exercitiu

„Miercurea alarmelor”: Sirenele răsună, din nou, în toată ţara

Miercuri, între 10:00 şi 11:00, sirenele vor răsuna în toată ţara, în cadrul unui exerciţiu de verificare a sistemului de avertizare pentru dezastre, anunţă IGSU.

Australia a avertizat companiile aeriene despre un exerciţiu militar al Chinei în Marea Tasmaniei

Australia a avertizat companiile aeriene despre riscurile unui exerciţiu militar al Chinei în Marea Tasmaniei, care ar putea include focuri, ceea ce ar putea duce la redirecţionarea mai multor zboruri între Australia şi Noua Zeelandă.

O navă de război a marinei ruse a făcut exerciţii de tragere în Marea Japoniei

Nava de război a marinei ruse Amiral Nevelskoy a făcut exerciţii de tragere cu artilerie în Marea Japoniei, a relatat luni agenţia rusă de presă Interfax, citând serviciul de presă al Flotei Pacificului.

Trump este primul preşedinte în exerciţiu care va asista la Super Bowl

Donald Trump va fi în tribunele stadionului unde se va desfăşura cea de-a 59-a finală a campionatului profesionist de fotbal american (NFL), potrivit Reuters. Partida Kansas City Chiefs – Philadephia Eagles se va disputa duminică, pe Caesars Superdome din New Orleans. Meciul va începe la ora locală 18:30 corespunzătoare orei 01:30 în România. Donald Trump […]

Armata rusă face exerciţii cu rachete balistice intercontinentale în regiunea Volga

Anunţul privind exerciţiul a fost făcut de ministerul rus al Apărării. Acesta a publicat un videoclip în care apar lansatoare de rachete Yars care se deplasează printr-o pădure înzăpezită. Yars este o rachetă nucleară care poate fi deplasată pe camioane şi poate fi montată într-un depozit, potrivit Reuters. Rusia a organizat manevre similare anul trecut […]

Militari britanici şi francezi sosesc în România pentru exerciţiul NATO „Steadfast Dart 25″

Deplasări de tehnică militară şi personal aparţinând forţelor armate ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord sunt programate, începând de miercuri, în România. Este vorba despre exerciţiul multinaţional „Steadfast Dart 25” (STDT’25).

Alegeri prezidenţiale în Croaţia

Aproximativ 3,8 milioane de croaţi pot vota pentru unul din cei opt candidaţi. Trei dintre aceştia sunt femei. Preşedintele în exerciţiu Zoran Milanovic, candidatul opoziţiei social-democrate, vrea să obţină al doilea mandat. Principalul său rival este Dragan Primorac, un fost ministru susţinut de Uniunea Democrată Croată (HDZ) aflată la guvernare. Într-un sondaj publicat vineri, Milanovic […]

O plăcuţă de lut, veche de 4.000 de ani,conţine un exerciţiu de geometrie rezolvat greşit de un elev

O plăcuţă de lut descoperită în situl Kish din Irak a dezvăluit că un elev a calculat greşit aria unui triunghi în urmă cu 4.000 de ani. Cercetătorii moderni au analizat-o şi au realizat că răspunsul inscripţionat (3,1468) este greşit. Rezultatul corect este 3,5156, potrivit Live Science. Tăbliţă rotundă se află în colecţia Muzeului Ashmolean […]

Taiwanul organizează un exerciţiu de apărare aeriană înainte de călătoria preşedintelui în Pacific

Armata taiwaneză a organizat joi dimineaţa un exerciţiu de apărare aeriană pentru a-şi testa procedurile de răspuns şi de angajare, înaintea unei călătorii a preşedintelui Lai Ching-te la sfârşitul săptămânii în Pacific, care va include escale în SUA, relatează Reuters.

