drept la replic

Prospecţiuni: S-au semnat procese-verbale de acord cu circa 500 de proprietari de teren din Argeş

Compania Prospecţiuni nu vizează explorarea gazelor de şist în Argeş, cercetările geologice din zonă făcându-se în baza unui contract cu Petrom, susţin reprezentanţii companiei, care precizează că au fost semnate procese-verbale de acord cu aproximativ 500 de proprietari de terenuri din judeţ.

Prevederile referitoare la dreptul la replică, eliminate din proiectul Codului civil

Prevederile referitoare la dreptul la replică au fost eliminate din proiectul Codului civil, preşedintele sucomisiei care a dezbătut Cc, Daniel Buda, precizând, miercuri, că aceasta se datorează faptului că există deja reglementări în legi speciale.

CNA vrea drept la replică pentru afirmaţii făcute de Mircea Badea

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, joi, solicitarea unui drept la replică postului Antena 3 referitor la ediţia de marţi a emisiunii "În gura presei", în care Mircea Badea a contestat amenda de 2.500 lei primită în aceeaşi zi din partea CNA.