editorial marius oprea

Se vorbeşte de ”pensii speciale” ca despre un dat. Parcă le-am fi moştenit genetic şi nu mai putem scăpa de ele. Dar nu e aşa. Aceste categorii de pensii care încalcă principiul general al contributivităţii au fost create ţintit, în parlament, de persoane care şi-au urmărit propriul interes – ca şi al categoriei profesionale din care făceau parte. Aceşti oameni au nume şi prenume, dar şi pensiile pe care ei înşişi şi le-au creat, cît erau în funcţie.

Spaima de turci a ţinut Europa în alertă mai bine de trei secole, după ce aceştia, profitînd de nepăsarea Occidentului şi neimplicarea lor în conflict, cucereau după un asediu îndîrjit Constantinopole, punînd astfel piciorul şi pe continentul european. A durat sute de ani şi s-au dat la fel de multe bătălii, pentru a-i opri. Puterile europene au părut să se trezească la realitate după ce capitala Bizanţului a căzut, dar era deja prea tîrziu. La fel s-a întîmplat şi cu năvălitorii ruşi, care au ocupat Crimeea, în nepăsarea totală a Occidentului, trezit la realitate abia după ce noii turci au intrat de-a binelea în Europa forţînd uşa Ucrainei. A început astfel o confruntare în care se opun de astă dată o Europă seculară cu o Rusie medievală, care a înlocuit fanatismul comunist cu o ortodoxie pusă făţarnic în slujba armelor.

Mă aşteptam de la userişti la ceva adecvare la realitate. Măcar la bun simţ. Am aşteptat degeaba: ei vorbesc despre "evenimentele din Ucraina, din aceste zile” la pachet cu SIIJ-ul, vechea lor obsesie, care i-a şi scos de la guvernare. Alţii, din tabăra ”patrioţilor”, au şi ei o problemă: politica Ucrainei faţă de minoritatea românească. Mari teme, pentru un ”război aşa de mic”.

Manipularea presupune o acţiune de fineţe. O acţiune mai degrabă subliminală, neresimţită de subiectul ei, care-şi însuşeşte astfel opinii care nu-i aparţin de fapt şi devine chiar un susţinător ale unor idei, altădată cu totul străine de modul său de gîndire şi de scara sa de valori. Prin gradul de fineţe, manipularea e ceva cu totul deosebit şi străin de ”influenţarea pozitivă”, sau ”destrămarea anturajului”, la care recurgea Securitatea, băgînd spaima-n om, că-l închide, dacă-l mai aude cîrtind sau glumind pe seama regimului. Poliţia politică aplica un soi de ”manipulare” după ”cursul scurt”, sovietic, cu arma la picior. Călin Georgescu de la AUR e cel mai bun exemplu pentru adoptarea, fără mănuşi, a celei de-a doua variante. Vrînd cu tot dinadinsul să arate că el e un om direct şi tranşant, nu face decît să dea cu bîta-n baltă, din toate poziţiile şi să-şi dea arama pe faţă. Ca şi spoiala de cultură.

În anii ’50, Securitatea avea pe întreg teritoriul ţării mai multe Birouri teritoriale, în centre urbane mici, care controlau zonele rurale din acele părţi ale ţării. Ulterior, din anii ’60, după colectivizare, acestea au fost desfiinţate şi activitatea de securitate în mediul rural a fost încredinţată şefilor de post de Miliţie, care aveau, cei mai mulţi (dacă nu ei, locţiitorii lor) o jumătate de normă la Securitate. Pînă la desfiinţare, însă, Birourile de Securitate au monitorizat atent starea de spirit a populaţiei şi au luat măsuri împotriva oricărei scîntei de împotrivire, mergînd pînă la propunerea de arestare şi trimitere în judecată sau în lagăr a ţăranilor ”recalcitranţi”. De pe urma activităţii acestor Birouri, au rămas arhive impresionante – adevărate radiografii ale ţărănimii române, în confruntarea cu comunismul. Dau mai jos cîteva exemple, raportate ”mai sus”, de la Birourile de Securitate din Medgidia şi Buftea, din lunile de primăvară şi vară ale anului 1950.

Malta e o ţară mică, dar cu o istorie şi cu un renume mare. Cînd spui Malta, automat gîndul merge la Ordinul Cavalerilor de Malta, la lupta lor glorioasă împotriva turcilor. La o insulă mica, dar cu un trecut măreţ. De acum, Malta este şi ţara care a dat doi lideri europeni importanţi: un Preşedinte al Parlamentului de la Strassbourg şi un Comisar de la Bruxelles. Ambele funcţii sînt ocupate acum de două femei, ambele din Malta, dar între care cu greu poate găsi cineva altă asemănare.

Nimeni nu s-a întrebat, din cîte văd, ce s-a mai ales din libertate, în urma pandemiei. Nu că am fost nevoiţi să purtăm mască, e de înţeles: nu doar să ne protejăm, dar să-i protejăm şi pe ceilalţi. Dar insistenţa agresivă cu privire la vaccinare nu mai e la fel. Ea depăşeşte graniţa libertăţii individuale. Vaccinul nu e un accesoriu, ci o opţiune importantă cu privire la sănătate. De ce nu l-au făcut obligatoriu, de la bun început?

