economie

Trichet: Creşterea economiei mondiale este robustă

Creşterea economiei mondiale este robustă, iar îmbunătăţirea situaţiei de pe pieţele financiare arată că anumite măsuri excepţionale de sprijinire a sectorului bancar pot fi retrase, a declarat, luni, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet.

„Stimulii” din programul economic al României sunt „mai mult imaginari decât reali”

"Stimulii" incluşi în programul cu fonduri de 13 miliarde euro anunţat de guvernul României în februarie 2009 pentru sprijinirea economiei au fost până în prezent "mai mult imaginari decât reali", întrucât au fost lansate puţine proiecte, potrivit Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Investiţiile în economia naţională au scăzut anul trecut

Investiţiile în economia naţională au scăzut anul trecut cu 29,1%, faţă de cele din 2008, la 62,507 miliarde lei, cele mai multe fiind realizate în comerţ, servicii şi industrie, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Libia a hotărât să impună un embargou economic „total” Elveţiei

Libia a hotărât să impună un embargou economic "total" Elveţiei, în urma crizei diplomatice dintre cele două ţări, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului libian, Mohamed Baayou.

Construcţiile şi comerţul au avut cea mai mare pondere în contracţia economiei de anul trecut

Construcţiile şi comerţul au scăzut anul trecut cu 13,6%, respectiv cu 11,2% faţă de 2008 şi au avut cea mai mare pondere în contracţia economiei de 7,1%, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

SUA au revizuit datele privind creşterea economică în trimestrul al patrulea

Economia americană a crescut în trimestrul al patrulea mai rapid decât a fost estimat iniţial, a anunţat, vineri, Departamentul Comerţului, revizuind datele privind avansul economic pentru ultimele trei luni ale anului la 5,9%, de la 5,7%.

Investitorii se tem că mai multe state europene au ascuns amploarea deficitelor

Îngrijorările că Grecia şi alte state din Europa nu vor putea onora datoriile determină investitorii să se teamă că şi alte economii europene au utilizat tranzacţii financiare complexe, uneori secrete, pentru a ascunde adevărata amploare a obligaţiilor şi deficitelor, potrivit Wall Street Journal.

Percepţia privind evoluţia economiei României s-a înrăutăţit

Percepţia experţilor financiari privind evoluţia economiei României în următoarele şase luni s-a înrăutăţit în februarie, însă aceasta se situează pe locul al doilea în Europa Centrală şi de Est (ECE) în privinţa atractivităţii pentru investiţii străine, potrivit unui sondaj al institutului ZEW.

Gray: Dacă economia României se va îmbunătăţi, vor creşte şi şansele ca SUA să elimine vizele

Consulul General al SUA în România, Jim Gray, a declarat că, în funcţie de îmbunătăţirea situaţiei economice în România şi pe plan mondial, şansele ca Statele Unite să elimine vizele turistice pentru români vor creşte.

Capital Economics: România şi alte ţări din Europa de Est vor raporta scăderi economice şi în 2010

Capital Economics, companie de consultanţă şi cercetare macroeconomică, se aşteaptă ca România, Ungaria, Bulgaria şi Ţările Baltice să înregistreze contracţii ale PIB în 2010, pentru al doilea an consecutiv, din cauza sectoarelor bancare "fragile".

Economia României a ieşit din recesiune în ultimul trimestru din 2009

Economia României a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut o uşoară creştere comparativ cu trimestrul al treilea, ceea ce înseamnă că a ieşit din recesiune din punct de vedere tehnic, dar a scăzut cu 6,6% - 7% pe întreg anul 2009, potrivit estimărilor analiştilor.

Recalcularea pensiilor speciale va genera economii între 500 şi 800 milioane euro

Recalcularea pensiilor speciale, în interval de cinci luni de la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de pensii, va genera economii estimate între 500 şi 800 milioane euro, potrivit premierului Emil Boc.

Investitorii au devenit mai optimişti privind economia României

Investitorii au devenit mai optimişti în privinţa situaţiei economice a României, în perioada noiembrie-ianuarie, în comparaţie cu cele trei luni anterioare, potrivit unui sondaj Reuters/OeKB privind încrederea în mediul de afaceri din statele Europei Centrale şi de Est.

Pensionarii au cerut Avocatului Poporului să sesizeze CC în cazul OUG 114/2009 privind valoarea punctului de pensie

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor, Preda Nedelcu, a declarat marţi, după întâlnirea cu premierul Emil Boc, că pensionarii au cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în cazul OUG 114/2009 privind valoarea punctului de pensie.