Un studiu dezvăluie cum influenţează statul prelungit riscurile de boli cardiace

Un studiu recent a evidenţiat pericolele statului prelungit pe scaun, chiar şi pentru persoanele care respectă nivelurile recomandate de exerciţiu fizic, scrie Daily Mail.    Experţii sugerează că a sta aşezat, întins sau culcat mai mult de 10,6 ore pe zi poate creşte semnificativ riscul de insuficienţă cardiacă, infarct miocardic şi accident vascular cerebral, indiferent […]

Cel mai puternic bombardier strategic american, exerciţii în peninsula coreeană

Coreea de Sud, Japonia şi Statele Unite au desfăşurat duminică un exerciţiu aerian comun, la care a participat şi bombardierul strategic B-1B, ca răspuns la recentul test de lansare de către Coreea de Nord a unei noi rachete balistice intercontinentale, a anunţat armata sud-coreeană, relatează CNBC.

Studiu: Câte ore pe săptămână trebuie să faci mişcare pentru a preveni hipertensiunea arterială

Un studiu recent subliniază importanţa menţinerii unui nivel adecvat de exerciţiu fizic pe parcursul vieţii, în special în perioada tinereţii şi a maturităţii, pentru a preveni hipertensiunea arterială, scrie Science Alert. Cercetarea, care a inclus peste 5.000 de participanţi din patru oraşe americane, sugerează că activitatea fizică constantă în tinereţe joacă un rol esenţial în […]

Preşedintele în exerciţiu al Algeriei, Abdelmadjid Tebboune, reales cu aproape 95% din voturi

Preşedintele în exerciţiu al Algeriei, Abdelmadjid Tebboune, a fost reales cu aproape 95% din voturi, a anunţat duminică autoritatea electorală a ţării, ANIE.

Adrian Câciu: România atinge un grad de absorbţie de 99,1%

România a încasat, până acum, fonduri din Politica de Coeziune în valoare de 23,84 miliarde euro din exerciţiul financiar 2014-2020, atingând un grad de absorbţie de 99,1%, spune, miercuri, ministrul Fondurilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

MApN anunţă organizarea unui exerciţiu de antrenament pentru evaluarea rezervei în două judeţe

În perioada 02-07 septembrie 2024, în judeţele Prahova şi Dâmboviţa se va desfăşura exerciţiul de antrenament pentru evaluarea rezervei - MOBEX PH-DB-24, a transmis luni, într-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Exerciţiu internaţional de căutare şi salvare pe mare, desfăşurat în Marea Neagră

Patru ambarcaţiuni din cadrul Gărzii de Coastă, una din dotarea Poliţiei de Frontieră din Bulgaria, o ambarcaţiune tip SAR din cadrul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), dar şi alte autorităţi din domeniu, au participat la un exerciţiu de căutare şi salvare desfăşurat în Marea Neagră.

China şi Belarus lansează exerciţii militare comune lângă graniţa poloneză

Manevrele, cu numele de cod Falcon Assault, vor dura până pe 19 iulie şi au loc pe un teren de antrenament din apropierea oraşului Brest, a declarat ministerul apărării din Belarus, potrivit Sky News. Exerciţiile încep chiar înainte de Summitul NATO de la Washington, unde toate ţările membre, inclusiv Polonia, se vor întâlni pentru a […]

Analiştii financiari se aşteaptă ca economia să crească cu 1,9% în 2024

Analiştii financiari din cadrul asociaţiei CFA România estimează că leul se va deprecia până la un curs mediu de 5,0605 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei va înregistra o valoare medie de 5,45%, în scădere de la 5,73% în exerciţiul anterior.

România are acum două sisteme PATRIOT gata de luptă

Armata României a operaţionalizat vineri al doilea sistem de rachete antiaeriene PATRIOT prin trageri reale la Exerciţiul Ramstein Legacy 24 (RALY24), la Capu Midia.

