economie

COMENTARIU: Capra vecinului nu poate fi plătită din banii mei

Într-o singură săptămână am avut două evenimente importante pentru a înţelege viitorul: primele concluzii ale experimentului din Finlanda cu venitul de bază garantat şi lansarea programului Green New Deal, prin care democraţii americani vor să ecologizeze economia şi concomitent să combată sărăcia.

Europa, în declin economic: Germania şi Franţa dau semne de slăbiciune, după ce Italia a intrat în recesiune tehnică

Activitatea de business a furnizorilor de servicii din Italia s-a contractat în luna ianuarie şi a forţat mai multe companii să îşi reducă forţa de muncă pentru prima dată în ultimii doi ani, potrivit Indicelui Puterii de Cumpărare.

Reacţia PSD la criticile lui Iohannis: Preşedintele nu înţelege nimic din economie

PSD a reacţionat, marţi seara, la declaraţiile lui Klaus Iohannis, afirmând că şeful statului ” nu înţelege nimic din economie”. Social-democraţii îi sugerează preşedintelui ”să trateze mai în serios lucrurile”.

Avertismentul Fondului Monetar Internaţional: Estimările de creştere a economiei mondiale au fost reduse

Fondul Monetar Internaţional avertizează, înr-un nou raport privind perspectivele economiei mondiale, că intensificarea tensiunilor comerciale ar putea submina creşterea economică globală, anticipând o rată de creştere de 3,5% în 2019, sub estimarea din octombrie 2018, de 3,7%, relatează BBC.

Barna: Cerem Guvernului să abroge cele două ordonanţe, pe fiscal şi pe cea privind fondul suveran

Liderul USR, Dan Barna, a cerut, joi, guvernului să abroge ordonanţele pe fiscal şi fondul suveran, deoarece ”sabotează stabilitatea economică”. El a mai cerut Executivului ”să înceteze cu manipularea economică pe datele economice pentru că este un lucru extraordinar foarte grav”.

Cunoscută companie de consultanţă şi audit: Criza bugetară a generat pierderi de 3,6 miliarde de dolari pentru economia SUA

Blocajul care afectează de 21 de zile agenţiile guvernamentale federale din Statele Unite, generat de disensiunile preşedintelui Donald Trump cu opoziţia democrată din Congres, a produs pierderi de 3,6 miliarde de dolari pentru economia americană, estimează agenţia de evaluare S&P.

Şeful Fed îi raspunde lui Trump: Nu demisionez!

Preşedintele Rezervei Federale Jerome Powell a liniştit pieţele financiare, după ce a anunţat că banca centrală americană se va dovedi mai "răbdătoare" în privinţa majorării dobânzilor, anunţând, în acelaşi timp, că nu va demisiona, chiar dacă preşedintele Trump îi va cere asta, informează Reuters.

Donald Trump a criticat activitatea Fed, care reprezintă în viziunea sa „singura problemă” a economiei SUA

Preşedintele Donald Trump a criticat, luni, activitatea Rezervelor Federale (Fed), afirmând că politicile sistemului bancar central de la Washington reprezintă "singura problemă" a economiei Statelor Unite.

ZF. Mediul de business, la UNISON: Aduceţi HAOS ŞI ŞOC în economie prin noile taxe. Opriţi-vă!

Mediul de business a reacţionat ieri foarte dur la propunerea Guvernului de a introduce noi taxe în sectoarele bancar, energie şi telecom, solicitând Executivului să oprească acest demers ♦ Bursa de la Bucureşti s-a prăbuşit cu 11%.

Vodafone România atacă dur propunerile Finanţelor: Măsurile sunt excesive şi fără precedent în istorie

Vodafone România, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă şi una dintre cele mai mari companii din economie, a atacat în termeni duri propunerile făcute marţi de Ministerul Finanţelor de a creşte taxele plătite de companiile de comunicaţii.

