elevi

Elevi şi profesori mutaţi dintr-un liceu din Slatina. Clădirea riscă să se prăbuşească

Una dintre clădirile în care funcţionează Colegiul Economic „P.S. Aurelian” Slatina este în pericol de a se prăbuşi, autorităţile luând decizia de a muta elevii şi dascălii în altă instituţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şase elevi din Bucureşti, amendaţi pentru că au fumat în şcoală

Şase elevi de la Colegiul Tehnic Media din Sectorul 1 al Capitalei au fost amendaţi de poliţiştii de proximitate, pentru că au fumat în incinta şcolii, au declarat surse din Poliţie pentru MEDIAFAX.

Zilele Porţilor Deschise la SNSPA, în săptămâna „Şcoala altfel”

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) deschide porţile în perioada 18-22 aprilie pentru liceenii care vor să vadă cum este la facultate.

Metodologia pentru ocuparea posturilor de inspectori scolari generali, în dezbatere publică

Ministerul Educaţiei a lansat, luni, în dezbatere publică metodologia pentru ocuparea prin concurs a funcţiilor de inspector şcolar general, inspector adjunct şi director al casei corpului didactic, noutatea principală fiind că de acum încolo, proba scrisă şi interviul vor fi monitorizate video.

Expert canadian: Educaţia pentru sănătate nu înseamnă că începi viaţa sexuală mai devreme

Predarea educaţiei pentru sănătate la şcoală nu înseamnă că elevii îşi vor începe viaţa sexuală mai devreme, dar lipsa acestei educaţii duce la greşeli care pot costa vieţi, spune expertul canadian în educaţie pentru sănătate, Meg Hickling, într-un interviu acordat Agenţiei MEDIAFAX.

Ţara în care le este permis copiilor să fumeze în curtea şcolii

Franţa încă se află în stare de alertă, iar unul dintre efectele secundare ale acestei stări este faptul că liceeni au primit permisiunea de a fuma în incinta şcolii, ca o măsură de securitate împotriva atacurilor teroriste, scrie Business Magazin.

Adrian Curaj: Căutăm resurse să trecem de la „Cornul şi laptele” la o masă caldă

Ministerul Educaţiei caută soluţii pentru înlocuirea programului naţional „Cornul şi laptele” cu o masă caldă, a declarat joi ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.

Ministrul Educaţiei: Planurile-cadru pentru gimnaziu sunt aproape gata

Planurile-cadru pentru gimnaziu sunt aproape gata, iar săptămâna viitoare, Ministerul Educaţiei va lansa o metodologie privind noile atribuţii ale CNATDCU, a anunţat joi ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.

Nouă elevi din judeţul Buzău au fost preluaţi de ambulanţă după ce au pulverizat cu spray în clasă

Nouă elevi de la Şcoala din Gura Teghii, judeţul Buzău, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce în clasă a fost pulverizat un spray.

Programul „Laptele şi cornul”, suspendat în Braşov după ce numărul elevilor intoxicaţi a ajuns la 23

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Braşov a decis să suspende programul "Laptele şi cornul" care urma să se distribuie vineri şi luni, după ce numărul copiilor care au ajuns la spital de la Şcoala Generală nr. 31 a ajuns la 23, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CFR: În săptămâna de „Şcoala Altfel”, elevii vor putea participa la programe educaţionale

CFR pune la dispoziţia elevilor, în perioada 18 – 22 aprilie, mai multe programe educaţionale din cadrul "Şcoala Altfel", se anunţă într-un comunicat de presă.

Ministerul Educaţiei: Au fost depuse 486 de cereri de înscriere în clasa I

Părinţii au depus 486 de cereri de înscriere în clasa I, pentru copiii care nu au urmat clasa pregătitoare, mai puţin faţă de anul şcolar anterior când au fost depuse 2.901, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educaţiei.

SIMULARE BACALAUREAT 2016: Trei elevi din Bucureşti, eliminaţi de la proba la alegere

Din totalul de 11.465 de elevi de clasa a XII-a din Bucureşti, prezenţi la proba la alegere din cadrul simulării examenului de Bacalaureat, trei au fost eliminaţi, potrivit datelor comunicate agenţiei MEDIAFAX de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

SIMULARE BACALAUREAT 2016: Elevii susţin joi proba la alegere

Elevii de clasa a XII-a susţin, joi, proba la alegere de la simularea bacalaureatului, aceasta fiind ultima probă din cadrul examenelor scrise, urmând ca rezultatele să fie comunicate pe 18 martie, notele nu se trec în catalog.

SIMULARE BACALAUREAT 2016: 21 de elevi din Bucureşti au fost eliminaţi de la proba obligatorie

Din cei 24.489 de elevi bucureşteni prezenţi la simularea probei de Matematică şi Istorie de la Bacalaureat, 21 au fost eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă, potrivit datelor comunicate agenţiei MEDIAFAX de Inspectoratul Şcolar Bucureşti.

