evadare

Patru bărbaţi aflaţi în arestul Poliţiei Judeţene Cluj au EVADAT, fiind căutaţi în tot judeţul. Trei dintre ei au fost prinşi

Patru bărbaţi aflaţi în arestul Poliţiei Judeţene Cluj, trei pentru furt calificat şi unul pentru tentativă de omor, au evadat, sâmbătă seară, din arestul IPJ, la ora transmiterii acestei ştiri fiind instituită o alertă în întreg judeţul pentru căutarea evadaţilor.

Un deţinut condamnat pentru furt a evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Pelendava

Un deţinut în vârstă de 21 de ani, de la Penitenciarul Pelendava, condamnat definitiv la patru ani şi şase luni de închisoare pentru furt calificat, a evadat, luni seară, de la un punct de lucru aparţinând închisorii, în prezent fiind căutat de angajaţi ai penitenciarului, cu sprijinul poliţiştilor.

Un deţinut care a evadat de la Penitenciarul Găeşti a fost prins după două ore

Un deţinut care executa o pedeapsă de şapte ani de închisoare în regim deschis la Penitenciarul Găeşti a evadat, luni, fugind de la locul de muncă, bărbatul fiind depistat în două ore de către poliţişti.

Deţinutul de la Jilava, care a evadat miercuri dimineaţă, a fost găsit înjunghiat

Deţinutul de la Jilava care a evadat, miercuri dimineaţă, de la punctul de lucru din afara penitenciarului la care era repartizat, a fost găsit, în jurul orei 18.30, fiind înjunghiat în abdomen, potrivit reprezentanţilor închisorii.

Un deţinut de la Jilava, condamnat pentru furt, a evadat

Un deţinut de la Penitenciarul Jilava, condamnat pentru furt calificat, a evadat miercuri dimineaţă, când a părăsit punctul de lucru exterior la care era repartizat, fiind căutat în Bucureşti şi Ilfov, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Un deţinut a evadat din curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, unde fusese repartizat la muncă. El a fost prins după câteva ore

Un deţinut de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi, condamnat la trei ani de închisoare pentru furt, a evadat, miercuri dimineaţă, în timp ce lucra pe un şantier din curtea Catedralei Mitropolitane, el fiind dat în urmărire naţională şi fiind instalate filtre în oraş şi la graniţă.

Un deţinut de origine română a evadat dintr-o închisoare din Elveţia

Un deţinut de origine română a evadat din Închisoarea Promenade de la Chaux-de-Fonds, în cantonul Neuchâtel (vest), a anunţat poliţia, precizând că bărbatul nu este periculos, scrie duminică site-ul MaCommune.info.

Deţinutul evadat din Penitenciarul Jilava, prins după şapte zile, în judeţul Constanţa

Deţinutul care a evadat în 4 august de la un punct de lucru din Penitenciarul Jilava a fost prins după şapte zile, în Mamaia Sat, judeţul Constanţa, bărbatul, care avea la el un cuţit, fiind imobilizat după ce a încercat să scape.

Un deţinut a evadat de la Penitenciarul Jilava. Care sunt SEMNALMENTELE acestuia – FOTO

Un deţinut este căutat de autorităţi după ce, luni, a evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Jilava, unde muncea, sub pază, în afara închisorii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Prahova: Focuri de armă pentru prinderea a doi bărbaţi condamnaţi care erau duşi la penitenciar

Doi bărbaţi condamnaţi la închisoare pentru furt şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor au încercat să evadeze, miercuri, în timp ce erau transferaţi din arestul Poliţiei Prahova la Penitenciarul Mărgineni, ei fiind prinşi după ce poliţişti au tras focuri de armă.

REPORTAJ: Muzeul Literaturii, un sanctuar cu o istorie zbuciumată, aşteaptă un nou Arghezi să-l salveze – GALERIE FOTO

Muzeul Literaturii, un sanctuar cu o istorie zbuciumată, împărţită între sediul iniţial, ce găzduieşte acum PSD, şi actuala sa casă, de unde urmează să fie evacuat, aşteaptă un nou Arghezi care să salveze de la dispariţie "Cazania" lui Varlaam din 1643, jobenul lui Rebreanu şi iubirile lui Eminescu.

Poliţia canadiană caută trei presupuşi mafioţi extrem de periculoşi care au evadat cu un elicopter

Trei deţinuţi, presupuşi membri extrem de periculoşi ai Mafiei, au evadat dintr-o închisoare din provincia canadiană Québec, la bordul unui elicopter, sâmbătă seara - ora locală, potrivit presei canadiene.

Morsi a sfidat tribunalul care-l judecă pentru evadare din închisoare în 2011

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a sfidat, marţi o Curte de la Cairo care îl judecă pentru evadare din închisoare în timpul revoltei faţă de Hosni Mubarak, în 2011.

