elisei

Valentina Elisei Ardean: Ne dorim să fim în continuare la fel cum am fost la acest turneu

Jucătoarea Valentina Elisei Ardean a declarat, luni noapte, la sosirea naţionalei feminine de handbal de la Campionatul Mondial, că îşi doreşte ca alături de coechipierele sale să rămână la fel ca la turneul din Danemarca şi să aibă cât mai multe rezultate pozitive.

INTERVIU: Elisei: Mă simt în stare să joc în finala Ligii Campionilor

Extrema stângă a echipei naţionale şi a formaţiei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Valentina Ardean Elisei, a declarat vineri, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că simte că poate evolua în finala Ligii Campionilor la handbal, dar că până atunci trebuie să adune cât mai multe meciuri.

Valentina Elisei-Ardean, operată cu succes în Belgia

Handbalista Valetina Elisei-Ardean a fost operată, luni, la o clinică din Anvers (Belgia), soţul sportivei declarând pentru MEDIAFAX că intervenţia chirurgicală a durat destul de mult, dar a fost una de succes.

Valentina Elisei-Ardean va fi operată în Belgia, de ruptură de ligamente

Preşedintele CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că handbalista Valentina Elisei-Ardean, accidentată grav în meciul cu Zvezda Zvenigorod, din Liga Campionilor, va fi operată în 9 noiembrie, la Spitalul O.L.V. Middelares din Anvers (Belgia).