falimente

Falimentele din Suedia au crescut cu 62% în februarie. Situaţia este nemaiîntâlnită de decenii

Falimentele din Suedia au crescut cu 62% în februarie, înregistrând cea mai proastă lună de la criza financiară de la începutul anilor 1990, potrivit Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Numărul falimentelor de companii continuă să crească în marile economii ale Europei

În Germania, numărul falimentelor înregistrează creşteri puternice după eliminarea schemelor de sus­ţine­re de stat, scrie The Local.

Isărescu: În România nu avem bănci „too big to fail”, dar avem bănci mari pentru economia românească

Pe piaţa românească nu există bănci "too big to fail", dar sunt instituţii de credit mari comparativ cu economia românească, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, adăugând că la baza stabilităţii financiare trebuie să stea un cadru transparent.

Ameninţarea unei noi recesiuni poate conduce la alte falimente în sistemul financiar global

Riscul unei noi recesiuni globale şi a unei alte crize bancare este ridicat, potrivit unui raport realizat de Centrul pentru Studiul Inovaţiei Financiare (CSFI) în asociere cu PwC, riscul macroeconomic ocupând primul loc între 30 de ameninţări posibile pentru sectorul bancar.

UPDATE: Erbaşu: Revenirea pieţei construcţiilor depinde de investiţii şi îmbunătăţirea legislaţiei

(adaugă declaraţii ale preşedintelui PSC, în paragrafele 8-10)

Erbaşu: Revenirea pieţei construcţiilor depinde de investiţii şi îmbunătăţirea legislaţiei

Revenirea sectorului construcţiilor, aflat într-o situaţie critică, depinde de investiţii, prioritizarea proiectelor şi îmbunătăţirea legislaţiei, iar numărul falimentelor din domeniu s-a redus în ultima perioadă pentru că "nu mai are cine intra în faliment", a declarat Cristian Erbaşu, preşedintele PSC.

UNSAR: Un număr de 4-5 asigurători pot intra în faliment în cursul acestui an

Un număr de 4-5 asigurători pot intra în faliment în cursul acestui an, principala cauză fiind pierderile provocate de politica agresivă practicată în direcţia majorării cotei de piaţă, a declarat, vineri, preşedintele UNSAR, Cristian Constantinescu.

102 bănci din SUA au dat faliment în 2010

Autorităţile americane au pus sechestru pe încă şase bănci în ultima săptămână, numărul instituţiilor de credit din SUA care au dat faliment de la începutul anului urcând astfel la 102, pragul de 100 fiind atins cu trei luni mai repede decât anul trecut.

Banca centrală elveţiană: Marile bănci cu importanţă sistemică ar trebui lăsate să falimenteze

Preşedintele băncii centrale elveţiene, Philipp Hildebrand, consideră că marile bănci cu importanţă sistemică ar trebui lăsate să falimenteze, fără însă a pune în pericol economia.

Coface: Numărul falimentelor ar putea creşte cu 15-20% în 2010

Numărul falimentelor ar putea creşte în acest an cu 15-20% faţă de 2009, când au fost înregistrate 19.000-19.500 de cazuri, avansul fiind mai accentuat în primul semestru, a declarat, miercuri, directorul general al Coface pentru România, Bulgaria şi Slovacia, Cristian Ionescu.

SUA: 84 de bănci au dat faliment în acest an

Autorităţile din Statele Unite au declanşat vineri procedurile de faliment pentru încă trei bănci, ridicând numărul total de falimente din sistemul bancar american la 84 de la începutul acestui an, pe fondul creşterii fără precedent a numărului de credite neperformante.

Lear, unul dintre cei mai mari furnizori de piese auto din SUA, va declara falimentul

Grupul american Lear, unul dintre cei mai importanţi furnizori de piese auto ai General Motors şi Ford, a anunţat că urmează să declare falimentul şi să-şi reorganizeze operaţiunile cu sprijinul mai multor creditori şi deţinători de obligaţiuni.

Dezvoltatorii: Piaţa imobiliară va trece la executări silite în vară

Criza în imobiliare se va resimţi puternic în vară, când vor apărea primele falimente şi executări silite de amploare.

Un număr record de companii vor intra în faliment anul viitor

Un număr record de companii vor intra în faliment anul viitor, la nivel mondial, cu 200.000 de insolvenţe estimate doar pentru Europa de Vest şi o "explozie" de afaceri eşuate în SUA, potrivit unui raport al Euler Hermes, parte a grupului german Allianz, citat de Financial Times.