Un bărbat A FUGIT de sub escorta Poliţiei din incinta Parchetului Curţii de Apel Craiova

Un bărbat a fugit, luni după-amiază, de sub escorta Poliţiei, de la Parchetul Curţii de Apel Craiova, la ora transmiterii acestei ştiri acesta fiind căutat de poliţişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un deţinut de la Penitenciarul Jilava evadat de la un punct de lucru, prins după aproape zece ore

Un deţinut de la Penitenciarul Jilava evadat marţi, de la staţia de sortare deşeuri Glina, punctul de lucru la care era repartizat, a fost prins miercuri dimineaţă, după aproape zece ore, în Voluntari (Ilfov), a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie, Cristian Micu.

Deţinutul de la Penitenciarul Ploieşti evadat de la un punct de lucru a fost prins pe DN1

Deţinutul de la Penitenciarul Ploieşti care a evadat vineri de la punctul de lucru al unei firme din Ceptura, unde muncea, a fost prins sâmbătă seara, pe DN1, în apropierea localităţii Movila Vulpii, la aproximativ 10 kilometri de Ploieşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al unităţii, Teodor Ioniţă.

Un deţinut de la Penitenciarul Ploieşti a evadat

Un deţinut de la Penitenciarul Ploieşti, condamnat pentru complicitate la înşelăciune şi care executa pedeapsa în regim semideschis, a evadat, vineri dimineaţă, de la punctul de lucru al unei firme din localitatea Ceptura, unde muncea.

Peste 200 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din Pakistan în urma unui atac al talibanilor

Peste 200 de deţinuţi, inclusiv zeci de combatanţi islamişti, au fost eliberaţi luni seara într-un atac comis de către talibani pakistanezi din cadrul TTP asupra unei închisori în nord-vestul Pakistanului, au anunţat marţi oficiali.

Peste 1.000 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din oraşul libian Benghazi

Peste 1.000 de deţinuţi, dintre care majoritatea de drept comun, au evadat sâmbătă dintr-o închisoare din Benghazi, capitala estului libian, pe fondul tensiunilor şi protestelor care au urmat unei serii de asasinate ce a generat furia populaţiei.

REVOLTĂ într-o închisoare indoneziană. Cinci deţinuţi au murit şi aproximativ 100 au evadat – FOTO

Cinci persoane au fost ucise, iar aproximativ o sută au evadat după o revoltă de amploare survenită joi seara într-o instituţie penitenciară indoneziană aflată în continuare sub controlul deţinuţilor, a anunţat vineri o sursă din cadrul poliţiei.

Un deţinut a evadat de la Penitenciarul Botoşani. Bărbatul a fost prins

Un deţinut condamnat pentru furt a evadat, miercuri, din Penitenciarul Botoşani, fiind prins în localitatea Truşeşti, aflată la aproximativ 30 de kilometri distanţă de municipiul Botoşani, de către patru angajaţi ai unităţii de detenţie.

Un bărbat arestat adus la Curtea de Apel Bucureşti a fugit de sub escorta Poliţiei. El a fost prins după patru ore

Un bărbat arestat preventiv, care fusese adus la Curtea de Apel Bucureşti, a fugit de sub escortă, luni dimineaţă. El a fost prins de poliţişti în zona podului Colentina din sectorul 2.

Doi deţinuţi au evadat cu elicopterul dintr-o închisoare din Quebec

Doi deţinuţi au evadat duminică dintr-o închisoare din Quebec cu ajutorul unui elicopter, dar unul dintre ei, apropiat al bandei Hell's Angels, a fost arestat după câteva ore, împreună cu doi dintre complicii săi, în timp ce arestarea celuilalt părea iminentă.

Un deţinut de la Penitenciarul Timişoara a evadat în timp ce se afla la Evidenţa Populaţiei

Un deţinut de la Penitenciarul Timişoara, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omor, a evadat, joi, de sub escorta gardienilor, în timp ce se afla la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, pentru un duplicat după certificatul de naştere.

O cămilă a creat haos pe străzile din Los Angeles – VIDEO

O cămilă care a scăpat de sub supravegherea îngrijitorului ei a creat haos în Los Angeles, vineri, determinând oprirea traficului rutier pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din oraş.

Autorităţile mexicane caută 131 de deţinuţi evadaţi printr-un tunel

Aproximativ 5.000 de poliţişti şi militari mexicani continuă căutarea a 131 de deţinuţi evadaţi printr-un tunel din închisoarea Piedras Negras, o acţiune atribuită cartelului Zetas.

Un tânăr arestat preventiv pentru furt calificat a evadat din arestul IPJ Bacău

Un tânăr de 30 de ani, din judeţul Vaslui, a evadat, marţi după-amiază, din arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, unde era încarcerat pentru furt calificat, în timp ce se afla la plimbare în curte, la ora transmiterii acestei ştiri el fiind căutat de către poliţişti.

