dispensar

Un dispensar, un post de Poliţie şi cel puţin zece gospodării din Argeş, afectate de inundaţii

Pompierii din Argeş intervin, miercuri, pentru a scoate apa din curtea postului de poliţie şi a dispensarului din Stâlpeni, dar şi din cel puţin zece gospodării, afectate de inundaţii în urma ploilor care au căzut în ultimele 24 de ore. Afectate de ploi sunt şi un dispensar şi un post de poliţie.

S-a lansat „Dispensar”, prima aplicaţie gratuită de mobil pentru programări la clinicile medicale

A fost lansată prima aplicaţie gratuită de mobil din România pentru programări online, adresată pacienţilor şi clinicilor medicale, numită Dispensar, şi este disponibilă atât pe Android, cât şi pe iOS, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.