dragnea

Liviu Dragnea: Ar trebui să ne gândim serios ca ambasada României în Israel să fie mutată la Ierusalim

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a precizat, vineri, că România ar trebui să se gândească serios să-şi mute ambasada sa din Israel la Ierusalim, el invocând „chestiuni practice”, legate de faptul că instituţiile centrale ale Israelului se află la Ierusalim.

Dragnea spune că Guvernul va decide dacă Palatul Elisabeta va rămâne Casei Regale: E o discuţie foarte serioasă despre simboluri; Statutul Casei Regale, discutat în Parlament

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că Guvernul va decide dacă Palatul Elisabeta va rămâne Casei Regale, precizând că legea privind Statutul Casei Regale va fi dezbătută după vacanţa parlamentară şi în urma unor discuţii ”fără patimă”, existând unele aspecte ”controversate” în proiect.

Premierul Mihai Tudose discută cu Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu

Premierul Mihai Tudose a ajuns, luni, la Palatul Parlamentului, la ora transmiterii ştirii discutând cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în biroul lui Liviu Dragnea.

Senator USR: Dosarul Dragnea sau al crimei de la metrou-afectate de modificările la Coduri propuse de PSD

Senatorul USR Edward Dircă a susţinut, joi, că amendamentele depuse de PSD-ALDE la Codurile penale, sub motivul transpunerii Directivei privind prezumţia de nevinovăţie, ar afecta parcursul dosarului liderului PSD Liviu Dragnea sau cel al crimei de la metrou.

Fost prefect de Teleorman: Eu nu l-aş vota niciodată pe Liviu Nicolae Dragnea în nicio funcţie publică

Fostul prefect de Teleorman, Teodor Niţulescu, a fost audiat din nou, marţi, la sediul central DNA, în calitate de martor în dosarul Tel Drum, acesta precizând că Liviu Dragnea i-a cerut în mai multe rânduri anumite lucruri referitoare la compania Tel Drum.

Şedinţă informală la sediul PSD. Dragnea i-a convocat, duminică seara, pe unii dintre liderii organizaţiilor judeţene – surse

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a convocat, duminică seara, la sediul central al partidului, pe unii dintre liderii organizaţiilor judeţene pentru o şedinţă informală, au declarat pentru MEDIAFAX surse social-democrate.

Liviu Dragnea: Unii confundă parteneriatele cu slugărnicia. România e a noastră

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri, într-o intervenţie televizată, că unii confundă parteneriatele cu slugărnicia, motiv pentru care a vorbit despre suveranitate de Ziua Naţională a României.

Liviu Dragnea, de Ziua Naţională: România trebuie să aibă un ideal, idealul unei ţări suverane

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis vineri, de Ziua Naţională, că românii trebuie să ia exemplul înaintaşilor şi ţara trebuie să aibă un ideal, "idealul unei ţări suverane şi prospere".

Avocat Liviu Dragnea, despre respingerea contestaţiei pe sechestru: O decizie parţial nelegală

Decizia instanţei supreme, de a respinge contestaţia lui Liviu Dragnea la punerea sub sechestru a bunurilor, este una parţial nelegală, susţine avocatul preşedintelui PSD, Flavia Teodosiu.

SCANDAL în Parlament pe tema răspunsului dat de Dragnea şi Tăriceanu Departamentului de Stat al SUA. PSD: Rachetele Patriot şi avioanele sunt taxa haraciului?/ PNL cere explicaţii pentru „periclitarea imaginii României”

Mai mulţi deputaţi din Opoziţie au contestat, miercuri, în deschiderea plenului Camerei, declaraţia comună semnată de preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, şi dată în numele Parlamentului, ca reacţie la comunicatul Departamentul de Stat al SUA.

Manda: Nu am discutat în Comisia SRI despre audierea lui Dragnea, până în acest moment

Preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a susţinut, marţi, că până în acest moment nu s-a discutat în comisie despre invitarea la audieri a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe tema presupusei întâlniri private a acestuia cu Kovesi şi Coldea, în 2013.