Toată lumea bună are cîte o moţiune în buzunar. Dar Cîţu nu se dă dus. Ce-i, prost? Cine pleacă de bunăvoie de la ciolan, numai aşa, că e subiect de bancuri?

Dacă în restul ţării confruntările la alegerile locale sînt în foarte multe situaţii ”jocuri făcute”, competiţii cu miză uşor de anticipat sau care nu pot lăsa loc unor surprize majore (căci nici măcar trecerile cu barca pe malul liberal ale primarilor-dezertori din PSD din ultima perioadă nu sînt o noutate), Bucureştiul va fi Colloseum-ul bătăliei […]

Eu port mască. Nu o fac nici pentru că mi-a spus Klaus Iohannis, nici pentu că mi-e excesiv de frică de îmbolnăvire, sau că neapărat cred în eficienţa ei. O port mai ales pentru confortul celor din jur, pentru cei care cred neapărat şi neabătut că ea te poate apăra de boală. Nu mă simt […]

Aceste întrebări mi-au venit în minte în aceste zile în care ştirile au fost pline cu ”doliu în Mafia ţigănească”. Doliu extins la nivelul instituţiilor de forţă: a murit Emi Pian a’ lui Duduianu, pe numele lui adevărat Florin Mototolea. Unul din capii ”Mafiei ţigăneşti” din România, binecunoscut opiniei publice (din presă), cît şi Poliţiei […]

Cui nu-i e clar că vom avea alegeri la timp, poate să revadă ceea ce a spus ieri premierul Orban la şedinţa de guvern, cînd a cerut elaborarea procedurilor de urmat, pentru momentul în care alegătorii se vor prezenta la urne, pentru a se evita îmbolnăvirile. Adunarea de semnături şi depunerea candidaturilor a şi început, […]

Un bătrîn lepros orb, cu care stăteam de vorbă în leprozeria de la Tichileşti,  în ziua de de Sfîntă Mărie din vara anului 1995, le adresa (prin intermediul meu, ca reporter al ”Europei libere”) cuvinte grele guvernanţilor de atunci: ”Băi, oameni buni! Fiţi cu mintea la voi, mă!… Nu mai daţi la ăştia amărîţi pîinea […]

Solomon şi Stativă au făcut, ieri noapte, scandal la o şaormerie din Bucureştiul vechi. Ei sînt ”bazaţi”, cum se spune într-un cuvînt care a pornit deja pe calea dinspre argou spre limbajul comun şi spre onorabilitatea unei definiţii de DEX. Deocamdată e încă mai aproape de argou, unde sensul cuvîntului e – ”bogat” şi ”prosper”- […]

În urmă cu aproape 15 ani, deschideam o primă poartă în direcţia condamnării crimelor comunismului. Aceasta s-a întîmplat prin crearea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, care a luat fiinţă la 21 decembrie 2005, printr-o hotărîre a Guvernului României. Pot să spun că în mare parte iniţiativa mi se datorează şi era materializarea unei idei […]

Am uitat repede România lor, a activiştilor de partid şi a securiştilor şi din acest motiv ea renaşte în fiecare zi şi rămîne la fel de puternică. Noi stăm în România noastră: mică şi caldă. Acasă.   E drept, comuniştii ”ne-au dat case”. E drept, ”aveam de lucru”. E de fapt simplu: oricine ar fi […]

Mai demult, Vladimir Bukovski îmi spunea că existau trei criterii pentru a ajunge în nomenclatura partidului comunist ori pentru a intra în poliţia secretă a regimului (KGB, Securitate, SASI etc.). Aceste criterii erau valide, indiferent de ”ţara socialistă şi prietenă”, în oricare loc din lagărul comunist. Ele erau: prostia, hoţia şi credinţa în partid. Bukovski […]

Nu sînt un prieten al restricţiilor de niciun fel, în afara celor care apără bunul simţ şi siguranţa unei convieţuiri paşnice. Tocmai acum, cînd ne aflăm ”pe dungă”, cînd rata îmbolnăvirilor va decide dacă ne mai ”relaxăm”, dacă se păstrează actuala stare de alertă, ori chiar există pericolul întoarcerii la starea de urgenţă, Curtea Constituţională […]

Tratatul de la Trianon nu a fost prea des pomenit în spaţiul public din România, de la semnarea lui acum o sută de ani şi pînă în prezent. Cumva, pe bună dreptate – nu e prea frumos să te bucuri de răul vecinului, cu atît mai mult cu cît acest rău înseamnă binele tău. La […]

Am împlinit azi 56 de ani, dar sufleteşte – şi chiar trupeşte, slavă Domnului! – mă simt mult mai tînăr. Sufleteşte, am rămas acelaşi adolescent întîrziat, ca la finele anilor ’80, cînd priveam cu nedumerire şi uneori furie în jur, pentru că vedeam atîta nedreptate. Aşa am fost crescut de mama, o fiinţă cu frica […]

Credincioşii pot să-şi întîlnească din nou Dumnezeul, în casa Lui. De sîmbătă, s-au redeschis bisericile creştine ale tuturor cultelor, geamiile, casele de rugăciune. În mare, nu a fost nimic spectaculos, cu excepţia cazului prea mult mediatizat de la Constanţa, unde Înaltul Teodosie i-a împărtăşit pe credincioşii care se spovediseră anterior Liturghiei, folosind aceeaşi linguriţă. Deşi […]