eliberare

Cererea de eliberare condiţionată a lui Ioan Niculae, respinsă de instanţă

Cererea de eliberare condiţionată înaintată de Ioan Niculae, după ce a executat aproape cinci luni din pedeapsa de doi ani şi jumătate în dosarul "Mită la PSD", a fost respinsă, luni, de Judecătoria Găeşti.

Ioan Niculae cere în instanţă să fie eliberat, după ce a executat aproape cinci luni din pedeapsă

Omul de afaceri Ioan Niculae, care a executat aproape cinci luni din pedeapsa de doi ani şi şase luni de închisoare în dosarul "Mită la PSD", a solicitat Judecătoriei Găeşti eliberarea condiţionată, surse judiciare spunând că omul de afaceri ar fi scris în penitenciar două cărţi.

Benjamin Netanyahu, despre eliberarea lui Jonathan Pollard: „Aşteptăm cu nerăbdare”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu salută decizia SUA privind eliberarea condiţionată a cetăţeanului americano-israelian Jonathan Pollard, condamnat în Statele Unite pentru spionaj, şi aminteşte despre eforturile depuse în acest sens, într-un anunţ făcut în cursul zilei de marţi.

Israelul a eliberat un deţinut palestinian, aflat în greva foamei de 55 de zile

Autorităţile israeliene au eliberat, duminică, un prizonier palestinian pe nume Khader Adnan, care era deţinut fără a fi pus sub acuzare şi care se afla în greva foamei de 55 de zile.

Sorin Roşca Stănescu, eliberat condiţionat după ce a executat aproape nouă luni din pedeapsă. El a părăsit Penitenciarul Jilava – FOTO

Tribunalul Ilfov a decis definitiv, joi, eliberarea condiţionată a lui Sorin Roşca Stănescu, după ce a executat aproape nouă luni din pedeapsa de doi ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul "Rompetrol".

Zece funcţionari diplomatici tunisieni au fost eliberaţi de terorişti în Libia

Zece funcţionari diplomatici tunisieni răpiţi acum o săptămână de un grup islamist în Libia au fost eliberaţi în schimbul unui lider fundamentalist, anunţă Ministerul tunisian de Externe, citat de BBC News online.

Jean Pădureanu, eliberat condiţionat: M-am descurcat foarte bine în penitenciar, prietenii au avut grijă şi m-au alimentat bine

Tribunalul Ilfov a decis joi, definitiv, ca fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa Jean Pădureanu să fie eliberat condiţionat, după ce a executat un an şi trei luni din pedeapsa de trei ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

Directorul suspendat al RA-APPS, Gabriel Surdu, eliberat din arest şi cercetat sub control judiciar

Directorul suspendat al RA-APPS, Gabriel Surdu, a fost eliberat din arest, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus cercetarea acestuia sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că i-a cerut şefului CJ Buzău să faciliteze firmei sale obţinerea unui contract.

Pistorius va fi eliberat condiţionat

Atletul paralimpic Oscar Pistorius, condamnat la cinci ani de închisoare pentru uciderea prietenei sale Reeva Steenkamp, va fi eliberat condiţionat, în luna august, după ce a efectuat zece luni din pedeapsă, informează BBC, citând reprezentanţi ai administraţiei penitenciarelor din Africa de Sud.

Judecătoria Sectorului 4 apreciază că Jean Pădureanu şi-a însuşit scopul pedepsei şi poate fi reintegrat în societate

Judecătoria Sectorului 4 (JS4), care a dispus în 1 mai eliberarea condiţionată a lui Jean Pădureanu, decizia fiind contestată, apreciază în motivarea deciziei că Pădureanu a demonstrat că îşi însuşeşte scopul preventiv şi educativ al pedepsei, aşa încât să poată fi reintegrat în societate.

Fostul procuror şef al DNA Slobozia, Dumitru Cristudor, a fost eliberat condiţionat

Fostul şef al DNA Slobozia, Dumitru Cristudor, condamnat de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită şi favorizarea infractorului, a fost eliberat condiţionat din penitenciar, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.

Elena Udrea a spus instanţei că nu ar trebui să stea arestată de dragul opiniei publice

Elena Udrea a cerut instanţei să îi înlocuiască măsura arestului preventiv, arătând că nu trebuie să stea închisă de dragul opiniei publice, care nu reprezintă un substitut al probelor din dosar, a declarat avocatul Marius Striblea, după şedinţa de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

George Copos, eliberat condiţionat după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani: Am crezut enorm de mult în puterea judecătorească, dar sunt îngrijorat

George Copos a fost eliberat condiţionat, marţi, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani de închisoare, decizia luată de Tribunalul Bucureşti fiind definitivă.

