economie

Portretul-robot al disponibilizatului. Vezi dacă eşti pe lista «neagră»

Principiul "cei mai slabi sunt primii care pleacă" se aplică în continuare, dar ceva mai rafinat decât în 2009. Specialiştii în resurse umane recomandă celor care nu sunt siguri de jobul lor să facă tot ce pot pentru a-şi îmbunătăţi performanţele, potrivit www.gandul.info.

România, una dintre cele mai vulnerabile economii, mai puţin însă decât Ungaria şi Cehia

România este una dintre cele mai vulnerabile economii, situându-se pe poziţia a treia, după Ungaria şi Cehia, într-un clasament realizat de Credit Agricole - Corporate and Investment Banking (CA-CIB), statele est-europene fiind însă dezavantajate în studiu de legăturile comerciale strânse cu Europa.

Obama: Situaţia economiei americane s-ar putea înrăutăţi în cazul victoriei republicanilor

Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat luni că Statele Unite riscă să ajungă într-o situaţie economică "foarte, foarte dificilă", dacă republicanii câştigă alegerile legislative de marţi, aşa cum preconizează sondajele.

Băsescu: Perspectiva legată de 2011 este de redresare economică şi socială

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că România a ieşit din perioada de instabilitate, perspectiva legată de 2011 fiind de redresare economică şi socială, menţionând însă că o creştere economică de 1,5% nu va genera creşterea cererii de forţă de muncă.

Franks: Nu am impus cifre privind creşterea salariului minim. Acestea ţin de limitele economiei

FMI nu a impus cifre privind creşterea salariului minim, acestea fiind limitate de posibilităţile din economie, iar decizia va fi luată după consultarea Guvernului cu partenerii sociali şi apoi cu FMI şi Comisia Europeană, a declarat pentru MEDIAFAX şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Băsescu: Europa este încă în criză, povestea din presă că economia şi-a revenit nu este realitate – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a primit, sâmbătă, la Cotroceni, delegaţia FMI condusă de Jeffrey Franks, declarând, la începutul întrevederii, că şefii de stat şi de guvern din UE, cu care s-a întâlnit la Consiliul European, ştiu că Europa este încă în criză.

Ministrul Economiei: Începând cu 1 ianuarie, creşterea economică va fi resimţită

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că începând cu 1 ianuarie 2011 creşterea economică va fi resimţită, deoarece România are nişte rezultate "extraordinare" la export, creşterea fiind "foarte semnificativă".

Vezi aici previziunile managerilor pentru octombrie-decembrie

Managerii societăţilor comerciale estimează pentru perioada octombrie-decembrie o creştere moderată a activităţii în industria prelucrătoare, relativă stabilitate în servicii, reducere moderată în comerţul cu amănuntul şi scădere în sectorul de construcţii în raport cu cele trei luni anterioare.

Ce se va întâmpla cu economia în 2011 depinde de discuţiile cu FMI

Ieri au început două săptămâni de negocieri cu Fondul. Principala problemă este dacă FMI va încuraja Guvernul să construiască un buget pe creştere economică, cu riscul ca bugetul să eşueze, cum s-a întâmplat în 2010.

Vezi aici cât ar pierde statul din reducerea TVA la alimentele de bază

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD-PC şi PNL prin care se instituie aplicarea TVA de 5% la alimentele de bază, cum ar fi pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal şi zahărul, Camera fiind forul decizional.

Guvernul german va îmbunătăţi prognozele economice pentru acest an şi 2011

Guvernul german urmează să majoreze de aproape două ori prognozele de creştere economică, care vor fi apropiate de estimările analiştilor, respectiv un avans de 3,5% din PIB în acest an şi 2% în 2011, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.

Fed ar putea adopta noi măsuri de sprijinire a economiei

Şomajul ridicat şi inflaţia redusă din SUA indică nevoia pentru noi măsuri de sprijinire a economiei, printr-o relaxare a politicii monetare, a declarat, vineri, preşedintele Rezervei Federale americane (Fed), fără să ofere detalii privind următoarea măsură a băncii centrale.

Isărescu: Nu există conştiinţa faptului că a face profit este o treabă grea, o meserie în sine

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, afirmă că în Romania se confundă ideea de afacere în sensul economiei de piaţă cu afacerismul, care are o conotaţie puternic peiorativă, pentru că nu există conştiinţa că a face bani este "o treabă grea, o meserie în sine".

Trei economişti împart premiul Nobel pentru Ştiinţe Economice

Premiul Nobel pentru Ştiinţe Economice a fost decernat economiştilor Peter Diamond, Dale Mortensen şi Christopher Pissarides pentru o teorie care ajută la înţelegerea modului în care şomajul este afectat de politicile guvernamentale, a anunţat Academia Regală Suedeză pentru Ştiinţe.

