egipt

Casa Albă: Transferul de putere din Egipt nu este credibil încă

Transferul de putere din Egipt nu este credibil încă, iar autorităţile de la Cairo trebuie să explice rapid schimbările politice anunţate joi seară, a anunţat Casa Albă, citată de AFP.

Declaraţia directorului CIA privind demisia lui Mubarak se referea la informaţii de presă – CNN

Declaraţia directorului CIA, Leon Panetta, potrivit căruia era "foarte probabil" ca preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, să demisioneze joi seară, se referea la informaţii de presă, a declarat un oficial din serviciile de informaţii americane, citat de CNN.

Mohamed ElBaradei: Egiptul va exploda! Armata trebuie să salveze ţara

Mohamed ElBaradei, unul dintre reprezentanţii opoziţiei egiptene, a declarat joi seară că Egiptul "va exploda", iar armata trebuie să intervină pentru "a salva ţara", în condiţiile în care preşedintele Hosni Mubarak refuză să demisioneze.

Vicepreşedintele egiptean declară că „schimbarea a început”

Vicepreşedintele egiptean, Omar Suleiman, căruia preşedintele Hosni Mubarak i-a transferat prerogativele sale joi seara, a declarat că "schimbarea a început", în cursul unei alocuţiuni televizate, relatează AFP.

Protestatarii din Piaţa Tahrir, furioşi după discursul lui Hosni Mubarak. Ei cer armatei să se alăture protestelor – VIDEO

Mulţimea de protestatari din Piaţa Tahrir, din Cairo, este furioasă după discursul preşedintelui Hosni Mubarak, care a anunţat joi seara că nu va demisiona, relatează CNN.

Manifestanţii din piaţa Tahrir cer armatei să se alăture protestelor

Zecile de mii de manifestanţi aflaţi joi seară în piaţa Tahrir din Cairo au cerut armatei să se alăture protestelor, nemulţumiţi de anunţul făcut de Hosni Mubarak, care a anunţat că a transferat prerogativele prezidenţiale, dar nu a făcut nici o referire la demisie, relatează AFP.

Omar Suleiman a devenit preşedinte de facto al Egiptului. Suleiman: Schimbarea a început – VIDEO

Hosni Mubarak i-a transferat toate prerogativele prezidenţiale lui Omar Suleiman, care devine astfel preşedinte de facto al Egiptului, a declarat, joi, ambasadorul egiptean în Statele Unite, Sameh Shoukry, citat de CNN.

Hosni Mubarak nu îşi anunţă demisia, dar vorbeşte despre un transfer de putere către Omar Suleiman

Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, a declarat, joi seară, că va rămâne în funcţie şi va transfera puterea numai după alegerile prezidenţiale din septembrie, provocând nemulţumirea protestatarilor care cer de peste două săptămâni demisia sa, relatează BBC News Online.

Barack Obama îşi va reuni echipa de securitate naţională, după discursul lui Mubarak

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, îşi va reuni joi echipa de securitate naţională, după discursul omologului său egiptean, Hosni Mubarak, a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs.

Vicepreşedintele egiptean le cere manifestanţilor să se întoarcă acasă

Vicepreşedintele egiptean, Omar Suleiman, le-a cerut manifestanţilor adunaţi în piaţa Tahrir din Cairo să se întoarcă la casele şi serviciile lor.

Contradicţii privind declaraţiile lui Mubarak referitoare la prerogativele vicepreşedintelui Omar Suleiman

Preşedintele Hosni Mubarak a declarat, joi seară, că îi va delega o parte din prerogative vicepreşedintelui Omar Suleiman, însă presa internaţională publică informaţii contradictorii în legătură cu traducerea declaraţiei sale.

Hosni Mubarak declară că nu va accepta „diktatul” nici unei puteri străine în Egipt

Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, a declarat, joi seară, că nu va accepta "diktatul" nici unei puteri străine în Egipt, indiferent care este justificarea intervenţiilor internaţionale.