Perspectivele economiei româneşti s-au îmbunătăţit semnificativ

Perspectivele economiei româneşti s-au îmbunătăţit semnificativ în luna ianuarie, ca şi percepţia analiştilor financiari privind situaţia economică actuală din România, care a rămas însă una foarte dificilă, potrivit unui sondaj lunar efectuat de ZEW şi Erste Bank.

Isărescu: BNR, pregătită să lupte de la egal la egal pe arena financiară internaţională

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat marţi, la Cotroceni, că BNR este pregătită să se lupte de la egal la egal pe arena financiară internaţională şi că unul dintre obiective este trecerea la euro, astfel încât moneda unică europeană să fie adoptată optim în România.

Băsescu: Conducerea BNR a reuşit să compenseze multe măsuri nesăbuite ale guvernelor României

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că de multe ori conducerea BNR a reuşit să compenseze, prin profesionalism, unele măsuri nesăbuite ale guvernelor României.

FMI a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a Europei Centrale şi de Est în 2010

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere prognoza privind creşterea economică a Europei Centrale şi de Est în 2010, de la 1,8% la 2%, dar a redus estimarea pentru anul următor la 3,7%, de la 3,8%, potrivit unui raport publicat marţi de instituţia financiară.

Bill Gates: Economia SUA ar putea avea nevoie de câţiva ani pentru a-şi reveni din recesiune

Economia Statelor Unite ar putea avea nevoie de câţiva ani pentru a-şi reveni din recesiune, a declarat, luni, miliardarul Bill Gates, cel mai bogat om din lume, apreciind că autorităţile americane vor fi nevoite să crească taxele pentru a echilibra deficitul bugetar.

România va atrage investiţii străine de 8 mld. dolari în 2010, faţă de 6 mld. în 2009

Investiţiile străine directe în România au scăzut la jumătate în 2009, de la 13 miliarde dolari la 6 miliarde dolari, dar vor creşte la 8 miliarde de dolari în acest an şi la 11 miliarde dolari în 2011, potrivit unei prezentări a Economist Corporate Network, parte a grupului The Economist.

G7 va fi depăşit de cele mai mari şapte state emergente în următorii 20 de ani

Grupul celor şapte mari economii ale lumii (G7) va fi depăşit ca mărime a Produsului Intern Brut (PIB) în următorii 20 de ani de cele mai importante ţări emergente, conduse de China, potrivit unui studiu al PricewaterhouseCoopers, citat de Bloomberg.

Zona euro va avea o creştere economică moderată în acest an

Economia zonei euro va creşte într-un ritm moderat în acest an, însă relansarea economică va fi neuniformă, a declarat joi preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet.

Ponderea creditelor gospodăriilor din România în PIB va stagna

Ponderea creditelor gospodăriilor din România în PIB a scăzut de la 21,9% în 2008 la 21,7% anul trecut şi se va plasa la 21,3% în 2010 şi 2011, în timp ce raportul dintre activele financiare şi PIB a urcat de la 26,6% la 33,3% şi va continua să avanseze, potrivit estimărilor UniCredit.

Creşterea economică din zona euro ar putea încetini pe termen scurt

Creşterea economică din zona euro ar putea încetini în prima parte a acestui an faţă de a doua jumătate a lui 2009, dar regiunea nu va intra probabil din nou în recesiune, a declarat miercuri Juergen Stark, membru în comitetul executiv al Băncii Centrale Europene (BCE).

România, pe locul 63 din 179 de ţări după indicele libertăţii economice

Indicele libertăţii economice calculat anual de Heritage Foundation s-a îmbunătăţit pentru România cu un punct în 2010, la cota 64,2, plasând economia românească pe locul 63 din cele 179 de ţări incluse în clasament.

Moody’s a revizuit prognoza de creştere economică a României de la 1,2% la 2,3%

Recesiunea este aproape de sfârşit, iar economia României va începe din nou să crească în trimestrul al doilea al acestui an şi va înregistra o expansiune de 2,3% a PIB, anticipează analiştii agenţiei de rating Moody's, care au modificat astfel prognoza anterioară de creştere economică, de 1,2%.

Hossu: FMI a prezentat sindicatelor condiţiile acordului cu România, dar a omis câteva

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au prezentat, vineri, sindicatelor din România condiţiile acordului încheiat anul trecut, dar au omis unele dintre acestea, sindicaliştii sperând ca punctele lor de vedere să fie preluate în discuţia de săptămâna viitoare cu autorităţile române.

Marea Britanie a ieşit din recesiune în trimestrul patru

Ministrul britanic de Finanţe, Alistair Darling, s-a declarat, vineri, încrezător că economia Marii Britanii a ieşit din recesiune în trimestrul al patrulea şi că acest fapt va fi confirmat de statisticile oficiale.