Paolini o învinge pe Andreeva şi ajunge în prima finală de Grand Slam, la Roland Garros

Paolini o va întâlni în finală pe dubla campioană în exerciţiu, Iga Swiatek. Una dintre cele patru italience care au ajuns în semifinalele Roland Garros în Era Open, Paolini se alătură astfel Francescăi Schiavone (2010, 2011) şi Sarei Errani (2012), care au jucat şi finala. De asemenea, ea este prima italiancă ce ajunge în finala […]

România operaţionalizează al doilea sistem PATRIOT. Trageri reale în poligonul din Capu Midia

Exerciţiul Ramstein Legacy 24 (RALY24), din domeniul apărare aeriană şi antirachetă integrată (Integrated Air and Missile Defense - IAMD), a fost deschis marţi, 4 iunie, la Şcoala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia.

1.300 de militari din România şi din nouă state aliate participă la exerciţiul Ramstein Legacy 24

1.300 de militari din România şi din nouă state aliate care vor opera, printre altele, sisteme de rachete PATRIOT, HAWK, respectiv aeronave F-16, IAR-330, IAR-99, YAK-52, participă în aceste zile la exerciţiul Ramstein Legacy 24 în baza de la Capu Midia.

Analiştii financiari văd o creştere economică de 1,9% în 2024 şi un deficit bugetar de 5,7%

Analiştii financiari din cadrul asociaţiei CFA România estimează că leul se va deprecia până la un curs mediu de 5,0719 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei va înregistra o valoare medie de 5,73%, în creştere de la 5,33% în exerciţiul anterior.

Circulaţie închisă pe A3 pentru cea mai mare operaţiune de desant din Europa după al II-a Război Mondial

Circulaţia rutieră este închisă, luni, între orele 17 şi 20, pe Autostrada A3, înte nodul rutier Cheţani şi Câmpia Turzii, pentru exerciţiul NATO-SWIFT RESPONSE 24 (SR 24) - DEFENDER 24.

Iordania lansează exerciţiul militar „Eager Lion”. Printre ţările participante se numără şi România

Armata iordaniană a anunţat duminică lansarea exerciţiului militar „Eager Lion”, la care sunt reprezentate forţe terestre, navale şi aeriene din 33 de ţări, printre care Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie, scrie publicaţia Arham online.

Trafic oprit duminică pe A3 Cheţani-Câmpia Turzii, pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO

Circulaţia rutieră va fi închisă duminică după-amiază pe Autostrada A3, pe tronsonul kilometric 36 – 51, pentru efectuarea exerciţiului NATO - SWIFT RESPONSE 24 (SR24) - DEFENDER 24, care presupune desantul unui număr mare de militari şi tehnică militară în zona Bazei Aeriene de la Câmpia Turzii.

Sediul CNAS va fi evacuat miercuri, în timpul unui exerciţiu de apărare civilă

Sediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va fi evacuat miercuri, de la ora 15.00, în timpul desfăşurării unui exerciţiu de apărare civilă.

NATO s-a antrenat în dislocarea rapidă a trupelor pe teritoriul României

Corpul de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfăşurat, în perioada 15-24 aprilie, exerciţiul Eagle Overland 24 (EAOV24), cu scopul de a testa procedurile de trecere a frontierelor cu mijloace militare auto în Slovenia, Ungaria şi România, precum şi de a verifica sistemele de comunicaţii şi informatică, anunţă MApN.

Exerciţiu NATO de dislocare rapidă a trupelor în Slovenia, Ungaria şi România

Un exerciţiu NATO de dislocare rapidă a trupelor a avut loc, în perioada 15-24 aprilie, în Slovenia, Ungaria şi România, a anunţat joi Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Două elicoptere militare s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu din Malaysia. Zece persoane au murit

Unul dintre elicoptere a rupt elicea celuilalt şi apoi ambele aparate de zbor s-au prăbuşit, potrivit BBC. Incidentul a avut loc în oraşul Lumut, care găzduieşte o bază navală. Se pare că unul dintre elicoptere s-a prăbuşit pe o pistă de atletism, în timp ce al doilea a căzut într-o piscină. Zece membri ai echipajului […]

Militari din forţele terestre, aeriene şi navale, exerciţiu de instrucţie în judeţul Tulcea

Mai mulţi miltari şi mijloace tehnice participă, începând de joi, la un exerciţiu cu termen scurt de notificare în judeţul Tulcea, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale. Participă militari din forţele terestre, aeriene şi navale.

