elvetia

Elveţia. Şeful armatei şi cel al serviciului de informaţii au demisionat

Şeful forţelor armate elveţiene şi cel al serviciului de informaţii din Elveţia au demisionat. Anunţul a fost făcut de un deputat elveţian care a confirmat informaţiile care circulau în presa locală. Cei doi vor rămâne în funcţie pânâ în 2026.

Elveţia ar putea contribui la menţinerea păcii în Ucraina, spune şeful armatei

Elveţia ar putea contribui cu trupe la o viitoare misiune de menţinere a păcii în Ucraina, dacă i se va cere, a declarat şeful forţelor armate elveţiene, Thomas Suessli, într-un interviu publicat duminică.

Sute de persoane protestează în faţa locuinţei din Elveţia a liderei extremei drepte germane

Aproximativ 250 de persoane au protestat, sâmbătă, faţă de preşedinta partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), în oraşul elveţian în care aceasta îşi are reşedinţa, scrie Reuters.

Tánczos Barna: Contribuţia elveţiană reprezintă o dovadă a încrederii reciproce

Contribuţia elveţiană de 221 de milioane de franci reprezintă o dovadă a încrederii reciproce şi a valorilor comune pe care le împărtăşim, declară, joi, ministrul Finanţelor, Tánczos Barna, la ceremonia de semnare a acordurilor de finanţare în cadrul Programului de cooperare româno-elveţian.

Elveţia susţine discursul lui Vance despre democraţie, în ciuda criticilor europene

În interviul acordat ziarului Le Temps, Keller-Sutter a apreciat că discursul lui Vance reflectă valori liberale pe care le împărtăşeşte şi Elveţia, în special principiul ascultării vocii populaţiei. „A fost o pledoarie pentru democraţia directă. Se poate citi aşa”, a declarat preşedinta elveţiană, făcând referire la sistemul politic al ţării sale, cunoscut pentru utilizarea frecventă […]

Un reactor al celei mai vechi centrale nucleare din Europa s-a oprit din cauza unei erori

Unul dintre reactoarele celei mai vechi centrale nucleare din Europa s-a oprit, luni, în Elveţia, în urma unei erori de manipulare în timpul unei verificări de rutină, a anunţat grupul care administrează centrala, citat de AFP.

Referendum. Elveţienii au respins iniţiativa de responsabilitate ecologică. Care este motivul invocat

Elveţienii au respins duminică în mod covârşitor o iniţiativă a ecologiştilor care vizează consacrarea în Constituţie a respectului pentru limitele naturale ale planetei. Elveţienii au considerat proiectul prea riscant pentru economie şi modul de viaţă al ţării. Referendumul „pentru o economie responsabilă în limitele planetei” a fost respins cu 69,84%, iar tabără „nu” a câştigat […]

Cinci schiori au murit în Alpii francezi în urma unor avalanşe

O avalanşă în Alpii francezi a ucis miercuri patru schiori norvegieni în afara pârtiilor în regiunea Savoie din sud-est, iar o altă avalanşă produsă în apropiere de Chamonix în regiunea Haute-Savoie a ucis o schioare din Elveţia, scrie The Guardian.

Primul autobuz fără şofer din Europa începe să transporte angajaţii aeroportului Zurich

O premieră europeană se pregăteşte la aeroportul din Zurich, unde un autobuz complet autonom, dezvoltat în China, va transporta angajaţii începând din 2025.

Taxa Trump? Volkswagen de la „made in Germania” la „made in SUA”. Compania vrea să producă mai mult în SUA

Volkswagen va trebui să facă investiţii suplimentare în Statele Unite pentru a-şi atinge obiectivul de dublare a cotei de piaţă în această ţară, a declarat joi directorul său financiar Arno Antlitz în marja Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, Elveţia.

O supravieţuitoare a masacrului din 7 octombrie va reprezenta Israelul la Eurovision

Yuval Raphael, o tânără de 24 de ani care a supravieţuit atacului Hamas la festivalul Nova, va reprezenta Israelul la Eurovision 2025 în Elveţia.

