fals intelectual

Percheziţii la universitatea privată „Titu Maiorescu” din Capitală. Sunt ridicate documente şi de la Primăria Capitalei/ Reacţia instituţiei de învăţământ

Potrivit Poliţiei Capitalei, vor fi puse în aplicare 32 de ordonanţe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la diferite instituţii publice, notari publici şi societăţi comerciale. Surse din rândul anchetatorilor susţin că ar fi vorba de Universitatea Titu Maiorescu şi că sunt ridicate documente şi de la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 şi […]

Reprezentanţii unei clinici de înfrumuseţare operau fără să aibă dreptul. Percheziţii în Bucureşti şi în alte 24 de judeţe

Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus efectuarea, joi, a 45 de percheziţii în Bucureşti şi în alte 24 de judeţe, la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, […]

Dosar de instigare la fals intelectual, după autodenunţul lui Sebastian Ghiţă în legătură cu fasificarea raportului privind teza de doctorat a lui Kovesi

Procurorii de la Parchetul General au început urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual în urma autodenunţului făcut de Sebastian Ghiţă, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai biroului de presă, prima persoană audiată fiind chiar parlamentarul.

ANI a sesizat procurorii pentru a-i cerceta pe Victor Alistar şi pe soţia sa

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 pentru a-i cerceta pentru fals intelectual, pe Victor Alistar, şi pe soţia sa, în legătură cu informaţiile consemnate în declaraţiile de avere.

Dumitru Dragomir, trimis în judecată pentru corupţie

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, fiul acestuia, fostul preşedinte al FC Naţional Gino Iorgulescu şi un fost angajat al Ligii au fost trimişi în judecată, luni, de procurorii DNA pentru fapte de corupţie.