familia anghel

DNA cere închisoarea pentru patru membri ai familiei Anghel pentru şantajarea lui Mircea Băsescu

DNA a cerut ca patru dintre cei cinci membri ai familiei Anghel judecaţi pentru şantajarea lui Mircea Băsescu să fie condamnaţi la închisoare, în timp ce avocatul Pavel Abraham a pledat pentru achitarea celor cinci, instanţa urmând să se pronunţe în 20 octombrie.

Avocatul Abraham cere audierea persoanelor care au participat la flagrantul în cazul familiei Anghel

Avocatul Pavel Abraham a cerut, vineri, Tribunalului Constanţa, să fie audiate toate persoanele care au participat la organizarea flagrantului în cazul membrilor familiei Anghel, întrucât a constatat că nu a fost redat integral flagrantul despre care ştia, iar înregistrarea are multiple întreruperi.

Cei cinci membri ai familiei Anghel, judecaţi pentru şantaj, cer strămutarea procesului

Cei cinci membri ai familiei Anghel, judecaţi de Tribunalul Constanţa pentru şantajarea lui Mircea Băsescu, au cerut strămutarea procesului, invocând influenţa pe care ar avea-o pe plan local Mircea şi Traian Băsescu, cererea lor urmând să fie analizată de Curtea de Apel Constanţa.