Şase noi rute aeriene vor lega Sibiul de oraşe din Germania, Austria, Italia, Elveţia şi Spania

Şase noi rute aeriene vor lega de la începutul lunii august Sibiul de oraşe din Germania, Austria, Italia, Elveţia şi Spania.

Consiliul UE invită Elveţia să participe la proiectul PESCO „Mobilitate Militară”

Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni o decizie prin care confirmă că participarea Elveţiei la proiectul PESCO „Mobilitate Militară” îndeplineşte condiţiile generale stabilite în decizia (CFSP) 2020/1639 din noiembrie 2020 şi va aduce o valoare substanţială proiectului.

Elveţia şi Serbia se oferă să găzduiască o întâlnire între Donald Trump şi Vladimir Putin

Elveţia şi Serbia s-au oferit să găzduiască o întâlnire între Donald Trump şi Vladimir Putin, la câteva zile după ce a fost evocată posibilitatea unui astfel de eveniment.

Ce ţară europeană şi-a anunţat disponibilitatea de a găzdui o întâlnire Trump-Putin privind războiul din Ucraina

Nicolas Bideau, şeful departamentului de comunicare al Ministerului elveţian de Externe, a declarat pentru ziarul elveţian Le Temps că Elveţia este pregătită să găzduiască o întâlnire la nivel înalt între preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi liderul rus Vladimir Putin. Informaţia vine în contextul în care în urma summitului de pace care a avut […]

O nouă prelevare de organe la Spitalul Nicolae Oblu Iaşi. Inima şi plămânii, în Elveţia şi Grecia

Potrivit Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), prelevarea de organe a fost făcută de la un donator care a suferit un traumatism cerebral şi a intrat în moarte cerebrală. Astfel, s-au prelevat ficat, rinichi, plămâni şi cord. Ulterior, la Spitalul Sf. Spiridon Iaşi a fost făcut transplantul de ficat unei femei de 34 ani, cu ciroză […]

Elveţia intenţionează să interzică simbolurile naziste pe fondul creşterii antisemitismului

Măsura vine pe fondul unei creşteri a antisemitismului de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas. Incidentele clasificate drept „grave” au crescut cu 68% în anumite părţi ale ţării, potrivit unui raport guvernamental. „Fiecare dintre aceste evenimente contribuie la zdruncinarea sentimentului de securitate, în special în rândul populaţiei evreieşti din Elveţia”, se arată în raport, […]

Lindsey Vonn va reveni în Cupa Mondială de schi la St. Moritz

Marea schioare Lindsey Vonn a anunţat că va reveni în Cupa Mondială la St Moritz, în Elveţia, la sfârşitul săptămânii viitoare, scrie CNN.

O ţară din Europa plănuieşte să modernizeze reţeaua de buncăre nucleare din perioada Războiului Rece

Elveţia plănuieşte să aloce bani pentru a moderniza o parte din buncărele nucleare din perioada Războiului Rece, relatează agenţia Reuters. O lege întocmită în anul 1963 garantează populaţiei de 9 milioane, precum şi refugiaţilor sau străinilor, un loc în buncărele care să îi protejeze în caz de bombe şi radiaţii nucleare. Guvernul a lansat consultări […]

Brigadă feminină din România arbitrează în UEFA Youth League

Alina Peşu, împreună cu o echipă feminină de arbitri din România, va oficia partida dintre VFB Stuttgart (Germania) şi Young Boys Berna (Elveţia), din etapa a 6-a a UEFA Youth League, informează frf.ro.