Mii de cecuri trimise unor persoane decedate, în cadrul planului american de stimulare economică

Serviciile fiscale americane au trimis din greşeală peste 70.000 de cecuri, în cadrul planului de stimulare economică, unor contribuabili decedaţi, irosind astfel 18 milioane de dolari, potrivit unui raport.

Planurile investitorilor străini pentru relansarea României: autostrăzi şi Campionat European de Fotbal în 2020

Iminenţa unui al treilea an de contracţie economică îngrijorează investitorii străini. Atât de mult încât propun un plan de redresare economică la care se oferă să contribuie şi cu bani proprii, potrivit Gândul.

Trichet: Redresarea economică a zonei euro va continua, pieţele dau semne de normalizare

Redresarea economică din zona euro va continua în a doua jumătate a acestui an, iar pieţele monetare dau semne de normalizare, a declarat, joi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, după ce instituţia a menţinut dobânda cheie aproape de zero.

Românii se tem de viitorul lor financiar, însă aşteaptă ca problemele să se rezolve de la sine

Peste jumătate din români spun că simt frică, dar şi speranţă în ceea ce priveşte viitorul financiar, paradox întâlnit şi la nivel global, dar populaţia din România este pasivă şi aşteaptă ca problemele să se rezolve de la sine, a arătat Cornelia Coman, director general al ING Asigurări.

Şeful BCR: Economia României dă semne de revenire

Economia României a început deja să arate semne de revenire, iar din 2011 este de aşteptat o creştere sustenabilă, afirmă Dominic Bruynseels, CEO al BCR. Prezent la o conferinţă cu investitorii organizată de Erste Group - banca-mamă -, el a spus că revenirea va fi susţinută de industrie şi de exporturi, informează Ziarul Financiar.

Viorel Cataramă: Oamenii de afaceri români nu se pot uni

Omul de afaceri Viorel Catara­mă, care controlează com­pa­nia Elvila, un business de 100 mil. euro anual, a acuzat lipsa de uni­tate a oamenilor de afaceri din România, care nu pot face front comun pentru proiecte de importanţă naţională, potrivit Ziarului Financiar.

Dacă Germania creşte, atunci şi economia românească va avea de câştigat

Investiţiile, fondurile UE şi stimularea cererii interne sunt modalităţile prin care România poate ieşi din criză şi, ulterior, să se dezvolte. Deşi sunt dureroase, măsurile de austeritate trebuie implementate corect şi urmate de reforme pentru a avea efectele dorite, crede ambasadorul Germaniei la Bucureşti, potrivit unui interviu publicat de Ziarul Financiar.

FMI: Austeritatea afectează creşterea economică şi urcă şomajul

Măsurile de austeritate pot afecta creşterea economică şi pot urca rata şomajului, apreciază FMI, după ce a cerut mai multor ţări, printre care şi România, să reducă deficitul bugetar, obiectiv atins de obicei prin reduceri salariale şi de personal în sectorul public sau majorări de taxe.

Bulgaria a ieşit din recesiune în trimestrul al doilea, cu o creştere economică de 0,5%

Economia Bulgariei a ieşit din recesiune în trimestrul al doilea, cu o creştere de 0,5% a PIB faţă de primele trei luni ale anului, ca urmare a avansului exporturilor, a declarat, joi, premierul bulgar, Boiko Borisov, citat de Novinite.

Recuperarea economiei UE s-a accelerat în trimestrul al doilea, susţinută de exporturi

Recuperarea economiei Uniunii Europene s-a accelerat în trimestrul al doilea, susţinută de exporturi, iar perspectiva de inflaţie rămâne moderată, potrivit unui document intern al UE, obţinut de Reuters.

Indicele încrederii în economie s-a îmbunătăţit uşor în România

Indicele încrederii în economie s-a îmbunătăţit uşor în România în septembrie, ca urmare a percepţiei mai favorabile din industrie, consum şi construcţii, dar pesimismul din servicii s-a menţinut, iar percepţia din retail s-a înrăutăţit, potrivit unui sondaj realizat lunar de CE.

Cu cât cresc salariile în 2011. Cine va primi mai mulţi bani

Majoritatea covârşitoare a angajatorilor din companiile străine prezente în România susţin că îşi vor plăti mai bine lucrătorii în 2011 decât în acest an. Creşterile salariale estimate de patroni nu vor acoperi însă scumpirile de anul viitor, în cazul în care inflaţia anuală va rămâne la nivelul actual, de 7,6%. Asta înseamnă că salariul real, ca putere de cumpărare, va continua să scadă.