Gigi Becali, eliberat condiţionat. PRIMA DECLARAŢIE la ieşirea din Penitenciar: Vreau să mă împac cu toţi, să mă ierte orice om pe care l-am supărat. Finanţatorul Stelei a ajuns acasă

Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare, decizia fiind luată, vineri, de Tribunalul Constanţa, care a respins contestaţia procurorilor DNA. Gigi Becali a ajuns, în jurul orei 17.40, la locuinţa sa din Pipera, nedorind să facă nicio declaraţie pentru cei aproximativ 20 de reprezentanţi ai presei care îl aşteptau.

Becali la ieşirea din penitenciar: Vreau să mă împac cu toţi, să mă ierte orice om pe care l-am supărat

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost eliberat, vineri după-amiază, din Penitenciarul Poarta Albă, şi a spus, la ieşire, că primul lucru pe care vrea să îl facă este să se împace cu toată lumea, adăugând: ”Să mă ierte tot omul pe care l-am supărat - jurnalist, judecător”.

Ioana Marina Popovici, condamnată în dosarul ”Trofeul calităţii”, eliberată condiţionat

Ioana Marina Popovici, condamnată, în 2012, la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu în dosarul ”Trofeul calităţii” în care a fost condamnat şi fostul premier Adrian Năstase, a fost eliberată condiţionat din penitenciar.

Gigi Becali află în 31 martie dacă va eliberat condiţionat din penitenciar

Contestaţia procurorilor la decizia de săptămâna trecută a Judecătoriei Medgidia care a admis solicitarea lui Gigi Becali de eliberare condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă va fi judecată în 31 martie, au decis, miercuri, magistraţii Tribunalului Constanţa.

Gigi Becali ar putea fi eliberat. Instanţa a admis cererea de liberare condiţionată

Gigi Becali ar putea deveni un om liber, după ce magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis, vineri, cererea acestuia de liberare condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă, unde execută trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul "Valiza", sentinţa nefiind definitivă.

Directorul Grossmann arestat în dosarul fraudării de fonduri UE, plasat în arest la domiciliu

Omul de afaceri Ilie Florin Drăgan, director al SC Grossmann Engineering Group, arestat preventiv în dosarul privind deturnarea de fonduri europene destinate unui proiect de extinderea lucrărilor de canalizare în oraşul Comarnic, va fi plasat în arest la domiciliu, a decis instanţa supremă.

CSM îi cere preşedintelui Klaus Iohannis eliberarea din funcţie a judecătorului Stan Mustaţă

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, în cadrul şedinţei de marţi, înaintarea către preşedintele Klaus Iohannis, a propunerii de eliberare din funcţie a magistratului Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, judecat în prezent pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Estrella Ştefănescu, şefa din CFR arestată pentru luare de mită, a fost plasată în arest la domiciliu

Estrella Ştefănescu, şefa din CFR arestată pentru luare de mită, a fost eliberată de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care a admis contestaţia ei şi a înlocuit măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Unul dintre ucigaşii lui Ioan Luchian Mihalea, eliberat din penitenciar după 20 de ani de detenţie

Nelu Florian Gavrilă, unul dintre cei doi ucigaşi ai compozitorului Ioan Luchian Mihalea, condamnat la închisoare pe viaţă, a fost eliberat, miercuri, din închisoare, după ce Judecătoria Găeşti a admis propunerea de eliberare condiţionată formulată de comisia de la Penitenciarul Găeşti.

Jaycee Chan, fiul actorului Jackie Chan, a fost eliberat din închisoare

Jaycee Chan, fiul actorului Jackie Chan, a fost eliberat din penitenciar vineri, după executarea unei pedepse de şase luni de închisoare pentru consum şi deţinere de droguri, după ce a fost implicat în campania dură antinarcotice a autorităţilor, a anunţat presa de stat chineză.

Atacatorul din Militari, eliberat din arest după ce instanţa nu a mai prelungit mandatul

Atacatorul din Militari, Mihai Chiriţă, care a rănit trei persoane cu un pistol cu bile, printre care o tânără care şi-a pierdut un ochi, a fost eliberat din arest, după ce instanţa supremă nu a mai prelungit mandatul de arestare emis pe numele acestuia.

Irina Jianu, eliberată pentru că a participat la programe educaţionale şi nu a fost sancţionată

Irina Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost eliberată condiţionat, după ce a executat o treime din pedeapsă, pentru că a participat la programe educaţionale, a avut un comportament bun şi nu a fost sancţionată niciodată, arată Tribunalul Bacău în motivarea deciziei.

MOTIVAREA deciziei de eliberare a lui Sorin Ovidiu Vîntu: A dat dovezi de îndreptare şi regretă sincer fapta

Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat condiţionat pentru că s-a conformat rigorilor detenţiei, a dat dovezi de îndreptare şi a îndeplinit cu responsabilitate toate sarcinile, arătând că "regretă sincer fapta pentru care a fost încarcerat", potrivit motivării deciziei Tribunalului Ilfov.

