elevi

Astăzi este Ziua Educaţiei | În mai multe judeţe, elevii nu vor face cursuri. Ce evenimente au fost organizate pentru cei mici

Ziua Internaţională a Educaţiei va fi celebrată joi, în judeţele Giurgiu şi Brăila, dar şi în Municipiul Bucureşti, elevii urmând să nu meargă la cursuri, iar în restul ţării fiind organizate activităţi dedicate acestui eveniment.

Revoltă la Colegiul Economic din Târgu-Mureş: Directoarea şi-a dat demisia la cererea elevilor

Directoarea Colegiului Economic din Târgu-Mureş, Sorina Bălan, şi-a dat demisia, luni, după ce, în curtea şcolii, peste 100 de elevi s-au revoltat, nemulţumiţi că au fost mutaţi din sălile lor de clase, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Victimă a lucrărilor de renovare din şcoli. Tencuiala unei săli de clasă a căzut peste o profesoară la Deva. Decizia conducerii instituţiei

Aproximativ 320 de elevi, care învaţă la Şcoala Gimnazială „Octavian Goga” din Deva, judeţul Hunedoara, vor face cursuri într-o altă clădire, după ce o bucată de tencuială de aproximativ 1,5 metri din tavanul unei săli de clasă a căzut peste o profesoară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un robot care îngrijeşte sturioni, invenţia cu care patru elevi din Galaţi merg la Olimpiada Internaţională de Robotică 2017 / Proiectul a atras şi atenţia industriaşilor

Patru elevi din clasa a XI-a din Galaţi au construit un robot care îngrijeşte sturioni şi îl vor prezenta juriului la Olimpiada Internaţională de Robotică 2017 din Costa Rica, unde vor reprezenta România.

Şefii de şcoală contrazic ipoteza UDMR: Eleva din Bistriţa nu a fost agresată pentru că vorbea maghiara

Eleva din Bistriţa despre care UDMR spunea că a fost agresată de doi colegi de la secţia română, deranjaţi de faptul că aceasta vorbea în limba maghiară, nu fusese victima unui conflict interetnic, susţine conducerea şcolii. ”Băieţii au considerat că trebuie să necăjească fetele”, spune un director.

Asociaţia Editorilor: Elevii de clasa a VI-a riscă să rămână din nou fără manuale în 2018

Editorii români avertizează Ministerul Educaţiei că elevii de clasa a VI-a riscă să rămână din nou fără manuale pe 10 septembrie 2018, pentru că procedura de licitaţie încă nu a fost declanşată, iar aceasta durează 11 luni, conform unui comunicat de presă.

IMAGINILE ZILEI – CUTREMUR ÎN MEXIC | O şcoală s-a prăbuşit peste elevi în timpul orelor, iar cel puţin 21 de copii au murit. Eforturi pentru salvarea supravieţuitorilor care dau mesaje de sub ruine

O şcoală s-a prăbuşit în Mexic, iar 21 de copii şi patru adulţi au murit, în urma cutremurului de marţi, de magnitudine 7,1. Supravieţuitorii încearcă să trimită mesaje de sub ruine, scrie mirror.co.uk.

CUTREMUR ÎN MEXIC | O şcoală s-a prăbuşit peste elevi în timpul orelor, iar cel puţin 21 de copii au murit. Eforturi pentru salvarea supravieţuitorilor care dau mesaje de sub ruine | VIDEO

O şcoală s-a prăbuşit în Mexic, iar 21 de copii şi patru adulţi au murit, în urma cutremurului de marţi, de magnitudine 7,1. Supravieţuitorii încearcă să trimită mesaje de sub ruine, scrie mirror.co.uk.

Şcoala în care este ”firesc” să nu se respecte profesorii

O şcoală britanică a fost evaluată ca fiind groaznică de către inspectorii care au fost împroşcaţi cu mâncare de elevi, atunci când au mers în instituţie, scrie Business Magazin.

RAPORTUL privind Statutul Elevului: 67% dintre elevi primesc note în catalog fără ca ei să fie informaţi. Ce probleme au mai fost reclamate

Consiliul Naţional al Elevilor a întocmit raportul privind Statutul Elevului după un an de la lansarea lui, iar primele rezultate arată că 67 % dintre elevi sunt nemulţumiţi că profesorii nu îi informează cu privire la notele trecute în catalog,iar 30% spun că au primite absenţe ca mod de coerciţie.