Aproximativ 400 de deţinuţi au evadat dintr-un penitenciar pakistanez, după un atac insurgent

Aproximativ 400 de deţinuţi, printre care se numără insurgenţi, au evadat duminică dintr-o închisoare situată în nord-vestul Pakistanului, după un atac comis de persoane înarmate, într-un bastion al insurgenţilor talibani afiliaţi reţelei teroriste Al-Qaida.

Un deţinut de la Penitenciarul Oradea a evadat de la un punct de lucru al închisorii

Un deţinut de la Penitenciarul Oradea, care ispăşea o condamnare de trei ani şi jumătate pentru furt, a evadat, miercuri, de la un punct de lucru al penitenciarului, situat în zona Uzinei de Apă, unde bărbatul făcea lucrări de salubrizare, iar surse judiciare spun că deţinutul avea la el un topor.

Un deţinut de la Penitenciarul din Târgu Mureş a evadat

Un tânăr deţinut la Penitenciarul din Târgu Mureş, în regim semideschis, a evadat, marţi după-amiază, de pe terenul de sport aparţinând Gospodăriei Agro-Zootehnice din Sâncraiu de Mureş, el fiind căutat de echipe operative.

Madonna, în pericol? Un bărbat „extrem de psihotic” condamnat că a hărţuit-o pe vedetă a evadat

Un bărbat cu tendinţe violente care a fost condamnat pentru că a hărţuit-o şi ameninţat-o pe cântăreaţa americană Madonna a evadat, vineri, din spitalul de psihiatrie din Los Angeles unde era internat.

Un român şi un albanez au evadat dintr-o închisoare din Italia

Doi deţinuţi străini - un român şi un albanez - au evadat, sâmbătă dimineaţă, din penitenciarul Regina Coeli, situat în apropiere de Roma, informează pagina online a agenţiei ANSA.

Un tigru a fugit de la Grădina Zoologică din Sibiu şi a ajuns într-un cartier de locuinţe. Animalul a fost împuşcat – FOTO

Un tigru a fugit, marţi dimineaţă, de la Grădina Zoologică din Sibiu, fiind alertaţi pompierii, Poliţia, Asociaţia Vânătorilor şi echipajele SMURD. Tigrul a reuşit să fugă de sub supravegherea echipelor de căutare, care îl localizaseră în Pădurea Dumbrava, şi a ajuns într-un cartier de locuinţe din municipiu, ulterior fiind împuşcat cu o armă cu glonţ.

Doisprezece membri al-Qaida au evadat dintr-un penitenciar din Yemen

Doisprezece deţinuţi consideraţi membri al-Qaida au evadat dintr-o închisoare din oraşul yemenit Aden, anunţă un oficial din cadrul serviciilor de securitate.

Un deţinut a evadat din sediul Judecătoriei Salonta

Un deţinut din Penitenciarul Oradea a evadat, joi după-amiază, din sediul Judecătoriei Salonta, unde fusese dus la un termen de judecată, fiind prins ulterior de poliţişti.

Cei 16 algerieni şi opt tunisieni evadaţi de la Centrul din Arad au intrat ilegal în România

Cei 24 de cetăţeni străini, 16 din Algeria şi 8 din Tunisia, care au evadat din Centrul de Cazare a Străinilor - Arad au intrat ilegal în România şi erau luaţi în custodie până la retrimiterea în ţările de origine, neavând dreptul să părăsească instituţia, a anunţat, joi, Oficiul pentru Imigrări.

Hunedoara: Un deţinut de la Penitenciarul Bârcea Mare a evadat de la un punct de lucru

Un deţinut de 24 de ani, condamnat la patru ani de închisoare pentru furt calificat, a evadat, joi, de la punctul de lucru din zona Ştei, judeţul Hunedoara, el fiind căutat de jandarmi, poliţişti şi gardieni de la Penitenciarul Bârcea Mare, unde îşi ispăşea pedepasa.

Un deţinut a evadat de la ferma Penitenciarului Satu Mare

Un deţinut care executa o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru vătămare corporală gravă a evadat, vineri după-amiază, de la ferma Penitenciarului Satu Mare, el fiind căutat de poliţiştii din întreg judeţul.

Cel puţin 17 persoane, ucise după o tentativă de evadare la o închisoare din Mexic

Cel puţin 17 persoane au fost împuşcate mortal după o tentativă de evadare din închisoarea de la Ciudad de Juarez, în nordul Mexicului, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al primăriei oraşului.

Un deţinut român evadat dintr-un penitenciar francez a fost prins după patru zile

Un deţinut român în vârstă de 25 de ani, închis pentru furt din locuinţă, a fost prins de poliţişti luni, după ce a evadat joi din penitenciarul în care îşi ispăşea pedeapsa, relatează Le Figaro.