Irina Jianu, condamnată în dosarele „Trofeul calităţii” şi „Zambaccian”, a fost eliberată condiţionat

Fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii" şi la patru ani în cazul "Zambaccian", plus un spor de 9 luni, din care a ispăşit doi ani şi jumătate, va fi eliberată condiţionat, a decis definitiv Tribunalul Bacău.

Justiţia argentiniană a decis că urangutanii sunt „persoane non-umane” şi pot fi eliberaţi din cuşti

Un urangutan dintr-o grădină zoologică argentiniană va fi eliberat şi transferat într-un parc natural, după ce un tribunal din Argentina a decis că această primată este "o persoană non-umană" care a fost ilegal privată de libertate, a anunţat duminică presa locală.

MEDIAFAX ZOOM: Căderea blocului comunist – GALERIE FOTO

Cu 25 de ani în urmă, în decembrie 1989 se încheia un proces început în momente diferite în ţările din sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, însă care a avut peste tot acelaşi rezultat: eliberarea popoarelor respective de sub orânduirea comunistă, libertatea de expresie şi pluripartidism.

Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, eliberat condiţionat: Dac-ar fi să mai iau o hotărâre m-aş înscrie în Partidul Proştilor

Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, încarcerat la Penitenciarul Pelendava după ce fusese condamnat în 2013 la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, a fost eliberat condiţionat, în urma unei decizii definitive a Tribunalului Dolj.

Nicuşor Constantinescu va fi eliberat şi cercetat sub control judiciar. Decizia este definitivă

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, va fi cercetat sub control judiciar, a decis, vineri, Curtea de Apel Constanţa, care a admis solicitarea acestuia de înlocuire a arestului preventiv, în dosarul privind nefinanţarea Centrului Militar Zonal.

Sorin Ovidiu Vîntu va fi ELIBERAT din penitenciar. Tribunalul Ilfov a aprobat eliberarea condiţionată

Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Ilfov a admis, miercuri, contestaţia acestuia faţă de o decizie a Judecătoriei Sectorului 4 prin care a fost respinsă cererea de liberare condiţionată.

Cererea de eliberare condiţionată a lui Antonie Solomon, admisă. Decizia nu e definitivă

Judecătoria Craiova a admis, joi, cererea de eliberare condiţionată a fostului primar al Craiovei Antonie Solomon, condamnat în 2013 la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, însă decizia nu este defitinivă.

Fostul şef al OPC Braşov Ionel Spătaru, condamnat pentru luare de mită, a fost eliberat condiţionat

Fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov Ionel Spătaru, care în 2012 a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Codlea, miercuri, după ce a ispăşit două treimi din pedeapsă.

Dolores O’Riordan, solista trupei The Cranberries, a fost eliberată din arestul Poliţiei irlandeze – VIDEO

Cântăreaţa Dolores O'Riordan, solista trupei The Cranberries, care a fost arestată luni sub acuzaţia atacării unei însoţitoare de zbor, la bordul unui avion, a fost eliberată de Poliţia irlandeză, fără a se menţine acuzaţiile care i-au fost aduse.

MOTIVARE: Necolaiciuc nu a dat suficiente dovezi de îndreptare, astfel că nu poate fi eliberat

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc nu a dat suficiente dovezi de îndreptare în penitenciar, chiar dacă nu a fost sancţionat disciplinar, astfel că nu poate fi eliberat condiţionat, motivează magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 (JS5), care a analizat cererea lui Necolaiciuc.

Irina Jianu, eliberată condiţionat după 2 ani şi jumătate de închisoare. Decizia nu este definitivă

Fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Irina Jianu, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii" şi la patru ani în cazul "Zambaccian", la care s-a adăugat un spor de nouă luni, a fost eliberată condiţionat de Judecătoria Bacău.

Fostul vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica, condamnat pentru corupţie, va fi eliberat condiţionat

Fostul vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica, închis, în octombrie 2012, la Penitenciarul Gherla, după ce fusese condamnat la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie, va fi eliberat condiţionat, miercuri, după ce Tribunalul Cluj a menţinut o decizie anterioară a instanţei privind eliberarea sa.

MOTIVARE: Năstase, eliberat pentru că s-a implicat în influenţarea pozitivă a celorlalţi deţinuţi

Tribunalul Ilfov arată, în motivarea deciziei de liberare condiţionată a lui Adrian Năstase, că fostul premier a avut un "comportament foarte bun" în penitenciar, s-a implicat în "influenţarea pozitivă" a celorlalţi deţinuţi şi a dat "dovezi de îndreptare".

Deputatul Gheorghe Coman condamnat pentru mită, eliberat condiţionat din Penitenciarul Focşani

Deputatul Gheorghe Coman, condamnat definitiv într-un dosar în care a fost acuzat că a primit bani şi o sticlă de whisky în schimbul menţinerii în funcţie a unui şef din DSVSA Buzău, a fost eliberat condiţionat marţi după-amiază din Penitenciarul Focşani, după executarea a două treimi din pedeapsă.