Hosni Mubarak confirmă că nu va candida pentru un nou mandat prezidenţial

Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, a confirmat, joi, că nu va candida pentru un nou mandat la alegerile din septembrie şi a promis că îi va pedepsi pe cei responsabili pentru atacurile asupra demonstranţilor antiguvernamentali.

Hosni Mubarak nu a demisionat: Nu voi candida la viitoarele alegeri – VIDEO

Preşedintele Egiptului, Hosni Mubarak, a declarat joi seară că nu va candida la următoarele alegeri, care vor avea loc în septembrie, şi că îşi va duce promisiunile făcute la bun sfârşit. Vezi aici declaraţiile preşedintelui egiptean.

Mubarak şi-ar putea anunţa demisia în această seară. Mii de oameni aşteaptă discursul în piaţa Tahrir – VIDEO

Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) a apreciat joi "foarte probabil" ca preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, să părăsească puterea în cursul serii, a afirmat directorul CIA, Leon Panetta, în cadrul unei audieri în Congres.

Mii de egipteni aşteaptă, în piaţa Tahrir, intervenţia televizată a preşedintelui Hosni Mubarak

Mii de persoane s-au adunat, joi seară, în piaţa Tahrir din Cairo, unde cântă, fluieră şi aplaudă, după răspândirea informaţiilor privind posibilitatea ca preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, să-şi anunţe demisia într-o intervenţie televizată programată pentru ora 22.00, relatează CNN.

Ministrul egiptean al Informaţiilor neagă că Hosni Mubarak ar urma să renunţe la putere

Ministrul egiptean al Informaţiilor a dezminţit, joi seara, zvonurile potrivit cărora preşedintele Hosni Mubarak va renunţa la putere, relatează CNN.

UPDATE: Hosni Mubarak se întâlneşte cu vicepreşedintele Omar Suleiman

(Adaugă detalii despre o întrevedere a preşedintelui cu premierul)

Hosni Mubarak se întâlneşte cu vicepreşedintele Omar Suleiman

Şeful statului egiptean, Hosni Mubarak, a cărui putere este contestată de peste două săptămâni de o mişcare fără precedent, se întâlneşte "în acest moment" cu vicepreşedintele său, Omar Suleiman, a anunţat televiziunea de stat joi seara, relatează AFP.

UPDATE: CIA consideră „foarte probabil” ca Hosni Mubarak să părăsească puterea joi seara

(Adaugă restul declaraţiilor directorului CIA şi informaţii de context.)

Manifestanţii din piaţa Tahrir, surescitaţi după zvonurile privind posibila demisie a preşedintelui

Manifestanţii din piaţa Tahrir din Cairo erau surescitaţi joi, după zvonurile privind o demisie iminentă a preşedintelui Hosni Mubarak, relatează AFP.

Statele Unite se vor asigura că situaţia din Egipt nu va crea un nou pericol pentru Israel

Statele Unite vor lua măsuri pentru ca situaţia din Egipt să nu creeze "un nou pericol pentru Israel", a declarat subsecretarul de Stat american James Steinberg, informează AFP.

Hosni Mubarak se va adresa naţiunii joi seara, anunţă televiziunea de stat

Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, puternic contestat de manifestanţi, se va adresa naţiunii joi seara, de la palatul prezidenţial din Cairo, a anunţat televiziunea de stat, citată de AFP.

Hosni Mubarak ar putea „răspunde revendicărilor poporului” până vineri

Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, puternic contestat de manifestanţi, ar putea "răspunde revendicărilor poporului" până vineri, a afirmat joi, la postul britanic de televiziune BBC, secretarul general al partidului de guvernământ din Egipt, Hossam Badrawi.

Un oficial al partidului lui Hosni Mubarak speră că acesta va renunţa la putere

Un membru de rang înalt al partidului de guvernământ din Egipt şi-a exprimat "speranţa" că preşedintele Hosni Mubarak îi va transfera puterea vicepreşedintelui Omar Suleiman, relatează BBC News Online.

