dolha

Deputat PNL către Stanoevici, la audierile în comisii: „Sunteţi varză de Bruxelles, total pe lângă subiect”

Liberalul Mircea Dolha i-a spus, marţi, ministrului delegat propus pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, în cadrul audierilor, că este "varză de Bruxelles" şi l-a sfătuit să se închidă cu consilierii într-un birou, 24 de ore, pentru a se pune la curent cu ce reprezintă acest departament

Dolha: Mi s-a propus prelungirea contractului probabil din complezenţă

Portarul Emilian Dolha a declarat miercuri agenţiei MEDIAFAX că Dinamo i-a făcut din complezenţă o ofertă de prelungire a contractului scadent la 15 iunie, singura sa solicitare fiind să i se plătească datoriile pe care clubul le avea faţă de el, dar a fost refuzat, astfel că a depus memoriu la LPF.

Dolha a suferit o entorsă în partida cu FC Braşov

Portarul formaţiei Dinamo Emilian Dolha a suferit, miercuri seară, o accidentare în meciul cu FC Braşov, din cadrul etapei a XXIV-a a Ligii I, şi a fost diagnosticat cu entorsă la genunchiul drept, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

COMENTARIU: Bărbăţia lui Turcu s-a stins între două telefoane

Acţionarul dinamovist Vasile Turcu a avut duminică seara, în direct, la sport.ro, o ieşire nervoasă, cu insulte greu de reprodus la adresa portarului Emilian Dolha, mânat probabil de sentimente arzătoare faţă de club, dar nu a mai avut bărbăţia de a repeta şi la gsptv aceleaşi cuvinte.

Ţălnar: Dolha va apăra în meciul cu Steaua

Antrenorul echipei Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, luni, înainte de începerea antrenamentului, că portarul Emilian Dolha va fi titular în partida cu formaţia Steaua, din etapa a XXII-a a Ligii I, deşi acesta a fost criticat de preşedintele executiv Cristian Borcea după greşeala comisă la Cluj.

Borcea: Dolha va fi indisponibil circa trei săptămâni

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, duminică seară, că portarul Emilian Dolha va fi indisponibil cel puţin trei săptămâni, după accidentarea din partida cu CFR Cluj, scor 1-0, din etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Rednic exclude posibilitatea ca Dolha să plece

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că este exclus ca portarul Emilian Dolha să plece în această iarnă de la Dinamo, deşi are o ofertă concretă din Polonia.