embargou

Bulgaria este scutită de embargoul petrolier rusesc până în 2025

Bulgaria este scutită de embargoul petrolier rusesc până la sfârşitul anului 2024, susţine premierul Kiril Petkov, potrivit CNN.

Ambasadorul Rusiei la Viena se ia la harţă cu liderii Europei

Oficialul trimis de Vladimir Putin în Austria foloseşte reţelele sociale, ca să-i interogheze pe şefii UE.

Qatarul doreşte compensaţie monetară pentru embargoul arab

Qatarul plănuieşte să ajute cetăţenii şi companiile care solicită compensaţii pentru pierderile financiare de pe urma ”blocadei” vecinilor săi, informează presa internaţională.

Obama anunţă ridicarea embargoului asupra armelor impus Vietnamului

Preşedintele american Barack Obama a anunţat luni ridicarea completă a embargoului asupra armelor impus Vietnamului, în cadrul vizitei sale de trei zile din statul vietnamez, ceea ce ar putea intensifica tensiunile deja ridicate cu China pe fondul teritoriiilor disputate în Marea Chinei de Sud.

O companie navală nord-coreeană şi-a redenumit flota pentru a evita sancţiunile ONU

O companie nord-coreeană care a încercat să transporte avioane de vânătoare într-un cargou cu zahăr şi-a redenumit majoritatea navelor pentru a evita sancţiunile Naţiunilor Unite.

Rusia interzice temporar importurile de carne din Republica Moldova

Rusia va impune un embargou temporar asupra importurilor de carne din Republica Moldova începând din 27 octombrie, a anunţat directorul serviciului federal veterinar şi fitosanitar Rosselhoznadzor, Serghei Dankvert, relatează agenţia Tass, în pagina electronică.

Importatorii ruşi caută soluţii pentru a depăşi problemele după embargoul alimentar impus de Moscova: ”Rusia vrea să arate că se poate descurca singură, că nu are nevoie de Europa”

Într-un supermarket din Moscova, iaurturile sunt disponibile din abundenţă la raionul pentru lactate, contrazicând imaginile cu rafturi goale vizibile în mai multe magazine din capitală după anunţul embargoului alimentar rus asupra produselor europene, însă unele au depăşit cu mult data de expirare.

Chişinăul transmite Rusiei că embargoul impus produselor moldoveneşti este excesiv şi nejustificat

Restricţiile impuse de Rusia produselor din Republica Moldova sunt excesive şi nejustificate şi încalcă prevederile acordurilor comerciale între Chişinău şi Moscova, a avertizat ministrul moldovean al Economiei, Andrian Candu, într-o întrevedere cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

Embargoul impus de Rusia produselor din UE provoacă victime la grădina zoologică din Moscova – FOTO

Interzicerea importurilor mai multor produse alimentare occidentale, decisă joi de Rusia, a provocat primele victime, animalele de la grădina zoologică din Moscova fiind private de numeroase dintre "delicatesele" din meniul zilnic.

Chişinăul nu va răspunde la restricţiile Moscovei cu un embargou asupra produselor ruse: „Noi nu vom declara că votca rusească este otrăvitoare”

Premierul moldovean Iurie Leancă a criticat joi restricţiile impuse de Rusia asupra fructelor şi legumelor din Republica Moldova, dar a precizat că autorităţile de la Chişinău nu vor răspunde cu un embargou asupra produselor ruse, relatează IPN, în pagina online.

Rusia acuză Republica Moldova că foloseşte documente false pentru a încălca embargoul asupra fructelor

Serviciul federal rus de supraveghere veterinară şi fitosanitară (Rosselhoznadzor) a acuzat Republica Moldova de încălcarea embargoului privind exportul de fructe şi legume în Rusia, prin folosirea unor documente false pentru a continua livrarea produselor pe piaţa rusă, relatează Interfax.

Cum evită nord-coreenii sancţiunile internaţionale

Depistarea în Panama a unei nave nord-coreene care transporta arme cubaneze evidenţiază schimburile la care regimul de la Phenian recurge de câteva decenii cu ţările din Mişcarea de Nealiniere pentru a evita embargoul internaţional.

Iranul importă din ţări europene aluminiu utilizat la fabricarea de rachete – surse

Iranul importă, profitând de lacune legislative, din ţări europene, inclusiv din Franţa şi Germania, minereu de aluminiu necesar fabricării de componente blindate şi rachete, afirmă surse citate de Reuters.

Israelul elimină embargoul terestru impus asupra Fâşiei Gaza pentru bunurile civile

Israelul, asupra căruia s-au exercitat presiuni pentru a elimina restricţiile impuse Fâşiei Gaza, a confirmat duminică ridicarea embargoului pentru toate "bunurile de uz civil", menţinând blocada maritimă pentru a împiedica importul de material de război în teritoriul palestinian.

SUA ridică embargoul la software pentru serviciile de socializare în Iran, Sudan, Cuba

Autorităţile SUA au decis să permită companiilor americane din sectorul IT să exporte în Iran, Sudan şi Cuba software destinat serviciilor de socializare online, atenuând astfel embargoul aplicat statelor respective, pentru a susţine comunicarea cetăţenilor acestora cu restul lumii.

Barack Obama a prelungit cu un an legea privind embargoul împotriva Cubei

Preşedintele american, Barack Obama, a prelungit cu un an "legea privind comerţul cu inamicul", care interzice orice schimb cu ţările considerate o ameninţare pentru Statele Unite şi care afectează numai Cuba, a anunţat luni Casa Albă.

Informaţii contradictorii privind impunerea unui embargou Israelului de către Londra

Ambasada Marii Britanii la Tel Aviv neagă informaţiile privind o decizie a Guvernului britanic de impunere a unui embargou vânzărilor de armament britanic către Israel.

Joe Biden exclude posibilitatea ridicării embargoului impus Cubei

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a exclus, sâmbătă, posibilitatea ridicării embargoului economic impus Cubei, dar a reafirmat hotărârea administraţiei preşedintelui Barack Obama de a modifica politica americană faţă de regimul comunist de la Havana.

Acord UE-Rusia, pentru o eventuală ridicare a embargoului rus asupra produselor poloneze

Uniunea Europeană şi Rusia au semnat miercuri un memorandum privind problemele de contaminare a produselor vegetale cu reziduuri de pesticide, în speranţa că va permite ridicarea embargoului rus asupra produselor poloneze, care afectează relaţiile ruso-europene.