dobrovolschi

Şerban Nicolae, PSD: Iohannnis s-a jenat să facă el anunţul revocării lui Kovesi

Senatorul PSD, Şerban Nicolae, a declarat luni că, în opinia sa, preşedintele Klaus Iohannis s-a jenat să facă anunţul în legătură cu revocarea şefei DNA, din cauza ironiile şi atacurilor şefului statului la adresa coaliţiei de guvernare, delegând în acest sens purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei.

Administraţia Prezidenţială, REPLICĂ afirmaţiilor preşedintelui Senatului: Tăriceanu jigneşte şi face afirmaţii fără legătură cu realitatea

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi a declarat, joi, că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, foloseşte un ”limbaj licenţios”, ”jigneşte” şi face afirmaţii care ”nu au legătură cu realitatea”.

Preşedinţie: O anchetă parlamentară nu poate să cerceteze o cauză aflată pe masa unei instanţe

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale a declarat vineri că o comisie parlamentară nu poate să ancheteze o cauză aflată deja ”pe masa unei instanţe”, precizând că nu există ”niciun fel de invitaţie adresată domnului preşedinte de a participa la o astfel de şedinţă”.

Dobrovolschi revine în FM cu o emisiune matinală difuzată pe Gold FM, dar şi pe site-ul Guerrilla

Mihai Dobrovolschi - realizator al matinalului de la Radio Guerrilla, post ale cărui licenţe au fost retrase de CNA pe 19 septembrie - va realiza începând de luni emisiunea de dimineaţă de la Gold FM, denumită "Dobrovolschi Show", care va fi difuzată şi pe site-ul Radio Guerrilla.