economie

Trichet: Şocurile economice provocate de criza din sectorul financiar NU s-au încheiat

Problemele economice generate de criza din sectorul financiar, combinate cu creşterea preţurilor la alimente şi energie, au provocat o "acumulare de şocuri care în mod clar nu s-au încheiat", a afirmat preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet.

Seismul din China nu va avea „un impact major” asupra economiei ţării

Seismul violent produs la 12 mai în provincia Sichuan, din sud-vestul Chinei, nu va avea "un impact major" asupra economiei ţării, a anunţat joi un reprezentant al Fondului Monetar Internaţional (FMI) în Asia.

Tăriceanu vede o creştere economică de peste 7%, în 2008

Produsul Intern Brut (PIB) va înregistra cu siguranţă, în acest an, o creştere de peste 7%, iar rezultatele vor fi cu atât mai pozitive dacă România va beneficia şi de un an agricol bun, a declarat, luni, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu: Domeniul economic este cel la care Geoană se pricepe cel mai puţin

Domeniul economic este cel la care liderul Partidului Social-Democrat, Mircea Geoană, se pricepe cel mai puţin, dar în care România a performat cel mai bine în ultimii ani, a afirmat, luni, premierul Călin Popescu Tăriceanu, în replică la raportul critic al PSD asupra guvernării.

BERD a majorat estimarea privind avansul economiei Europei de Est

BERD a revizuit în urcare estimările privind creşterea economică a Europei de Est şi a statelor fost-sovietice în acest an, de la 5 - 5,5% la circa 6%, arătând că regiunea a fost surprinzător de rezistentă în faţa problemelor economice globale, dar a avertizat în privinţa riscurilor inflaţiei.

Tăriceanu nu se teme de criza economică globală şi nici de devalorizarea dolarului

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că nu se teme de criza care afectază pieţe financiare din SUA şi Europa, şi nici de devalorizarea dolarului, dar este preocupat, printre altele, de infrastructura de transport şi comunicaţie neadecvată ritmului de creştere economică a României.

Putin promite reducerea inflaţiei în timpul mandatului său de premier

Vladimir Putin, care preia joi funcţia de premier al Rusiei, a promis reducerea ratei inflaţiei în câţiva ani şi o economie care va depăşi în curând economia Marii Britanii.

Banca Japoniei a înrăutăţit perspectiva economiei pentru următoarele 12 luni

Banca centrală a Japoniei, a doua mare economie din lume, a redus estimările privind avansul economic din perioada martie 2008- martie 2009, de la 2,1% la 1,5%, şi aproape a triplat valoarea previzionată a ratei inflaţiei în acelaşi interval, de la 0,4% la 1,1%.

Slovacia urmează să primească permisiunea pentru a adopta moneda euro

Slovacia va primi săptămâna viitoare permisiunea pentru a deveni al 16-lea stat membru al zonei euro, informează EUObserver.

Banca centrală ar putea deveni creditor al sistemului bancar

Banca centrală ar putea deveni în curând creditor pentru sistemul bancar, având ca efect reducerea costului lichidităţii, a declarat, luni, consilierul guvernatorului BNR Eugen Rădulescu.

România ar putea depăşi Italia în 2020 din punct de vedere economic

Italia ar putea fi depăşită din punct de vedere economic de România în 2020, în cazul în care actualul ritm de creştere a economiei italiene, apreciat de Fondul Monetar Internaţional la doar 0,3 la sută pentru următorii doi ani, rămâne neschimbat, relatează The Economist în ediţia electronică.

Bârfele influenţează generozitatea

Persoanele care sunt procupate de ceea ce spun ceilalţi despre ele sunt mai generoase, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii irlandezi publicat în Human Behavior.

Tăriceanu justifică interzicerea tichetelor cadou printr-o politică salarială „strânsă”

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a justificat decizia Guvernului de a interzice acordarea tichetelor cadou prin necesitatea aplicării unei politici salariale "strânse", corelată cu performanţele economiei, şi a apreciat măsura ca fiind una corectă.

FMI: Inflaţia din România va urca la finele acestui an la 6,3%

Inflaţia se va plasa, la sfârşitul acestui an, în România, la 6,3%, nivel inferior celui înregistrat în decembrie 2007, pentru ca anul viitor nivelul să coboare semnificativ, la 4%, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI).