FOTO | Primul clopoţel, printre emoţii şi flori. Părinte, la începutul anului şcolar: Fără flori, nu poate începe şcoala. Am dat pe buchet 250 de lei

Pe lângă rechizite şi haine, începutul anului şcolar a însemnat pentru părinţi şi cheltuirea a sute de lei pentru arajamente florale pe care să le dăruiască învăţătoarelor şi profesoarelor, în schimb, elevii de liceu nu mai pun accent pe astfel de atenţii pentru că „nu le aduc niciun beneficiu”.

ANUL ŞCOLAR 2017-2018: Peste 2,3 milioane de copii încep cursurile | Mii de elevi sunt întâmpinaţi de profesori în clădiri vechi, neautorizate, fără apă şi cu toaleta în curte – HARTĂ INTERACTIVĂ

Mii de elevi încep luni noul an şcolar fără condiţii minime de igienă, în şcoli neautorizate, fără apă potabilă şi cu toalete în curte. În Suceava doar una din trei şcoli are autorizaţie de funcţionare, iar într-o unitate şcolară din Cluj, copiii riscă tot timpul să cadă în latrinele prea mari.

Structura ANULUI ŞCOLAR 2017-2018: Peste 2,3 milioane de elevi şi preşcolari încep luni cursurile. CALENDARUL examenelor şi când sunt programate vacanţele

Potrivit structurii anului şcolar 2017-2018, publicată de către Ministerul Educaţiei, elevii se întorc la şcoală luni, 11 septembrie, urmând ca prima vacanţă de care vor beneficia toţi cei 2,3 milioane de şcolari şi preşcolari să fie cea de iarnă, care va începe pe 23 decembrie.

Sportivii de la CSM Bucureşti vor fi alături de elevii bucureşteni în prima zi de şcoală

Clubul Sportiv Municipal Bucureşti va fi prezent, luni, 11 septembrie, pentru al patrulea an consecutiv, la festivitatea de deschidere a şcolilor din Capitală, se arată într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.

Lista alimentelor distribuite în şcoli preşcolarilor şi elevilor de gimnaziu, stabilită de Guvern

Executivul a aprobat joi lista de fructe, legume şi produse lactate şi de panificaţie care se vor distribui preşcolarilor şi elevilor de gimnaziu în noul an şcolar. Limita valorică fixată este de 2,05 lei/zi, suma alocată de la bugetul de stat fiind de peste 377 milioane de lei.

Zeci de copii din Bistriţa-Năsăud încep cursurile într-o pensiune, pentru că şcoala e în renovare

Cei aproape 50 de elevi ai şcolii generale din Piatra Fântânele, situată în Pasul Tihuţa din Bistriţa-Năsăud, nu vor merge la şcoală pe 11 septembrie, ci la pensiune. Şcoala este modernizată, iar lucrările nu se termină până la începerea şcolii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Scandalul manualelor şcolare de clasa a V-a. Ministerul Educaţiei a aprobat o nouă serie de manuale

Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, a aprobat, miercuri, prin ordin, manualele şcolare de clasa a V-a pentru cinci discipline: Istorie, Educaţie tehnologică, Informatică, Limba engleză (limbă modernă 2) şi Limba engleză (limbă modernă 1) -studiu intensiv, potrivit unui comunicat al MEN.

Anul şcolar 2017-2018: Când începe şcoala şi când intră elevii în vacanţă

Cursurile anului şcolar 2017-2018 încep luni, 11 septembrie şi însumează 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni), potrivit edu.ro.

Bacalaureat, sesiunea de toamnă. Absolvenţii de liceu susţin proba orală într-o limbă străină

Absolvenţii de liceu susţin, joi, proba orală într-o limbă străină, iar primele rezultate vor fi afişate pe 1 septembrie.

BACALAUREAT 2017, sesiunea de toamnă: Absolvenţii de liceu susţin, joi, proba la alegere. Vezi când vor fi publicate primele REZULTATE BAC 2017

Absolvenţii de liceu susţin, joi, cea de-a treia probă a Bacalaureatului, sesiunea a doua, fiind vorba despre proba la alegere, în funcţie de profil şi specializare. Primele rezultate vor fi publice pe 1 septembrie.