Iniţiativă revoluţionară în Elveţia: stop finanţării combustibililor fosili

Un grup de parlamentari şi personalităţi publice din Elveţia propune o iniţiativă de interzicere a finanţării şi asigurării pentru noi exploatări de combustibili fosili. Scopul acestora este de a introduce în constituţia Elveţiei o „orientare ecologică şi durabilă” pentru sectorul financiar, scrie Bloomberg. Dacă iniţiativa va strânge 100.000 de semnături, va avea loc un referendum […]

Elveţia. O biserică a instalat „un Isus virtual” care răspunde credincioşilor în 100 de limbi

Numit „Deus in Machina”, proiectul permite oamenilor să vorbească direct cu o reprezentare digitală a lui Iisus. Credincioşii intră într-un confesional modern, unde, prin grilaj, văd un ecran ce afişează chipul lui Hristos. Acesta se mişcă şi răspunde în timp real la întrebările lor. Sistemul este impresionant de avansat – poate vorbi în 100 de […]

Un exoschelet de ultimă generaţie ajută persoanele paralizate să meargă din nou

Institutul Coreean de Ştiinţă şi Tehnologie Avansată (KAIST) a dezvoltat un exoschelet inovator, WalkON Suit F1, conceput pentru a ajuta persoanele paralizate să meargă, scrie New Atlas. Spre deosebire de modelele anterioare, acest exoschelet poate să se deplaseze autonom către un utilizator aflat într-un scaun cu rotile, să se fixeze în jurul picioarelor şi trunchiului […]

Preşedintele elveţian anunţă că un acord Elveţia-UE ar putea fi semnat anul acesta

Preşedintele elveţian Viola Amherd şi-a exprimat luni optimismul cu privire la semnarea până la sfârşitul a unui acord cu Uniunea Europeană. Acordul va stabili relaţia dintre Elveţia şi grupul comunitar, prin adaptarea la noile realităţi. Marea problemă care stă în calea semnării acordului este migraţia. „Am făcut deja progrese foarte bune în anumite domenii, în […]

A trăi mai mult de 100 de ani este considerat „puţin plauzibil” până în 2100, spun experţii

Un studiu publicat în octombrie 2024, în revista Nature, sugerează că o creştere semnificativă a duratei de viaţă este improbabilă înainte de sfârşitul acestui secol, scrie The Focus.   În ciuda progreselor în cercetarea îmbătrânirii, oamenii de ştiinţă din Statele Unite avertizează că tendinţa creşterii speranţei de viaţă observată în secolul al XX-lea  ar putea […]

Peste 100 de dosare noi de trafic de minori în România, în primele 6 luni din 2024

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă, marţi, că în primele 6 luni din anul 2024 s-au înregistrat 107 dosare noi de trafic de minori. Anunţul a fost făcut când a fost adusă în ţară, din Elveţia, fugara Claudia Cochioraş, condamnată la 7 ani de închisoare.

România U21 – Elveţia U21, meciul decisiv pentru a patra calificare consecutivă la Euro

După victoria categorică obţinută împotriva Muntenegrului, scor 6-2, tricolorii au revenit în ţară şi s-au antrenat la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, pregătindu-se intens pentru meciul de marţi. Un succes împotriva Elveţiei le-ar garanta calificarea la EURO 2025, pentru a patra oară consecutiv. Scenarii pentru calificare: – Victorie: România se califică direct la EURO. – […]

Ion Cristoiu: Avem capitalism fără capitalişti şi democraţie fără democraţi

„Tinerii care dobîndesc Bacalaureatul la noi nu se pot compara cu cei care ies din colegiile Franţei, Germaniei, Italiei, Belgiei sau Elveţiei“. În Scrisoarea a XII-a către Vasile Alecsandri, datată 22 octombrie 1882, aşezată sub titlul Dascăli greci şi dascăli români, Ion Ghica îşi aminteşte cum dascălii greci „învăţau pe coconaşi să vorbească limba Fanarului […]

Midiile originare din Marea Neagră au invadat lacurile elveţiene

Midiile care au invadat lacurile elveţiene provin dintr-o specie invazivă, care se răspândeşte rapid. Midiile sunt originare din Marea Neagră şi afectează ecosistemele elveţiene, potrivit Reuters. Acestea distrug plasele pescarilor, înfundă conductele subacvatice şi consumă cantităţi uriaşe de plante microscopice, punând în pericol alte specii acvatice. Midiile au fost detectate pentru prima dată în Elveţia, […]

Elveţia şi Italia îşi vor modifica graniţa din cauza topirii gheţarilor

Elveţia şi Italia îşi vor modifica frontiera din Alpi din cauza topirii gheţarilor, cauzată de schimbările climatice. O parte din zona afectată se află sub Matterhorn, unul dintre cei mai înalţi munţi din Europa, relatează BBC.

