dizolvarea parlamentului

Proteste masive în Thailanda. Manifestanţii şi-au criticat pentru prima dată regele

Peste 20.000 de oameni au participat duminică la cele mai mare protest din Thailanda. Manifestanţii au cerut dizolvarea parlamentului şi o nouă constituţie, ba mai mult decât atât, au contestat casa regală. Protestatarii nu au vizat doar pe premierul Thailandei, care a preluat puterea printr-o lovitură de stat în 2014, ci şi monarhia, care istoric […]

Geoană: Băsescu se răzgândeşte de trei ori pe zi; astăzi dizolvă Parlamentul, mâine îl lasă pe Boc

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, afirmă, comentând afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia dacă Guvernul Negoiţă nu va fi învestit va desemna alt premier, că şeful statului "astăzi dizolvă Parlamentul, mâine îl lasă pe Boc, poimâine numeşte al cincilea prim-ministru".

Băsescu: Voturile de respingere a guvernelor sunt luate în calcul în noul mandat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la TVR1, că nu are în vedere dizolvarea Parlamentului, dar a susţinut, răspunzând unor întrebări, că, teoretic, ar avea această posibilitate în eventualul nou mandat, în cazul respingerii Guvernului Negoiţă, pentru că "nu se resetează nimic".

Geoană: Parlamentarii PSD nu participă la procedurile legate de învestirea Cabinetului Negoiţă

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, după BPN, că parlamentarii social-democraţi nu participă la procedurile legate de învestirea Guvernului Negoiţă, pentru a nu legitima, prin prezenţa lor, "parodia" pregătită din nou de preşedintele Traian Băsescu, după cea a Cabinetului Croitoru.

Boc: Decizia privind perioada în care Guvernul îşi mai continuă activitatea aparţine Parlamentului

Decizia privind perioada în care Guvernul aflat în exerciţiu îşi mai continuă activitatea aparţine Parlamentului, forul legislativ având şi prerogativa de a decide momentul la care noul Cabinet îşi va prelua atribuţiile, a declarat, luni seara, premierul interimar, Emil Boc.

Băsescu: Am făcut o eroare de exprimare în declaraţia privind dizolvarea Parlamentului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-o emisiune difuzată sâmbătă de Pro TV, că în declaraţia de vineri privind posibilitatea dizolvării Parlamentului din 7 decembrie a fost vorba de "o eroare de exprimare" şi că s-a referit la o dată de după alegeri.

Constantinescu şi Iliescu susţin că Băsescu poartă responsabilitatea crizei politice

Foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, prezenţi, vineri seară, împreună, la o emisiune a Antenei 3, au susţinut că actualul şef al statului, Traian Băsescu, poartă responsabilitatea acestei crize politice, susţinând că acestuia i-ar fi stat la îndemână să o rezolve rapid.

Băsescu ar putea dizolva Parlamentul începând cu 7 decembrie – VIDEO

Şeful statului a declarat vineri, la RRA, că dacă Parlamentul nu va valida, până la prezidenţiale, două propuneri de guvern, Constituţia i-ar permite să dizolve Legislativul, începând cu 7 decembrie, dacă ar fi preşedinte în exerciţiu, dar că preferă să nu facă acest lucru.

Lăzăroiu: Oricine va câştiga prezidenţialele va fi tentat să dizolve Parlamentul

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, vineri dimineaţă, la Realitatea FM, că oricine va câştiga alegerile prezidenţiale va fi tentat, pentru a fructifica victoria, să dizolve Parlamentul dacă se va refuza de cel puţin două ori învestirea unui Cabinet.