etap

Cârţu: Este greşeala mea că am gândit prea elevat pentru mintea lui Bornescu

Tehnicianul echipei Pandurii, Sorin Cârţu, a declarat că incidentul de la meciul de cu Universitatea Craiova, care a avut loc duminică seară, a fost creat de portarul oaspeţilor, Mircea Bornescu, care nu a acceptat felicitările de ziua lui adresate de antrenor.

Grigoraş: Sper să nu pierdem acasă nici cu Dinamo

Antrenorul Petre Grigoraş speră ca Oţelul Galaţi să nu piardă nici în meciul cu Dinamo Bucureşti, din etapa a XXIX-a a Ligii I, programat marţi, de la ora 16.00.

Biletele la Steaua – Dinamo se pun în vânzare marţi

Suporterii vor putea să-şi achiziţioneze bilete la partida Steaua - Dinamo începând de marţi, meciul fiind programat să se desfăşoare vineri, de la ora 21.00, pe stadionul echipei "roş-albastre", în cadrul etapei a XXX-a a Ligii I.

FC Argeş a terminat la egalitate meciul cu SC Vaslui

Formaţiile FC Argeş şi SC Vaslui au terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată duminică, pe stadionul "Nicolae Dobrin" din Piteşti, contând pentru etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Rednic: A fost un meci foarte bun şi am obţinut o victorie foarte importantă

Antrenorul formaţiei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că meciul cu CFR Cluj a fost foarte bun, pentru că echipa sa a obţinut o victorie importantă în faţa unui adversar foarte puternic.

Becali: Pentru Steaua este într-un fel mai bine că a învins Dinamo pe CFR Cluj

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că rezultatul derbiului etapei a XXVIII-a a Ligii I, Dinamo-CFR Cluj, scor 1-0, avantajează gruparea din Bulevardul Ghencea, deoarece formaţia clujeană este în luptă cu echipa"roş-albastră" pentru un loc de cupă europeană.

Conceicao: Victoria echipei Dinamo nu a fost meritată

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Antonio Conceicao, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Dinamo nu a meritat victoria în derbiul etapei a XXVIII-a a Ligii I, pentru că echipa sa a jucat mai bine, mai ales în repriza secundă.

Borcea: Am tremurat la meciul cu CFR pentru că s-au accidentat din prima repriză doi jucători

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat după victoria, scor 1-0, cu CFR Cluj, că formaţia antrenată de Mircea Rednic a câştigat la limită acest joc pentru că a fost forţată să facă două schimbări încă din prima repriză, din cauza accidentărilor.

Clasamentul Ligii I

Clasamentul Ligii I după rezultatele înregistrate în partidele disputate sâmbătă, în etapa a XXVIII-a:

Rezultate din Liga I

Rezultatele înregistrate în partidele disputate vineri şi sâmbătă în etapa a XXVIII-a a Ligii I:

Dinamo a câştigat derbiul cu CFR Cluj

Formaţia Dinamo Bucureşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), campioana en-titre a României, CFR Cluj, în derbiul etapei a XXVIII-a a Ligii I.

Ciobotariu: Evoluţia echipei ne dă speranţe

Tehnicianul Liviu Ciobotariu s-a declarat mulţumit de victoria obţinută de CS Otopeni, scor 2-0, cu Gloria Buzău, precizând că jocul echipei ialomiţene îi dă speranţe că mai poate obţine şi alte puncte în acest final de sezon al Ligii I.

Ion Balaur: Teoretic mai sunt şanse să îndeplinim baremul

Antrenorul Gloriei Buzău, Ion Balaur, a declarat că în ciuda înfrângerii echipei sale, scor 0-2, cu CS Otopeni, mai are speranţe că formaţia buzoiană poate îndeplini baremul până la finalul acestei ediţii a Ligii I.

Lucescu: Păstrăm şanse reale de a prinde un loc de Cupa UEFA

Antrenorul Răzvan Lucescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că FC Braşov păstrează şanse de a ocupa un loc în clasament care să-i permită participarea în sezonul viitor al Europa League, după victoria obţinută în faţa formaţiei Poli Iaşi.

Bergodi nu s-a prezentat la conferinţa de presă

Antrenorul formaţiei Poli Iaşi, Cristiano Bergodi, nu s-a prezentat la conferinţa de presă de după meciul cu FC Braşov, scor 0-2, fiind înlocuit de secundul Narcis Ciorcârlan, care a afirmat că italianul s-a simţit rău.

FC Timişoara – Farul Constanţa, scor 3-2 , în Liga I

Formaţia FC Timişoara s-a impus, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-1), în faţa echipei Farul Constanţa, într-un meci contânt pentru etapa a XXVIII-a a Ligii I.

FC Braşov – Poli Iaşi, scor 2-0, în Liga I

Formaţia FC Braşov a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 2-0 (2-0), partida susţinută pe teren propriu în faţa echipei Politehnica Iaşi, într-un meci contând pentru etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Rada: Am arătat astăzi ca o echipă lipsită de motivaţie

Tehnicianul Marian Rada a declarat, sâmbătă, după înfrângerea, cu scorul de 1-0, înregistrată de Rapid în meciul cu Gaz Metan Mediaş, că formaţia bucureşteană a arătat ca o echipă lipsită de motivaţie.

Clasamentul Ligii I

Clasamentul Ligii I după rezultatele înregistrate în partidele disputate vineri, în etapa a XXVIII-a:

Steaua a obţinut cea mai categorică victorie din acest sezon

Formaţia Steaua Bucureşti a obţinut, vineri, cea mai categorică victorie din acest sezon al Ligii I, în urma succesului repurtat în faţa echipei echipei Oţelul Galaţi, cu scorul de 5-0 (2-0), într-o partidă contând pentru etapa a XXVIII-a.