SURSE: Dragnea şi Tăriceanu pregătesc un text comun, ca reacţie la comunicatul Departamentului de Stat al SUA

Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, pregătesc un text comun, ca reacţie la comunicatul Departamentului de Stat al SUA, au precizat, marţi pentru MEDIAFAX, surse politice.

Tudose: Eu am încredere în OLAF

Premierul Mihai Tudose a precizat, luni, răspunzând unei întrebări, că el are încredere în Oficiului European pentru Combaterea Fraudelor (OLAF), instituţia europeană ale cărei investigaţii au stat la baza acuzaţiilor formulate de DNA la adresa preşedintelui PSD Liviu Dragnea.

Secretarul general al PSD: Dragnea şi marea parte a conducerii PSD vor participa la parada de la Arcul de Triumf

Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, a anunţat, luni, că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi marea parte a conducerii formaţiunii vor participa, de 1 Decembrie, la parada organizată în Bucureşti, la Arcul de Triumf.

Cătălin Ivan îl dă în judecată pe Dragnea: Mi-a creat prejudicii de imagine, mi-a afectat activitatea în Parlamentul European / Neacşu: Vom analiza documentele depuse de Ivan privind statutul său de membru PSD | FOTO

Europarlamentarul Cătălin Ivan a declarat, luni, că îl va acţiona în instanţă pe preşedintele PSD Liviu Dragnea, întrucât i-a creat prejudicii de imagine şi i-a afectat activitatea politică în Parlamentul European prin afirmaţiile publice potrivit cărora nu ar mai fi membru PSD.

Michael Schneider (PPE), despre dosarul lui Liviu Dragnea: În orice ţară europeană ar fi dus la demisie

Liderul delegaţiei Partidului Popularilor Europeni (PPE) în Comitetul European al Regiunilor, Michael Schneider, consideră că în orice ţară europeană, acuzaţiile aduse de DNA preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, ar fi dus la o demisie din funcţiile publice până la clarificarea dosarului de cercetare.

PSD Iaşi cere demisia lui Cătălin Ivan din Parlamentul European, după ce acesta a lansat mai multe critici la adresa lui Dragnea. Replica europarlamentarului PSD

PSD Iaşi a transmis, vineri, un comunicat de presă în care solicită demisia din PE a europarlamentarului Cătălin Ivan, despre care susţine că este „apartidic”, Ivan menţionând, în replică, pentru MEDIAFAX, că acest comunicat a fost dat „la ordinul” liderului PSD Liviu Dragnea.

Eurodeputat PSD: În jurul lui Dragnea sunt tot mai puţini oameni; Ţine captiv PSD cu oameni veniţi din afara lui

Europarlamentarul social-democrat Cătălin Ivan declară că în jurul lui Liviu Dragnea sunt tot mai puţini oameni şi că acesta controlează ”ce mai poate cu oameni din PD şi PRM”. Cătălin Ivan anunţă un proiect de reformare a PSD, făcut de oameni din interior nemulţumiţi de evoluţia partidului.

Dragnea: Guvernul nu poate limita preţurile; trebuie să ia măsuri ca veniturile să crească

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, joi, întrebat despre creşterea preţurilor, evidenţiată în ultima perioadă, că Guvernul nu poate limita preţurile, el arătând că Executivul trebuie să ia măsuri ca veniturile să crească.

Iohannis: Dragnea trebuia să demisioneze. Vă daţi seama ce întrebări primesc de la alţi şefi de stat / Preşedintele explică de ce îi invită pe Dragnea şi Tăriceanu, la Cotroceni, de Ziua Naţională

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seara, la Ploieşti, că Liviu Dragnea ar fi trebuit să demisioneze, spunând că este întrebat de alţi preşedinţi de situaţia în care se află al doilea şi al treilea om în stat din punct de vedere penal.

Dragnea i-a convocat în biroul său pe aleşii PSD care fac parte din comisia ce vizează legile Justiţiei

Preşedintele PSD Liviu Dragnea i-a convocat miercuri pe aleşii PSD, care fac parte din comisia ce dezbate Legile Justiţiei, la ora transmiterii ştirii fiind în biroul său Florin Iordache, Şerban Nicolae şi Robert Cazanciuc.