Candidat la Bacalauretul de toamnă: Dacă nu iau examenul, asta e, are tata bani

Sesiunea a doua a Bacalaureatului i-a prins nepregătiţi pe o parte dintre candidaţi, unii dintre ei afirmând că nu au citit toate subiectele, dar că nu îşi fac griji pentru că oricum au părinţii bani, iar alţii spun că nu au nevoie de această diplomă pentru că vor să fie însoţitori de zbor.

Programul „Laptele şi cornul”, îmbogăţit cu fructe şi legume. Şcolile trec din toamnă „la obiceiuri alimentare sănătoase”

Guvernul a unit programele de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli şi “Lapte şi corn”, potrivit unei ordonanţe aprobată vineri, pentru a asigura participarea României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, ce se va derula în perioada 2017-2023.

Ministrul Educaţiei anunţă că elevii din clasa a cincea nu vor avea în primele două luni manuale şcolare, din cauza unei persoane ”cu demnitate”

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că, în primele două luni, elevii din clasa a cincea nu vor avea manuale şcolare, ci îndrumare, deoarece contestaţiile la licitaţia pentru aceste manuale nu au fost soluţionate din cauza unui demnitar din Ministerul Educaţiei.

Nouă elevi din Constanţa au câştigat o competiţie a NASA, după ce au stabilit o aşezare pe Venus

Nouă elevi de la trei licee din Constanţa au câştigat o competiţie organizată de NASA, în Florida, Statele Unite, unde au participat şi elevi din China, SUA şi India. Competitorii au fost puşi să stabilească o aşezare permanentă de mici dimensiuni pe Venus.

Programul „Şcoala după şcoală” se modifică: elevii vor avea zilnic 30 de minute de sport, joc şi mişcare

Metodologia pentru programul naţional "Şcoala după şcoală" urmează să fie finalizată, iar în cele trei ore se vor introduce 30 de minute de educaţie fizică, mişcare şi joc. Doar 200 de şcoli au reuşit însă să implementeze acest program, a declarat, miercuri, ministrul Educaţiei, Liviul Pop.

Asociaţia Elevilor din Constanţa, împotriva măsurii anunţată de Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, de depozitare a telefoanelor mobile în spaţii special amenajate, în timpul orelor de curs

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) se pronunţă împotriva depozitării telefoanele mobile în spaţii special amenajate pe parcursul orelor de curs, fiind de părere că ideea încalcă dreptul la proprietate privată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministerul Educaţiei: Livrarea manualelor şcolare pentru clasele I-V şi VI-XII este pe ultima sută de metri

Procesul de asigurare a manualelor şcolare pentru clasele I-IV, în anul şcolar 2017-2018, prin retipăriri, a fost finalizat în 36 de judeţe, iar, până finalul săptămânii, completarea stocurilor de manuale pentru elevii din ciclul primar se va încheia, conform Ministerului Educaţiei Naţionale.

Ministrul Educaţiei: Agenţii economici să vină în sprijin pentru cazarea elevilor din învăţământul profesional

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a sugerat, vineri, că agenţii economici ar trebui să sprijine cazarea elevilor din şcolile tehnice, referindu-se la faptul că, în Braşov, şcoala profesională în sistem dual este susţinută de mai multe companii din oraş, care le oferă elevilor mai multe beneficii.

Doi elevi din Constanţa au fost medaliaţi la Olimpiada internaţională Plurisciplinară Tuymaada din Rusia

Doi elevi de la două licee din municipiul Constanţa au obţinut medalii de argint la Olimpiada Internaţională Plurisciplinară Tuymaada, o competiţie ce a avut loc în Rusia la disciplinele matematică, informatică, fizică şi chimie, unul fiind premiat la matematică, iar al de-al doilea la fizică.

