estimare

Hăncilă, Deloitte: În 2014 creşterea economică va fi mai lentă, de circa 2%, din cauza agriculturii mai slabe

Creşterea economică a României va fi mai lentă în 2014 decât anul acesta, de circa 2%, faţă de nivelul de 3% estimat pentru finele lui 2013, pe fondul unei contribuţii mai scăzute a agriculturii şi exporturilor, apreciază Melania Hăncilă, manager Deloitte Consultanţă.

VREMEA până pe 22 decembrie. Cât de frig va fi şi când va ninge în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 9 - 22 decembrie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Un tablou de Picasso, propus la o tombolă online pentru doar 100 de euro

Un tablou de Pablo Picasso, estimat la 1 milion de dolari, reprezintă marele premiu oferit la o tombolă online, al cărei tichet de participare costă doar 100 de euro.

Statistica menţine estimarea de creştere economică de 1,6% în trimestrul trei şi 2,7% la nouă luni

INS menţine estimarea anunţată în noiembrie privind evoluţia PIB, potrivit căreia economia a crescut cu 1,6% în trimestrul al treilea faţă de precedentele trei luni şi cu 4,1% comparativ cu iulie-septembrie 2012, astfel că la nouă luni avansul este de 2,7%, susţinut de industrie şi agricultură.

Nestle România estimează afaceri la acelaşi nivel cu 2012 şi are ca obiectiv revenirea pe creştere

Nestle România estimează că va încheia 2013 cu o cifră de afaceri similară cu cea de anul trecut, de 718 milioane lei, şi rămânerea pe profit, a declarat directorul general al companiei de bunuri de larg consum, Herve de Froment, care arată că principalul obiectiv este revenirea pe creştere.

Piaţa electrocasnicelor mari va creşte cu 4-5% în acest an şi va depăşi pragul de 300 milioane euro

Piaţa electrocasnicelor mari va creşte cu 4-5% în acest an şi va depăşi pragul de 300 milioane euro, după majorarea preţului mediu al acestor produse cu 10%, a declarat marţi directorul de marketing al Whirpool România, Mioara Bolozan.

ANALIŞTI: Cursul poate ajunge la 4,54 lei/euro la finalul anului, dacă BNR va continua să reducă dobânda

Cursul poate ajunge la 4,54 lei/euro la finalul anului, dacă dobânzile la plasamentele în lei vor mai scădea în urma continuării ciclului de relaxare a politicii monetare de către BNR pentru susţinerea economiei, consideră analiştii casei de brokeraj forex X-Trade Brokers.

Georgescu, BNR: Deficitul de cont curent al României ar putea ajunge în acest an la cel mult 2%

Deficitul de cont curent al României se va încadra în acest an în limita a 4% din PIB, ajungând probabil în jur de 2% cel mult, apreciază prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Florin Georgescu.

VREMEA până pe 23 iunie. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 10 - 23 iunie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Managerii estimează creşteri în toate sectoarele economice, până în luna iulie

Managerii companiilor se aşteaptă pentru perioada mai - iulie la creştere în construcţii, comerţ, industria prelucrătoare şi servicii, în raport cu cele trei luni anterioare, conform indicatorului sold conjunctural.

Eugen Sinca, BCR: BNR ar putea reduce dobânda de politică monetară în luna septembrie

Banca centrală ar putea reduce dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale în luna septembrie, de la 5,25% la 5%, iar în a doua jumătate a anului viitor este posibilă şi scăderea rezervelor minime obligatorii pentru lei, a declarat miercuri analistul-şef al BCR, Eugen Sinca.

ZF Mobilio: Trilulilu estimează că serviciul de conţinut muzical Zonga va ajunge la 100.000 de clienţi în 2 ani

Compania Trilulilu anticipează că va ajunge în următorii doi ani la 100.000 de abonaţi pentru Zonga, serviciul care permite utilizatorilor să acceseze contra cost conţinut muzical, a declarat unul dintre acţionarii Trilulilu, Sorin Biriş, la ZF Mobilio.

Companiile de asigurări anticipează un an cu creşteri slabe la nivelul pieţei

Anul 2013 va fi unul "amorţit" pentru piaţa asigurărilor generale şi de viaţă, cu o creştere de 3-5%, susţinută de majorarea tarifelor la poliţele RCA şi aportul din ce în ce mai semnificativ al asigurărilor de locuinţe si sănătate, estimează preşedintele Directoratului Omniasig, Mihai Tecău.

PROGNOZA METEO până în luna aprilie: Ce temperaturi vor fi în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a temperaturilor medii şi a precipitaţiilor pentru intervalul februarie - aprilie 2013. Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Aspen România. Geoană: Fără o creştere economică de peste 4%, România nu va putea face faţă competiţiei din UE

România are nevoie de o creştere economică de peste 4% anual pentru a putea recupera decalajele faţă de alte state şi pentru a face faţă competiţiei din Uniunea Europeană, a declarat, joi, Mircea Geoană, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă din Senat şi al Institutului Aspen România.