Mai multe persoane, reţinute în Elveţia pentru o moarte suspectă într-o „capsulă de sinucideri”

Mai multe persoane au fost reţinute şi a fost deschis un dosar penal în legătură cu moartea suspectă a unei persoane într-o „capsulă de sinucidere”, anunţă autorităţile din Elveţia, citate de AP News.

Peste 55 de milioane de franci elveţieni pentru sprijinirea IMM-urilor româneşti

IMM-urile din România vor avea la dispoziţie finanţări de peste 55 de milioane de franci eleveţieni pentru investiţii în sectorul productiv, după ce ministrul Finanţelor şi ambasadorul Elveţiei în România au semnat joi un acord în acest sens.

Zelenski critică iniţiativa de pace Brazilia-China, considerând-o „distructivă” pentru Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat iniţiativa de pace propusă de Brazilia şi China, numind-o „distructivă” într-un interviu publicat pe 12 septembrie de outletul brazilian Metropoles, informează The Kyiv Independent. Zelenski a declarat că există două opţiuni clare: „Susţii războiul sau nu îl susţii. Dacă nu îl susţii, atunci ajută-ne să oprim Rusia.” El a […]

Pentagonul alocă 1,2 miliarde de dolari pentru a produce rachete AMRAAM pentru Ucraina

Departamentul american al Apărării a semnat un contract în valoare de 1.195.985.081 de dolari cu compania Raytheon pentru a produce rachete sofisticate aer-aer AMRAAM cu rază medie de acţiune, care, printre altele, vor fi livrate Ucrainei, relatează site-ul Pentagon, citat de Ukrinform.

Germania extinde controalele la toate graniţele terestre. Ce trebuie să ştie călătorii români

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania că vor fi extinse controalele temporare la toate frontierele terestre ale Germaniei pentru a proteja securitatea internă şi a reduce migraţia ilegală, începând cu 16 septembrie 2024. Pe lângă controalele temporare deja existente la frontierele terestre cu Austria, Elveţia, Cehia […]

Elveţia oferă protecţie refugiaţilor ucraineni până în 2026

Elveţia a anunţat că va oferi protecţie refugiaţilor ucraineni până în 2026.

Elveţia, la răscruce: Neutralitatea de 500 de ani, pusă sub semnul întrebării de ameninţarea rusă

Unul dintre numeroasele motive este modul în care neutralitatea Elveţiei a afectat vânzările de arme. Altul este o mai bună apărare, iar potenţiala perturbare a politicii este încă un semn al modului în care invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia din 2022 schimbă peisajul de securitate al Europei. Atacul neprovocat a determinat […]

S-a ales locul unde va avea loc Eurovision 2025

Ediţia de anul viitor a concursului Eurovision va avea loc în oraşul elveţian Basel, a anunţat vineri radiodifuzorul public SRG.

„Bătrâneţea” începe în Elveţia la vârsta de 80 de ani

Elveţienii consideră că „bătrâneţea” începe la împlinirea vârstei de 80 de ani, ceea ce reprezintă o evaluare mai optimistă decât în deceniile anterioare. În anii 1990, un elveţian mediu considera că ultima etapă a vieţii începea la 69 de ani, conform sondajelor.

Un muzeu din Franţa îi îndeamnă pe turişti să viziteze operele de artă dezbrăcaţi

Muzeul de Civilizaţii din Europa şi Mediterana din Marseille găzduieşte o expoziţie inedită în care se recomandă vizitarea operelor de artă fără haine. Singurul obiect vestimentar acceptat este reprezentat de pantofi.