Ministerul Educaţiei: Elevi care provin din medii defavorizate participă la activităţi universitare, pe timpul verii. Care sunt facultăţile care oferă astfel de programe

Peste 1.000 de elevi vor participa la cele 20 de programe de vară de tip punte dedicate liceenilor, organizate de opt universităţi, activităţile urmând să se desfăşoare în perioada iulie-septembrie, în cadrul Proiectului privind Învăţământul Secundar ROSE, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN)

„Ora de Educaţie Rutieră”: Aproximativ 25.000 de elevi din Capitală vor beneficia de program

Un număr de 25.000 de elevi din clasele a III-a şi a IV-a, care învaţă în 120 de şcoli din Capitală, vor beneficia în următorul an şcolar de cursuri de educaţie rutieră, în cadrul programului „Ora de Educaţie Rutieră”, a decis, miercuri, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Adevărata viaţă din cea mai ”strictă” şcoală din lume. Ce păţesc elevii care se uită la ceas

În cea mai strictă şcoală din lume elevii sunt pedepsiţi pentru faptul că au pantofi prea strălucitori sau pentru că se uită la ceas. Sfidarea conduce automat la izolare pentru cinci lecţii, inclusiv prânz, pauză şi 15 minute după şcoală, scrie Business Magazin.

Elevii români au obţinut trei medalii de aur şi una de argint la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale

Lotul de informatică al României a obţinut patru medalii, respectiv trei medalii de aur şi o medalie de argint, la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, desfăşurată la Ljubljana, Slovenia, anunţă Ministerul Educaţiei.

Elev de 10 la Bacalaureat: Mama mi-a oferit un trai decent. A plâns când a aflat nota

Elevii bucureşteni care au obţinut medii de 10 la examenele naţionale au fost premiaţi, vineri, în cadrul unei festivităţi, de către Primăria Capitalei, ei primind câte o 1.000 de lei, dar şi o tabără în Croaţia.

ADMITEREA la liceu 2017 | Top 10 licee din Romania, dupa ultima medie de admitere. Peste 112.000 de elevi au fost repartizaţi în prima etapă

Ministerul Educaţie Naţionale a afişat, miercuri după-amiază, pe site-ul instituţiei primele rezultate ale repartizării computerizate în liceu a absolvenţilor de clasa a VIII-a, care au promovat Evaluarea naţională. Primele cinci licee sunt din Bucuresti, restul provin din Constanţa, Cluj-Napoca şi Galaţi

REPARTIZARE ÎN LICEE 2017 EDU.RO. ADMITEREA ÎN LICEE 2017. S-AU AFIŞAT rezultatele repartizării în licee. Ce se întâmplă dacă un candidat rămâne nerepartizat/ Peste 112.000 de elevi au fost repartizaţi la liceu, în prima etapă

Ministerul Educaţie Naţionale a afişat, miercuri după-amiază, pe site-ul instituţiei primele rezultate ale repartizării computerizate în liceu a absolvenţilor de clasa a VIII-a, care au promovat Evaluarea naţională.

Ministrul Educaţiei: Lucrările celor doi elevi din Dâmboviţa sunt autentice, dar se va menţine eliminarea de la Bac

Lucrările la Istorie a celor doi elevi din Dâmboviţa, eliminaţi de la examenul de bacalaureat, sunt autentice, fiind redactate de cei doi candidaţi în timpul probei de examen fără alte intervenţii ulterioare, însă va fi menţinută eliminarea de la evaluare pentru că „prezintă semne distinctive”.

Constanţa: Numărul elevilor de 10 la Bac a crescut după contestaţii. Rata de promovare, peste 65%

Numărul elevilor care au promovat examenul de bacalaureat la Constanţa cu media 10 a crescut de la patru la cinci, în timp ce liceele de la care nu promovase nici un elev au scăzut de la şase la două, în urma rezolvării contestaţiilor. Promovabillitatea este peste 65 la sută.

Absolventă de 10 la Bacalaureat: Poţi să iei 10 şi fără meditaţii, eu am învăţat în ultimele zile

Potrivit datelor centralizate de către Ministerul Educaţiei, 97 de elevi din ţară au obţinut media maximă la examenul de bacalaureat, printre ei aflându-se şi două eleve de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", din Capitală. Una dntre ele a mărturisit că a învăţat cel mai mult în ultimele zile.

Bacalaureat 2017: Peste 42.000 de CONTESTAŢII au fost depuse. Majoritatea s-au înregistrat la Română/ În Bucureşti, peste cinci mii de contestaţii

Peste 42.000 de contestaţii au fost înregistrate, la nivel naţional, în urma afişării primelor rezultate la examenul de bacalaureat, cele mai multe, respectiv 18.616 fiind depuse la proba de Limba şi Literatura Română, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Ministerului Educaţiei.