PROGNOZA METEO până în luna ianuarie. Estimarea meteorologilor pentru întreaga ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare meteorologică pe termen lung, pentru intervalul noiembrie 2012 - ianuarie 2013. Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.

ZF Mobilio: Numărul de smartphone-uri s-ar putea tripla în România, până în 2015, la 7,5 milioane

Numărul de telefoane inteligente utilizate în România a ajuns la 2,5 milioane de unităţi şi ar putea creşte la 7,5 milioane în 2015, a declarat Dan Vîrtopeanu, specialist în domeniul telefoniei mobile, la ZF Mobilio.

Statul ar trebui să plătească foştilor proprietari de teren agricol circa 2,5 miliarde de euro

Statul ar urma să plătească foştilor proprietari de terenuri agricole confiscate sub regimul comunist aproximativ 11 miliarde de lei (2,5 miliarde euro) dacă nu se limitează despăgubirile la 15% din valoarea de piaţă, la 20 de ani după apariţia Legii 18 privind fondul funciar.

Noua estimare de PIB este de 609 miliarde lei, deficitul pe februarie în jur de 2 miliarde de lei

Produsul Intern Brut estimat pentru acest an a urcat de la 580 de miliarde lei la aproximativ 609 miliarde lei, ca urmare a nivelului mai înalt anunţat pentru 2011, care a urcat de la 547 la 578 miliarde lei, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Gheorghe Gherghina.

Asigurarea împotriva dezastrelor naturale: Ce pagube ar putea provoca topirea bruscă a zăpezii şi care sunt judeţele cu cel mai mare risc

Temperaturile în creştere urmate de topirea bruscă zăpezii ar putea provoca peste 32.800 de daune la nivelul portofoliului de poliţe emise de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), a căror valoare se va ridica la 115 milioane lei (26,4 milioane euro), potrivit datelor companiei.

FORUM ZF DIGITAL – Neţin, Lenovo: Piaţa locală de PC-uri va creşte cu 20% în acest an, la 700.000 de unităţi

Piaţa locală a calculatoarelor personale (PC) va creşte cu 20% în 2011, la 700.000 de unităţi, şi va mai trece câţiva ani pentru a atinge vârful din 2008, când au fost vândute un milion de unităţi, a declarat, miercuri, directorul general al Lenovo România, Aurel Neţin, la forumul ZF Digital '11.

Rata şomajului nu va depăşi cinci la sută în acest an

Rata şomajului este în uşoară creştere, din cauza dispariţiei posturilor sezoniere şi a absolvenţilor, dar în acest an nu ar trebui să crească mai mult de cinci la sută, a declarat, marţi, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian.

BNR: Creşterea economică de anul viitor ar putea fi revizută de la 3,5-4% la 2,5%

Estimarea de creştere economică pentru anul viitor, în prezent de 3,5-4%, ar putea fi revizuită semnificativ în jos, la 2,5%, având în vedere contextul internaţional şi pierderea de "tracţiune" a exporturilor, potrivit economistului-şef al BNR, Valentin Lazea.

Lazea: Deficitul bugetar va depăşi ţinta de 3% din PIB în 2012, chiar şi în scenariul optimist

Deficitul bugetar va depăşi anul viitor ţinta de 3% din PIB după metodologia europeană de calcul, chiar şi într-un scenariu optimist în care creşterea economică va fi de 4%, potrivit economistului şef al BNR, Valentin Lazea.

Şeful ANOFM: Rata şomajului va ajunge, până la sfârşitul anului, la 4,8 la sută

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, estimează că rata şomajului la nivel naţional va ajunge, până la sfârşitul anului, la 4,8 la sută, "deci o creştere foarte mică".

Diversitatea lumii vii, estimată la 8,7 milioane de specii. Aproape 20.000 sunt pe cale de dispariţie

Terra adăposteşte circa 8,7 milioane de specii, dintre care 6,5 milioane trăiesc pe uscat, iar 2,2 milioane trăiesc în mediul acvatic, potrivit celei mai recente estimări oficiale, considerată a fi cea mai precisă realizată vreodată, publicată marţi în Statele Unite ale Americii.

Piaţa de factoring ar putea ajunge la circa 2,2 miliarde de euro în acest an, în creştere cu 20%

Piaţa factoringului ar putea creşte cu aproximativ 20% în acest an, la circa 2,2 miliarde de euro, ritmul de creştere fiind inferior celui atins în 2010, când s-a ridicat la 29%, potrivit estimărilor Asociaţiei Române de Factoring (ARF),

Allianz-Ţiriac:Asigurările vor avea în 2011 un an dificil, dacă vânzările auto îşi continuă declinul

Anul 2011 va fi unul dificil pentru piaţa asigurărilor, dacă vânzările auto îşi continuă declinul, iar o redresare a activităţii de subscriere ar putea avea loc în 2012, a declarat, marţi, directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări, Rangam Bir.