Încrederea americanilor în economie, la minimul ultimelor şapte luni

Încrederea americanilor în economie a scăzut în septembrie la cel mai redus nivel din ultimele şapte luni, din cauza problemelor de pe piaţa muncii, transmite Bloomberg.

FMI: Recuperarea lentă a economiei mondiale va persista şi în prima parte a anului următor

Ritmul lent de recuperare a economiei mondiale va persista şi în prima parte a anului următor, iar creşterea din a doua jumătate a acestui an va fi sub cea anticipată de Fondul Monetar Internaţional (FMI), a afirmat directorul general adjunct al instiuţiei, John Lipsky.

Borbely: Una din ramurile economiei care va termina pe plus în 2010 este industria

Una din ramurile economiei care va termina pe plus în 2010 este industria, iar România va reveni pe creştere economică în 2011, cu un avans de 1,5-2%, a declarat marţi Karoly Borbely, secretar de stat din Ministerul Economiei.

Cum s-a schimbat economia românească într-un an

Evoluţia mediocră a economiei româneşti în ultimul an a schimbat percepţia asupra rolului funcţionarilor din bănci, iar frica de creditori i-a determinat pe retaileri, care înainte se extindeau agresiv pentru a câştiga cotă de piaţă, să-şi solicite singuri intrarea în insolvenţă.

Cuba anunţă măsuri fără precedent pentru încurajarea activităţilor economice independente

Regimul cubanez a aprobat vineri plata chiriilor în valută şi angajarea de personal în firmele comerciale mici, reforme fără precedent care urmează deciziei de desfiinţare a 500.000 de locuri de muncă în sectorul de stat.

Oficial BCE: Economiile periferice din zona euro trebuie să aplice reforme structurale

Statele periferice din zona euro, precum Portugalia, Spania, Grecia şi Irlanda, trebuie să aplice reforme structurale pentru rezolvarea decalajelor între performanţele economice ale celor 16 state din regiune, a declarat Axel Weber, membru în conducerea BCE.

Boc: România ar putea ieşi din criză cu cel puţin şase luni mai târziu decât restul ţărilor

România ar urma să iasă din criză cu cel puţin şase luni mai târziu decât celelalte ţări, deoarece economia românească s-a confruntat cu problemele generate de criza financiară cu şase luni mai târziu comparativ cu alte state, potrivit premierului Emil Boc.

Băsescu nu exclude ca România să intre în zona euro după 2015, termenul prevăzut oficial

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu exclude ca România să intre în zona euro după 2015, termenul prevăzut oficial, pentru a evita un scenariu de tipul celui din Grecia.

România a coborât 12 poziţii, pe locul 85, într-un clasament privind libertatea economică

România a coborât 12 poziţii, pe locul 85, într-un clasament privind libertatea economică inclus în raportul Economic Freedom of the World 2009 realizat de institutul canadian Fraser.

Vlădescu: Nu există un program obiectiv de relansare; reluarea creşterii depinde de fluxuri externe

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu consideră că în prezent nu există un program obiectiv de relansare a economiei, iar România nu poate creşte fără aportul fluxurilor externe şi a investiţiilor străine, dar acest proces necesită recâştigarea încrederii, un proces dificil.

FMI nu exclude suplimentarea sprijinului financiar acordat Greciei, dacă va fi nevoie

Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu exclude suplimentarea sprijinului financiar acordat Greciei, dacă va fi nevoie, pentru a ajuta statul elen să evite o eventuală intrare în incapacitate de plată, potrivit unei surse apropiate situaţiei, citată de Wall Street Journal.

Economia României va scădea cu 1,2% în acest an, dar va reveni pe creştere în 2011

România se confruntă cu măsuri severe de austeritate, care ar putea provoca instabilitate politică, iar economia va scădea cu 1,2% anul acesta, dar va reveni pe creştere în 2011, potrivit estimărilor Economist Intelligence Unit (EIU).

Economia Germaniei va avansa în acest an cu peste 2,5%

Economia Germaniei va înregistra în acest an o creştere de peste 2,5%, a estimat joi ministrul Economiei, Rainer Bruderle, în condiţiile în care şi Comisia Europeană a triplat prognoza referitoare la avansul celei mai mari economii de pe continent.

Dan Şucu: Băncile sunt responsabile pentru 80% din şocul cu care a lovit criza economică

La doi ani de la căderea Lehman Brothers, omul de afaceri Dan Şucu (foto), care controlează grupul de firme Mobexpert, este de părere că şocul în economia românească a fost provocat în proporţie de 80% de bănci pentru că s-a creat o dorinţă de economisire disproporţionată în raport cu posibilităţile, iar consumul a frânat nejustificat de brusc.