BCR: Creşterea economică a României ar putea depăşi pragul de 7% în 2008

Creşterea economică a României ar putea depăşi, într-un scenariu optimist, nivelul de 7% în acest an, comparativ cu 6% în 2007, în condiţiile în care trendul înregistrat la începutul anului va continua, potrivit estimărilor Băncii Comerciale Române (BCR).

China îşi va modifica politica monetară în funcţie de evoluţia economiei mondiale

China va continua să aplice o politică monetară strictă, pentru a controla inflaţia, dar strategia va fi ajustată în funcţie de evoluţia economiei mondiale, a declarat viceguvernatorul băncii centrale, Yi Gang.

Regina Elizabeth şi-a anulat petrecerea nunţii de diamant din motive economice

Regina Marii Britanii şi-a anulat petrecerea de aniversare a nunţii de diamant deoarece a considerat că ar fi "nepotrivit" să organizeze o ceremonie fastuoasă în timp ce ţara se află la un pas de recesiune.

Tănăsescu: Şocurile externe se resimt mai puternic în România decât în alte state din regiune

Şocurile externe se resimt mai puternic în România decât în alte state din regiune, neîncrederea în piaţa internă fiind accentuată de o serie de factori, precum lipsa predictibilităţii politicilor economice şi a unor măsuri concrete pentru reducerea deficitelor, afirmă Mihai Tănăsescu.

Economia Statelor Unite se află în stagnare, potrivit OCDE

Economia Statelor Unite se află în stagnare, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), fiind afectată de problemele din sectorul locuinţelor, care ar putea fi cele mai grave din 1960, anul în care instituţia a început evaluarea pieţelor internaţionale.

Preţul petrolului a revenit sub 100 dolari pe baril

Preţul petrolului a coborât, joi, sub nivelul de 100 de dolari pe baril, în urma temerilor privind intrarea economiei Statelor Unite în recesiune, care ar determina scăderea cererii mondiale pentru produse petroliere.

Analiştii străini afişează prognoze mai pesimiste privind inflaţia din România

Analiştii străini continuă să reevalueze în creştere prognozele privind inflaţia din România, însă îşi îmbunătăţesc estimările privind creşterea economică şi deficitul de cont curent, potrivit celui mai recent raport al Consensus Economics.

România este una dintre cele mai vulnerabile ţări din regiune la turbulenţele externe

România este una dintre cele mai vulnerabile ţări din regiune la tulburenţele externe, având în vedere deficitul înalt de cont curent, creşterea acestuia fiind alimentată de avansul economic şi al consumului intern, potrivit Economist Intelligence Unit (EIU).

INS: Construcţiile, serviciile şi industria au crescut anul trecut

Construcţiile au crescut anul trecut cu 33,6%, serviciile de comerţ, hoteliere, transporturi şi telecomunicaţii au avansat cu 10,8%, iar industria şi-a redus dinamica până la 5,1%, în timp ce agricultura a avut o scădere de 16,9%, potrivit datelor publicate miercuri de INS.

Financial Times prezintă dosarul „România 2008”

Cotidianul britanic Financial Times acordă în ediţia de joi un amplu spaţiu dedicat României, abordând situaţia din mai multe domenii: economic, investiţii străine, forţă de muncă, justiţie, politică şi sectorul social, în diferite articole ce poartă titluri sugestive.

Primăriile vor fi obligate să-şi împartă cheltuielile în mod egal pe parcursul anului

Ordonatorii principali de credite şi autorităţile locale vor avea obligaţia unei execuţii bugetare ritmice, fiind acceptate abateri limitate ale sumelor cheltuite de la lună la lună, a declarat, joi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

CE a revizuit în scădere estimările privind avansul economiei din zona euro, în 2008

Comisia Europeană (CE) a revizuit în scădere estimările privind avansul economiei zonei euro şi UE în 2008, în contextul problemelor de pe pieţele financiare, al încetinirii semnificative a economiei SUA şi al creşterii preţului mărfurilor.

Ambasadorul Japoniei recomandă companiilor japoneze să investească în Cluj

Ambasadorul Japoniei în România, Kanji Tsushima, va recomanda companiilor japoneze să investească în judeţul Cluj, pe care îl consideră atractiv din punct de vedere economic, mai ales după ce Nokia a decis să îşi deschidă o fabrică în comuna Jucu şi există semnale că şi Daimler ar fi interesată.

