editorial ctp

Două lucruri am văzut şi auzit: mintea puţină a lui V. Ponta şi cinismul fără limite al lui T. Băsescu.

Pumnaciul de cinema Chuck Norris, filmat şi pus pe Youtube împreună cu consoarta într-un studio de karate, avertizează asupra apocalipsei alunecării Americii spre „1000 de ani de întuneric”, pe calea socialismului sau „chiar mai rău”, fiind spulberată „ultima bună speranţă a omului pe Pământ” şi întronat Răul- dacă Barack Obama este reales!

Întrucât mi-am exprimat opinia că echipa naţională de fotbal poate fi declarată în faliment şi desfiinţată ca orice întreprindere neperformantă, nu ştiu ce aş mai putea adăuga. Poate doar faptul că 0-0 cu Franţa este încă un nonsens: meciul acesta trebuia fie pierdut cu 0-3, fie câştigat cu 4-3. Când ai un bolnav în stop cardiac, încerci cu şocuri electrice de resuscitare, nu îi bagi pe gură calmante. Cât priveşte sfârtecarea gazonului şi a imnului, ambele naţionale, ele vin direct din România comunistă.

„Nu cred că putem să acceptăm răspunsul simplu şi stupid pe care Funeriu şi colegii din Guvern îl dau, că tinerii absolvenţi sunt într-o proporţie nemaiîntâlnită sub nivelul cerut pe parcursul anului şcolar”.

Ca să-i scutesc de „documentare” pe cei care se străduiesc, folosindu-se de fiii mei, să-mi deformeze discursul public, încep prin a spune că fiul meu cel mic, după ce şi-a trecut corigenţele şi a încercat să recupereze în timp scurt, în asalt, lipsurile mari în pregătire, a renunţat în ultimul moment să se prezinte la bac-ul de toamnă

Întrucât, în ciuda rugăminţii mele ca dânsul să nu mai comenteze ce scriu, dl. Mircea Badea continuă, cu o constanţă remarcabilă, să se refere la articolele subsemnatului, şi pentru că nu pot şi nici nu aş vrea să-i interzic libera exprimare, mă văd nevoit să îi răspund atunci când cred că e necesar.

Cu prilejul precedentei arestări a lui SO Vântu spuneam că personajul are înclinaţii literare. N-am văzut sau auzit vreodată un text literar al lui Vântu ca să afirm că ar avea şi talent, cum repetă nişte dobitoci. Dar omul fabulează cu o frenezie frizând demenţa. Se montează pe măsură ce povesteşte sau, mai exact, se autopovesteşte, se închipuie ca personaj care face istorie, se mitifică şi se mistifică. Este genul de histrion care ajunge să creadă în propriile-i hiperbole.

Superşefii Internelor, Fătuloiu şi Tobă, sunt în fine mătrăşiţi, inspectorului sensibil Şoric, amicul lăcrămos al interlopilor, i se dă în schimb posibilitatea să-şi ceară eroic eliberarea din funcţie. Faptul descrie perfect gradul de disoluţie a autorităţii la care s-a ajuns în Ministerul de Interne şi nu numai.

Băsescu, cel care dă de pământ cu hoţii, îi lipeşte de pereţi, îi termină cu mâna lui, expresii care nu ţin câtuşi de puţin de ideea de Justiţie, ci de ameninţări golăneşti, reuşeşte în fine să tragă în ţeapă pe altcineva decât propriul popor. Socoteală păguboasă, după părerea mea. În actuala stare de spirit a populaţiei exasperate de regimul pedelist, această manipulare va da rezultate modeste. În schimb, riscul ca, în cazul ratării ţinerii la răcoare a lui Vîntu, ultima rămăşiţă din legenda - poate singura - de caftangiu politic a lui Băsescu să se spulbere e foarte mare.