elevi

#JobInRomania. Şcolile de meserii, ”ruşinea” tinerilor români. 18.000 de tineri, sub 25 de ani, în şomaj

Doar 20% din tinerii români se înscriu la şcoala profesională, comparativ cu Germania, unde procentul este de 70%, principalul motiv fiind acela că şcolile de meserii sunt considerate pentru elevii slabi. Companiile au început să se implice, în speranţa că vor produce forţă de muncă.

Noul statut al elevului: Poate folosi telefonul mobil în timpul orelor „în scop educaţional” şi nu va mai fi mustrat în faţa clasei. Ce alte schimbări se vor aplica din această toamnă

Reguli noi în şcoli, din această toamnă. Elevii le pot cere socoteală profesorilor pentru notele primite şi pot folosi telefoanele mobile în timpul orelor „în scop educaţional”, nu mai pot fi mustraţi în faţa clasei, iar, dacă îşi corectează comportamentul, nu li se va mai scădea nota la purtare, informează Gândul.info.

BACALAUREAT 2016: Peste 42.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru sesiunea de toamnă a examenului

42.261 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2016, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Finanţarea consumului de fructe în şcoli continuă în anul şcolar 2016-2017

Elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor beneficia şi în anul şcolar 2016-2017 de programul ''Fructe în şcoli'', finanţat din fonduri europene şi naţionale, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri de Executiv, valoarea totală pentru anul şcolar viitor fiind de circa 66 de milioane de lei.

Scoala începe pe 12 septembrie. Ministerul Educaţiei a aprobat structura anului şcolar 2016 – 2017

Cursurile anului şcolar 2016-2017 încep luni, 12 septembrie, potrivit structurii anului şcolar aprobate miercuri, 20 iulie, de Ministerul Educaţiei, care a lăsat la latitudinea şcolilor să aleagă una din trei posibile săptămâni pentru desfăşurarea programului „Şcoala Altfel”.

ADMITERE LICEU 2016. Rezultatele primei etape a repartizării computerizate în învăţământul liceal. Topul celor mai bune licee din ţară

Ministerul Educaţiei a publicat marţi rezultatele primei etape a repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor de clasa a VIII-a, primele licee la nivel naţional, în ceea ce priveşte cele mai mari medii fiind „Sfântul Sava” şi „Tudor Vianu” din Bucureşti.

Lotul olimpic de biologie s-a întors din Istanbul. Un elev caută bilet să plece singur la olimpiadă

Lotul olimpic de biologie al României s-a întors, sâmbătă seara, în ţară, cu prima cursă Tarom, după ce elevii au fost blocaţi timp de mai multe ore pe aeroportul Ataturk din Istanbul.

BACALAUREAT.EDU.RO – REZULTATE BACALAUREAT 2016, după contestaţii. Procentul final de promovare este de 68,1 la sută / 88.167 de candidaţi au promovat examenul de Bacalaureat

Rezultatele de la Bacalaureat 2016, după contestaţii, au fost publicate pe portalul bacalaureat.edu.ro. Procentul final de promovare a examenului de Bacalaureat este de 68,1 la sută, după soluţionarea contestaţiilor. Conform Ministerului Educaţiei, 88.167 de candidaţi au promovat examenul de Bacalaureat în această vară.

BAC 2016: Elevii de 10 – Câţi vor rămâne să studieze în România şi cine va ajunge la licee de top din străinătate

Trei absolvente ale Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu şi o elevă a Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Motru au reuşit să obţină 10 la toate probele în prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REZULTATE BACALAUREAT 2016. 66,7% este rata de promovare înainte de contestaţii

Rata de promovare la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2016, înainte de contestaţii, este de 66,7%, au confirmat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei pentru MEDIAFAX.

ADMITERE LICEU 2016: Marţi este ultima zi de completare a fişelor de înscriere

Marţi, 12 iulie, este ultima zi de completare a opţiunilor în fişele de înscriere la liceu, de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a.

Bacalaureat 2016: Opt elevi din Slatina au primit din greşeală la chimie subiectele de la alt profil

Absolvenţii de clasa a XII-a ai unui liceu din Slatina care au susţinut, vineri, proba la chimie în cadrul examenului de bacalaureat au primit, dintr-o eroare, subiectele de la profilul tehnologic în locul celor de la profilul teoretic, aşa cum trebuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

BACALAUREAT 2016 – Cele mai amuzante perle la proba de limba şi literatura română: „Ion este nărăvaş şi iubitor”, „Moromete era zgârcit, dar nu era beţiv, ci fumător”

Absolvenţii de clasa a XII-a, aflaţi în pragul maturităţii, s-au întrecut în "perle" la proba scrisă la limba şi literatura română a examenului de Bacalaureat.