Wyclef Jean vrea să susţină un concert, difuzat exclusiv online, pentru demonstranţii din Egipt

Cântăreţul Wyclef Jean a anunţat că doreşte să susţină un concert gratuit, ce va fi difuzat doar pe internet, pe platforma Facebook, pentru a-şi arăta sprijinul faţă de demonstranţii din Egipt, potrivit contactmusic.com.

Protestatari ostili lui Mubarak au devastat sediul poliţiei din Port Said

Protestatari ostili preşedintelui egiptean, Hosni Mubarak, au devastat joi sediul poliţiei din Port Said, după ce miercuri au atacat sediul guvernoratului, informează AFP.

Catherine Ashton menţine intenţia de a efectua o vizită în Egipt

Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, intenţionează în continuare să efectueze o vizită în Egipt în pofida reticenţelor manifestate de autorităţile locale, recunoscând totuşi că Guvernul de la Cairo va avea ultimul cuvânt, informează AFP.

Barack Obama, avertizat de Arabia Saudită să nu îl „umilească” pe Hosni Mubarak

Arabia Saudită a ameninţat că îl va susţine pe preşedintele egiptean Hosni Mubarak, dacă administraţia americană a lui Barack Obama încearcă să forţeze o schimbare rapidă de regim în această ţară, relatează ediţia de joi a The Times, citată de Fox News.

Armata egipteană, acuzată de implicare în dispariţia şi torturarea opozanţilor – presă

Armata egipteană a deţinut în secret sute sau chiar mii de opozanţi de la începutul protestelor împotriva preşedintelui Hosni Mubarak, iar cel puţin unii dintre ei au fost torturaţi, potrivit unei mărturii obţinute de ediţia electronică a cotidianului The Guardian.

Noi greve în Egipt, în timp ce manifestaţiile împotriva regimului lui Hosni Mubarak continuă

Mii de lucrători egipteni au intrat în grevă joi pentru a cere salarii mai mari, sporind astfel presiunile asupra Guvernului, în condiţiile unor manifestaţii masive pentru demisia preşedintelui Hosni Mubarak, relatează CNN.

Militantul egiptean Wael Ghonim, angajat al Google, susţine că nu are ambiţii politice

Egipteanul Wael Ghonim, angajat al Google şi devenit o personalitate a mişcării împotriva preşedintelui Hosni Mubarak, de la arestarea sa în urma unei manifestaţii, a promis joi, într-un mesaj postat pe Twitter, să nu facă politică după încheierea protestelor, relatează AFP.

Politica lui Barack Obama în Egipt şi Liban, criticată în Camera Reprezentanţilor

Mai mulţi membri ai Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite au criticat miercuri politica preşedintelui Barack Obama faţă de evenimentele din Egipt şi situaţia politică din Liban, transmite AFP.

Noul ministru egiptean al Culturii a demisionat

Noul ministru egiptean al Culturii, Gaber Asfur, a anunţat miercuri că a demisionat, la câteva zile după numirea sa, în cadrul unei remanieri ministeriale realizate sub presiunea manifestaţiilor împotriva regimului, transmite AFP.

Manifestanţii continuă să protesteze în număr mare în piaţa Tahrir din Cairo – VIDEO

Manifestanţii care cer plecarea preşedintelui egiptean Hosni Mubarak se aflau în continuare în număr mare, joi, în piaţa Tahrir din Cairo, în pofida ameninţării că armata ar putea interveni în caz de "haos".

Armata egipteană ar putea interveni în caz de haos, afirmă ministrul de Externe

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 9 februarie.)

O comisie specială propune modificarea mai multor articole din Constituţia egipteană

Comisia pentru modificarea Constituţiei egiptene a propus miercuri şase amendamente, unul dintre acestea referindu-se la schimbarea condiţiilor restrictive de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile prezidenţiale, relatează AFP.

SUA cer armatei egiptene să dea dovadă şi în continuare de moderaţie

Statele Unite au cerut, miercuri, armatei egiptene să dea dovadă de moderaţie, după ce autorităţile de la Cairo au avertizat că forţele armate ar putea interveni pentru a pune capăt haosului, relatează AFP.