erste group

Şeful Erste Group, principalul acţionar la BCR, va fi schimbat după ce a ocupat timp de 23 de ani această funcţie

Grupul austriac Erste Group Bank (Erste Group), acţionarul majoritar al BCR, a anunţat, joi, că Andreas Treichl (66 de ani) va fi înlocuit din poziţia de CEO, începând cu data de 1 ianuarie 2020, înainte de expirarea mandatului în iunie 2020.

Grupul austriac Erste devine broker la Bursa de Valori Bucureşti

Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, a fost admis ca broker la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), pe piaţa reglemementată la vedere, iar oficialii BVB se aşteaptă ca această "deschidere" a pieţei de capital româneşti la Viena să asigure un acces mai bun la investitorii internaţionali.

Erste Group a raportat la 9 luni active în creştere cu 2,5% şi trecere pe profit, cu 764,2 milioane de euro

Erste Group şi-a majorat activele în primele nouă luni cu 2,5% faţă de sfârşitul anului trecut, ajungând la 201,2 miliarde euro, datorită revenirii creditării, şi a raportat un profit de 764,2 milioane euro, de la o pierdere de 1,42 milioane euro la 9 luni 2014, a anunţat vineri grupul austriac.

Erste Group şi-a sporit profitul în T2 cu 16% şi a ajuns la 487 milioane euro după primul semestru

Grupul austriac Erste a înregistrat în al doilea trimestru un profit de 261,4 milioane euro, în creştere cu 16% faţă de primele trei luni, astfel că după primul semestru a ajuns la 487,2 milioane euro, de la o pierdere de aproape 1 miliard euro la 6 luni 2014, prin diminuarea costurilor de risc.

Profitul Erste Group a crescut de peste două ori în primul trimestru, la 225,8 milioane euro. Activele au urcat cu 3,2%

Erste Group a raportat pentru primele trei luni un profit net de 225,8 milioane euro, de peste două ori mai mare decât nivelul din perioada similară a anului trecut, pe fondul scăderii costurilor cu creditele neperformante, iar activele au urcat cu 3,2% de la finele lui 2014, la 202,6 miliarde euro.

Austria’s Erste Group, Two Associates To Grant Loans To Romanian Small Entrepreneurs

Austria's Erste Group together with Erste Foundation and the Center for Economic Development will grant loans to Romanian small entrepreneurs in rural areas and in small cities, who do not have access to traditional bank services.

Romanian Leu Could Lose Another 5% Vs Euro, After Dropping 11% In 2008 – Erste

The Romanian leu could lose another 5% versus the euro, given the “huge” current account deficit, after dropping by 11% against the European currency since the beginning of 2008, Erste Group researchers said in a report.