BACALAUREAT 2016. Subiectele de la Limba Română, rezolvate în direct la Mediafax Live / SUBIECTELE şi BAREMUL, publicate în timp real – VIDEO

Subiectele primite de elevi la proba scrisă de Limba şi Literatura Română din cadrul examenului de Bacalaureat 2016 vor fi rezolvate în direct, luni, la Mediafax Live, de la ora 13:10, de către profesoara Ecaterina Stanca de la Colegiul Naţional Tudor Vianu din Capitală. Probele scrise de la Bacalaureat au încept luni, 4 iulie, cu testul de la Limba şi Literatura Română.

BACALAUREAT 2016. Peste 137.000 de candidaţi vor susţine probele scrise în săptămâna 4-8 iulie

Peste 137.000 de candidaţi vor susţine, în săpămâna 4-8 iulie, probele scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2016, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educaţiei, agenţiei de presă MEDIAFAX.

REZULTATE EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016: La nivel naţional, peste 37.000 de elevi au luat note sub 5 la examen. În ce judeţe s-au înregistrat cele mai slabe rezultate

Peste 37.000 de candidaţi, care au susţinut Evaluarea Naţională anul acesta, au luat note mai mici de 5 la examen, cele mai slabe rezultate fiind în judeţele Giurgiu, Teleorman, Mehedinţi şi Călăraşi, informează, vineri, Ministerul Educaţiei.

REZULTATE EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016. Argeş: 16 elevi de clasa a VIII-a au obţinut media 10 la evaluarea naţională

Aproximativ 5.000 de elevi argeşeni au participat la examenele de evaluare naţională,16 dintre aceştia obţinând nota zece la ambele probe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REZULTATE EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016. Cluj: Aproape 90% dintre elevi au obţinut medii peste 5 la Evaluarea Naţională; 4 medii de 10

Aproape 90% dintre elevii din judeţul Cluj au obţinut medii peste 5 la Evaluarea Naţională, iar cinci dintre ei au obţinut medii de 10, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REZULTATE EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016. Constanţa: 17 elevi au obţinut media 10,iar 73% dintre absolvenţii de clasa a VIII-a au luat note peste 5

Aproape trei sferturi dintre elevii care au susţinut Evaluarea Naţională la Constanţa au obţinut note peste 5 la cele două discipline de examen, indică rezultatele iniţiale prezentate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, 17 elevi obţinând media 10, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REZULTATE EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016. Suceava: Doi elevi au obţinut media 10 la evaluarea naţională, 72,65% au obţinut note peste 5

Doi elevi au obţinut media 10 la evaluarea naţională în judeţul Suceava, iar 72,65 la sută dintre candidaţi au obţinut medii peste 5 la acest examen, potrivit datelor publicate de Ministerul Educaţiei înainte de contestaţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016. Controverse privind un subiect primit de elevi la proba de Matematică – FOTO

Mai mulţi profesori, elevi şi părinţi reclamă că cerinţa punctului 6 de la Subiectul I de la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale nu a fost corect formulată şi i-a indus în eroare pe mulţi candidaţi.

Bacalaureat 2016: 81.000 de elevi, certificat de utilizator experimentat la competenţele de comunicare în lb. română

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice anunţă că peste 81.000 de elevi au obţinut certificatul de utilizator experimentat în urma evaluării competenţelor lingvistice de comunicare în limba română, în cadrul sesiunii iunie-iulie 2016 a examenului de Bacalureat.

Guvernul a aprobat alocarea a 68 mililoane lei pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi, sprijin financiar în valoare de 68 milioane de lei pentru susţinerea integrării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, din învăţământul de masă, prin asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, rechizite, îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Absolventă cu 10 a examenului de Bacalaureat: „Nota m-a ajutat în realizarea visului meu”

Peste patru mii de absolvenţi din clasa a XII-a din judeţul Dolj vor încerca să promoveze examenul de bacalaureat cu note cât mai bune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Evaluarea Naţională de la clasa a II-a continuă astăzi cu proba de citire de la limba română

Elevii de clasa a II-a vor susţine marţi al doilea test din cadrul Evaluării Naţioanle de la clasa a II-a şi anume, testul de citire în limba română.