Iohannis avertizează asupra creşterii preţurilor dacă se adoptă măsurile Guvernului

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că măsurile fiscale luate de Guvern arată că acesta nu are bani să acopere măsurile sociale şi că primul efect al "taxei pe lăcomie" va fi de fapt viaţa mai grea românilor care se vor confrunta cu la gaze şi curent.

Protestele vestelor galbene din Franţa au produs nu numai DISTRUGERI, dar şi o „catastrofă economică”

Protestele "vestelor galbene" au fost "o catastrofă" pentru economia franceză, spune ministrul francez de finanţe Bruno Le Maire, citat de BBC. Aproximativ 125.000 de protestatari au ieşit sâmbătă în stradă şi mai mult de 1.700 de persoane au fost arestate, iar mai multe obiective turistice, printre care Turnul Eiffel şi Muzeul Luvru, au fost închise în weekend.

Previziuni serioase şi previziuni scandaloase pentru 2019: Goana după date va declanşa următoarea „febră a aurului” în investiţiile în tehnologie; Germania intră în recesiune

Anul viitor va creşte presiunea pe schimbarea modelelor de business ale companiilor, iar una dintre marile provocări va fi capacitatea autorităţilor de a ţine pasul cu acestea; pe de altă parte Apple cumpără Tesla, iar Germania intră în recesiune, arată previziuni mai mult sau mai puţin serioase.

Doar în China este posibil: Cel mai mare capitalist al ţării este şi membru al Partidului Comunist

Jack Ma, co-fondator al celei mai valoroase companii din China, a fost oficial confirmat ca membru al Partidului Comunist, într-un ziar susţinut de stat, publicaţia recunoscând rolul liderilor de afaceri la dezvoltarea ţării, relatează Bloomberg.

Igor Dodon va participa la reuniunea liderilor ţărilor Uniunii Economie Eurasiatice

Preşedintele moldovean Igor Dodon a anunţat joi că va participa pe data de 6 decembrie la reuniunea şefilor statelor membre ale Uniunii Economie Eurasiatice (UEE), informează site-ul agenţiei Tass.

Comisia Europeană SOLICITĂ României măsuri de temperare a deficitului public

Deficitul public a crescut în România de la -0,5 % în 2015 la -2,9 % în 2016 şi se preconizează că acesta va ajunge la -3,3 % în 2018, -3,4 % în 2019 şi -4,7 % în 2020, acest nivel al deficitului urmând a fi cel mai ridicat din UE, apreciază Comisia Europeană.

Cine este Niculae Bădălău, propus pentru funcţia de ministru al Economiei în Cabinetul Dăncilă

Senatorul PSD Niculae Bădălău este noul ministrul al Economiei, după ce premierul Viorica Dăncilă a decis să îl remanieze pe Dănuţ Andruşcă. Acesta are 58 de ani, a fost prefect de Giurgiu şi are un master obţinut la Colegiul Naţional de Apărare, în anul 2005.

The New York Times: „Ţara care nu a eşuat” / China a devenit putere globală în pofida scepticismului Occidentului

China a reuşit în ultimele decenii, pe fondul scepticismului Occidentului, să schimbe modelul economic şi să devină o putere de rang mondial, comentează cotidianul The New York Times, subliniind că, acum, Beijingul încearcă să ajungă pe primul loc în pofida ostilităţii Washingtonului.

Fed menţine nivelul dobânzii de politică monetară, dar anunţă că va reacţiona în funcţie de evoluţia economiei

Rezerva Federală din SUA (Fed) a decis, joi seară, menţinerea nivelului dobânzii de politică monetară, semnalând însă că ar putea reacţiona la situaţia economică prin noi majorări, care ar putea fi dispuse în decembrie, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Iohannis, nou atac la Guvern: Investiţiile publice rămân pe hârtie şi sunt luate măsuri ad-hoc/ Situaţia în care doar se vorbeşte, să înceteze

Preşedintele Klaus Iohannis a atacat miercuri din nou Guvernul PSD-ALDE spunând că există lipsă de viziune, investiţiile publice rămân pe hârtie, iar mediul de afaceri aşteaptă predictibilitate şi mai puţine măsuri ad-hoc.