SIMULARE BACALAUREAT 2016: Elevii susţin miercuri proba la Istorie şi Matematică

Elevii de clasa a XI-a şi a XII-a susţin miercuri, proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) din cadrul simulării Bacalaureatului.

INTERVIU- Simona Baciu: Vrem o şcoală practică ai cărei elevi nu stau cu nasul în bancă, ci gândesc critic

Simona Baciu, directoarea şcolii care a inventat conceptul de "Şcoală altfel", a povestit într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX , despre o "şcoală practică ai cărei elevi nu stau cuminţi cu nasul în banca lor, ci învaţă să gândească critic, să pună întrebări şi să vină cu soluţii".

SIMULARE BACALAUREAT: Astăzi începe simularea la nivel naţional. Calendarul examenelor

Simularea examenului de Bacalaureat va avea loc în perioada 7 – 10 martie, la nivel naţional, pentru cei peste 345.000 de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a.

EXCLUSIV: Cine sunt câştigătorii licitaţiei de manuale de la clasa a IV-a

CD Press şi Litera sunt marii câştigători ai licitaţiei pentru manualele de clasa a IV-a, potrivit unor documente obţinute în exclusivitate de MEDIAFAX.

SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ: Peste 44 la sută dintre cei care au fost la simulare au luat peste 5

Peste 44 la sută dintre elevii care au fost la simularea evaluării naţionale au medii între 5 şi 10, cu 6,63 la sută mai puţini decât anul trecut, iar şapte elevi au obţinut medii de 10, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Educaţiei, sâmbătă.

STUDIU: Unul din patru elevi de liceu consideră că homosexualii sunt „fiinţe inferioare”. Membru LGBT: Imaginea mea în liceu a fost şi rămâne una de persoană cu handicap.

Unul din patru elevi de liceu consideră că homosexualii şi lesbienele sunt nişte fiinţe inferioare, iar doi din cinci liceeni cred că bărbaţii homosexuali ori femeile lesbiene nu ar trebui să predea în şcoli, potrivit unui studiu al Asociaţiei ACCEPT.

Suceava: Patru cazuri de scarlatină în ultimele zece zile la copii

Patru cazuri de scarlatină au fost înregistrate în ultimele zece zile la patru copii preşcolari din comuna suceveană Poiana Stampei, care au fost internaţi în spitalul din Vatra Dornei. Totdată, numărul elevilor cu oreion din liceul din Vicovu de Sus a ajuns la 25, transmite corespondentul MEDIAFAX.

TRAGEDIE în China: Zece copii au fost înjunghiaţi în faţa unei şcoli

Un bărbat înarmat cu un cuţit a înjunghiat luni zece elevi, în sudul Chinei, rănind grav doi copii, după care s-a sinucis, în ultimul dintr-o serie de atacuri la şcoli în această ţară, potrivit presei de stat, relatează Reuters online.

12.560 elevi bucureşteni s-au prezentat la simularea probei de Matematică de la Evaluarea Naţională

Un număr de 12.560 de elevi din Bucureşti au susţinut marţi simularea la proba de Matematică a Evaluării Naţionale de la clasa a VIII-a, a declarat, pentru MEDIAFAX, inspectorul general-adjunct Liliana Toderiuc.

Profesorul Severius Moldoveanu de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” va fi cercetat disciplinar

Profesorul Severius Moldoveanu de la Colegiul Naţional "Tudor Vianu" va fi cercetat disciplinar de către conducerea liceului, iar tezele de la matematică urmează să fie reevaluate, sunt recomandările Ministerului Educaţiei, care a finalizat ancheta de la colegiu.

Ancheta de la Vianu: „A fost o glumă a profesorului, elevii nu s-au simţit umiliţi”

ISMB a anunţat luni că a finalizat ancheta în cazul profesorului de matematică Sorin Moldoveanu de la Colegiul Tudor Vianu, din investigaţie rezultând că "incidentul petrecut la clasă a fost o glumă a profesorului, înţeleasă ca atare de elevi, care nu s-au simţit umiliţi".

Olimpici, premiaţi de PMB cu excursii în Europa

53 de elevi din liceele din Bucureşti care au obţinut medalii de aur, argint şi bronz la olimpiadele internaţioanele au fost premiaţi de Primăria Capitalei şi vor primi din partea PMB o excursie de cinci zile în Europa, urmând să viziteze oraşele Strasbourg, Berna, Stuttgard şi Luxemburg.

Programul „Şcoala Altfel”: Elevii din Capitală pot fi mecanici de locomotivă pe Săgeata Albastră

Elevii din Bucureşti pot participa, în perioada 18 - 22 aprilie, la atelierele educaţionale organizate în cadrul programului "Şcoala Altfel" într-un tren Săgeata Albastră.