Concurs de cunoştinţe juridice în şcolile din Bucureşti, cei mai buni elevi premiaţi

Un concurs de cunoştinţe juridice a fost organizat în şcolile din Capitală, iar cei mai buni elevi au participat, miercuri, la finală, din juriu făcând parte Laura Codruţa Kovesi, Raluca Prună, Livia Stanciu şi ministrul Educaţiei Adrian Curaj.

Trei elevi de la o şcoală din Capitală, internaţi la Spitalul „Marie Curie” după ce au acuzat probleme respiratorii

Trei copii de la Şcoala Gimnazială nr. 99 au fost internaţi la Spitalul „Marie Curie” după ce li s-a făcut rău în clasă din cauza căldurii, a lipsei de aer, sala nefiind aerisită, a declarat pentru MEDIAFAX Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Elevii de clasa a IV-a încep Evaluarea Naţională

Elevii de clasa a IV-a vor susţine luni proba la limba română, iar marţi vor avea proba la matematică din cadrul Evaluărilor Naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a.

Elevii de clasa a VI-a susţin proba la Matematică şi ştiinţe, în cadrul Evaluărilor Naţionale

Elevii de clasa a VI-a susţin, marţi, proba la Matematică şi Ştiinţe în cadrul Evaluărilor Naţionale, după ce luni au susţinut proba de Limbă şi Comunicare.

Ministerul Educaţiei: Aproape 188.000 de elevi de clasa a VI-a au susţinut proba de Limbă şi comunicare la Evaluarea Naţională

Aproape 188.000 de elevi de clasa a VI-a au susţinut luni, proba de Limbă şi comunicare la Evaluarea Naţională, anunţă Ministerul Educaţiei printr-un comunicat de presă.

Elevii de clasa a VI-a susţin proba de comunicare a Evaluării Naţionale

Evaluările Naţionale de la nivelul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a a început luni cu proba de limbă şi comunicare, susţinută de elevii de clasa a VI-a.

Ministerul Educaţiei a declanşat procedura de achiziţie a manualelor pentru clasele a XI-a /a XII-a

Ministerul Educaţiei a declanşat, luni, procedura de asigurare a manualelor şcolare pentru elevii de clasa a XI şi a XII-a şi a publicat Catalogul manualelor şcolare din învăţământul preuniversitar, potrivit unui anunţ postat pe edu.ro.

BAC 2016: Încep înscrierile pentru sesiunea specială a Bacalaureatului, prima probă va avea loc pe 16 mai

Încep înscrierile pentru sesiunea specială a Bacalaureatului, sâmbătă, care este susţinută de elevii olimpici şi absolvenţii de liceu care dau admiterea la universităţile din străinătate, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei.

Ce sunt obligate să facă elevele unui liceu pentru a „nu distrage atenţia băieţilor”

Adolescentele care învaţă la un liceu din Auckland, Noua Zeelandă, au fost rugate "să-şi lungească fustele pentru a nu distrage atenţia personalului şi a elevilor”, relatează The Guardian, citat de Gândul.

Elevii se întorc, miercuri, la şcoală după vacanţa de primăvară

Vacanţa de primăvară se încheie marţi, urmând ca miercuri, cei peste trei milioane de elevi din sistemul preuniversitar să se întoarcă la şcoală.

Elevi români, câştigători ai competiţiilor organizate de NASA şi ESA

Elevi ai Colegiului Naţional „Tudor Vianu” au câştigat premii la competiţiile de tehnologie spaţială, organizate pentru şcolari, de NASA şi ESA.

Şcoala Altfel, o zi la sediul Jandarmeriei Române

Sute de copii au vizitat miercuri sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, unde au văzut cum se antrenează jandarmii de la Brigada Specială, cu prilejul săptămânii „Şcoala Altfel”.

A început săptămâna „Şcoala Altfel”. Când intră elevii în vacanţa de Paşte

Săptămâna „Şcoala Altfel” va avea loc în perioada 18 - 22 aprilie, în ultima săptămână de şcoală, urmând ca după aceea, elevii să intre în vacanţa de Paşte, potrivit calendarului structurii anului şcolar.

Elevii români au câştigat opt medalii la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete

Lotul feminin de matematică al României a obţinut cinci medalii de argint şi trei medalii de bronz, la a V-a ediţie a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete (European Girls’ Mathematical Olympiad/EGMO).

Ministerul Educaţiei va lansa o bază de date naţională cu informaţii privind sănătatea elevilor

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Tineretului vor lansa o platformă unde se vor încărca toate datele antropometrice şi biometrice ale elevilor din România, care va permite sondarea în timp real a stării de sănătate a elevilor din România.