BERD a revizuit în scădere estimarea privind economia României din 2018

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat, joi, că estimează o creştere de 4,2% pentru economia României, în acest an, comparativ cu anul trecut, cu 0,4 puncte procentuale mai puţin decât prognoza din mai.

Economia americană a crescut peste aşteptări în cel de-al treilea trimestru al anului

Economia americană a crescut cu 3,5% în cel de-al treilea trimestru al anului, în urma creşterii consumului şi a sporirii cheltuielilor guvernamentale, anunţă US Commerce Departament, citat de BBC.

Camera Deputaţilor votează, astăzi, moţiunea simplă a PNL împotriva ministrului Dănuţ Andruşcă

Deputaţii vor vota, în plenul de miercuri, moţiunea simplă prin care liberalii îi cer demisia lui Dănuţ Andruşcă din funcţia de ministru al Economiei, după ce Camera Deputaţilor a dezbătut-o în şedinţa de luni.

Camera Deputaților votează, miercuri, moțiunea simplă a PNL împotriva ministrului Dănuț Andrușcă

Deputații vor vota, în plenul de miercuri, moțiunea simplă prin care liberalii îi cer demisia lui Dănuț Andrușcă din funcția de ministru al Economiei, după ce Camera Deputaților a dezbătut-o în ședința de luni.

PREMIUL NOBEL | Cercetătorii William D. Nordhaus şi Paul M. Romer au primit premiul Nobel pentru economie pe 2018

Cercetătorii William D. Nordhaus şi Paul M. Romer au primit, luni, premiul Nobel pentru economie pe 2018, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase.

ANALIZĂ: Iniţiativa celor Trei Mări, gazele, infrastructura şi jocurile de interese

Iniţiativa celor Trei Mări a început în urmă cu trei ani, ca proiect regional de securitate, în contextul conflictului din Ucraina, dar în prezent capătă din ce în ce mai mult un sens economic, de cooperare regională.

Eugen Teodorovici: I-am spus lui Dăncilă să ne axăm pe mesajul „Economie, economie, economie”

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, la Şcoala de Vară a Femeilor PSD,că a rugat-o pe Viorica Dăncilă ca Guvernul să se axeze mai mult pe mesajul „Economie, economie, economie". El a mai spus, în glumă, că şi-ar dori să fie preşedintele onorific al Organizaţiei de Femei.

Uniunea Europeană va avea producţii de lapte, brânză şi unt mai mari decât anul trecut. Cum vor fi influenţate preţurile

Anul acesta, Uniunea Europeană va avea o creştere a producţiei de lapte cu 2,2 milioane de tone, a celei de brânză cu 200,000 de şi a celei de unt cu 70.000 de tone, se arată în cifrele Departamentului American pentru Agricultură (USDA).

Miniştrii agriculturii ţărilor G20, îngrijoraţi de utilizarea frecventă a măsurilor protecţioniste

Ţările G20 sunt îngrijorate de utilizarea tot mai frecventă a măsurilor comerciale protecţioniste şi şi-au luat angajamentul de a reforma regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului cu privire la agricultură, se arată în declaraţia comună a miniştrilor agriculturii, semnată la Buenos Aires.

Aproximativ 24 de milioane de locuri de muncă ar putea fi create datorită economiei verzi

Un total de 24 de milioane de locuri de muncă ar putea fi create până în 2030 în situaţia în care vor fi implementate politicile corecte către dezvoltarea unei economii verzi, se arată într-un raport conceput de Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO).

