la Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman, Iulică Rizea, este cercetat penal de către procurorii DNA pentru luare de mită, fiind acuzat că a primit bani şi bunuri de la reprezentanţii unor firme cu care CAS avea contracte.

Directorul adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, trimis în judecată pentru fapte de corupţie

Directorul adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, Ion Marius Bărbulescu, a fost trimis în judecată de DNA după ce ar fi primit 35.000 de lei şi bunuri şi servicii de circa 50.000 de lei de la omul de afaceri Gheorghe Deaconeasa, pentru a-l ajuta să obţină controlul asupra unor păduri.

Directorul Operei Române, Răzvan Ioan Dincă, şi un alt angajat al instituţiei au fost reţinuţi

Directorul Operei Române, Răzvan Ioan Dincă, şi un alt angajat al instituţiei au fost reţinuţi de procurori, în noaptea de marţi spre miercuri, în dosarul în care mai mulţi funcţionari ai Operei sunt suspectaţi de abuz în serviciu, fals în declaraţii şi conflict de interese.

Consiliul de Administraţie al RA-APPS anunţă că va propune măsuri legale în cazul directorului Surdu

Consiliul de Administraţie al RA-APPS a luat act de reţinerea directorului general, Georgian Surdu, şi se va întruni joi, pentru a analiza situaţia creată şi a propune măsurile legale, au transmis agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii regiei.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Constanţa, reţinut de DNA pentru fapte de corupţie

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Constanţa, Boris Parpală, a fost reţinut de DNA pentru fapte de corupţie, fiind acuzat că a determinat reprezentanţii a 24 de primării din judeţ să încheie cu o firmă pe care el o administra contracte de prestări servicii inutile sau nesolicitate de acestea.

JTI România are un nou director general. Cine este Mark Rock

Producătorul de ţigarete JTI a numit din aprilie un nou director general pentru România, Moldova şi Bulgaria, Mark Rock, în locul lui Charlie Cunningham-Reid, care va conduce departamentul Corporate Affairs & Communications al JTI din Marea Britanie.

Compania Naţională a Uraniului are un nou director general

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) l-a numit în funcţia de director general pe Andrian Posa, şef de serviciu în cadrul companiei.

Fostul preşedinte al ANSVSA Vladimir Mănăstireanu este noul director al Asociaţiei Române a Cărnii

Vladimir Mănăstireanu, care a ocupat în perioada 2013-2014 funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară (ANSVSA), a fost numit director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii, a anunţat miercuri asociaţia.

Hellvig, la bilanţul SRI: România, unul dintre puţinele state care nu au fost afectate direct de terorism

România rămâne unul dintre puţinele state care nu au fost afectate direct de flagelul terorismului, a declarat, marţi, directorul SRI, Eduard Hellvig, precizând, pe de altă parte că ţara noastră prezintă un interes tot mai ridicat din partea "entităţilor cibernetice ostile".

Vaslui: Directoarea unei şcoli, şantajată de un fost elev cu publicarea unor imagini pornografice

Directoarea unei şcoli din judeţul Vaslui a fost şantajată de un fost elev care i-a cerut 5.000 de lei pentru a nu publica pe o reţea de socializare fotografii şi filmări pornografice cu ea şi fostul său iubit, tânărul fiind prins de poliţişti când primea banii şi apoi plasat în arest la domiciliu.

Dezvoltator imobiliar trimis în judecată pentru un credit ipotecar de 11 milioane lei obţinut ilegal

Un dezvoltator imobiliar din Oradea a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că a contractat un credit ipotecar în valoare de 11 milioane de lei pentru construirea a două blocuri de locuinţe, folosind un contract de vânzare-cumpărare fals cu Primăria Oradea.

ELCEN are un nou director general, Marcel Nicolaescu, fost viceprimar al Capitalei

Producătorul de energie electrică şi termică ELCEN Bucureşti are începând de vineri un nou director general, Marcel Nicolaescu, fost viceprimar al Capitalei, fiind numit în funcţie în locul lui Gabriel Ignat, care a demisionat la începutul săptămânii.

Enel a numit un nou şef al firmelor de furnizare a energiei electrice din România

Grupul italian de utilităţi Enel l-a numit pe Michele Grassi în funcţia de director general al firmelor Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, active pe piaţa românească a furnizării de electriciate.

Directorul general al ELCEN a demisionat

Directorul general al producătorului de energie electrică şi termică ELCEN Bucureşti, Gabriel Ignat, a demisionat, la aproape un an de la numirea în funcţie, pentru a prelua conducerea unei companii private.

Directorul Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, a demisionat, în urma discuţiilor cu Gerea

Directorul general al Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, a demisionat din funcţie, marţi, în urma unei întâlniri cu ministrul Energiei, Andrei Gerea, Moraru susţinând că demisia sa nu are legătură cu discuţiile avute cu ministrul şi nici cu protestele minerilor de la Crucea.