Raiffeisen Bank România estimează că va obţine în acest an un profit net de 271,8 mil. lei pe RAS

Raiffeisen Bank România estimează că va obţine în acest an un profit net de 271,8 milioane de lei, potrivit standardelor locale de contabilitate, RAS, uşor peste cel din 2010, în contextul unor investiţii programate de 182,8 milioane lei.

Euroins vrea să subscrie cu 20% mai multe prime în 2011 şi să treacă pe profit

Euroins România şi-a propus să subscrie prime de asigurare în sumă de 369,5 milioane de lei, cu peste 20% mai mult faţă de 2010, şi să obţină un rezultat pozitiv, după ce anul trecut pierderile s-au înjumătăţit, la 4,2 milioane de lei, potrivit datelor remise de companiei la solicitarea MEDIAFAX.

Generali estimează o creştere nesimnificativă a veniturilor şi scăderea de 20 de ori a profitului

Generali Asigurări estimează că primele subscrise vor creşte cu 0,4% în acest an, la 441,51 milioane de lei, în timp ce profitul net va coborâ la 860.000 de lei, de la 20,9 milioane de lei în 2010, potrivit datelor companiei din bugetul de venituri şi cheltuieli.

Activele fondurilor de pensii private ar putea creşte cu 60% în acest an, la peste 1,6 miliarde euro

Activele fondurilor de pensii private obligatorii şi facultative vor depăşi 1,6 miliarde de euro în acest an, în creştere cu aproximativ 60% faţă de 2010, a declarat, joi, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea.

Toncescu, CSA: Piaţa asigurărilor va stagna sau va creşte cu 1-2% în acest an

Piaţa asigurărilor va stagna sau va creşte cu 1-2% în acest an, după scăderile din anii anteriori, dar evoluţia subscrierilor va fi corelată cu cea a economiei româneşti, a declarat, joi, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu.

CIG Pannonia Asigurări de Viaţă estimează subscrieri cu 10-20% mai mari în acest an, faţă de 2010

CIG Pannonia Asigurări de Viaţă a subscris prime de aproximativ un milion de euro în 2010 şi estimează pentru acest an o creştere de 10-20%, pe fondul extinderii reţelei de unităţi teritoriale şi diversificarea canalelor de vânzări, a declarat directorul de vânzări al asigurătorului, Elena Tutunaru.

Afacerile Orange România s-au situat între 4,6 şi 4,9 miliarde lei în 2010 – estimare

Afacerile Orange România s-au situat între 4,6 şi 4,9 miliarde de lei în 2010, comparativ cu 4,43 miliarde de lei în urmă cu an, cifrele fiind estimate în baza informaţiilor Consiliului Concurenţei, care a amendat operatorul telecom "cu puţin peste 3%" din afacerile din anul precedent.

Afacerile Vodafone s-au situat între 3,7 şi 4 miliarde de lei în 2010 – estimare

Afacerile Vodafone România s-au situat între 3,7 şi 4 miliarde de lei în 2010, comparativ cu 3,93 miliarde de lei în urmă cu an, cifrele fiind estimate în baza informaţiilor Consiliului Concurenţei, care a amendat operatorul telecom "cu puţin peste 3%" din afacerile din anul precedent.

Vasilescu: Ieşirea din recesiune poate avea loc în 2011, asta nu înseamnă ieşirea din criză

Ieşirea din recesiune poate avea loc în 2011, dar depăşirea acestui prag nu înseamnă şi ieşirea din criză a economiei naţionale, a declarat, joi, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, prezent la o întâlnire ZF Expert.

Analiştii estimează scăderea ratei anuale de inflaţie de la 5,2% la 4,6%

Preţurile de consum au crescut în februarie cu 0,3%, faţă de 1,68% în ianuarie, iar rata anuală a inflaţiei a coborât de la 5,2% la 4,6%, conform mediei opiniilor exprimate de membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar - Bancari din România (AAFBR).

BRD: România va avea în 2010 o creştere de 1,5%, dublă faţă de media europeană

Limitarea creşterii economice undeva la 1,5% ar reprezenta o revenire sănătoasă, după corecţia abruptă din 2009, consideră economistul şef al BRD, Florian Libocor.

Microsoft România: Dacă PIB va urca cu 1% în 2010, creşterea sectorului IT va fi de 10%

Creşterea sectorului local de IT în acest an va fi de zece ori mai mare decât avansul Produsului Intern Brut, estimat în jurul a 1%, a declarat directorul general al Microsoft România, Călin Tatomir.