Ucraina va participa la cel mai mare exerciţiu de apărare cibernetică al NATO

Reprezentanţi ucraineni vor lua parte la cel mai mare exerciţiu de apărare cibernetică CCDCOE Locked Shields al NATO, care va avea loc în Estonia.

SUA au dislocat pentru prima dată cel mai nou sistem de rachete Typhon, ce poate lansa rachete de croazieră Tomahawk, la un exerciţiu din apropierea Chinei

Armata americană a trimis elemente ale celui mai nou sistem de rachete terestre, numit Typhon, în străinătate pentru prima dată, pentru a participa la un exerciţiu în Filipine.

Premierul Ciolacu a participat la Exerciţiul „Sea Shield 24” de la bordul Fregatei „Regina Maria”

Premierul Marcel Ciolacu a participat, joi, la Exerciţiul multinaţional „Sea Shield 24”. El a fost prezent la bordul Fregatei „Regina Maria”.

Exerciţiu de mobilizare în Brăila şi Galaţi. Rezerviştii au fost chemaţi la unităţile militare

Exerciţiul se numeşte MOBEX BR-GL-24 şi este condus de Ministerul Apărării Naţionale. „În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război şi ale art. 4, lit. f), pct. 9 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi […]

Peste 2.000 de militari din 12 state aliate şi partenere se antrenează în Marea Neagră

Peste 2.200 de militari şi 135 de mijloace tehnice din 12 state aliate şi partenere se vor antrena în Marea Neagră, în zona costieră, pe fluviu şi în Delta Dunării, în cadrul exerciţiului multinaţional „Sea Shield 24”, organizat de Forţele Navale Române în perioada 8-21 aprilie.

Controlează-ţi anxietatea: 5 exerciţii uşoare de integrat în rutina ta zilnică

Astăzi, majoritatea dintre noi suntem familiarizaţi cu senzaţia debilitantă a anxietăţii. Această senzaţie poate lua mai multe forme şi afecta indivizii nu doar mental şi emoţional, ci şi fizic. În cazurile mai grave de tulburări de anxietate, aceasta poate deveni schimbătoare în viaţă, potrivit Indian Express. Anxietatea este, în esenţă, frica de necunoscut şi este […]

Dimitrov l-a învins pe Zverev şi a ajuns în finala de la Miami

Bulgarul Grigor Dimitrov l-a învins vineri pe Alexander Zverev cu 6-4, 6-7(4), 6-4 şi a ajuns în finala Miami Open, unde îl va înfrunta pe numărul trei mondial, Jannik Sinner.

Coreea de Nord a făcut exerciţii de artilerie în raza de acţiune a capitalei din Coreea de Sud

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a condus un exerciţiu de tragere cu artilerie al Armatei Populare Coreene, forţa militară a ţării, a informat vineri presa de stat KCNA, potrivit Reuters. Exerciţiul de joi a implicat unităţi din apropierea graniţei care se află în raza de tragere a „capitalei inamicului”, a spus KCNA, referindu-se la capitala […]

Trupele NATO se apropie de Rusia, au trecut fluviul Vistula din Polonia, în cadrul exerciţiului Steadfast Defender 24

În cadrul scenariului după articolul 5 al Tratatului Alianţei, ţările aliate îşi vor trimite militarii să apere Polonia şi statele baltice care sunt atacate de la est. Conform planurilor de apărare aprobate de NATO anul trecut, la Summit-ul de la Vilnius, Alianţa pune în alertă 300.000 de militari şi sute de nave şi aeronave. La […]