Bunurile din averea lui Liviu Dragnea pe care DNA a pus SECHESTRU în dosarul Tel Drum

Un teren de aproape 3.000 de metri, un apartament de 80 de metri pătraţi, două maşini şi mai multe sume de bani aflate în conturile lui Liviu Dragnea au fost puse sub sechestru de procurorii DNA, în dosarul „Tel Drum”, anchetatorii căutând şi alte bunuri ce aparţin liderului PSD.

DECLARAŢIA ZILEI Chirica despre Dragnea: S-a mai născut un Nero, care poate părăsi tronul doar prin arderea cetăţii

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, spune despre Liviu Dragnea că este ”un Nero care nu vede decât o singură modalitate de a părăsi tronul: prin arderea cetăţii”, cetatea fiind România. În opinia lui Chirica, liderul PSD ar trebui să îşi dea demisia, după sechestrul pus pe avere.

Tăriceanu, întrebat despre situaţia lui Liviu Dragnea: DNA a devenit un jalnic instrument politic. Face justiţie selectivă

Călin Popescu Tăriceanu acuză din nou DNA de modul în care instrumentează dosarele şi spune că instituţia a devenit un instrument politic şi face justiţia selectivă, răspunzând în acest fel la o întrebare legată de prezenţa la DNA, pentru a doua oară, a lui Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum.

Schimb de replici între susţinătorii şi contestatarii lui Dragnea, în faţa sediului DNA – VIDEO

Schimb de replici între susţinătorii şi contestatarii lui Liviu Dragnea, marţi seara, în faţa sediului DNA, acolo unde se află şi preşedintele PSD, căruia i se aduce la cunoştinţă de procurori sechestrul pus în dosarul Tel Drum.

Bădălău, despre absenţa deputaţilor PSD înainte de intervenţia lui Rex Tillerson: Lipsa de cvorum din Comisia de apărare, în cazul Patriot, cauzată de o „confuzie”

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a precizat, marţi, că în opinia sa lipsa de cvorum din Comisia de Apărare a Senatului, la discuţiile iniţiale privind proiectul de lege referitor la achiziţia rachetelor Patriot, a fost cauzată de o „confuzie”.

Dragnea, despre respectarea parteneriatului strategic cu SUA: Dacă partenerii strategi îşi fac probleme, înseamnă că avem noi o problemă de comunicare

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu există nicio ezitare a coaliţiei de guvernare în ceea ce priveşte respectarea parteneriatului strategic cu SUA şi speră ca oficialii americani să se fi lămurit că a fost "furtună într-un pahar cu apă" toată situaţia cu cvorumul pentru sistemul Patriot.

Dosarul Tel Drum: Sechestru pe averea suspecţilor. Liviu Dragnea, între cei vizaţi de măsura procurorilor / Liderul PSD: Voi merge la DNA. Probabil urmează sechestrul pe viaţă

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au pus sechestru pe averea persoanelor urmărite penal din dosarul „Tel Drum”, între persoanele vizate de măsura anchetatorilor numărându-se şi Liviu Dragnea, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Încă un europarlamentar PSD se ridică împotriva lui Liviu Dragnea: Este exponentul cel mai notoriu al statului paralel

PSD este deturnat cu bună ştiinţă de la scopul său real, susţine europarlamentarul PSD Cătălin Ivan, acesta fiind cel de-al doilea ales de la Bruxelles care se revoltă împotriva lui Liviu Dragnea într-o singură zi. Recent europarlamentarul Sorin Moisă şi-a dat demisia, criticându-l, în acelaşi timp, dur pe liderul formaţiunii.

Dragnea îi răspunde lui Iohannis: Poate doar cei care au case de la stat prin fals pot sta acolo

Preşedintele PSD Liviu Dragnea îi transmite şefului statului că probabil numai cei care primesc "prin fals case de la stat" pot avea funcţii publice, ca răspuns la declaraţia lui Kaus Iohannis potrivit căreia oamenii cu dosare penale nu trebuie să fie în conducerea statului.