Donald Trump critică decizia Rezervei Federale de majorare a dobânzii, avertizând că este afectată creşterea economică

Preşedintele Donald Trump a criticat, joi seară, decizia Rezervei Federale (Fed) din Statele Unite de a majora dobânda de politică monetară, avertizând că măsura riscă să afecteze creşterea economică produsă de Administraţia de la Washington.

Gest mai puţin obişnuit: Kim Jong-Un, critici din cauza progresului lent al economiei din Coreea de Nord

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a criticat oficialii coreeni cu privire la întârzierea finalizării mai multor proiecte economice şi progresul lent al economiei în ultimul timp, relatează BBC.

Camera Comerţului din SUA a lansat o campanie contra taxelor vamale impuse de Donald Trump

Camera americană a Comerţului, cel mai mare grup de lobby în domeniul afacerilor din SUA şi un aliat tradiţional al Partidului Republican, a lansat o campanie împotriva taxelor vamale aplicate de preşedintele Donald Trump, informează site-ul agenţiei Reuters.

Camera Comerţului din SUA a lansat o campanie contra taxelor vamale impuse de Donald Trump

Camera americană a Comerţului, cel mai mare grup de lobby în domeniul afacerilor din SUA şi un aliat tradiţional al Partidului Republican, a lansat o campanie împotriva taxelor vamale aplicate de preşedintele Donald Trump, informează site-ul agenţiei Reuters.

BACALAUREAT 2018. Probele de Economie, Filosofie, Informatica, Logica şi argumentare, Sociologie şi Psihologie. Cum s-au descurcat elevii

Astăzi are loc ultima probă la BACALAUREAT 2017. Aici veţi găsi subiectele la Filosofie, Geografie, Informatica, Logica şi argumentare, Sociologie sau Psihologie.

Taxele vamale impuse de Donald Trump pot afecta economia SUA, admite un consilier prezidenţial

Taxele vamale impuse de preşedintele Donald Trump pot genera efecte negative pentru economia Statelor Unite, admite Larry Kudlow, directorul Consiliului Economic Naţional de la Casa Albă.

Camera de Comerţ, în ziua în care SUA impun taxe noi pentru importurile de oţel şi aluminiu: Politicile protecţioniste ale lui Donald Trump riscă să afecteze grav economia SUA

Politicile comerciale protecţioniste aplicate de preşedintele Donald Trump vor afecta creşterea economică solidă a Statelor Unite şi riscă să conducă la pierderea a 2,6 milioane de locuri de muncă pe teritoriul american, avertizează Camera Comerţului din SUA, potrivit CNNMoney.

Guvernul anunţă credite garantate de stat, cu dobândă ZERO, pentru investiţii în dezvoltare personală/ Creditele vor fi pe 10 ani | DOCUMENT

Vicepremierul Viorel Ştefan a anunţat marţi că Guvernul va adopta săptămâna viitoare un act normativ prin care statul va acorda credite preferenţiale, cu dobândă zero, persoanelor care vor să investească în dezoltare personală, acoperind cheltuieli cu educaţia, sănătatea sau cultura.

Cel mai mare producător de cip-uri de smartphone-uri din lume, tranzacţie URIAŞĂ cu China: „Nu este niciun secret că ne-am interesat de achiziţii”

Qualcomm, cel mai mare producător de cip-uri de smartphone-uri, aşteaptă să se întâlnească săptămâna viitoare la Beijing, cu autorităţile de reglementare antitrust, pentru a obţine avizele pentru propunerea de achiziţionare a NXP Semiconductors, spun surse pentru Reuters.

Ministrul Muncii acuză BNR-ul că fuge de responsabilitate: Stabilea ţinta pentru inflaţie şi îşi asuma această ţintă. Anul acesta, văd ca a căzut în sarcina Guvernului

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat, duminică seara, că întotdeauna inflaţia a fost stabilită de către Banca Naţională a României (BNR), mai puţin în acest an, când fuge de această responsabilitate, căzând în sarcina Guvernului.