dumitru iliescu

Vicepremierul Paul Stănescu şi fostul director al Serviciului, Dumitru Iliescu, vor fi audiaţi, marţi, în Comisia SPP

Comisia pentru verificarea posibilei implicări a SPP în activitatea unor partide politice îi va audia, marţi, de la ora 13.00, pe vicepremierul Paul Stănescu şi pe fostul director al Serviciului, Dumitru Iliescu.

Protagoniştii unei scene povestite de Liviu Dragnea vor fi audiaţi, marţi, în Parlament

Comisiei pentru verificarea posibilei implicări a SPP în activitatea unor partide politice îi va audia, marţi, pe vicepremierul Paul Stănescu şi pe fostul director al Serviciului, Dumitru Iliescu.

Primele AUDIERI la Comisia SPP: Vicepremierul Stănescu şi fostul director Dumitru Iliescu, chemaţi în Parlament

Preşedintele Comisiei pentru verificarea posibilei implicări a SPP în activitatea unor partide politice, Daniel Butunoiu, a anunţat, marţi, că săptămâna viitoare vor fi audiaţi vicepremierul Paul Stănescu şi fostul director al Serviciului, Dumitru Iliescu.

Dumitru Iliescu, fost şef SPP: Adjunctul SRI, Adrian Ciocîrlan, face parte din statul paralel, colaborând intens cu domnii Maior, Coldea şi Dumbrava/ Am probe

Fostul şef SPP, Dumitru Iliescu, susţine că adjunctul SRI, Adrian Ciocîrlan, face parte din statul paralel şi colaborează cu anumite persoane pentru soluţionarea „corespunzătoare” a unor probleme din justiţie, el intenţionând să sesizeze Comisia parlamentară SRI.

Mesaj al fostul şef SPP Dumitru Iliescu către ambasadorul Franţei: Aţi adus corupţia la noi. Nu faceţi pe lupul moralist

Dumitru Iliescu, fost şef SPP, critică dur atitudinea ambasadorului Franţei la Bucureşti privind traducerea legilor Justiţiei şi ameninţă cu o scrisoare deschisă în care va vorbi despre companiile franceze care au mituit politicieni români.

Dumitru Iliescu: Coldea i-a cerut lui Daniel Morar arestarea lui Cătălin Voicu, dar acesta a refuzat

Generalul Dumitru Iliescu a afirmat, miercuri, că fostul director adjunct al SRI, Florian Coldea, i-ar fi cerut procurorului-şef al DNA de atunci, Daniel Morar, să-l aresteze pe senatorul Cătălin Voicu, însă Morar a refuzat să se conformeze solicitării.

Dumitru Iliescu: SRI s-a implicat în construirea unor dosare, printre care dosarul Belina/ Manda: A arătat o corespondenţă cu cineva din presă, între 20-28 august

Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu a declarat, după ce a fost audiat, miercuri, în Comisia SRI, că Serviciul Român de Informaţii a fost implicat în construirea mai multor dosare penale, Iliescu menţionând dosarul Belina, dosarele lui Cătălin Voicu, Dan Voiculescu, Olguţa Vasilescu şi Toni Greblă.

Generalul Dumitru Iliescu va fi audiat, miercuri, pentru a doua oară în Comisia SRI

Fostul şef al Serviciului de Protecţie şi Pază, Dumitru Iliescu, va fi audiat pentru a doua oară în cadrul Comisiei parlamentare de control al SRI, prima audiere având loc pe 25 octombrie, când a relatat comisiei că a primit informaţii despre activităţile conducerii SRI.

Dumitru Iliescu, fost şef SPP: Ponta mi-a cerut să-l ajut să devină vicepreşedinte al Camerei; l-a trădat pe Geoană

Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu susţine că Victor Ponta şi Gabriel Oprea i-au cerut sprijinul pentru ca Ponta să devină vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Iliescu afirmând că apoi Ponta l-a trădat pe Mircea Geoană, candidat al PSD la alegeri, furnizându-le informaţii lui Maior şi lui Oprea.

Generalul în rezervă Dumitru Iliescu a prezentat Comisiei SRI paşii „construcţiei” unui dosar împotriva unei persoane incomode/ Mi s-au furnizat informaţii despre conducerea SRI. S-au căutat „canale colaterale”

Generalul în rezervă Dumitru Iliescu a prezentat Comisiei SRI paşii „construcţiei” unui dosar împotriva unei persoane incomode, primul fiind „luarea măsurii interceptării”, iar ultimul „stabilirea sentinţei”, a precizat, miercuri, preşedintele acestui for, Claudiu Manda.

DECLARAŢIA ZILEI Generalul Dumitru Iliescu, fost director SPP: În 2009 au fost fraudate alegerile prezidenţiale

Generalul Dumitru Iliescu, fost director SPP, a declarat că în anul 2009 au fost fraudate alegerile prezidenţiale.

Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu va fi cercetat în libertate în dosarul lui Hrebenciuc

Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu, prin intermediul căruia Viorel Hrebenciuc ar fi aflat că este interceptat, va fi cercetat în libertate, el părăsind sediul DNA, unde a fost adus, miercuri seară, după aproximativ două ore şi jumătate.

Dumitru Iliescu: Am vorbit cu Hrebenciuc în august, nu mi-a cerut nimic. Nu cunosc vreun angajat DNA

Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu declară că s-a întâlnit cu Viorel Hrebenciuc în luna august, însă spune că acesta nu i-a cerut nimic, iar el nu cunoaşte niciun angajat al DNA.

Dumitru Iliescu îi cere lui Băsescu să dovedească acuzaţiile legate de arhiva DGIPI

Fostul general Dumitru Iliescu i-a cerut, joi seară, preşedintelui Traian Băsescu să facă publice dovezile care să ateste că documente din arhiva DGIPI i-ar fi parvenit, în replică la acuzaţia şefului statului potrivit căreia arhiva serviciului a fost pusă la dispoziţia mai multor persoane.