Elevii intră în vacanţa intersemestrială. Uite când se încheie anul şcolar

Elevii intră de sâmbătă în vacanţa intersemestrială, care se va încheia în 14 februarie potrivit structurii anului şcolar în curs anunţată pe 31 august de Ministerul Educaţiei.

Sute de semnături de susţinere pentru profesorul braşovean acuzat că ar lovi şi jigni elevii

Actuali şi foşti elevi ai lui Nicolae Souca, profesor la un colegiu din Braşov, acuzat de unii elevi că i-ar lovi şi supune la pedepse corporale, au lansat o petiţie online, care a strâns aproape 600 de semnături, precum şi o pagină pe Facebook, pentru susţinerea cadrului didactic.

Elevii de la un liceu din Braşov cer concedierea unui profesor, pe motiv că îi jigneşte şi îi supune la pedepse corporale

Elevii de la Colegiul Naţional de Ştiinţe ale Naturii ”Emil Racoviţă” Braşov cer desfacerea contractului de muncă al unui profesor de chimie, care lucrează de peste 40 de ani în învăţământ, pe motiv că acesta îi jigneşte şi îi supune la pedepse corporale, Inspectoratul Şcolar deschizând o anchetă.

STARE DE ALERTĂ în Marea Britanie şi Franţa: 14 şcoli din Anglia, închise după ce au primit ameninţări cu bombe. Cinci licee din Paris, vizate de alerte cu bombă – FOTO

Mii de elevi din 14 şcoli din Marea Britanie au fost evacuaţi, marţi, după ce instituţiile de învăţământ au primit o serie de ameninţări cu bombe, informează Daily Mail.

Cursuri SUSPENDATE şi marţi: Unde vor fi închise şcolile

Cursurile vor fi suspendate şi marţi în unităţile de învăţământ din mediul rural din judeţele Galaţi şi Vaslui, pentru a fi evitate eventuale probleme ce pot apărea în timpul transportului elevilor şi preşcolarilor către şcoli şi grădiniţe din cauza drumurilor înzăpezite. De asemenea, cursurile vor fi suspendate şi marţi în 30 de unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa, din cauza ninsorilor abundente.

Avalanşă în Alpii francezi. Trei persoane au murit, iar cinci au fost date dispărute

Cel puţin trei persoane - doi elevi şi un schior ucrainean - au murit, iar alte cinci rămân dispărute după avalanşa produsă miercuri în Alpii francezi, conform unui bilanţ provizoriu anunţat de autorităţi.

Elevii revin la şcoală luni, după o vacanţă de iarnă de trei săptămâni

Elevii se întorc la cursuri, luni, după o vacanţă de iarnă de trei săptămâni, însă din 6 februarie vor avea din nou liber, până în 14 februarie, pentru pauza dintre cele două semestre, prevăzută în calendarul anului şcolar 2015-2016.

Verificări la o şcoală din Câmpina după ce unii elevi au primit biscuiţi cu data de expirare modificată

Comisarii Protecţiei Consumatorilor Prahova fac, joi, verificări la o şcoală din Câmpina şi la una dintre firmele care distribuie produse în cadrul programului "Lapte şi corn", după ce mai mulţi elevi au primit pachete de biscuiţi a căror dată de expirare fusese modificată.

Cinci medalii de argint şi una de bronz, obţinute de România la Olimpiada de Ştiinţe pentru Juniori

Elevii români au obţinut cinci medalii de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori, desfăşurată în Coreea de Sud, în perioada 2-11 decembrie, la care au participat 249 de elevi din 46 de ţări, a anunţat, vineri, Ministerul Educaţiei.

REPORTAJ: Elevii unui liceu din Cluj învaţă înghesuiţi în clase amenajate iniţial ca dormitoare. Unii copii s-au îmbolnăvit – FOTO

Peste 500 de elevi de la Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" din Cluj-Napoca, mutaţi la o altă şcoală întrucât nu au fost finalizate lucrările de reabilitare la unitatea lor, învaţă fără materiale didactice, înghesuiţi în săli care au 27 de metri pătraţi şi care iniţial au fost amenajate ca dormitoare.

Peste 850 de elevi suspecţi de radicalizare în Franţa, semnalaţi în anul şcolar 2014-2015

Peste 850 de cazuri de posibile radicalizări în rândul elevilor din Franţa au fost semnalate în anul şcolar 2014-2015, a anunţat, vineri, Najat Vallaud-Belkacem, ministrul francez al Educaţiei, citat de site-ul agenţiei de presă AFP.

Mai mulţi copii de la o şcoală din Feteşti, la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară

Mai mulţi elevi de la o şcoală din Feteşti, judeţul Ialomiţa, au ajuns la spital, vineri, după ce li s-a făcut rău la şcoală, acuzând simptome de toxiinfecţie alimentară, cinci dintre aceştia fiind transferaţi la Spitalul Judeţean din Slobozia, cu o autospecială pentru victime multiple.