Orban: E cel mai prost buget, condamnă pensionarii, profesorii, cercetătorii şi cadrele medicale

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, joi seară, pentru MEDIAFAX, după adoptarea bugetului pe 2010 fără modificări majore faţă de proiectul propus de Guvern, că este cel mai prost document de acest tip din ultimii 20 de ani, şi condiţiile de viaţă a milioane de români se vor înrăutăţi.

Grija ratelor şi a problemelor de sănătate îţi mănâncă 5 ani de tinereţe

Temerile legate de problemele economice şi de cele privind sistemul de sănătate au ca efect îmbătrânirea mai rapidă a populaţiei, astfel încât, în prezent, limita inferioară a vârstei mijlocii a coborât de la 40 de ani la 35, potrivit unui nou raport de cercetare citat de Ziarul Financiar.

Boc: PSD şi PNL solicită proiecte contrare în buget, Vosganian a cheltuit banii la cazinoul politic

Premierul Boc a acuzat parlamentarii PSD şi PNL că insistă pentru proiecte contrare ca şi condiţie de adoptare a proiectului de buget pentru 2010, ca şi pe fostul ministru liberal al Finanţelor Varujan Vosganian pentru gestionarea defectuoasă a bugetului şi risipirea fondurilor la "cazinoul politic".

„Cartel Alfa” cere MS să plătească orele suplimentare efectuate de medici, ameninţând cu proteste

Confederaţia "Cartel Alfa" şi Camera Federativă a Medicilor din România solicită Ministerului Sănătăţii (MS) să dispună de urgenţă plata orelor suplimentare efectuate de medici, altfel ameninţă cu proteste ample.

Erste: România are cel mai bun potenţial de creştere în 2010

România are cel mai ridicat potenţial de creştere dintre pieţele de acţiuni din Europa Centrală şi de Est, cu un avans estimat 77% al indicelui BET în acest, un factor determinant fiind scăderea aversiunii faţă de risc, se arată într-un raport al Erste Bank.

Situaţia economică din România se va îmbunătăţi în următoarele şase luni

Situaţia economică din România se va îmbunătăţi în următoarele şase luni, potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de Erste Bank şi institutul ZEW în rândul experţilor financiari din Europa Centrală şi de Est, care indică perspective mai bune atât pentru economie, cât şi pentru leu şi bursă.

Van Rompuy: Perspectiva economică a UE este nesigură pe termen lung

Perspectiva economică a Uniunii Europene (UE) este nesigură pe termen lung, întrucât aversiunea crescută faţă de risc ameninţă să reducă investiţiile, a declarat, joi, preşedintele UE, Herman Van Rompuy.

Marko: UDMR are secretari de stat la Educaţie şi Dezvoltare, probabil şi la Economie şi Agricultură

UDMR va avea în mod cert secretari de stat la ministerele Educaţiei şi Dezvoltării Regionale, probabil şi la ministerele Economiei şi Agriculturii, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, liderul Uniunii Marko Bela, menţionând că, în total, formaţiunea sa va avea şase sau şapte posturi de secretar de stat.

Economia Chinei a crescut, probabil, cu 8,5% în 2009, peste obiectivul oficial de 8%

Economia Chinei a crescut, probabil, cu 8,5% în 2009, peste obiectivul de 8% fixat de autorităţi, mulţimită programului de relansare de 400 de miliarde de euro implementat de guvern la sfârşitul lui 2008, a declarat Zhang Xiaoqiang, vicepreşedintele principalei agenţii de planificare chineze.

FMI va îmbunătăţi, foarte probabil, estimările referitoare la evoluţia economiei globale

Fondul Monetar Internaţional va îmbunătăţi, foarte probabil, în această lună, estimările referitoare la evoluţia economiei globale, deoarece revenirea după recesiune este mai rapidă decât s-a anticipat, a declarat directorul general adjunct al FMI, John Lipsky, citat de The Economic Times.

Cum să economiseşti pe timp de criză

Economia la sânge e la fel de eficientă precum o cură drastică de slăbire, care se dovedeşte rapid atât de frustrantă, încât trebuie să te laşi de ea. Aşa că cel mai bine este să-ţi propui scopuri rezonabile şi să economiseşti încet, dar sigur, informează cotidianul Gândul.

Economia va creşte în 2010 cu ajutorul exporturilor

Economia va creşte anul viitor cu 0,6-2%, susţinută de exporturi şi industrie, în condiţiile în care construcţiile vor continua să fie cel mai afectat sector, iar riscurile pentru prognoză vin dinspre politica fiscală şi o posibilă supraestimare a revenirii economiei mondiale, potrivit analiştilor.