China s-ar putea confrunta în 2008 cu cel mai dificil an pentru economie

Premierul chinez Wen Jiabao a declarat că anul 2008 ar putea fi cel mai dificil pentru economia naţională, din cauza incertitudinilor de pe plan mondial şi a problemelor cu care se confruntă piaţa locală.

Patriciu: Dacă euro trece de 4 lei, nu se ştie unde se va mai opri

Dinu Patriciu apreciază că situaţia economică poate deveni gravă dacă euro depăşeşte pragul psihologic de 4 lei şi recomandă Guvernului să faciliteze fluidizarea capitalului, executarea lucrărilor publice într-un timp rezonabil şi să impoziteze activităţile în exterior ale companiilor româneşti.

România a coborât o poziţie într-un clasament al libertăţii economiei

România a coborât în acest an o poziţie, pe locul 68, în clasamentul anual privind libertatea economiei realizat de Fundaţia Heritage şi Wall Street Journal, deşi punctajul obţinut s-a îmbunătăţit uşor, ca urmare a unei evaluări mai favorabile privind piaţa monetară şi climatul de investiţii.

Cursul de referinţă a urcat la maximul ultimilor trei ani şi a depăşit pragul de 3,71 lei/euro

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României a atins, luni, nivelul maxim din ultimii aproape trei ani, de 3,7106 lei/euro, după ce moneda naţională a continuat să se deprecieze în prima parte a şedinţei interbancare.

Declinul indicatorilor economici a redus apetitul investitorilor pentru piaţa financiară românească

Deteriorarea indicatorilor macroeconomici, precum deficitul de cont curent, inflaţia şi înrăutăţirea perspectivei ratingului de ţară, a condus, în ultimele luni, la diminuarea interesului investitorilor faţă de piaţa financiară românească, potrivit lui Marcus Svedberg, economist şef al East Capital.

Danske Bank: România, printre statele cu cel mai ridicat risc privind o „aterizare dură” a economiei

România, Bulgaria şi statele baltice înregistrează cele mai ridicate riscuri privind o "aterizare dură" a economiei, dintre ţările care au aderat la UE în ultimele două valuri de extindere, potrivit unui raport al Danske Bank.

Gândul: Românii de afară aruncă un miliard de euro pe consum de Sărbători

Românii plecaţi să muncească în străinătate vor trimite în ţară de Sărbători aproximativ un miliard euro, bani care în mare parte vor fi utilizaţi în consum şi mai deloc în investiţii.

Analiştii internaţionali încep să fie pesimişti în ceea ce priveşte economia României

Analiştii internaţionali se aşteaptă la menţinerea sau chiar înrăutăţirea situaţiei economice a României, potrivit unui studiu realizat de Erste Bank şi Centrul pentru Cercetări Economice Europene, majoritarea celor intervievaţi apreciind însă că situaţia actuală este acceptabilă.

Michael Porter: Perioada de boom economic a României este pe cale să se încheie

Perioada de boom economic a României este pe cale să se încheie, cresc dezechilibrele economice, iar Guvernul nu pare să ia suficiente măsuri, a declarat, la Bucureşti, profesorul Michael Porter, autoritate mondială în domeniul strategiei de business, la conferinţa "Strategy and Leadership".

Isărescu: Salariul real trebuie corelat cu economia, nu cu nevoile sociale

Salariul real trebuie corelat cu performanţa economică, nu cu nevoile sociale, iar dacă factorul poltic nu înţelege această legătură, piaţa va corecta dezechilibrele, potrivit guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

Rezultatele alegerilor nu vor afecta economia – agenţii de rating

Rezultatele alegerilor europarlamentare şi cele de la referendumul pentru votul uninominal nu vor avea un impact semnificativ asupra economiei, având în vedere că investitorii par să se fi acomodat cu turbulenţele din mediul politic românesc, consideră analiştii agenţiilor de rating.

Isărescu: Economia merge încă bine, deşi se fac unele corecţii

Economia merge încă bine, deşi se fac unele corecţii, care nu trebuie să fie însă motive de panică, a declarat, sâmbătă, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Banii ne motivează, mai ales când ştim că ceilalţi primesc mai puţin

O echipă de cercetători germani au făcut un experiment care arată că nu contează valoarea absolută a banilor oferiţi drept răsplată, bărbaţii fiind mai motivaţi atunci când primesc mai mult decât colegii lor, bucurându-se totodată şi când aceştia greşesc, relatează Physorg.com.