UPDATE: Arbitrii etapei a XXIX-a a Ligii I

(modifică leadul şi adaugă arbitrii de rezervă şi observatorii meciurilor din etapa a XXIX-a a Ligii I, publicaţi pe site-ul oficial al LPF)

Arbitrii etapei a XXVII-a a Ligii a II-a

Arbitrii etapei a XXVII-a a Ligii a II-a, stabiliţi, joi, prin tragere la sorţi, sunt următorii:

Arbitrii etapei a XXIX-a a Ligii I

Arbitrii etapei a XXIX-a a Ligii I, stabiliţi, joi, prin tragere la sorţi, sunt următorii:

Clasamentul Ligii I

Clasamentul Ligii I după rezultatele înregistrate în partidele disputate vineri, sâmbătă și duminică, în etapa a XXVII-a:

Rezultate complete din etapa a XXVII-a a Ligii I

Rezultatele înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XXVII-a a Ligii I:

Ciobotariu: Ceea ce ne-a lipsit astăzi a fost norocul

Antrenorul echipei CS Otopeni, Liviu Ciobotariu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa a fost lipsită de noroc în partida cu Steaua, pierdută cu scorul de 0-1 (0-0), în etapa a XXVII-a a Ligii I.

Badea: Am avut şapte-opt jucători care au avut viroze respiratorii şi stări febrile

Antrenorul formaţiei FC Argeş, Ionuţ Badea, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că înaintea partidei cu Universitatea Craiova, pierdută cu scorul de 0-1, şapte-opt jucători au acuzat viroze respiratorii şi strări febrile.

Napoli: Sunt bucuros că Njock a revenit cu gol

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, italianul Nicolo Napoli, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că se bucură că fotbalistul camerunez Jeremie Njock a revenit cu gol după o absenţă îndelungată.

CS Otopeni – Steaua Bucureşti, scor 0-1, în Liga I

Formaţia Steaua Bucureşti s-a impus, duminică, în deplasare, la Ploieşti, în faţa echipei CS Otopeni, cu scorul 1-0 (0-0), în ultimul meci al etapei a XXVII-a a Ligii I.

Universitatea Craiova – FC Argeş, scor 1-0, în Liga I

Formaţia Universitatea Craiova s-a impus, duminică, pe teren propriu, în faţa echipei FC Argeş, cu scorul de 1-0 (0-0), într-o partidă contând pentru etapa a XXVII-a a Ligii I.

Clasamentul Ligii I după rezultatele de vineri și sâmbătă

Clasamentul Ligii I după rezultatele înregistrate în partidele disputate vineri și sâmbătă în etapa a XXVII-a:

Răzvan Lucescu: Am fost peste adversarii noştri

Antrenorul FC Braşov, Răzvan Lucescu, s-a declarat extrem de mulţumit de victoria obţinută, sâmbătă, la Vaslui, scor 1-0, susţinând că echipa sa a fost peste adversară, o formaţie agresivă în joc.

Bergodi: Îmi asum toată vina pentru această înfrângere

Tehnicianul echipei Poli Iaşi, Cristiano Bergodi, a declarat, sâmbătă, după înfrângerea de pe teren propriu, scor 0-2, cu Unirea Urziceni, că ia asupra sa întreaga responsabilitate a rezultatului nefavorabil înregistrat de gruparea ieşeană în acest joc.

Petrescu: Nu cred că va mai reuşi cineva să învingă Poli Iaşi, aşa cum a făcut-o Urziceni

Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, după succesul Unirii Urziceni, scor 2-0, în deplasare, cu Poli Iaşi, că nu crede că o altă formaţie din Liga I va reuşi să mai învingă gruparea antrenată de Cristiano Bergodi, în manieră în care a făcut-o echipa prahoveană.

Sabău: Am fi meritat să câştigăm meciul cu FC Timişoara

Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a declarat, după partida pierdută de Gloria Bistriţa, sâmbătă, scor 0-1, cu FC Timişoara, că elevii săi ar fi meritat să învingă, mai ales având în vedere faptul că formaţia bistriţeană a avut un penalti neacordat de centralul Teodor Crăciunescu.

Balint: Am câştigat printr-o execuţie a lui Curtean pe care o aştept din iarnă

Antrenorul echipei FC Timişoara, Gavril Pele Balint, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa a câştigat meciul cu Gloria Bistriţa, scor 1-0, în etapa a XXVII-a, printr-o execuţie a lui Alexandru Curtean, pe care o aşteaptă din iarnă, de când a fost transferat jucătorul.

Poli Iaşi – Unirea Urziceni, scor 0-2

Formaţia Unirea Urziceni a câştigat, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), partida susţinută în faţa echipei Politehnica Iaşi, în cadrul etapei a XXVII-a a Ligii I.

Gaz Metan Mediaş – CS Otopeni, scor 3-0

Echipa Gaz Metan Mediaş a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia CS Otopeni, într-un meci contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I.

Clasamentul Ligii I după rezultatele de marţi

Clasamentul Ligii I după rezultatele înregistrate în partidele disputate, marţi, în etapa a XXVI-a:

Rapid la cea de-a treia înfrângere din acest retur, 0-1 cu FC Argeş

Echipa Rapid a pierdut, marţi, în deplasare, scor 0-1, partida cu FC Argeş, contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I, suferind astfel cea de-a treia înfrângere din acest retur de campionat.