Dragnea, întâmpinat cu huiduieli de câţiva protestatari, la sosirea la CExN al PSD, care i-au cerut demisia. Reacţia Ecaterinei Andronescu / Pop: Dragnea este astăzi suficient de puternic pentru a conduce PSD

Preşedintele Liviu Dragnea şi premierul Mihai Tudose au fost întâmpinaţi, vineri, la sosirea la hotelul din Băile Herculane, unde se desfăşoară şedinţa CExN al PSD, de câţiva protestatari care i-au cerut demisia preşedintelui social-democraţilor.

Elena Udrea: Lichele securiste încearcă să mă amestece în Tel Drum. Pe Dragnea l-am văzut la K2 cu Kovesi

Fostul ministru Elena Udrea scrie pe Facebook că unii încearcă să o amestece în dosarul Tel Drum, pentru că în perioada în care firma primise lucrările, avea calitatea de ministru. Udrea susţine că nu are nicio implicare, iar pe Liviu Dragnea l-a văzut doar la un sediu al SRI unde vorbea cu Kovesi.

Dragnea a făcut un blat cu Klaus Iohannis”. Scenariul lui Ponta pentru prezidenţiale

Partidul Pro România va avea un candidat la alegerile prezidenţiale, iar acesta nu va fi Victor Ponta. Pe de altă parte, Ponta spune că Liviu Dragnea ”a făcut un blat” cu Klaus Iohannis, ”să nu i facă probleme la prezidenţiale şi Dragnea să păstreze guvernarea”.

Reacţia Cotroceniului în cazul noului dosar al lui Dragnea: Preşedintele vrea o justiţie independentă/ În România nu există stat paralel

Mădălina Dobrovolschi, purtător de cuvânt al Preşedinţiei, a transmis marţi că şeful statului vrea o justiţie independentă, ca răspuns la o întrebare legată de o posibilă solicitare a lui Klaus Iohannis pentru ca Liviu Dragnea să demisioneze, după începerea urmăririi penale în dosarul Tel Drum.

Traian Băsescu îl îndeamnă pe Dragnea să-i urmeze exemplul şi să demisioneze din Parlament: Ce zici, ai curaj?

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, l-a îndemnat, marţi, pe Liviu Dragnea să îi urmeze exemplu şi să demisioneze din Parlament pentru a dovedi că nu face ”din imunitatea parlamentară o pavăză pentru ilegalităţi”, fostul şef al statului publicând fragmente din anunţul demisiei sale din 1996.

Carmen Dan, despre o posibilă demisie a lui Dragnea: Este o situaţie total deosebită

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a precizat, luni, fiind solicitată să comenteze o posibilă demisie a lui Liviu Dragnea în contextul demisiilor depuse de Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb după ce au fost puse sub urmărire penală, că situaţia preşedintelui PSD este una "total deosebită".

Dragnea: Tudose nu trebuia să vină la DNA; e şeful Guvernului, sunt presiuni mari pe Guvern

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni seara, că premierul Mihai Tudose nu trebuia să vină de dimineaţă la sediul DNA, unde alţi social-democraţi au fost prezenţi pentru a-l susţine, el menţionând că Tudose este, „totuşi”, şeful Guvernului şi că sunt presiuni mari pe Guvern.

Liviu Dragnea: Nu cred că există membru din conducerea PSD care să nu aibă dosar făcut. Execuţia mea e în beneficiul lui Iohannis/ Tudose nu trebuia să vină la DNA

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni seara, că nu crede că există membru din conducerea PSD care să nu aibă dosar făcut, el apreciind că acest lucru este „îngrozitor”.

Liviu Dragnea: Suma datorată de companiile de stat, aproape egală cu cea datorată de mediul privat

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, că suma datorată de companiile de stat este aproape egală cu cea datorată de mediul privat, el apreciind că informaţia potrivit căreia cei mai mari datornici la asigurările sociale sunt companiile de stat este o informaţie neadevărată.

DECLARAŢIA ZILEI Liviu Dragnea: Coaliţia nu e afectată, eu sunt afectat. Este un risc pe care sunt dispus să-l duc până la capăt

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni, după ce a fost pus sub acuzare de DNA, că a fost sunat de Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, care i-a cerut să rămână, iar mesaje similare a primit şi de la primari şi parlamentari.